Versetul zilei

1 noiembrie 2018

Copii cu aspect de demoni!

Ieri, venind de la servici la colțul străzii unde locuiesc apăruse  trei "aratari" de vreo 13 ani, unul deghizat in diavol, unul avea doar o masca groteasca semănând 🤔 probabil   cu vreun subaltern al diavolului și încă o arătare cu o coasa in mana și îmbrăcată in negru, întruchipată in MOARTE.
Dădea binețe fiecărui trecător și salutau fiecare masina sau autobuz care trecea pe acolo, și bineînțeles "lumea" ...SE DISTRA și le aprecia costumația.
Vrem sa fim binecuvantati și ne dorim sa ne fie bine, noua, copiilor nostri și nepoților nostri, însă nu conștientizam ca lăsându-i sa imite și sa se deghizeze in astfel de personaje, care de-altfel ele exista, însă nu intr-o ținuta așa cum ne imaginam noi, atragem doar mania lui Dumnezeu și casa ne va fi invadata de tot ceea ce oferă aceste  duhuri demonice? Pentru ca in spatele acestor "arătări" sunt de fapt duhuri obraznice.
Nu copiii sunt vinovati, poate ca unii sunt la o vârsta incapabila de a discerne     gravitatea acestui lucru, insa parintii adulți care permit intr-un fel sau altul, fie acasa sau la scoala acest macabru spectacol. 
Nu va mai plângeți dragi parinti de problemele care apar...voi ați dat voie celui rau in casa voastra😢

27 octombrie 2018

O ora inapoi, doar pe ceas!

Astazi ora se va da inapoi!
Chiar daca am dori fiecare sa dam timpul inapoi, trebuie sa stim ca este imposibil, timpul se va da inapoi  doar pe ceasornic.
Fiecare avem momente in care am gresit intr-un fel sau altul, am gresit prin purtare, prin vorbire, am făcut alegeri greșite poate și uneori am dori sa dam timpul inapoi spre a repara, dar....e imposibil. 
Astazi in schimb avem harul in care putem răscumpăra vremea pe care am pierdut-o.
Traiti doar ptr Domnul!

Imnuri corale contemporane!

Dornici de a-L lauda pe Dumnezeu, impreuna cu corul din Biserica Penticostala Elim Viena, maine vom avea o zi speciala de inchinare si lauda la adresa lui Dumnezeu. 
Cantarile contemporane compuse de oameni binecuvantati vor fi intonate de corul bisericii Elim Timisoara impreuna cu corul din Viena si orchestra bisericii noastre. Totodata mesajul Evangheliei va fi adus de fratele IONEL VLAS din Viena.
Ne bucuram si va invit a lua parte alaturi de noi la acest eveniment, insa daca distanta nu va permite sau orice alt motiv, va puteti bucura online
Serviciul divin va fi transmis pe site-ul bisericii https://www.elim.ro/ incepand dimineata cu ora 9 iar dupa masa incepand cu ora 17


Sa-L vestim cu indrazneala!

Astazi este o nevoie acuta de tineri si nu doar de tineri ci de oameni plini de Duh, plini de curaj care sa-L marturiseasca pe Hristos si totodata sa traiasca ceea ce vorbesc.
Multi vorbesc despre Dumnezeu, insa cand privesti la viata lor vezi o neconcordanta intre aceste doua aspecte, una vorba si alta fapta. Odata cu inaltarea la cer am primit o porunca: "mergeti in toata lumea..." Nu stiu daca este nevoie sa alergam mii si zeci de mii de km pentru a spune si altora, desi daca Domnul te trimite, trebuie sa faci si asta si Dumnezeu sa-i binecuvinteze pe toti cei care s-au pus la dispozitia Lui, insa cred ca fiecare din  noi putem sa-L marturism pe Hristos  celor de langa noi si putem sa le spunem care sunt consecintele pacatului. 
Romania are nevoie de o trezire!
Petru a capatat o mare indrazneala in vorbirea sa. In Fapte 4 gasim scris despre aceasta indrazneala pe care a avut-o Petru si Ioan inaintea poporului. Si atunci, ca si acum, exista oameni care incearca sa opreasca raspandirea Cuvantului si sa inabuse Adevarul. Uitati-va la tot ceea ce se petrece in natura si nu numai, ci la toate semnele care ne arata clar venirea Domnului, toti incearca sa justifice intr-un fel sau altul aceste evenimente, punand pe seama altor fenomene, dar nicidecum nu accepta ca Isus este la carma lumii si El hotaraste totul si toate aceste lucuri care se intampla, pe noi nu ia prin surprindere, Isus a vorbit despre ele si sunt scrise pe paginile Scripturii.
Suntem noi gata sa ne punem la dispozitia Lui?
Petru si Ioan le-a pus o intrebare; "judecati voi singuri daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa ascultam mai mult de voi (oamenii) decat de Dumnezeu...?"
Atunci cand vom marturisi cu indrazneala vom intalni opozitie din partea celui rau. Cum Dumnezeu se foloseste de oameni, tot asa si diavolul se foloseste de oamenii lui. 
Trebuie sa spunem oamenilor si sa afirmam cu tarie, cine este acest Isus  despre care le vorbim, care a fost misiunea Lui sau lucrarea Lui, cum de altfel trebuie sa le spunem si care este responsbilitatea lor.

ISUS HRISTOS este FIUL LUI DUMNEZEU!

Spre finalul cartii sale, evanghelistul Ioan incheie spunand:"...iar acestea s-au scris ca sa credeti ca Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu si crezand sa aveti viata in Numele Lui" Ioan 20:31
In ce priveste trupul Domnu Isus este intrupat din Dumnezeu, nascut din samanta lui David asa cum a fost profetit in Scripturi. ( vezi Isaia 7:14, Mica 5:2)

Misiunea Lui pe acest pamant a fost scurta dar a fost cea mai mare, cea mai complexa lucrare. A venit sa moara in locul nostru, pentru pacatele noastre si prin jertfa aceasta noi avem salvare si viata vesnica!

Calatorim spre vesnicie, insa datorita firii noastre pamantesti care se lupta cu duhul nostru, pacatuim zilnic. Pacatul nostru fie el oricat de mic duce la o separare vesnica de Dumnezeu, pentru ca pacatele noastre spune Scriptura, pun un zid de despartire intre noi si Dumnezeu. Acest plan de salvare conceput de Dumnezeu este tocmai pentru aceste situatii in care pacatul nostru  ne-ar  separa definitiv de El. Scopul este  de a ne salva si a ne impaca cu Creatorul.
Tot Ioan marturieste: "Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea ca a dat pe Singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aibe viata vesnica" Ioan 3:16

Responsabilitatea noastra?

Categoric avem si noi o responsabilitate si chiar finalul versetului din Ioan 3:16 ne spune ce trebuie sa facem: "...oricine crede in El sa nu piara, ci sa aibe viata vesnica"
Singura responsabilitate este de a crede in Isus Hristos si de a-L marturisi ca  El este Fiul lui Dumnezeu.
Spune tuturor acest lucru, marturiseste-L si vorbeste despre lucrarile  minunate pe care Le-a facut in viata ta, indrazneste si spune tuturor caci El revine curand si este gata sa rasplateasca pe fiecare dupa faptele lui.
Fiti binecuvantati!




21 octombrie 2018

Curand vom ajunge acasa!


La revedere in cer!

In urma cu cateva zile, am decis sa reiau bunul obicei, acela de a scrie pe blog. Categoric pentru a putea scrie trebuie sa ai si o stare potrivita, sa ai o inima deschisa si pregatita sa auzi vocea lui Dumnezeu. Marti in 16.10 am scris cateva cuvinte din ceea ce mi-a vorbit mie Domnul in aceea zi. Vorbeam de credinta pe care o avem si pe care trebuie sa o aratam in fata oamenilor prin fapte. N-ar fi rau sa recititi acele ganduri din data de 16. Nu stiam ca la doar cateva ore eu eram cea care trebuia sa arat celor din jurul meu ce fel de credinta am....
La doar cateva ore, in miez de noapte primeam un telefon...
"fratele meu a plecat la Domnul"
 Mai mare decat mine cu 5 ani, fara sa fie bolnav sau suferind vreodata de ceva...si-a incheiat alergarea. Simti ca se duce pamantul de sub picioare, lacrimile nu le poti stapani, iti vin atatea intrebari in minte...si nu gasesti nici un raspuns. Desigur reactiile sunt omenesti, traim in trupul acesta pe pamant, avem sentimente...dar avem o nadejde.
In acele momente m-am prabusit la podea si nu puteam sa cred ca este real, dar imediat mi-a venit in minte ceea ce am scris si imi aminteam incheierea pe care am avut-o, si redau mai jos:

"Credinta adevarata insa este o credinta Atotputernica, intr-un Dumnezeu Atotputernic!
TOATE sunt cu putinta celui ce crede!
Sa crezi chiar si atunci cand vezi ca totul in jurul tau pare de neinteles, cand anormalul vrea sa ia locul normalului, cand medicul iti da un diagnostic crunt si iti da de trait un numar de luni, de ani sau poate chiar de zile, sa crezi cand totul pare in jurul ca se naruie si nu mai ai scapare, sa crezi in ciuda faptului ca esti prigonit pentru credinta ta, sa crezi ca peste toate lucrurile bune sau mai putin bune care ti se intampla, este un Dumnezeu care le tine pe toate in control. Nimic nu este puterile tale, nimic nu este prea mult, nimic nu este prea greu.
Cu El toate lucrurile sunt cu putinta, trebuie doar sa crezi"

Cu aceste cuvinte am incheiat...
Sa crezi...chiar daca in jur totul se naruie...
Eram pusa in fata unui fapt implinit, o situatie extrem de grea...eu  le spuneam altora ca exista viata dupa moarte, ca exista o vesnicie, ca nu se termina totul la mormant, si-acum eram pusa in situatia de a arata nadejdea cu care eu traiesc. Ca pot, ca nu pot...TREBUIE!
Dau slava Domnului ca totul este in mana Lui si niciodata nu ne da peste puterile noastre, Iov avea o credinta foarte mare si in fata nenorocirilor care l-au impresurat si-a ridicat ochii spre cer si a glorificat pe Dumnezeu spunand: "Domnul a dat, Domnu a luat, binecuvantat fie Numele Lui" 
E grea despartirea dar stiu ca fratele meu a fost un slujitor al Domnului care si-a adus trupul ca o jertfa vie inaintea Lui.

 Intr-o zi toti vom sta la masa la Nunta Mirelui, insa pana atunci ...
LA REVEDERE IUBITUL MEU FRATE



16 octombrie 2018

Versetul de azi!

„Să ţinem fără șovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.”
‭‭Evrei‬ ‭10:23‬ ‭

Tu sa ai credinta intr-o vreme a necredintei!


Si credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad. Evrei 11:1
 Interesant este cum Dumnezeu ne confirma multe lucruri. Astazi este zi de rugaciune si lasand masina in service, am optat sa raman acasa si sa stau intr-un timp de partasie cu Domnul, citind, poate chiar sa scriu pe blog un indemn din partea Domnului si tocmai imi venise in minte acest verset in contexul zilelor pe care le traim si abia ce am scris versetul, telefonul imi dadea un semnal de mesaj, o data, de doua ori si cumva deranjata de el, am vrut sa-l pun pe silentios sa nu-mi distraga atentia. Insa mesajul era dela sotul meu care fiind mai perseverent decat mine, in ce priveste ziua de marti, el s-a dus chiar daca masina nu era disponibila, si imi trimisese un mesaj. Ce anume? Chiar ceea ce eu scriam: "Si credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad" . Coincidenta? Vocea Domnului? Mai degraba varianta doi!

Traim zile foarte interesante si traim intr-o tara in care, la nivel declarativ se vrea a fi o tara crestina in proportie de aproape 95%  mai mult sau mai putin, din cate stiu, insa realitatea lucrurilor este total alta. Ne declaram crestini, si declaram ca avem credinta in Hristos, desi se pare ca in ultima vreme parca s-a pus tunul pe cei care isi declara credinta.
Credinta este o convingere personala a existentei unei fiinte sau al unui lucru, pe care nu l-am vazut. De fapt este exact ceea ce ne spune ap. Pavel in Evrei 11:1
Credinta insa pe paginile Bibliei o gasim descrisa in multe forme si multe din aceste forme le gasim astazi printre asa zisi "crestini".
Despre credinta moarta gasim scris in Iacov, credinta fara fapte este o credinta moarta. Un trup inert fara viata este mort, o credinta declarativa dar fara fapte vizibile, la fel este o credinta moarta. Poti sa spui tuturor ca tu crezi, dar daca nu implinesti nimic din ceea ce declari ca crezi, atunci totul este in zadar.
De-altfel si dracii cred si se infioara, insa nu este suficient sa crezi, trebuie ca aceasta convingere sa fie insotita de fapte care sa confirme credinta ta, astfel este o credinta zadarnica, o credinta draceasca. Ingrijoratoare zile traim, astazi oamenii desi spun ca au credinta, totusi ei nu mai cred in nimic si nici nu recunosc puterea lui Dumnezeu.Nu se inchina inaintea Celui caruia trebuie sa i se aduca inchinarea, ci se inchina in fata unor idoli facuti de maini omenesti. 
O incredere neclintita...ma gandeam la ucenicii care au trait cu Domnul Isus, au umblat cu El si la un mement dat in viata ucenicilor apare aceasta credinta...fara credinta. Pe mare impreuna, o furtuna dezlantuita, un vant puternic, cateva valuri care le-a schimbat directia de mers si a fost suficient ca ucenicii sa-si piarda aceea incredere neclintita, "tot n-aveti credinta?", le spunea Isus.
Credinta adevarata insa este o credinta Atotputernica, intr-un Dumnezeu Atotputernic!
TOATE sunt cu putinta celui ce crede!
Sa crezi chiar si atunci cand vezi ca totul in jurul tau pare de neinteles, cand anormalul vrea sa ia locul normalului, cand medicul iti da un diagnostic crunt si iti da de trait un numar de luni, de ani sau poate chiar de zile, sa crezi cand totul pare in jurul tau ca se naruie si nu mai ai scapare, sa crezi in ciuda faptului ca esti prigonit pentru credinta ta, sa crezi ca peste toate lucrurile bune sau mai putin bune care ti se intampla, este un Dumnezeu care le tine pe toate in control. Nimic nu este puterile tale, nimic nu este prea mult, nimic nu este prea greu.
Cu El toate lucrurile sunt cu putinta, trebuie doar sa crezi.
"CREDINTA ESTE PASAREA CARE CANTA 
 ATUNCI CAND ZORII N-AU APARUT INCA!"

15 octombrie 2018

Drum lin, inger frumos!

Cand pleaca un suflet drag, familia sufera tare, insa cand pleaca un copilas in fata caruia ii sta tot viitorul inainte, suferim cu totii, mai ales cand moartea survine in urma inconstientei si indiferentei din partea unor indivizi, pe care nu stiu daca-i poti numi oameni.
Vineri seara cazuse vestea ca un trasnet peste cunoscutii fam. Panescu din Bocsa, fratii de-ai nostri in credinta. Un individ dornic de afirmare in timp ce conducea masina cu viteza, aproape 200/h, desi drumul nu-ti permite asa ceva, a inceput sa-si transmita in direct pe facebook cursa pe care o facea. Bineinteles, atent la facebook si nu la drum, a intrat intr-un tractor, apoi pe contrasens unde a izbit aceasta familie cu copii. Urmarile sunt dureroase, pentru ca pe langa parintii si inca un baietel de 3 ani, care au suferit multiple traumatisme, fetita de 9 ani a trecut la Domnul.
Cuvintele sunt de prisos in astfel de momente si oricat am incerca sa le alinam suferinta...este cu neputinta sa o facem noi oamenii, doar Dumnezeu ii poate intari in aceste momente si ma rog sa o faca.
Astazi in clasa fetitei au fost momente de durere si oricat a-i incerca sa-ti stapanesti lacrimile, nu poti sa o faci.
Mai multe imagini pot fi accesate pe pagina unui dascal al Teodorei
Dincolo de gustul amarnic al durerii pe care il simtim toti, fie ca ii cunoastem sau nu, as incerca sa privesc si sa privim toti prin ochii credintei. Fiind crestini noi traim cu o speranta si aceasta speranta este vie si cat se poate de reala. Teodora  a parasit acest pamant vremelnic, dar a ajuns pe taramul fagaduit de Hristos. " Ma duc sa va pregatesc un loc, ca acolo unde sunt Eu sa fiti si voi", spunea Isus. Casa Teodorei a fost gata si Dumnezeu i-a pregatit-o cu maiestrie. Pentru altii Dumnezeu le construieste casa in zeci de ani buni, pentru altii insa casa le este terminata in regim de urgenta, daca imi este permis sa spun asa ceva. Locul Teodorei a fost pregatit si Mirele a asteptat-o in prag. Da, e dureroasa despartirea aici, dar revederea este minunata cu cei dragi. Teodora si-a sfarsit scurta alergare, dar a fost asteptata in prag chiar de Isus. 
Cerul s-a deschis pentru ca un inger a ajuns acasa!

Acum plangem, dar intr-o zi, curand ne vom intalni in cerul gloriei lui Hristos, pentru ca toti cei care-L iubim pe Domnul vom ajunge ACASA.
Drum lin, inger frumos!

14 octombrie 2018

Fiti binecuvantati!

Uneori am simtit nevoia sa gandesc mai clar sau poate am gandit diferit (desi asta nu a inseamna ca am gandit neaparat bine), insa am avut nevoie de o pauza sau poate am preferat sa invat de la altii mult mai destepti decat mine, inainte de a-i invata eu pe altii. Asa s-a nascut aceasta pauza indelungata pe care am avut-o.  E vremea insa sa-mi asez iarasi multele ganduri pe care le port in inima sau poate dorinte mari pe care as vrea sa le impartasesc si altora. 
Bine v-am regasit prietenii mei care ati avut asa multa rabdare cu mine, insa totodata multumesc si acelor persoane care nu m-au slabit deloc prin a ma indemna sa continui ce am inceput.
Fiti binecuvantati!

Cei trei dusmani ai crestinului!

Lupta-te lupta ce a buna a credinței, apuca viata veșnică la care ai fost chemat și pentru care ai făcut aceea mărturie frumoasa înaintea multor martori.
1 Timotei 6;12
Toți am făcut multe alegeri în viata, dar la un moment dat, unii dintre noi am ales sa-l urmam pe Isus Hristos și am făcut acest gest declarând în fata multor martori văzuți și nevăzuți prin apa botezului ca-l vom urma pana la capăt. Constat pe zi ce trece ca aceasta alegere implica mult mai mult decât o simpla declarație. A fi un urmaș a lui Hristos înseamnă multa, multa și chiar foarte multa lupta.

Creștinismul adevărat este o lupta!

Trebuie sa recunoaștem ca multi factori au contribuit și contribuie în continuare la starea aceasta de indiferenta și ațipire spirituala. Deseori confortul și bunăstarea ne împiedică sa continuam lupta pe care am început-o cu multi ani în urma. Drept este ca noi am rămas soldați cu armele în mana luptând, însă ducem altfel de lupte și nu lupta cea buna despre care ii vorbea Pavel ucenicului sau, Timotei. Luptam unii împotriva altora, luptam o confesiune împotriva altei confesiuni și multe alte lupte la care de fapt nu am fost chemați niciodată. 
In ce fel de lupta ne-am angrenat noi?
Creștinul are trei mari dușmani cu care trebuie sa lupte și pe care trebuie sa-i biruiască.

1. LUPTA CU FIREA!
1 Corinteni 9:27 - Ci ma port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi sa fiu lepădat.
Câți ne mai înfrânam trupul? Câți mai facem  jurământ cu ochii noștri ca nu  vom pune nimic rău înaintea lor (Psalmul 101:3)?

2. LUPTA CU LUMEA!
Iacov 4:4 - Suflete preacurvare, nu știi ca prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu, Asa ca cine vrea sa fie prieten cu lumea, se face vrăjmaș cu Dumnezeu.
Toți avem prieteni în lume, și uneori din bun simt sau din iubire n-am vrea sa-i suparăm și în multe privințe alegem sa facem compromis sau sa tacem atunci când poate ar trebui sa vorbim sau sa le spunem adevărul.
1 Ioan 5:4- "Pentru ca oricine este născut din Dumnezeu, biruiește lumea..."

3. LUPTA CU DIAVOLUL!
Efeseni 6: 11-12- Îmbrăcați-va cu toată armatura lui Dumnezeu, ca sa puteți tine piept împotriva uneltirilor diavolului. Caci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.

Iata caci calea spre biruința nu este ușoară, din contra este o lupta permanenta și cu cat ne așezăm confortabil în fotoliul nostru de creștin și nu veghem, cu atât mai mult ne cuprinde somnul.

Vegheați dar cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca sa iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru!
Iosua 23:11


21 august 2018

Sămânță buna, lipsa rod!

                                    
Cine n-a citit măcar o data pildă semanatorului?
Personal am citit-o de nenumărate ori, aproape ca știu textul a-l recita, însă cu toate acestea totdeauna am crezut ca pilda se potrivește tare bine la cel din jurul meu, dar cred ca astazi mai mult ca niciodata m-am regăsit in pilda aceasta.
„O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut, au înecat-o și n-a dat rod.”
‭‭Marcu‬ ‭4:7‬ ‭
Sămânță buna căzută între spini...hmm
"Tradus", sămânță buna plantata, dar fara rod.
„Alţii sunt cei înfăţișaţi prin sămânţa căzută între spini; aceștia sunt cei ce aud Cuvântul, dar năvălesc în ei grijile lumii, înșelăciunea bogăţiilor și poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul și-l fac astfel neroditor.”
‭‭Marcu‬ ‭4:18-19‬ ‭
Îmi suna așa rau..! După atati ani de  credinta sa fiu sămânța dintre spini😢
Cum, sa fiu eu acea sământa?
"Spinii"...m-au copleșit. Grijile, problemele, poverile, nevoile, plăcerile, etc și toate acestea au înăbușit sămânță buna plantata in mine. Zadarnic...m-am luptat sa răzbesc printre spini, prin multimea îngrijorărilor. Rezultatul ...lipsa rod.
Dar  am  primit și o veste buna.
„Și aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi.”
‭‭1 Petru‬ ‭5:7‬ ‭
Ce har! Ce  binecuvantare!

Cercetează-ne Doamne pe fiecare și sămânța bună  care este in noi, fa sa rodească!



2 mai 2018

Așa era bunica!

Chiar mi-au placut aceste versuri...
“Bunica nu avea cultură,
Nu studiase-așa, ca noi..
Se "cultivase"-'n bătătură
Și la prășit de popușoi.

Nu, nu era analfabetă,
Dar nici școlită nu era.
Din Biblia îngălbenită
De multe ori ea ne citea..

Mi-o amintesc în nopți de vară,
Cum se ruga lui Dumnezeu 
Privind spre stele, în grădină,
Și neștiind că sunt și eu..

Ea nu luase masterate,
Nici doctorate n-a luat,
Însă credea cu fermitate
În Cel ce lumea a creat!

Cum să-i fi spus bunicii mele,
Ce se ruga spre cer mereu,
Că bolta cea cu mii de stele
Nu-i opera lui Dumnezeu?!

Să fi-'ndrăznit să-i zici bunicii,
În noaptea cu parfum de fân,
Că greierii și licuricii
Nu-L au pe Dumnezeu Stăpân?!

Nici n-ai fi terminat ideea,
Știu foarte bine ce îți spun:
Bunica mea, din clipa-aceea
Te-ar fi privit ca pe-un nebun!

Căci, după mintea ei vioaie,
Nimic nu-i fără autor:
Nici  clăi de fân, nici mușuroaie,
Nici simpla urmă de tractor!

Să îi fi spus bunicii mele
Că soarele ascuns în nor,
Sau câmpul cel cu floricele,
Există fără Creator?!

Așa erau bătrânii noștri,
Crezând în Domnul Dumnezeu;
Strămoșii au crezut, bunicii,
Și mama mea credea, și eu..

Dar intelectualii lumii,
Cu diplome la școli de soi,
Mai caută și-acum dovada
Că ei se trag din maimuțoi!

Ei scurmă harnici prin țărână
Și caută bucăți de os
Prin care vor să demonstreze
Că.. nu suntem ai lui Hristos!

Aceasta este marea luptă,
Vrăjmașul vrea prin rațiuni
Să ne lipsească de credința
Ce-o moștenim de la străbuni..

Să nu-i lăsați să vă golească
De harul ce-l aveți în voi;
Rugați-vă să se-'nmulțească,
Iar Duhul va veni șuvoi,

Căci Tatăl nostru ne iubește
Și nu ne lasă lui Satan.
Cu harul Său ne ocrotește,
Vrăjmașii se trudesc în van!

Pe cei ce pierd credința dreaptă
Și-'ncep să-și râdă de strămoși,
O grea robie îi așteaptă,
Căci demonii nu sunt miloși!

Urcați, urcați în Arca Sfântă,
În casa Domnului Hristos!
Biserica pe val plutește,
În timp ce lumea merge-'n jos!”

Sursa: www. facebook. com


30 aprilie 2018

Frumusete in fiecare fir de floare!

După trei zile in care timișorenii au fost in mijlocul unei “grădini de vis”
Timfloralis Timisoara 2018 se încheie.
In filmulețul de 11 min puteți vedea cata frumusete a pus Dumnezeu in fiecare fir de floare.


17 aprilie 2018

CV-ul unui Rege!

Acesta Curriculum vitae este al unui mare doctor!
Nu-l-am scris eu cv-ul, ci l-am primit aseară sub forma unui mesaj. Eu personal am nevoie de el și încă mai am, de-aceea am hotarat sa-l împărtășesc cu voi pentru ca intr-adevar sunt mândra sa-I slujesc Unui asemenea Rege, dar in același timp sa ma numesc și fiica Sa.


Nume:
Isus Hristos

Gradul:
Fiul lui Dumnezeu

Maestrul:
Regele Regilor.

Doctorat:
Regele Universului

Ajutorul medical:
Duhul Sfânt

Experiența sa:
Cauze și cazuri imposibile

Serviciu:
24 de ore

Specializarea sa:
Face minuni

Instrumentul său:
Credință

Darul lui:
Harul

Cartea sa:
Biblia

Bolile tratate:
Toate

Costul terapiei:
Credința ta în El

Garanția dumneavoastră:
Absolută 

Consultanța:
Inima lui

* Poate acest medic să te vizitezi astăzi 

"În chimie, El a transformat apa în vin; (Ioan 2: 1-11)

"În biologie, sa născut fără a fi conceput în mod normal.
(Matei 1-18 și 25)

"În fizică, el a contestat legea gravitației când a umblat pe apă și sa înălțat la cer.
 (Marcu 6:49 și 16:19)

📖 În economie, el a răsturnat legile matematicii, hrănindu-și 5.000 de oameni cu doar cinci pani🥖e doi pești; și au rămas 12 coșuri în față.
(Matei 14: 17-20)

"În medicină, a tratat bolnavii și orbii, fără a prescrie niciun medicament.
(Matei 9: 19-22 și Ioan 9: 1-15)

Povestea este spusă înaintea Lui și după El. El este Începutul și Sfârșitul;

În Biblie este scris că nimeni nu vine la Tatăl decât prin El. El este singura cale; (Ioan 14: 6)

Deci ...
Cine este El
  El este Isus!

Ochii care citesc acest mesaj nu se vor teme de nici un rău.

Mâna care trimite acest mesaj nu va funcționa în zadar.

Cel mai mare om din istorie: 
* Isus *

✔ Nu avea slujitori, dar ei l-au numit Domn.

✔ Nu avea calificări, ci la numit Maestru.

✔ Nu avea nici un medicament, dar l-au numit doctorul doctorilor.

✔ Nu avea o armată, dar toți regii se temeau de el.

✔ El nu a câștigat nici o luptă militară, ci a cucerit lumea.

✔ El nu a comis nicio crimă, dar a fost răstignit.

✔ A fost îngropat într-un mormânt, iar în a treia zi a înviat din nou.

Mă simt mândru să slujesc acestui Isus care ne iubește atât de mult; atât de mult încât să-și ofere propria viață pentru a o da fiecăruia dintre noi.

Acest mesaj va face bine celorlalți ... Nu-l păstrați pentru voi,  împărtășiți-l !
Dumnezeu să te binecuvânteze !

8 aprilie 2018

Hristos a înviat!

HRISTOS A ÎNVIAT!!!!
Deja a ajuns o tradiție ca in fiecare an in satul natal, imnul învierii sa răsune in zorii zilei și sa fie auzit de fiecare sătean.
Binecuvantata sunt și-i multumesc părinților noștri care au sădit in noi dragostea pentru Dumnezeu.
Cei doi frați ai mei impreuna cu copiii lor, încă din zorii zilei așa cum Maria a alergat la mormânt și ei au mers sus pe un deal, chiar lângă locul unde cei ce au trecut la Domnul se odihnesc pana in ziua învierii lor, ei ii aduc lauda si glorie Celui înviat.
A Lui sa fie slava in veci de veci!!!

4 aprilie 2018

Rugăciunea Domnului Isus!

Cea mai frumoasa rugaciune de mijlocite făcută pentru noi, oamenii!
Am citit fiecare cred de foarte multe ori, însă cred ca de fiecare data Dumnezeu vrea sa ne transmită ceva special.

„După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer și a zis: 
Tată, a sosit ceasul! Proslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veșnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu. Și viaţa veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu. Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Și acum, Tată, proslăvește-Mă la Tine Însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea. Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau și Tu Mi i-ai dat; și ei au păzit Cuvântul Tău. Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu vine de la Tine. Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut că Tu M-ai trimis. Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu, pentru că sunt ai Tăi – tot ce este al Meu este al Tău și ce este al Tău este al Meu – și Eu sunt proslăvit în ei. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, și Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzește, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem și Noi. Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat și niciunul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Dar, acum, Eu vin la Tine și spun aceste lucruri pe când sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină. Le-am dat Cuvântul Tău, și lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, așa i-am trimis și Eu pe ei în lume. Și Eu Însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca și ei să fie sfinţiţi prin adevăr. Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu, în Tine, ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și Noi suntem una – Eu în ei și Tu în Mine –, pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine. Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău și li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu să fiu în ei.”
‭‭Ioan‬ ‭17:1-26‬ ‭

3 aprilie 2018

O saptamana zbuciumata!

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”
‭‭Ioan‬ ‭14:27
Ceva unic!
Este una din promisiunile Domnului Isus făcute ucenicilor inainte de a patimi toate necazurile aici pe pământ. Știa prin ce vor trece, de-aceea a căutat sa-i îmbărbătezein scurtul timp care i-a mai ramas.
„Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul, căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit și vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi pentru că va lua din ce este al Meu și vă va descoperi.”
‭‭Ioan‬ ‭16:13-14
„V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”
‭‭Ioan‬ ‭16:33

Da... Noi,suntem:
"Sfânta Sfintelor în Hristos"(suntem temple ale Duhului Sfânt). Domnul Isus petrecuse trei ani cu ucenici și totuși... mai erau multe adevăruri care ei ar fi dorit să le afle și mai erau atâtea lucruri de care aveau nevoie să-i învețe...
Dar Domnul a făcut posibil ca cel mai Măreț lucru: Domnul Universului să locuiască în inimile noastre...
În acea noapte în camera de sus Domnul Și -a deschis inima spunând-le de a doua venirea a Sa,despre relația Lui cu Tatăl, cu Duhul Sfânt, le-a vorbit despre  rugăciune...Și le-a mai făcut și o demonstrație a ceea ce înseamnă Împărăți. O lecție în Ioan cap 13...
Ultima Cină....o predică pe care ucenicii n-au putut să o uite niciodată, era un mesaj pe care ei nu trebuia să-l uite niciodată, si unul pe care să nu-l uităm nici noi.
Calea Împărăției  este calea slujirii altora în iubire...
Calea Împărăției este calea umilinței și a smereniei...
Calea Împărăției este de a-I fi plăcut Lui nu altora...
Pacea care vine din Hristos este adevarata pace!

2 aprilie 2018

Cu Dumnezeu totul este cu putința!

"Întăriți-vă și îmbărbătați-vă.Nu vă temeți și nu vă înspăimântați înaintea Împăratului Asiriei și înaintea întregi mulțimi care este cu el, căci cu noi sunt mai mulți decât cu el.
(2Cronici 32:7)

Cine este Împăratul Asiriei și acoliții lui...?
 Toți suntem în mijlocul unei lupte, chiar război, iar Împărații sunt mulți: deznădejdea, descurajarea, decepția, infrangerea, indoiala... fiecare știe în dreptul lui... răcnesc  în jurul nostru și ținta lor este să ne fugărească iarăși prin pustie, să nu mai ajungem în Canaan.
Nu știu care este “Împăratul” cu care te lupți tu, dar știu un lucru ca Dumnezeu nu ne va lasă prada celui rău. Ce a promis El va împlini!
"Domnul este lângă cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima.
(Ps 145:18)
Cheamă-L astazi pe Cel ce are toată puterea și autoritatea și vei vedea cum fiecare “ împărat” va fi doborât din viața ta!
O zi însoțită de prezenta Domnului Isus!

1 aprilie 2018

Pentru ca bucuria sa fie deplina...

Este o zi de mare sărbătoare pentru toți creștinii de pretutindeni, fie ca unii serbează intrarea Domnului Isus in Ierusalim, fie ca serbează biruinta asupra morții, toți avem motive de bucurie.
Da, este bucurie pentru ca și noi facem parte din Mireasa lui Hristos, avem parte de harul și îndurarea Domnului, însă nu cred ca toți conștientizam favorul lui Dumnezeu. De ce spun asta?
Pentru ca și noi astazi suntem in aceeași situație ca și poporul Israel, “ ne-am depărtat și n-am păzit legile și poruncile Domnului”. Sărbătorim, însă sărbătoarea multora este doar o tradiție, un moment prielnic pentru încă un “bairam”.
Dorim trezirea națiunii romane și mare parte a creștinilor postesc și se roagă pentru aceasta trezire, însă ca aceasta trezire sa vina este nevoie de o mărturisire și o pocăință.
 Iată ce spune Daniel in cap. 9:
„Tu, Doamne, ești drept, iar nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple faţa de rușine, nouă, tuturor oamenilor lui Iuda, locuitorilor Ierusalimului și întregului Israel, fie ei aproape, fie departe, în toate ţările în care i-ai izgonit din pricina fărădelegilor de care s-au făcut vinovaţi faţă de Tine! Doamne, nouă ni se cuvine să ni se umple faţa de rușine, da, nouă, împăraţilor noștri, căpeteniilor noastre și părinţilor noștri, pentru că am păcătuit împotriva Ta! La Domnul Dumnezeul nostru însă sunt îndurarea și iertarea, căci împotriva Lui ne-am răzvrătit! N-am ascultat glasul Domnului Dumnezeului nostru, ca să urmăm legile Lui pe care ni le pusese înainte prin robii Săi, prorocii, ci tot Israelul a călcat Legea Ta și s-a abătut astfel ca să n-asculte de glasul Tău. De aceea, ne-au și lovit blestemele și jurămintele scrise în Legea lui Moise, robul lui Dumnezeu, pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu.

Și acum, Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, care ai scos pe poporul Tău din ţara Egiptului prin mâna Ta cea puternică și Ţi-ai făcut un Nume, așa cum este și astăzi: noi am păcătuit, am săvârșit nelegiuire. Dar, Doamne, după toată îndurarea Ta, abate mânia și urgia Ta de la cetatea Ta, Ierusalimul, de la muntele Tău cel sfânt, căci din pricina păcatelor noastre și din pricina nelegiuirilor părinţilor noștri sunt Ierusalimul și poporul Tău de ocara tuturor celor ce ne înconjoară. Ascultă dar, acum, Dumnezeul nostru, rugăciunea și cererile robului Tău și, pentru dragostea Domnului, fă să strălucească Faţa Ta peste Sfântul Tău Locaș pustiit! Pleacă urechea, Dumnezeule, și ascultă! Deschide ochii și privește la dărâmăturile noastre și la cetatea peste care este chemat Numele Tău! Căci nu pentru neprihănirea noastră Îţi aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurările Tale cele mari. Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează și nu zăbovi, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta și peste poporul Tău!””
‭‭Daniel‬ ‭9:7-11, 15-19

31 martie 2018

E sărbătoare la florii!

Astazi mi-am făcut timp și am fost la fratele Petrica Dugulescu la mormânt 😥
El este “omul”  prin a cărui moarte Dumnezeu m-a cercetat și mi-am pus la modul cel mai serios întrebarea, “daca muream eu...unde-as fi mers?”- 03.01.2008
Astazi poeziile lui au rămas o bogata comoara pentru noi. 
Una dintre ele este aceasta.

E sarbatoare la Florii 
Cum n-a mai fost vreodata,
Caci Cel prezis de profetii,
Azi in Sion se-arata.

Smerit, cu chipul Sau senin,
Inconjurat de gloate,
Isus, calare pe asin,
Coboara spre cetate.

In maini, cu crengi de palmier,
Ii ies multimi in cale;
Rasuna al Iudeii cer,
De cint si osanale.

Rasuna coruri de copii
Multimea se tot strange,
E sarbatoare la Florii,
Dar Imparatul plange:

„Ierusalim, Ierusalim,
Ce mi-ai respins iubirea
Si darul pacii cel sublim –
Iti plang nenorocirea.

Dusmanii vor imprejmui
Tot zidul tau cu schele,
Iar pentru mame si copii
Veni-vor vremuri grele.”

Cu lacrimi calde pe obraz
Plangea Ierusalimul … ,
Dar plansul lui mai scalda azi
New Yorkul si Kremlinul.

Vazduhul Terei e brazdat –
De undele divine,
Iar orologiile bat
Sfarsitul care vine.

E sarbatoare pe pamant
Si lupta pentru pace,
Se flutura lozince in vant,
Dar Printul pacii tace.

Azi, nu romani si nici barbari,
La porti vin cu stafeta,
Ci mii de monstrii nucleari –
Ameninta planeta.

E sarbatoare si e joc
Si muzicile canta,
Dar pace tu nu ai deloc
Si moartea te-nspaimanta.

El hotaraste iar o zi
Azi, cat se poate spune,
Pe Printul pacii-L poti primi,
Nu amana pe maine!

30 martie 2018

O zi binecuvantata!

Cateva trucuri ptr frumusete!
sursa foto: https://www.centrumvoorafstandsonderwijs.be

- Pentru buze atragătoare, rosteşte cuvinte blânde.
- Pentru ochi încântători, priveşte lucrurile bune în oameni.
- Pentru o siluetă subţire, împarte mâncarea ta cu cei flămânzi.
- Pentru un păr frumos, lasă un copil să se joace cu el în fiecare zi.
- Pentru o ţinută minunată, păşeşte cu încrederea că nu vei fi niciodată singură.
O zi binecuvantata!

6 ianuarie 2018

Răscumpără vremea!

Fiecare an, fiecare zi este o cursa împotriva timpului. Cu cat trec anii,  cu atât si  cursa se apropie de final.
A inceput un nou an, ceea ce înseamnă ca si cursa s-a scurtat pentru fiecare din noi, cei care am rămas in viata.
De ce zic pentru fiecare? Pentru ca fiecare din noi dispunem de aceeasi masura de timp, acelasi numar de ore, ceea ce diferă însă, este doar modul in care ne chivernisim timpul fiecare din noi.
Timpul este acelasi si  pentru cei mai liberi si pentru cei mai ocupați. Faptul ca oamenii de afaceri ca sa zic asa, sunt mai ocupați nu le da posibilitatea obținerii unui bonus de ore. Toți suntem egali!
Efeseni: 5. 16
" Răscumpăraţi vremea, căci zilele sînt rele"
Răscumperi ceva ce ai pierdut. Multe ore, zile, săptămâni le pierdem pe lucruri fara valoare. Aici este secretul...sa rascumparam acel timp pierdut.
Psalmi: 89. 47
Adu-ţi aminte ce scurtă este viaţa mea, şi pentruce nimic ai făcut pe toţi fiii omului.  Este vreun om care să poată trăi şi să nu vadă moartea, care să poată să-şi scape sufletul din locuinţa morţilor? 
Cum rascumparam timpul?
 Stim ca timpul investit pentru Dumnezeu este un timp investit pentru eternitate.
Roaga-L pe Dumnezeu să-ți descopere cum sa răscumperi vremea si cum să-ți investești timpul.

Un gând!


Este foarte important în ce  investești primele gânduri când îți începi ziua - chiar și cateva momente petrecute cu Dumnezeu sunt sansa de a începe ziua cu dreptul, intr-un ton optimist. Să nu lăsăm ca alte lucruri sa ia locul de prioritate din viața noastră. 
Dacă-L punem pe Dumnezeu pe primul loc, tot ceea ce începem vom avea izbânda și biruința, 
O noua zi, o noua sansa!


2 ianuarie 2018

Pe unde va trece călătoria noastră în 2018?

In aceste sărbători am primit enorm de multe mesaje si nu pot spune ca nu apreciez acest lucru, ba da, chiar le multumesc pentru efort, insa bucuria mi-ar fi fost imensa daca nu erau zece la fel. Aceleasi cuvinte, acelas video, aceeasi imagine.....Mai intristata am fost când de la fratii mei in credința primeam urări cu mos, cu noroc, cu brazi, cu reni, urări visătoare care n-au cum sa se împlinească si tot felul de chestii..."de copii mici". Nimic scris din inima, ci doar copy-paste.
E drept, putine mesaje am primit de cercetare, de încurajare sau de motivare de a-L sluji pe Dumnezeu cu mai multa râvnă, dar am primit si asa ceva si le multumesc tuturor!
Ma bucur ca incurajarile continua si chiar astazi am primit un mesaj pe care vreau sa vi-l împărtăsesc. Pe mine m-a încurajat mult sa merg alaturi de Domnul meu pana la capăt si sa cred ca in Numele Lui voi avea biruinta indiferent de ce-mi va face Domnul parte in 2018.


Drumurile noastre nu de puține ori coboară.

- Prin valea Dura. Acolo unde trebuie să stai în picioare pentru Dumnezeu în timp ce colegii tăi îngenunchiază zilnic în fața idolilor lor.
- Prin valea Terebinților. Dacă mai ai vreun Goliat pe care nu l-ai învins încă, să fie 2018 anul în care să ieși victorios asupra oricărui păcat în numele lui Dumnezeu.
- Prin valea umbrei morții.  Îți vor spune doctorii că nu mai ai șanse, vei fi în situații limită dar să spui la fel ca David: "nu mă tem că Tu ești cu mine..."
- Prin valea plângerii. Pentru că lacrimile curățesc ochii. Când ochii varsă lacrimi, inima îl simte pe Dumnezeu mai aproape.
- Prin valea Eșcol. Acolo unde doi oameni trebuiau să care un strugure... Când vei avea mai mult decât ai nevoie în viață să nu uiți de cei care trăiesc la limită...
-----------
Alteori urcăm. Călătoria noastră în anul care vine ne va duce și pe munți.

- Probabil ne vom întâlni cu muntele Moria. Acolo unde se dau testele ascultării. Acolo unde urci cu inima strânsă și vin întrebări din toate părțile. Să nu te temi ci să răspunzi: Domnul va purta de grijă. Pe muntele acesta se urcă cu inima frântă dar la coborâre inima e plină de bucurie că Dumnezeu într-adevăr poartă de grijă...
- Ar fi de dorit să urcăm și pe Sinai ca Moise în anul care vine. Momente speciale cu Dumnezeu. O părtășie deosebită de unde cobori încărcat de putere și cu fața radiind a slavă.
- Nu vom scăpa de Muntele Măslinilor. Acolo unde va trebui să alegi între voia ta și voia lui Dumnezeu. Iuda te va săruta, prietenii cei mai buni ai tăi vor dormi dar tu trebuie să mergi mai departe. Cum spune cântarea: "Voia Ta, nu voia mea..."
- Cel mai probabil vom urca și pe Carmel ca Ilie. Vom zidi un altar și vom cere răspunsul de la Dumnezeu. Iar el nu va întârzia să apară...
------------
Nu în ultimul rând, călătoria noastră va trece și prin pustie.

- În pustia Șur evreii au rămas fără apă iar în pustia Sinai, fără mâncare. Vin probleme materiale. Vin teste când Dumnezeu ne verifică răbdarea. Să nu cârtim ca ei...
- Pustia Paran vă sună cunoscut? Numeri 13:26 - "Au plecat şi au ajuns la Moise şi la Aaron şi la toată adunarea copiilor lui Israel, la Cades, în pustia Paran. Le-au adus ştiri... ". E plină mass-media de știri. Dar contează cine ți le prezintă. Iosua și Caleb îți vor spune să mergi mai departe chiar dacă e greu. Ceilalți zece îți vor spune că era mai bine în Egipt. Depinde a cărui voce o asculți.
- Dacă vom ajunge și prin pustia Zif nu știu. 1 Samuel 23:14 - "David a locuit în pustie, în locuri întărite, şi a rămas pe muntele din pustia Zif. Saul îl căuta mereu, dar Dumnezeu nu l-a dat în mâinile lui. " Știu însă că Saul are copii mulți și astăzi, iar invidia e la rang de cinste peste tot. Și cel firesc va prigoni pe cel duhovnicesc. Tu să rămâi liniștit că Dumnezeu te ține în brațele lui și nu te dă în mâinile lui Saul."

Vă doresc o călătorie binecuvântată !
 Să nu uităm că GPS-ul de la mașină îl putem seta să ocolească zonele care nu ne plac. În 2018 însă, nu știm pe unde ne duce GPS-ul lui Dumnezeu dar știm că drumul pe care mergem împreună cu El va avea destinația numită CER...

Perspectiva profetică 2018