Versetul zilei

21 aprilie 2014

Hrana ta zilnica!

21 APRILIE
Proverbe 14.1-9

Înţelepciunea femeilor" este privită vizavi de casa lor (v. 1). In secolul nostru, când femeia căsătorită îşi caută un rol important în mai toate domeniile, mai puţin în propriul ei cămin, este important de subliniat ce învăţătură ne dă Biblia şi în această privinţă (Tit 2.5). Oare să fie nevoie de mai puţină înţelepciune divină când este vorba de educarea copiilor noştri?! 
Chiar dacă obligaţiile zilnice din gospodărie le par unora prea umilitoare şi prea monotone, ele au mare preţ înaintea Domnului.
Mai multe versete redau, în continuare, modul în care este văzută nebunia în ochii lui Dumnezeu. Felul Său de a o privi nu are nimic comun cu criteriile lumii (1 Corinteni 1.19,20). Una dintre caracteristicile nebunului este că îşi bate joc de păcat (v. 9), iar aceasta echivalează cu dispreţuirea crucii prin care s-a plătit înlăturarea păcatului. Şi nu există insultă mai mare la adresa lui Dumnezeu decât dispreţuirea crucii!
Versetul 13 defineşte, prin contrast, bucuria celui necredincios şi a celui credincios. Creştinul are speranţă şi aceasta îi menţine bucuria în inimă chiar şi când trece prin necazuri; el poate fi uneori întristat, dar întotdeauna se bucură (2 Corinteni 6.10). Pentru cel din lume însă, „chiar când râde, inima este plină de durere" (v. 13). Ce sărmană şi sinistră bucurie, care nu face altceva decât să mascheze, pentru o clipă, perspectiva înspăimântătoarei judecăţi care va veni!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu