Babilonul si caderea lui!

 Traim vremurile din  urma si acest lucru nu este o noutate 

Pe tabla de sah a lumii fiecare se aseaza in pozitia de joc si tot mai mult incepe sa prinda contur profetiile scrise in Biblie. Cartea de mai jos ne ajuta sa intelegem vremurile mai bine ca noi sa putem fi pregatiti ptr venirea lui Hristos.

Daca inca mai esti prins in Babilonul lumii, cauta sa iesi din el si scapa-ti viata intorcandu-te la Hristos:

Hrana ta zilnica!

31 DECEMBRIE

Cu acest studiu, am incheiat ”Biblia in 5 ani”.
Multumesc Domnului pentru tot si cred ca fiecaruia ne-au fost de folos.
Apocalipsa 22.10-21

Pentru Daniel şi pentru poporul iudeu, profeţia era pecetluită, până la împlinirea ei viitoare (Daniel 12.9). Pentru creştin, ea nu mai este ascunsă (v. 10). Toată Biblia îi este dată pentru a fi înţeleasă şi crezută. Domnul să ne ajute să o cercetăm mereu mai profund (loan 5.39)! Fie ca, la întoarcerea Lui, să ne găsească printre aceia care păzesc Cuvântul Lui şi care nu neagă Numele Lui (cap. 3.8)! Acest nume fără seamăn, Isus, numele umanităţii Sale, ne este amintit încă o dată de El însuşi: „Eu, Isus", sunt „Steaua strălucitoare de dimineaţă", Cel care vine (v. 16). Noi nu aşteptăm un eveniment, ci pe Cineva pe care-L cunoaştem şi II iubim.

„Vino!" Acestei dorinţe trezite de Duhul îi răspunde promisiunea Sa: „Eu vin curând"' (v. 12, 17, 20); apoi din nou ecoul afecţiunilor Miresei: „Amin! vino, Doamne Isuse".

Am fost convertiţi pentru a-I sluji - pentru a-i invita pe cei cărora le este sete, pe cei care vor (v. 17)... - şi pentru a-L aştepta. Domnul însă ştie că, şi pentru una şi pentru alta, avem nevoie de întreg harul Său (v. 21). De aceea Duhul lui Dumnezeu încheie această carte a judecăţii, şi a Cuvântului lui Dumnezeu în întregime, cu această promisiune a harului.

Harul este resursa perfectă şi suficientă care ne va păzi ,până va veni El" (1 Corinteni 11.26b).

Hrana ta zilnica!

30 DECEMBRIE

Apocalipsa 22.1-9

Versetele 1-5 completează viziunea cetăţii sfinte în timpul mileniului. Şi remarcăm cât de mult se aseamănă prima pagină a Bibliei cu ultima. Scriptura începe şi se încheie cu un paradis, un râu, un pom al vieţii... Sfârşitul însă este mai frumos decât începutul, „omega" mai grandios decât „alfa", paradisul viitor nu este regăsirea celui trecut, ci este „paradisul lui Dumnezeu" (cap. 2.7), în prezenţa veşnică a Mielului care a murit pentru noi. Acolo vor avea acces numai păcătoşii mântuiţi prin har, oameni precum tâlharul întors la Dumnezeu (Luca 23.43).

Şi care va fi îndeletnicirea acestor locuitori? Ei vor sluji Domnului lor (v. 3; cap. 7.15); vor împăraţi împreună cu El (v. 5b; Daniel 7.27). Ceea ce va avea însă cel mai mare preţ pentru ei, dincolo de toate aceste împărăţii, este că „vor vedea faţa Lui..." (v. 4; Psalmul 17.15).

De obicei un rob „nu ştie ce face stăpânul său" (loan 15.15). Isus însă nu le ascunde nimic robilor Săi, deveniţi prietenii Săi, cu privire la „cele care trebuie să aibă loc în curând" (v. 6).

 Nu este oare ciudat că deseori pătrundem atât de puţin în minunile care ne privesc pe noi? 

(1 Corinteni 2.9).

 Şi, peste toate, nu este trist că nu dovedim mai mult interes pentru ceea ce Tatăl a pregătit pentru gloria şi bucuria Fiului Său? (loan 14.28b).

Hrana ta zilnica!

29 DECEMBRIE

Apocalipsa 21.9-27

După ce a întredeschis perdeaua din faţa stării veşnice (v. 1 -8), Duhul face un pas în urmă, revenind la perioada domniei lui Hristos. Ne prezintă o cetate care nu este nicidecum Roma sau Babilonul, ci Ierusalimul sfânt, „Mireasa, soţia Mielului". Toată această descriere este simbolică. Simţurile noastre de acum nu pot percepe, nici minţile noastre nu pot concepe cele care aparţin noii creaţii (1 Corinteni 13.12). De exemplu, cum să-i explici unui orb din naştere ce sunt culorile?

 Dumnezeu ia lucrurile cele mai frumoase şi mai rare de pe pământ: aurul, pietrele preţioase, pentru a ne face o idee despre ceea ce ne este pregătit în cer. Lumina ei şi zidurile de iaspis (v. 11,18) ne spun despre manifestarea gloriilor lui Hristos în şi prin Biserică (cap. 4.3).

Aceasta este iluminată de lumina care străluceşte în lampă: gloria lui Dumnezeu «concentrată» în Miel (v. 23). La rândul ei, cetatea sfântă răspândeşte această lumină divină spre folosul pământului milenial (v. 24). Este ceea ce sugerează loan 17.22: „Eu le-am dat gloria pe care Mi-ai dat-o Tu ... Eu în ei şi Tu în Mine; ca... lumea să cunoască...".

Şi cum ar putea intra vreun lucru „întinat" în locul unde locuieşte Domnul?

(v. 27; citiţi 2 Corinteni 7.1).

Hrana ta zilnica!

28 DECEMBRIE

Apocalipsa 21.1-8

Pagina este întoarsă. Istoria primei creaţii a luat sfârşit, începe veşnicia gloriei, în care Dumnezeu va fi «înconjurat de făpturi binecuvântate, aduse în stare să-L cunoască şi să-L înţeleagă... în bucuria propriei fericiri, când timpul nu va mai fi» .

 Atunci marea (simbol al încurcăturii şi al separării popoarelor) va înceta să existe. Toţi răscumpăraţii vor fi ajuns în port, adică în cer. Dumnezeu însă nu ne descoperă câtuşi de puţin ce vom găsi acolo; ne spune mai degrabă, pentru mângâierea noastră, ce nu vom găsi deloc acolo: In această lume nouă, moartea va fi desfiinţată (1 Corinteni 15.26,54); nu va mai fi noapte, nici blestem (v. 25; cap 22.3,5); nici doliu, nici strigăt de durere, toate aceste consecinţe ale păcatului vor fi luat sfârşit, pentru că locuinţa lui Dumnezeu va fi pentru totdeauna cu oamenii (v. 4). Şi cei care vor fi rămas afară? 

Partea lor va fi moartea a doua, întuneric, plânsetele remuşcărilor într-o eternă depărtare de faţa Dumnezeului sfânt. Acolo vor fi necredincioşii, dar de asemenea fricoşii: cei care niciodată nu vor fi vrut să se hotărască din toată inima pentru Hristos. Şi deopotrivă mincinoşii şi ipocriţii. 

Prietene, îngăduiţi-ne pentru ultima oară să vă punem această întrebare: Unde vei fi în eternitate?

Hrana ta zilnica!

27 DECEMBRIE

Apocalipsa 20.7-15

O mie de ani de binecuvântări nu vor schimba inima omului. Satan dezlegat va reuşi să stârnească o ultimă şi gigantică revoltă a naţiunilor, căreia Dumnezeu îi va răspunde printr-o judecată scurtă şi fulgerătoare. Acum sună ceasul solemn în toate: se împlineşte Evrei 9.27 - dar şi loan 5.24.

Toţi morţii vor apărea înaintea marelui Judecător. Intre ei au fost multe diferenţe în timpul vieţii lor pământeşti: unii au fost mari, onoraţi de semenii lor (Luca 16.19), alţii mici sau chiar de la periferia societăţii (Luca 23.39). Iată-i însă pe toţi strânşi, fără vreun plus de distincţie, pentru că „toţi au păcătuit. .." (Romani 3.23). Pentru a dovedi aceasta, sunt deschise cărţi în care fiecare îşi regăseşte cu groază toate faptele consemnate una după alta (Psalmul 28.4). 

Şi cine-ar putea suferi citirea fie şi numai a unei singure pagini din cartea faptelor lui? 

De asemenea este deschisă şi cartea vieţii. Numai pentru a constata însă că numele lor nu se găsesc în ea! Aruncaţi-i în întunericul de afară - este sentinţa Judecătorului suprem (Matei 22.12,13). Acolo ei se vor alătura lui Satan, devenind tovarăşii lui în mizerie, pentru un chin fără speranţă şi fără sfârşit...

Credinciosul nu va fi judecat după faptele lui, ci după lucrarea desăvârşită a Domnului Isus.

Hrana ta zilnica!

26 DECEMBRIE

Apocalipsa 19.17-21; 20.1-6

Spre deosebire de „ospăţul nunţii Mielului" (v. 9), aici vedem ceea ce în mod ironic este numit „marea cină a lui Dumnezeu" (v. 17b; Psalmul 2.4,5; Ţefania 1.7). 

Confruntarea finală dintre ostile Fiului lui Dumnezeu şi cele ale conducătorului roman se va încheia cu nimicirea totală a acestora din urmă. Fără altă judecată, fiara şi profetul mincinos vor fi aruncaţi de vii în infern (comp. cu Numeri 16.33; Psalmul SS.1S). Apoi Dumnezeu Se ocupă de stăpânul lor, Satan. Capitolul 12 ni 1-a arătat pe Satan aruncat din cer. Aici un lanţ şi o cheie simbolice îl pun pe marele ucigaş în imposibilitatea de a fi vătămător. În sfârşit, versetul 10 ni-1 prezintă, după o mie de ani, alăturându-se celor doi complici ai săi în iazul de foc (Matei 25.41). Înţelegem deci că nu există în Biblie carte de care diavolul să se teamă mai mult decât de Apocalipsa. Pentru a face ca ea să nu fie citită, îi convinge până şi pe credincioşi de opacitatea ei.

Satan fiind legat, nimic nu se mai opune de atunci înainte domniei glorioase a Domnului. Am putut constata că această împărăţie, contrar gândurilor multora, nu va lua fiinţă prin îmbunătăţirea treptată a lumii, ci prin judecăţi. Dragi copii ai lui Dumnezeu, Hristos doreşte să împartă cu noi autoritatea Lui (Daniel 7.18)! Să nu fraternizăm astăzi cu lumea pe care mâine o vom judeca (1 Corinteni 6.2).

Hrana ta zilnica!

25 DECEMBRIE

Apocalipsa 19.1-16

Şarlatania Babilonului, pretenţia lui de a fi Biserica, a fost demascată în public. Acum

 o prezintă pe adevărata Lui Mireasă celor invitaţi la ospăţul ceresc. Cerul răsună de laude, pentru că în ea poate fi privită întinderea harului şi a gloriei lui Dumnezeu. La bucuria Mirelui va răspunde cea a Miresei! Ea şi-a pregătit podoabele ce constau în faptele drepte ale sfinţilor, pe care Dumnezeu le-a dat să le împlinească atunci când se aflau pe pământ.

„Cei chemaţi" vor fi de asemenea plini de bucurie. Pentru că „cine are mireasa este mire; iar prietenul Mirelui, care stă şi-1 ascultă, se bucură foarte mult de glasul mirelui" (loan 3.29)!

In aşteptarea acestei zile, să nu uităm că am fost „logodiţi cu un singur bărbat", pentru a fi înfăţişaţi lui Hristos „ca o fecioară curată" (2 Corinteni 11.2). Să păstrăm pentru El toată afecţiunilor noastre.

Dacă, pentru Biserică, El este Preaiubitul, pentru lume însă devine Marele Judecător.

Sub numele luat cândva pentru a manifesta harul şi adevărul, cel de „Cuvântul lui Dumnezeu", El înaintează pentru a împlini „lucruri teribile" (Psalmul 45; vezi Isaia 59.18; 63.1-6).

Prietene, când şi cum vrei tu să-L întâlneşti pe Isus? Acum, ca Mântuitor, sau, în curând, ca Judecător?

Hrana ta zilnica!

24 DECEMBRIE

Apocalipsa 18.14-24

Plângerile negustorilor (v. 11, 15...) ne amintesc de nemulţumirile lui Dimitrie şi ale artizanilor din Efes care se temeau să nu cumva să piardă „un mare câştig" şi „bunăstarea" pe care le-o procura cultul idolului (Fapte 19). In fond, care este diferenţa dintre marea „Diană a efesenilor" şi „Babilonul cel mare", între idolatria păgână şi corupţia creştinismului?
 Nu poate să nu aibă succes religia care-i dă omului toate roadele dorite de sufletul său (v. 14), care-i încântă simţirile, adormindu-i conştiinţa (muzica joacă în aceasta un rol important: v. 22; Daniel 3.7), care-i favorizează comerţul, pretextând tot felul de bucurii. Este îndeajuns să vedem, la sfârşitul anului, în ce mod păgân este celebrată de mulţi naşterea Domnului Isus.

„In ea s-a găsit sângele... sfinţilor" (v. 24). Deja în cetatea lui Cain, la începutul Bibliei, se găseau nenumărate lucruri plăcute, ... în timp ce sângele lui Abel striga... (comp. cu Geneza 4.10,17...). Astăzi, lumea religioasă se bucură, în timp ce adevăratul credincios suferă şi se întristează (loan 16.20). Mâine vor răsuna vaietele pe pământ, dar la acestea va răspunde bucuria cerului (v. 20).
Să ne ajute Dumnezeu ca, prin credinţă, să vedem toate lucrurile aşa cum le vede El!

Hrana ta zilnica!

23 DECEMBRIE

Apocalipsa 18.1-13

Aceste viziuni pot fi comparate cu o serie de diapozitive care prezintă aceleaşi tablouri sau evenimente din perspective şi iluminări diferite. Prăbuşirea Babilonului este privită aici ca fiind împlinită direct de „Domnul Dumnezeu" (v. 8, 20). Dar, înainte de aceasta, a răsunat o poruncă: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu" (v. 4; comp. cu profeţia lui Ieremia împotriva Babilonului istoric: cap. 51.7,8,37,45...). Această chemare se face auzită chiar astăzi: „Ieşiţi din mijlocul lor şi fiţi despărţiţi, spune Domnul..." (2 Corinteni 6.17). Fiecare copil al lui Dumnezeu este invitat să se despartă în întregime de lumea religioasă cu principii amestecate, a cărei stare finală ne este prezentată aici (comp. cu Numeri 16.26). Unii ne vor acuza de lipsă de dragoste, că suntem înguşti şi sub imboldul unui spirit de superioritate.

Esenţialul este însă să ascultăm de Domnul.

Versetele 12 şi 13 întocmesc lunga listă a tot ce se află în lume, studiate pentru satisfacerea multiplelor pofte ale oamenilor (1 loan 2.16,17). Lista se deschide cu ceea ce este cel mai preţuit: aurul, şi se încheie cu ceea ce are valoarea cea mai mică în ochii acestei false Biserici, ... dar care are atâta preţ pentru Dumnezeu: sufletele oamenilor.

Hrana ta zilnica!

22 DECEMBRIE

Apocalipsa 17.1-I8

Ultima cupă conţine judecata Babilonului (cap. 16.19), subiect detaliat în capitolele 17 şi 18.

Este vorba despre Biserica apostată, de marea creştinătate de nume, din care toţi adevăraţii copii ai lui Dumnezeu vor fi fost luaţi la venirea Domnului. Necredincioasă lui Hristos, ea sa stricat prin alianţe necurate cu lumea şi cu idolii ei. «Stricăciunea celor mai bune este cea mai rea stricăciune.» 

Această „prostituată" este aşezată pe fiară, puterea ei întemeindu-se pe puterea politică (v. 3). Cu toate că Isus a declarat: ,Jmpărăţia Mea nu este din lumea aceasta" (loan 18.36), ea totuşi revendică stăpânirea asupra pământului. Pe deasupra, ea persecută şi omoară pe adevăraţii sfinţi (v. 6). In faţa acestui spectacol, apostolul este cuprins de o adâncă uimire. 

Chiar aşa să ajungă Biserica responsabilă? Da, istoria ei de-a lungul secolelor a confirmat cu prisosinţă aceasta, aşteptând forma finală, care este descrisă aici. Versetele 16 şi 17 ne învaţă însă cum va pieri această „mamă a spurcăciunilor". Va avea soarta pe care ea însăşi le-a pricinuit-o martorilor lui Isus", expresie în care se poate discerne întreaga

tandreţe a inimii lui Dumnezeu (v. 6; vezi şi cap. 2.13).

Hrana ta zilnica!

21 DECEMBRIE

Apocalipsa 16.1-21

Cele şapte cupe vărsate asupra pământului amintesc de urgiile venite peste Egipt: bube, ape transformate în sânge, întuneric, broaşte, tunete, piatră şi foc (vezi Exod 9.23). Insă, în loc să-i aducă la pocăinţă, dezastrele îi fac pe oameni să blesteme (v. 9, 11, 21). O triplă mărturie este însă adusă Dumnezeului celui drept: de la învingători (cap. 15.3,4), de la îngerul apelor (v. 5) şi prin altarul însuşi (v. 7).

Primele patru urgii lovesc, respectiv, aceleaşi sfere ca şi primele patru trâmbiţe (cap. 8.7-12). Cea de-a cincea atinge tronul conducătorului roman. A şasea pregăteşte „lupta din ziua cea mare". In sfârşit, după ultima cupă răsună vocea puternică venind de pe tron: „S-a isprăvit”. Cât de diferită este ea de strigătul anunţând pentru noi sfârşitul mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatului, după ce Fiul lui Dumnezeu a băut pe cruce cupa pe care noi o meritam: „S-a împlinit' (loan 19.30)!

Aceste evenimente solemne sunt mai apropiate decât credem. «Fie ca niciodată să nu privim lumea în alt fel decât ca o scenă judecată, fiind conştienţi de mânia înspăimântătoare de care ea nu va putea scăpa... Aceasta ne va păzi să nu fim indiferenţi nici faţă de răul care este în lume, nici faţă de judecata divină care o aşteaptă.» (W. K.).

Hrana ta zilnica!

20 DECEMBRIE

Apocalipsa 14.14-20; 15.1-8

Odinioară Domnul îi anunţase pe acuzatorii Lui: „De acum încolo veţi vedea pe Fiul Omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului" (cap. 1.7; Matei 26.64 şi 24.30). Iată-L aici pe acest Fiu al Omului aşezat pe un nor alb! Odinioară încununat cu spini, El poartă o coroană de aur; în loc de trestie, El are în mână o seceră ascuţită. Cel pe care oamenii II judecau a devenit Judecătorul oamenilor. Şi, în calitatea aceasta, El porunceşte marele seceriş al pământului, urmat de un impunător cules al viei, şi unul şi altul

anunţate de foarte mult timp (de exemplu, Ioel 3.13; Matei 13.30,39).

Odată cu capitolul 15 se deschide o nouă serie de judecăţi (cupele). Şi de astă dată însă, sfinţii care vor avea să treacă prin ele sunt mai întâi văzuţi în siguranţă (v. 2-4); numai după aceea, cei şapte îngeri împuterniciţi cu executarea urgiilor ies din Templu şi primesc cele şapte cupe pline de mânia lui Dumnezeu 

(comp. cu Ieremia 25.15). 

Dragi prieteni creştini, această lume, care va fi lovită, este cea pe care Dumnezeu a iubit-o atât de mult, încât a dat pentru ea pe singurul Lui Fiu. Şi îngerii nimicitori încă nu şi-au primit misiunea cumplită.

Misiunea noastră, cât timp aşteptăm, este cu totul alta: să proclamăm în ea harul divin (2 Corinteni 5.20).

Hrana ta zilnica!

19 DECEMBRIE

Apocalipsa 14.1-13

După o paranteză care ne prezintă trinitatea răului - anume balaurul (cap. 12), prima şi a doua fiară (cap. 13) - cele şapte viziuni din capitolul 14 se racordează la cea de-a şaptea trâmbiţă care încă nu s-a împlinit (cap. 11.15). Dar, înainte de a interveni asupra răului, Dumnezeu recunoaşte şi pune deoparte o nouă rămăşiţă a poporului Său. Aceşti martori au rezistat corupţiei generale. Spre deosebire de masele care poartă pe frunte semnul fiarei (cap. 13.16), pe frunţile lor este scris numele Mielului (v. 1). Purtăm noi, fără să ne ruşinăm, numele Mântuitorului nostru?
Poate vedea fiecare din jurul nostru cui aparţinem noi?

Aceşti credincioşi „urmează Mielul oriunde ar merge El" (v. 4; comp. cu loan 1.36,37).

Urmându-L în ocară şi în suferinţă, ei vor fi, de asemeni, însoţitorii Săi în împărăţie. Faptele lor îi urmează (de remarcat că ele nu merg înaintea lor; niciodată faptele cuiva nu-i deschid accesul în cer). Dragi prieteni, privilegiile noastre creştine sunt şi mai înalte.
Vom dori noi să fim mai puţin credincioşi decât aceşti martori ai zilelor din urmă?

Hrana ta zilnica!

18 DECEMBRIE

Apocalipsa  13.1-18

Aruncat pe pământ, diavolul profită de timpul scurt pe care-1 are. Se foloseşte de două instrumente, două ,fiare", termen care implică absenţa relaţiei cu Dumnezeu. Prima dintre acestea (v. 1), corespunde imperiului roman reconstituit. El va reuni trăsăturile celor trei imperii precedente: rapiditatea leopardului (Grecia), tenacitatea ursului (Persia) şi ferocitatea leului (Babilonul; vezi Daniel 7.4-6). In pustie, Isus refuzase împărăţiile lumii. Satan le dăruieşte împăratului roman, obţinând astfel închinarea întregului pământ (v. 4; Luca 4.5-8).

Cât despre cea de-a doua fiară, ea este o contrafacere a Mielului, însă limbajul o trădează.

Este Antihristul, care va avea putere religioasă, va face minuni şi va susţine prima fiară.

Mulţimile de oameni pe care îi va ademeni vor fi marcate precum vitele, cu numele „fiarei romane". Aceşti oameni vor fi numiţi: „cei care locuiesc pe pământ (v. 8, 14; cap. 3.10; 6.10; 8.13; 11.10), pentru că toate interesele şi aspiraţiile lor ţin de pământ.
 Cât de numeroasă este încă de astăzi această categorie de persoane!
 In contrast cu aceştia, versetul 6 vorbeşte despre „cei care locuiesc în cer" (Filipeni 3.19,20). Creştini, să arătăm clar, fără îndoială, unde se află locuinţa noastră (Evrei 11.14).

Hrana ta zilnica!

17 DECEMBRIE

Apocalipsa 12.1-17

Această nouă diviziune este introdusă prin versetul 19 din capitolul 11. Chivotull legământului apare acolo în semn de har înaintea judecăţilor asupra lui Israel. Acest popor(pus în scenă prin imaginea simbolică a femeii însărcinate învăluite în soare), fiind cel care trebuia să dea naştere lui Mesia, atrage prin aceasta împotrivirea furioasă a lui Satan, marele balaur roşu. Această vrăjmăşie dintre sămânţa femeii şi „şarpele cel vechi" (v. 9), anunţată de la cădere, s-a continuat pe tot parcursul Bibliei (Geneza 3.15; Exod 1.22; 2 împăraţi 11.1; Matei 2.16...). Zadarnic a încercat diavolul să-şi concentreze eforturile pentru a împiedica împlinirea, prin naşterea şi înălţarea Domnului Isus, a planurilor lui Dumnezeu. Hristos şi sfinţii Lui cereşti - copilul înălţat la Dumnezeu - nu mai pot fi atinşi acum. In plus, Satan va fi curând aruncat din cer pe pământ (citiţi Luca 10.18 şi Romani 16.20), unde furia lui neputincioasă se va dezlănţui împotriva rămăşiţei lui Israel. Această rămăşiţă va fi

caracterizată prin aceea că va păzi poruncile lui Dumnezeu (v. 17b). Care a fost pentru Hristos şi care este astăzi pentru noi secretul forţei şi victoriei asupra celui Rău! 

Este Cuvântul lui Dumnezeu locuind în inimă (Psalmul 17.4; Matei 4.4; 1 loan 2.14b).

Hrana ta zilnica!

16 DECEMBRIE

Apocalipsa 11.4-19

Cei doi martori simbolizează mărturia suficientă şi completă dată de rămăşiţa credincioasă în timpul necazului final. Ei se prezintă cu trăsăturile lui Ilie şi ale lui Moise, care, amândoi, în timpuri întunecate din istoria lui Israel, îşi asumă de asemenea o mărturie potrivită lui Dumnezeu. 

La rugăciunea primului, cerul rămâne închis timp de trei ani şi jumătate (v. 6; Iacov 5.17; comp. v. 5 cu 2 împăraţi 1.10,12). Cel de-al doilea primeşte puterea să transforme apa în sânge (viaţa în moarte: Exod 7.19) şi să lovească pământul cu tot felul de plăgi. Aceşti credincioşi vor fi daţi la moarte la Ierusalim prin „fiara romană" din capitolul 13, mângâiaţi de gândul că, în chiar acest loc, înaintea lor, „Domnul lor a fost răstignit" (Luca 13.33,34). Martiriul lor va fi urmat de o înviere strălucită şi publică, spre consternarea prigonitorilor lor.

In sfârşit, sună nenorocirea finală. Odată cu ea sunt aduse două lucruri: împărăţia Domnului (v. 15b) şi, de asemeni, mânia Lui (v. 18; Psalmul 110.5). In capitolul 6.17, oamenii înspăimântaţi credeau că a venit mânia Mielului. Ea însă a fost stăpânită până în momentul când Hristos preia guvernarea lumii. Atunci cerul izbucneşte în cântări de triumf, sfinţii se prosternează în adorare: Cel care a fost răstignit (v. 8) domneşte de acum în veci de veci (Luca 1.33).

Hrana ta zilnica!

15 DECEMBRIE

Apocalipsa 10.1-11; 11.1-3

Capitolele 10 şi 11.1-13 se intercalează între a şasea şi a şaptea trâmbiţă, aşa cum capitolul 7 forma o paranteză între a şasea şi a şaptea pecete. Din nou Hristos apare sub înfăţişarea unui „alt înger", aici de asemenea însoţit de semne de har. Norul în care este învăluit şi stâlpii de foc pe care stă amintesc de grija pe care i-a purtat-o Dumnezeu lui Israel în pustie (Exod 13.21,22).

 Curcubeul (comp. cu cap. 4.3) vorbeşte despre legământul lui Dumnezeu cu pământul (Geneza 9.13). Promisiunile Sale sunt în felul acesta amintite indirect. Dar Hristos posedă şi atributele autorităţii: faţa Lui este asemănătoare cu soarele şi El îşi revendică drepturile de a stăpâni lumea. Intr-o mână El are „o carte mică deschisă” (v. 2), reprezentând o scurtă profeţie descoperită deja în Vechiul Testament. Este vorba despre cea de-a doua Jumătate a săptămânii" necazului celui mare (Daniel 9.27), în timpul căreia Dumnezeu mai recunoaşte încă templul, altarul şi pe „cei care se închină acolo". Un detaliu remarcabil, aceşti trei ani şi jumătate sunt evaluaţi în luni (42), pentru a vorbi despre asuprire (cap. 11.2), dar de asemenea în zile (1260), pentru a măsura mărturia rămăşiţei credincioase. Dumnezeu a socotit fiecare din aceste zile şi ştie ce reprezintă, ce curaj şi ce suferinţe implică (Psalmul 56.8).

Hrana ta zilnica!

14 DECEMBRIE

Apocalipsa 9.1-21

Unii comentatori au dat acestor capitole interpretările cele mai fanteziste, străduindu-se în special să facă o corespondenţă între profeţii şi evenimentele contemporane. Dar să ne amintim că toată această a treia parte a profeţiei lui loan este cu privire la viitor. Ea cuprinde numai intervalul de câţiva ani dintre venirea Domnului pentru a-Şi lua Biserica şi începutul domniei Lui mileniale.

A cincea trâmbiţă, sau prima nenorocire, dă drumul din adânc unui roi înspăimântător de lăcuste, instrumente directe ale lui Satan, care le produc iudeilor necredincioşi o suferinţă morală mai rea decât moartea. La a şasea trâmbiţă apar cai nemaipomeniţi, scuipând foc, fum şi pucioasă, semănând moartea pe unde trec. Călăreţii lor poartă platoşe (v. 9, 17), imagine a conştiinţelor împietrite (1 Timotei 4.2). In acelaşi timp, acele şi cozile lor, asemănătoare cu cele ale scorpionilor (v. 10) sau cu cele ale şerpilor (v. 19), reprezintă învăţăturile mincinoase şi otrăvitoare, armele perfide de care Satan se va folosi mai mult ca oricând (comp. cu Isaia 9.15).

Folosirea trâmbiţelor pentru a anunţa aceste judecăţi le dă caracterul de avertismente pentru oameni. Inimile lor sunt însă atât de împietrite, încât chiar şi aceste dezastre nemaivăzute nu-i vor conduce la pocăinţă (v. 20,21).

Hrana ta zilnica!

13 DECEMBRIE

Apocalipsa 8.1-17

Cea de-a şaptea pecete se deschide cu un scurt răgaz. In timp ce unii îngeri se pregătesc să execute judecăţile, un alt înger (Hristos în Persoană) îndeplineşte funcţia de Mijlocitor (v. 3). Prin ceea ce El însuşi a suferit, Domnul Isus simpatizează cu credincioşii aflaţi în

încercare (Evrei 2.18; 4.15). In aceste vremuri apocaliptice, El va interveni în favoarea credincioşilor din necazul cel mare (cei din cap. 7). La rândul lor, toţi sfinţii, deja strânşi în glorie, după ce vor fi cunoscut şi ei pe pământ oboseala şi durerea, vor fi interesaţi cu atât mai mult de situaţia credincioşilor care trec prin această perioadă groaznică Ei vor fi astfel preoţi împreună cu Hristos, prezentându-I lui Dumnezeu aceste cădelniţe de aur pline cu parfumuri care sunt rugăciunile sfinţilor (cap. 5.8b).

Devansaţi prin mijlocire, fiecare din cei şapte îngeri îşi duce la gură trâmbiţa de temut.

Şi primul dă semnalul judecăţii neaşteptate asupra puternicilor din vest (copacii) şi a prosperităţii universale. Cel de-al doilea corespunde dezlănţuirii în imperiul pământesc a unei mari anarhii. Al treilea şi al patrulea provoacă prăbuşirea şi apostazia autorităţilor responsabile, cufundându-i pe oameni în cel mai adânc întuneric moral.