Versetul zilei

9 iulie 2016

Hrana ta zilnica!

9 IULIE
Hagai 2.15-23
Poporul a făcut neplăcuta experienţă că timpul furat lui Dumnezeu nu este de niciun folos. Acum va putea face contraproba: „Din ziua aceasta voi binecuvânta" (v. 19). Fie că este vorba de negustorul creştin care-şi ţine magazinul închis duminica, în detrimentul unor posibile câştiguri, fie de industriaşul care-şi declară la fisc până şi cel din urmă bănuţ al beneficiului său, fiecare copil al lui Dumnezeu va putea întotdeauna verifica acest cuvânt al Domnului Isus: „Căutaţi dar întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea (adică cele necesare pentru această viaţă) vi se vor da pe deasupra" (Matei 6.33).
Cel din urmă mesaj al lui Hagai cuprinde mişcătoare cuvinte de har adresate personal lui Zorobabel. Acest nume semnifică «născut în Babilon» (iar Şeşbaţar, numele său caldeean, parc-ar vrea să spună: «fericit în necaz»; Ezra 1.8). Domnul 1-a chemat pe nume ca pentru a-i spune: «Sărman scăpat din exil, am promisiuni pentru tine. Lumea întreagă se va clătina, dar tu nu te teme de nimic, ţi-am pregătit „o împărăţie neclintită"» (v. 6, 21, 22, citate în Evrei 12.26,28). In acelaşi timp putem recunoaşte în acest moştenitor al lui David un simbol al lui Hristos, eliberatorul ales de Dumnezeu pentru a împărăţi peste Israel

8 iulie 2016

Hrana ta zilnica!

8 IULIE
Hagai 2.1-14
Prima descoperire a lui Hagai adusese mustrarea. Cea de-a doua, la mai puţin de o lună după ce căpeteniile şi poporul se dovediseră a fi ascultători, vine să le dea îndemnuri şi încurajări: „fii tare... şi lucrați” (v. 4) - recomandă Domnul - «este vorba de gloria Mea.
Lucrarea voastră are în vedere o Persoană: „dorinţa tuturor naţiunilor", Hristos care va apărea în glorie!» (v. 7). Dar unde putem găsi această energie?
„Eu sunt cu voi” este răspunsul de nepreţuit, «Eu, Dumnezeul cel Puternic, Domnul Oştirilor. Iar ceea ce vă dau vă va fi de ajuns: „Cuvântul... şi Duhul Meu rămân în mijlocul vostru; nu vă temeţi"» 
(v. 4,5). Ce resurse binecuvântate! Ele sunt de asemeni ale noastre, ale celor care, ca şi Hagai, trăim într-un timp de ruină.
In cel de-al treilea mesaj al său, profetul aminteşte de sfinţenia practică fără de care nicio lucrare nu poate fi recunoscută de Dumnezeu. Iar dubla întrebare pusă preoţilor confirmă acest principiu general: Contactele noastre cu lumea murdară nu curăţă lumea.
Dimpotrivă, noi vom fi inevitabil contaminaţi pentru mult timp de un mediu rău (1 Corinteni 15.33). „Eu sunt cu voi în toate zilele", a promis Domnul Isus (Matei 28.20). Partea noastră este însă de a rămâne întotdeauna lângă El.

7 iulie 2016

Hrana ta zilnica!

7 IULIE
Hagai 1.1-15
Cartea lui Ezra ne învaţă cum, la întoarcerea din Babilon, Zorobabel şi însoţitorii lui întreprind reconstrucţia templului, apoi cum încetează lucrul, opriţi de manevrele de intimidare şi de demersurile vrăjmaşilor.
S-au scurs cincisprezece ani de când încetaseră lucrul, iar acele ameninţări nu mai sunt acum decât un fals pretext, astfel că profetul nici măcar nu le mai pomeneşte.
El face de ruşine poporul, comparând devastarea casei Domnului cu râvna depusă de fiecare pentru împodobirea propriei locuinţe (Filipeni 2.21). Ce trist egoism şi, de asemeni,... ce socoteală greşită! Toată truda lor nu produsese decât risipă (comp. cu Psalmul 127.1,2).
Dragi prieteni creştini, astăzi este „timpul de construire" a casei lui Dumnezeu, ... Adunarea Dumnezeului celui viu (1 Timotei 3.15). Cum putem lucra pentru aceasta? Ocupându-ne de suflete, de aceste „pietre vii" zidite pe Temelia care este Isus Hristos, având pentru Adunare aceeaşi solicitudine care-1 ţinea «asediat» pe apostol în toate zilele, nepărăsind strângerile... (1 Corinteni 3.10-17; 2 Corinteni 11.28; Evrei 10.25)!
 Din nefericire, de câte ori lipsa de râvnă şi de dragoste pentru Adunare merge însoţită de grija pentru propriul confort... Să luăm deci bine seama la căile noastre (v. 5,7)!

6 iulie 2016

Tinerii cer Semnul Diavolului...

In Statele Unite ale Americii o stire recenta a starnit ample controverse. Mai multi tineri au inceput sa practice o noua moda high-tech. Acestia s-au supus de buna voie injectarii de chip-uri electronice cu radio-frecventa in mana. Chipurile pot fi programate de detinator direct din smartphone si pot fi folosite la mai lulte aplicatii.
Costul unui astfel de implant este de 110 USD si cu acest chip, utilizatorul isi poate deschide usa locuintei, a masinii, poate aprinde sau stinge becurile din casa, poate opri sau porni televizorul, poate schimba canalele, poate alege melodia preferata, isi poate monitoriza functii interne precum bataile inimii, tensiunea, glicemia etc., dar mai ales poate folosi chip-ul in locul cardului de bancomat, la cumparaturi din magazinele care au cititoare, dau poate cumpara de pe medii online direct cu chipul in loc de card.
continuarea AICI

In acelasi jug cu Hristos!

"Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.”
Matei 11:28-30
 Ieri mi-a atras atentia acest verset care pentru multi este un verset foarte cunoscut, dar cu toate ca ne este foarte cunoscut, tocmai din acest motiv il tratam cu mare nebagare de seama.
Cantam deseori cantarea "Voia Ta, nu voia mea...", dar oare ii dam voie lui Hristos sa-si implineasca voia Lui in viata noastra? 
Voia Lui si planul Lui cu privire la intreaga omenire este de departe cel mai bun si maret plan. 
Voia Lui cu privire la viata mea este cel mai bun plan !
Deseori noi facem planuri pentru noi, pentru viata noastra, pentru familia noastra si luam chiar decizii fara a astepta raspunsul lui Dumnezeu. Mai apoi ne trezim ca din multele planuri facute, de multe s-a ales "praful" , iar in multele decizii luate pripit nu gasim nicio satisfactie, ba chiar avem de suferit. Ne inhamam la un jug prea greu si deseori cadem sub povara grea.
Stiindu-ne cat suntem de rezistenti, Hristos ne-a dat o alta solutie si in  Evang. scrisa de Matei ne spune, "luati jugul Meu...", ceea ce Eu va ofer este mult mai usor, de ce sa va chinuiti cu o povara asa grea...? Sarcina Mea este usoara.... ba mai mult purtand jugul lui Hristos gasim ceea ce de fapt cautam cu disperare...ODIHNA.
Traim vremuri atat de stresante si atat de obositoare si cu cine stai de vorba, toti se plang ca sunt obositi. Cand vorbim de oboseala, nu vorbim doar de oboseala in trup pentru ca aceasta oboseala se trateaza cu cateva ore de somn, problema este oboseala din suflet. Plecam in concediu, suntem liberi, poate ca unii sunt fara un job sau dependenti de un anume program, si totusi....sunt obositi. De ce?
In cartea Proverbe, Solomon spune: " Neliniştea din inima omului îl doboară...."
In copilarie, cand eram la parinti, il vedeam deseori pe tatal meu muncind la munca campului  si deseori avea nevoie de caruta in activitatea sa. Fiind la sat oameni gospodari, aproape fiecare familie  aveam in grajd o vaca, numai ca prins in jug un singur animal...nu dadea randament. Aveam nevoie de inca un animal si mai mult de atat, unul dintre animalele prinse la jug trebuia sa fie cu experienta.
In jugul despre care ne vorbeste Hristos, chiar El este Cel care ne conduce. Hristos cunoaste drumul de-aceea ne indeamna sa luam jugul Lui, numai ca deseori noi incercam sa tragem singuri la jug sau ne inhamam la un jug cu cei nepotriviti, de-aceea suferim infrangeri, esecuri si-apoi  traim regrete amarnice.
Pe drumul pe care am pornit avem nevoie de Cineva care sa ne ghideze, o persoana in care sa avem deplina incredere si cine Altcineva este mai potrivit decat Insusi Creatorul nostru.
Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele. Efeseni 2:10
 
Abandoneaza-ti toate poverile, lasa jugul greu pe care il cari de atata vreme si intra in acelasi jug cu Hristos. Aici vei gasi odihna si linistea dupa care tanjesti de atata vreme!  
 



 

 

Hrana ta zilnica!

6 IULIE
Ţefania 3.1-20
După ce va fi pedepsit naţiunile, mâna Domnului se va întinde asupra Ierusalimului, cetatea răzvrătită, coruptă, care asupreşte! Este trist că cele patru reproşuri care urmează în versetul 2 ar putea fi adresate chiar copiilor lui Dumnezeu, când ei neglijează fie Cuvântul - „n-a ascultat glasul, n-a primit corectarea" - fie rugăciunea: „nu s-a încrezut în Domnul, nu s-a apropiat de Dumnezeul ei".
Atunci se va împlini Cuvântul Domnului Isus: „unul este luat şi altul este lăsat" (Matei 24.40). Răzvrătiţii, orgolioşii, aroganţii vor fi luaţi (v. 11) şi Domnul va lăsa să vieţuiască pe pământ un popor smerit şi sărac, care-şi pune încrederea numai în El (v. 12). Ce bucurie pentru această rămăşiţă (v. 14), însă ce bucurie cu atât mai mare pentru Domnul, ale Cărui afecţiuni vor fi satisfăcute! „Va tăcea (sau Se va odihni) în dragostea Lui" (v. 17).
 Acest verset 17 se aplică împărăţiei lui Hristos, însă nu deşteaptă el încă de acum un ecou în inima fiecărui răscumpărat? Să ne gândim la fericirea Lui! El, Cel care a plâns pe pământ, cunoaşte
deja o bucurie deplină (Psalmul 126.6) şi neştirbită şi, drag prieten credincios, „E1 Se va bucura de tine". După cumplita „muncă a sufletului Lui", El Se va bucura etern - şi ai Săi cu El - de odihna desăvârşită a dragostei (v. 17; Ieremia 32.41).

5 iulie 2016

Hrana ta zilnica!

5 IULIE
Ţefania 2.1-15
Aceste profeţii tratând judecata viitoare a celor răi ar putea părea, pentru copiii lui Dumnezeu, de un interes secundar, de vreme ce evenimentul pe care îl aşteaptă ei este nu criza finală despre care se vorbeşte aici, ci venirea Domnului pentru a-Şi răpi Biserica (1 Tesaloniceni 5.4,9).
 Anunţul acestei drepte răsplătiri a răului însă trebuie să ne deschidă în aşa fel ochii asupra caracterului lumii, încât să ne despărţim de ea într-un mod cât mai radical (2 Petru 3.10-12). Nevăzându-L pe Dumnezeu pedepsind răutatea oamenilor în prezent, aşa cum o merită, am putea uita câtă oroare are Dumnezeu de ea, însă pasaje ca acestea ne ajută să ne amintim de acest fapt. Deviza cetăţii Ninive, în aroganţa şi în egoismul ei nebun, este: „Eu şi niciuna în afară de mine" (v. 15); la fel şi cea a Babilonului (Isaia 47.8).
Dar să ascultăm cu atenţie dacă nu cumva uneori acesta este deopotrivă şi murmurul inimii noastre. In contrast, versetul 3 ni-i prezintă pe „cei blănzi” pe cei pe care Domnul îi numeşte fericiţi şi care seamănă cu El (Matei 5.5; 11.29). Este vorba, din punct de vedere profetic, despre viitoarea rămăşiţă a iudeilor (v. 9b; cap. 3.13), invitată să-L caute pe Domnul pentru a fi pusă la adăpost în ziua mâniei Lui. Numele Ţefania semnifică, de altfel, „cel pe care Domnul (Iah) îl ascunde sau îl protejează".

4 iulie 2016

O seara speciala cu Shane Willard!

Invitat special, JOI, 07 IULIE, ORA 18, la Biserica Penticostală Elim, din Timisoara. 
Shane Willard, este cunoscut pe plan international ca un stralucit invatator a Sfintei Scripturi. El abordeaza Biblia prin prisma contextului ebraic si rabinic.
Astfel, aceasta perspectiva ii ajuta pe ascultatori sa vada Cuvantul intr-un mod cu totul nou.
sursa;https://www.facebook.com/

Programul se transmite live pe http://www.elim.ro/


Va asteptam cu drag!

O zi binecuvantata!

Incercarea credintei noastre nu este in necaz, ci in binecuvantare!
Cei mai multi oameni il cauta pe Dumnezeu cand sunt in suferinta, in boala, in necaz, insa a-L cauta si a ramane langa Dumnezeu cand totul iti merge bine...este un adevarat test de credinta, iar daca il si treci...inseamna ca esti indragostit cu adevarat de Hristos!

Preaiubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău. 
3 Ioan 1:2

Hrana ta zilnica!

4 IULIE
Ţefania 1.1-18
Ţefania (sau Sofonie) a profeţit în timpul împărăţiei credinciosului Iosia. 
Pentru ce atunci cartea sa este atât de severă? 
Pentru că poporul urmează numai prin constrângere exemplul bun al împăratului său (2 Cronici 34.33).  O aceeaşi condamnare îi ameninţă:
1. pe închinătorii la idoli;
2. pe cei cu inima împărţită, care încearcă în acelaşi timp să slujească şi Domnului şi lui Malcam (sau Moloh);
3. pe cei care în mod voit se întorc de la a-L urma pe Domnul;
4. în sfârşit, pe mulţimile indiferente care nu-L caută pe Domnul, nici nu se interesează deloc de El (v. 4-6).
 Aceleaşi categorii de oameni există şi astăzi şi ei aleargă împreună spre aceeaşi judecată. Pentru că, dacă aceste profeţii au avut în trecut o împlinire parţială, să nu uităm că această zi înspăimântătoare, „ziua cea mare a Domnului", este încă în viitor! Ea este evocată de mai bine de două mii cinci sute de ani prin profeţi şi este confirmată de Domnul Isus în evanghelii şi, de asemenea, de apostoli în epistole. Apropiată încă de pe vremea lui Ţefania, cu cât mai mult este ea acum gata să sosească! (v. 14). Să ne amintim, aşadar, de aceste cuvinte „vorbite mai înainte prin sfinţii proroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului, prin apostoli"! Şi să avem grijă să nu uităm „promisiunea venirii Lui" 
(2 Petru 3.2-4)!

3 iulie 2016

O noapte binecuvantata!

Dumnezeu ne vorbeste in diferite feluri, important este sa ii auzim vocea!


Necazul cel mare

Hrana zilnica!

3 IULIE
Habacuc 3.1-19
In timp ce Domnul impusese tăcere vocilor pământului (cap. 2.20), cel credincios are libertatea să-şi înalţe rugăciunea înaintea Lui. Profetul afirmă ce a văzut (v. 3,7) şi a auzit (v. 2,16). Viziunea cu duşmanii caldeeni i s-a şters, iar în locul ei contemplă maiestatea Dumnezeului Răzbunător. Însoţit de semne înspăimântătoare, acest Dumnezeu înaintează pentru a judeca naţiunile şi a-Şi salva poporul (v. 12,13).
In faţa acestei apariţii solemne, care sunt sentimentele cu care se confruntă profetul?
Întâi teama; nu şi-o ascunde. Ştie însă că poate apela la îndurarea Domnului, chiar când El îşi revarsă o îndreptăţită mânie (v. 2; Psalmul 78.38). Dumnezeu aşteaptă necontenit S.O.S-ul sufletului. Apoi vine bucuria! (v. 18). Chiar dacă lipsesc binecuvântările materiale (v. 17), omul lui Dumnezeu se poate bucura, pentru că nu în împrejurări găseşte el această bucurie, ci în Dumnezeul mântuirii lui (comp. cu Filipeni 4.4). „Domnul este tăria mea; El mă va face să umblu pe înălţimile mele" (v. 19; Psalmul 18.32,33). Domnul să ne acorde energia spirituală pentru a escalada aceste înălţimi de pe care credinţa domină lumea! Judecata lumii este aproape şi, pentru că vremea noastră se aseamănă cu cea a lui Habacuc, este partea noastră să ne putem asemăna cu acest om al lui Dumnezeu!