Hrana ta zilnica!

18 IULIE

loan 7.1-24

Fraţii lui Isus făceau parte dintre aceia care nu credeau, pentru că ei căutau gloria care vine de la oameni (v. 4,5; comp. cu cap. 5.44). Contau pe faptul că popularitatea Lui se răsfrângea şi asupra familiei lor, în timp ce, dacă ar fi crezul că El era Fiul lui Dumnezeu, puteau lesne măsura distanţa care-i separa de El (citiţi Luca 8.21 şi 2 Corinteni 5.16). Mai târziu, fraţii Domnului au crezut în El şi sunt găsiţi printre ucenici (Fapte 1.14).

Principiul lor aplicat aici este al oricărui om: acela de a-şi valorifica darurile şi capacităţile în folosul său, pentru a se face cunoscut şi onorat (v. 4). Spre deosebire de acesta, Domnul n-a încetat niciodată să caute ,gloria Celui care l.-a trimis" (v. 18). Şi El nu Se suie la sărbătoare decât la ceasul ales de Dumnezeu. 

Cât de departe suntem noi de acest Model desăvârşit!

 Multe din necazurile noastre vin fie pentru că ne grăbim să acţionăm, fie pentru că întârziem să ascultăm de poruncile lui Dumnezeu. Versetul 17 ne aminteşte, de asemenea, că supunerea faţă de această voie a lui Dumnezeu este  pentru fiecare în parte, mijlocul de a cunoaşte adevărul.

La Ierusalim, Isus îi întâlneşte pe aceşti iudei plini de ură care căutau să-L omoare, de când fusese vindecat paraliticul din Betesda într-o zi de sabat (v. 1; cap. 5.16).

19 ani petrecuti in biserica....!

  Va recomand sa cititi aceste cuvinte!!!!

Sunt doar cateva ganduri, insa pe blogul fratelui Dan Ghimbasanu, veti gasi intreaga marturie sau cum vreti sa numiti aceste cuvinte.

Ascultați, căci am lucruri mari de spus, și buzele mi se deschid ca să învețe pe alții ce este drept. Căci gura mea vestește adevărul, și buzele mele urăsc minciuna! Toate cuvintele gurii mele sunt drepte, n-au nimic neadevărat, nici sucit în ele. Toate sunt lămurite pentru cel priceput și drepte pentru cei ce au găsit știința. (Proverbe 8:6-9)

O radiografie a celor 19 ani de credință trăiți în bisericile evanghelice

1996 - 2015

CUPRINS

I. INTRODUCERE

II. SCURTĂ ISTORIE PERSONALĂ

III. ATACURILE ASUPRA BISERICII LUI CRISTOS

Primul front:

ATACUL MODERNISMULUI

Al doilea front:

AMESTECUL COPIILOR LUI DUMNEZEU CU OAMENI LUMEȘTI

Al treilea front:

ATACUL DUHULUI DE RÂS ȘI DE NESERIOZITATE

Al patrulea front:

DEFOCALIZAREA PĂSTORILOR DE LA SLUJBA

ÎNCREDINȚATĂ DE DUMNEZEU

Al cincilea front:

ATACUL ÎMPOTRIVA VORBIRII DUHULUI SFÂNT ÎN

ADUNĂRI

IV. AM VĂZUT DIN NOU VIAȚA DIN DUMNEZEU

V. ADEVĂRUL

VI. TIPARUL DUPĂ CARE LUCREAZĂ DUMNEZEU

VII. DECIZIE DE RETRAGERE DIN SISTEMUL EVANGHELIC

VIII. CE URMĂRESC? DE CE AM SCRIS LUCRURILE ACESTEA ATÂT DE PE FAȚĂ?

IX. PORNIȚI ÎN CĂUTAREA VIEȚII

I. INTRODUCERE

A scrie rândurile următoare nu mi-a fost ușor. Dar Dumnezeu mi-a vorbit prin textul din Proverbe 8:6-9, pe care l-am scris la început. Așa că sunt liniștit pentru că spun faptele așa cum s-au întâmplat, fără să caut să le sucesc. La sfârșitul mesajului voi trage concluzia din perspectiva darului duhovnicesc de mic „văzător” pe care mi l-a dat Dumnezeu.

O privire de ansamblu

Ca să pot avea o astfel de privire de ansamblu a ultimilor 19 ani în bisericile evanghelice din Galați, Dumnezeu a făcut următoa-rele lucruri, pe care nu eu le-am regizat și nu eu le-am urmărit:

‒ am fost în miezul evenimentelor, fiind aproape nelipsit de la întâlnirile adunării

‒ în majoritatea acestor ani am fost aproape de sfera conducerii, fie în comitetele bisericilor, fie între liderii slujitori (misionar, lider de grupă, slujitor la cateheză, predicator, secretar al comitetului). Astfel am putut vedea ce se întâmplă „la vârf”

‒ timpul pentru care am făcut această privire de ansamblu este destul de îndelungat (aproape 20 de ani), astfel încât să nu fie judecăți pripite. Au trecut destui ani pentru ca fiecare dintre cei care apar în această relatare să se canalizeze pe un anumit făgaș, și să nu se poată spune că Dumnezeu nu i-a dat timp să vadă adevărul, să se poată pocăi, etc.

‒ de doi ani de zile Dumnezeu m-a scos într-un mod forțat din adunările evanghelice, ca să pot privi retrospectiv la tot ceea ce s-a întâmplat, la toate evenimentele prin care m-a trecut El, și să văd felul în care El a lucrat în toți acești ani

‒ în ultimul timp, Dumnezeu m-a dus să pot vedea din nou viața, așa cum o știam din „slava primului templu”, o viață care nu credeam că mai există.

Temeri

Știu că unii mă vor acuza că nu fac decât să destabilizez biserica, dar dacă adevărul o destabilizează, atunci ce o mai poate reabilita?

Pocăința

Am beneficiat de o pocăință profundă, de o naștere din nou radicală, care m-a determinat să arunc 3 saci cu cărți lumești, toate discurile și casetele cu muzică rock, și să mă avânt cu o sete aprinsă în citirea bibliei și cărților duhovnicești.

„Slava primului Templu”

Dumnezeu a îngăduit să mă aducă la pocăință în anul 1996, la Templul Penticostal, cu puțin timp înainte ca vechea generație de credincioși (Iacob Dumitrașcu, Alexandru Ghiță, Petre Plășoianu, Ștefan Bordiciuc) să plece la Domnul sau să fie marginalizați, astfel încât am avut harul să mai prind vreo 5 ani în părtășia unor oameni sfinți. Pe vremea aceea, cei ce se urcau la amvon erau oameni serioși, cărora nici prin cap nu le trecea să facă vreo glumă. Îmi aduc aminte cum spuneau de la amvon, cu o față gravă, că tocmai ce veniseră dintr-o săptămână de lupte grele spirituale, și eu mă gândeam ce or fi acelea.

Continuarea aici: http://euvincurand.blogspot.ro/2015/05/marturie-deciziafamiliei-mele-de.html

Spiritul din biserici!

Imi spunea cineva ca a fost in vizita in Timisoara  si a cautat bineinteles o biserica. N-am sa dau numele bisericii, deoarece ca si aceasta biserica din discutie...sunt mai toate bisericile, insa persoana care nu era din orasul nostru era dornica de a fi in partasie cu fratii din Timisoara. S-a dus, insa a ramas cu un gust amar si profund dezamagita. Nimeni n-a zis nici un cuvant, n-a primit nici macar un zambet, n-a primit nici macar o mana intinsa sau cineva sa-i zica "Pace"....a intalnit doar fete triste, incruntate si....reci.

Mi-am adus aminte atunci de frumosul verset din Psalmi 122:

"Ma bucur cand mi se zice haidem la Casa Domnului...."

Ma bucur...? Si acolo sunt stana de piatra?

Oare de cate ori nu am fost chiar eu acea "gheata"?

Locurile de inchinare, in special Biserica, sunt descrise in Scriptura ca locuri in care primesti binecuvantare si in mod real iti exprimi recunostiinta fata de Creator.Aceste strangeri pot fi realizate atunci cand intri avand pace cu Cel PreaInalt, cand ai o "deplina siguranta a credintei"(Evrei 10:22).

Partasia este un aspect foarte important inaintea Domnului pentru ca este o derivatie, o aplicatie a primei porunci...."sa va iubiti unii pe altii".

Aspecte pe cale de disparitie din Locul Preasfant, unde cuvantul "se invoiesc"(Matei 18:19)a ajuns de fapt o "imprastiere" a gandurilor care ii framanta pe unii, altii vin doar pentru  a face prezenta sau  a afla ceva nou, altii vin pentru  a observa cum sunt imbracati uni sau altii, spiritul de barfa, judecata, iscodirea.....lista e lunga dupa cum stim fiecare..

Inca... unii invoca promisiunile lui Dumnezeu, fiind cuprinsi de chiar de aceste stari.

Privirile "zambitoare"care se schimba adeseori, se mai potrivesc cu prezenta Aceluia care este acolo, totusi nevazut?

Prin strangerea laolalta suntem un instrument fiecare de a-L servi pe Domnul, totul trebuie facut "pentru zidire", insa unii aduc inaintea Lui...ce?

Ceea ce ii hraneste pe ei personal, adica observatii, critici....

Doamne ajuta-ne sa inchidem "portile" duhului fata de aceste lucruri ca sa putem primi bucurie si pace.

Hrana ta zilnica!

17 IULIE
loan 6.51-71
În ciuda promisiunii pe care Dumnezeu le-o făcuse, copiii lui Israel, descoperind mana în pustiu, se întrebau unul către altul: „Ce este aceasta?" (Exod 16.15). Aceeaşi necredinţă se arată şi la descendenţii lor. Ei discută aprins între ei pe tema hranei neobişnuite despre care le-a vorbit Isus: carnea şi sângele Lui, adică moartea Lui. Un Hristos viu pe pământ nu este suficient pentru a face sufletul nostru să trăiască. Trebuie să ne însuşim moartea Lui (în sens figurat, să mâncăm trupul Lui şi să bem sângele Lui), pentru a avea viaţă veşnică. Apoi trebuie în fiecare zi să ne identificăm cu El în moartea Lui. Noi suntem morţi împreună cu El în ce priveşte lumea şi păcatul. Omul firesc nu poate pricepe aceasta. El vrea mai bine un model, în timp ce îi este prea greu să-şi recunoască starea de condamnare despre care îi vorbeşte moartea lui Hristos. In loc să-L întrebe pe Domnul, mulţi pretinşi a fi ucenici ai Săi s-au îndepărtat, şocaţi de cuvintele Lui. El n-a căutat să-i reţină «îndulcind» adevărul. Le încearcă însă inima celor rămaşi: „Şi voi vreţi să plecaţi?"
„Doamne, la cine să ne ducem?', este frumosul răspuns al lui Petru. De ar putea fi acesta şi răspunsul nostru (v. 67,68; Evrei 10.38,39)!

Locuri care merita vazute!

Se apropie perioada in care cei mai multi ne gandim la vacanta si cred ca dupa  luni si luni de munca...e chiar bine venita o vacanta.

Cei care ati fost deja in concediu...bine ati revenit la munca...cei care va aflati in concediu...odihna placuta, iar cei care va porniti la drum in perioada urmatoare...concediu placut si drum bun!

Am sa postez cateva filmulete care nu fac altceva decat ne deschid "apetitul de ...duca". Bineinteles am sa incep cu locurile mele natale, si voi continua cu diferite zone ale tarii, dar si in afara tarii.

Dunarea-intre Bazias, Divici, Belobresca, Susca  si Pojejena-Jud.Caras-Severin

Clisura Dunarii-jud. Caras-Severin

Baile Herculane-jud. Caras-Severin

Muntii Semenic- jud. Caras-Severin

Ochiul Beiului-Cheile Nerei- jud. Caras-Severin

Cascada BIGAR-Jud. Caras-Severin

sursa: https://www.youtube.com/

De ce sunt pe pamant?

Dumnezeul nostru Cel Mare a avut asteptari de la om, in mod special de la Biserica Lui pentru a purta victorii!

Scopul Lui de la inceput a fost, ca noi sa stapanim pamantul.(Ps 115:16) si planurile Lui cu privire la noi au fost, "ganduri de pace si nu de nenorocire, sa va dau un viitor si o nadejde" asa spune Ieremia (29:11).Unii reusesc sa ajunga sa cunoasca scopul si planurile Lui, altii insa...nu.

Dintre aceia care ajung sa guste din aceasta  bunatate a lui Dumnezeu, unii nu reusesc sa depaseasca starea de iertare, cea de copil si sa avanseze, desigur ca se plafoneaza in "cele sfinte" si nu de putine ori dezonoreaza Numele Domnului.

Tot mai des auzim sau vedem ca in loc de lumina, unii dintre pretinsi crestini raspandesc intuneric, esecurile se tin bine ascunse si a-ti pastra o reputatie falsa a devenit o virtute printre crestini.

Sa slujesti sub orice forma la amvon, prin predica, prin inchinare-cantare....sa vorbesti si sa canti despre un Dumnezeu Mare, iar cand cobori sa-L bagi in buzunar, ca si cum ar fi un obiect....Cumplit!

Chiar auzim acuzatii in randurile crestinilor de acest gen: El este de vina pentru orice neajuns sau suferinta, cel putin la unii aceasta rezulta din comportamentul frustrat, complexat, confuzi, pe care acestia il manifesta.Nu neaparat trebuie sa rosteasca aceste cuvinte...dar roadele lor vorbesc!

O scuza a necredintei si a necunostiintei.

E asa de greu sa-L luam in serios pe Dumnezeu si intr-adevar sa ne punem cateva intrebari absolut necesare:

De ce sunt pe pamant? Ce este dupa moarte ?Ce trebuie sa fac, sa fiu cu Tine? 

Dupa Cuvantul lui Dumnezeu, pana la urma nu moartea este cea mai dezastruoasa nenorocire, ci judecata!

Sa invatam de la Domnul Isus, asa cum ne relateaza Scriptura, El a avut o crestere normala, mai intai a fost copilul Isus, mai apoi omul Isus, cresterea a tinut pasul cu intelepciunea, statura si varsta.

Doar asa vor evolua lucrurile in viata noastra, altfel multi dezonoreaza si vor dezonora in continuare Numele Lui.

Hrana ta zilnica!

16 IULIE

loan 6.37-50

„Pe cel care vine la Mine nicidecum nu-1 voi scoate afară", promite cu tandreţe Mântuitorul (v. 37). Să mergem la El, dacă nu am făcut-o deja până acum; El nu respinge pe nimeni!

Dar, pentru a veni la Isus, este necesar ca în inimă să fie împlinită o lucrare a Duhului Sfânt. Omul nu poate face niciun pas către Dumnezeu, dacă El nu îl atrage (v. 44).

Nu este deci vina mea că nu m-am întors la Dumnezeu, va răspunde poate vreunul.

Dimpotrivă, sunteţi deplin răspunzători să lăsaţi această lucrare divină să fie făcută în voi! Chiar în acest moment. Dumnezeu vă atrage la El. Nu vă mai împotriviţi Lui.

Harul pe care Isus îl îndreaptă către păcătos este expresia propriei Sale dragoste; ea face parte însă din voia Iui Dumnezeu, care este să dea viaţă făpturii Sale (v. 40). Şi Isus venise tocmai pentru a împlini această voie şi pentru nimic altceva (v. 38; comp. cu Evrei 10.9: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta").

Omul are un trup şi un suflet, de aceea, el nu poate trăi numai cu pâine, hrana trupului. Sufletul are şi el nevoie de hrană, iar singura hrană potrivită este Cuvântul divin, Pâinea din cer, Hristos însuşi (Luca 4.4).

Hrana ta zilnica!

15 IULIE

loan 6.22-36

Domnul nu Se înşelase. Aceste mulţimi veneau după El pentru un motiv «prea comun»: ele sperau că El va continua să le dea pâine. De asemenea, le invită să lucreze pentru cer (v. 27). 

Să ne întrebăm dacă şi munca noastră are în vedere întâi lucrurile de sus, care ne hrănesc sufletul şi care rămân, sau pe cele de pe pământ, care sunt sortite pieirii.

Să însemne aceasta că trebuie să facem lucrări pentru a fi mântuiţi? Şi astăzi mulţi mai cred aşa în creştinătate (comp. cu v. 28). Cuvântul însă ne spune: „prin har sunteţi mântuiţi, prin credinţă; ... nu din fapte, ca să nu se laude nimeni" Efeseni 2.8,9). Dumnezeu nu recunoaşte decât o lucrare care-i permite omului să se apropie de El, anume a crede în Mântuitorul pe care El ni L-a dat (v. 29). Totul vine de la El: Apa vie (Duhul Sfânt — cap. 4.10) şi pâinea vieţii (Hristos însuşi — v. 35). Atunci cum se face că inimile noastre nu sunt satisfăcute în mod continuu? Nu-Şi respectă Domnul promisiunile? (v. 35; cap. 4.14).

 Cu siguranţă, nu! Din partea noastră însă, noi nu ne îndeplinim întotdeauna condiţia: „cel care Crede în Mine - spune Isus - nu va înseta niciodată". Avem nevoie de credinţă atât pentru a fi mântuiţi, cât şi pentru a ne putea adăpa, în fiecare zi, din toată plinătatea Sa.

Toate sunt gata - veniti la cina!

Hrana ta zilnica!

14 IULIE

loan 6.1-21

Mulţimile L-au urmat pe Domnul Isus, însă atrase mai mult de puterea Lui, decât de harul Lui şi de toate perfecţiunile Sale morale. Ori una nu merge fără celelalte; încă o dată, Isus le va manifesta împreună în această scenă a înmulţirii pâinilor. Băieţelul menţionat în versetul 9 ne vorbeşte că la orice vârstă putem face ceva pentru Domnul şi pentru binele celorlalţi. El pare a fi singurul care s-a gândit la propria hrană. Acceptând să pună la dispoziţia Domnului puţinul pe care-l avea, el devine mijlocul de a putea fi hrăniţi cinci mii de bărbaţi. Atunci când Domnul doreşte să Se folosească de noi, nu trebuie să ne eschivăm pe motiv că suntem tineri sau că nu avem suficiente resurse; El va şti cum să le întrebuinţeze (Ieremia 1.6,7).

După această minune, vor să-L ia (cu forţa) pe Isus, „ca să-L facă împărat". Dar El nu poate primi împărăţia din mâinile oamenilor (cap. 5.41), cum n-a putut s-o primească nici de la Satan
 (Matei 4.8-10), pentru că Dumnezeu este Cel care-L face împărat (Psalmul 2.6).

În sfârşit, într-o altă scenă, luminată în totul doar de puterea şi de harul Său, ÎI vedem venind pe marea agitată ca să-Şi întâlnească ucenicii şi să le risipească teama.

Mai avem putin de mers!

Mai avem puţin de mers, 
Pân' la ţinta mult dorită.
/: Plânsul nostru va fi şters :/ 
De lumina-nveşnicită.

Mai avem puţin de stat, 
Pe pământul fără pace,
/: Şi, în cerul minunat :/ 
Un etern popas vom face...

Mai avem puţin de dus 
Crucea pregătirii noastre,
/: Şi zbura-vom, mult mai sus :/ 
Către zările albastre.

Mai avem puţin... puţin... 
Pân' la sfânta întâlnire,
/: În văzduhul cristalin :/ 
Cu Isus, Preasfântul Mire.

Hrana ta zilnica!

13 IULIE
loan 5.31-47
Isus răspunde la necredinţa iudeilor invocând patru mărturii în favoarea Sa: cea a lui loan (v. 32-35), cea a propriilor pale lucrări (v. 36), cea a Tatălui, care la Iordan Îl desemnase pe Fiul Său preaiubit (v. 37), şi cea a Scripturilor (v. 39). În cărţile lui Moise se vorbeşte deseori despre Mesia (v. 46; vezi de ex. Geneza 49.10,25; Numeri 24.17), dar iudeii, deşi pretindeau că-1 venerează pe Moise, nu credeau deloc cuvintele sale, pentru că-L respingeau pe Cel pe care-L vestise el (v. 46; Deuteronom 18.15). Ei vor fi gata, în schimb, să-1 primească pe Antihrist (v. 43).

„Cercetaţi Scripturile", recomandă Domnul Isus. Prin ele vom putea înainta în cunoaşterea Persoanei Sale infinite.
A primi glorie de la oameni şi a căuta aprobarea lor constuie o formă de necredinţă (v. 44). Pentru că Dumnezeu declară că noi nu suntem nimic (Galateni 6.3) şi că nu avem nimic cu care ne-am putea lăuda (2 Corinteni 10.17)! însă, in loc să acceptăm acest adevăr, ne complăcem în părerile bune pe care alţii le-ar putea avea despre noi. Isus nu căuta deloc glorie din partea oamenilor (v. 41; comp. cu Pavel, în 1 Tesaloniceni 2.6) şi noi am putea să-L imităm, dacă avem în noi dragoste pentru Dumnezeu şi dorinţa de a-I fi plăcuţi Lui (comp. cu v. 42).

Hrana ta zilnica!

12 IULIE
loan 5.15-30
Ura iudeilor îi oferă lui Isus un nou prilej de a revela câteva din gloriile Sale:
1. Lucrarea Sa de dragoste pentru a ridica păcatul lumii (v. 17; cap. 1.29); în mijlocul ruinii creaţiei Sale, Fiul, asemeni Tatălui, nu-Şi poate îngădui odihnă.
2. Afecţiunea infinită a Tatălui pentru acest Fiu căruia Ii împărtăşeşte toate gândurile Sale

 (v. 20; cap. 3.35).
3. Puterea de viaţă care este în El şi prin care dă acum viaţă veşnică celor care cred în El (v. 24); într-un ceas încă viitor, El îşi va exercita această putere pentru învierea morţilor (v. 28,29).
4. Judecata care îi va fi încredinţată în calitatea Sa de Fiu al Omului (v. 22,27).
5. De asemenea, în versetele 19 şi 30, ascultarea Sa! Ce valoare capătă ea câtă vreme este împlinită chiar de Acela care are El însuşi dreptul să fie ascultat de întreaga creaţie (v. 23)!
Dacă Domnul vorbeşte despre propriile Sale glorii, El o face tocmai pentru că ele sunt strâns legate de cele ale Tatălui Său. A nu-L onora pe Fiul înseamnă a-L ofensa pe Cel care L-a trimis (v. 23; vezi 1 loan 2.23).
In prezenţa tuturor perfecţiunilor Mântuitorului nostru, nu putem decât să ne prosternăm în admirare (v. 20b) şi În adorare.