Versetul zilei

1 noiembrie 2014

Live Simpozionul Cantarile Harului!

Urmareste live:
Prima sesiune de la ora 11.00-13.30 , iar a doua sesiune  de la  16.00-19.00

Hrana ta zilnica!

1 NOIEMBRIE
Ieremia 46.1-19

Asemeni lui Isaia în cap. 13 şi în următoarele, Ieremia este şi el provocat acum să profeţească despre naţiuni. Prima dintre acestea este tocmai Egiptul, în care poporul sperase să găsească adăpost.
 Ce imagine a lumii idolatre! Peste ea vor cădea judecăţi înspăimântătoare... Şi ne aducem aminte din declaraţiile Noului Testament cu privire la acest subiect, că „lumea trece, şi pofta ei" (1 Ioan 2.17), şi „chipul lumii acesteia" (1 Corinteni 7.31).
Împăratul Egiptului este obiectul unei comparaţii ironice şi aspre: „Faraon ... nu este decât un vuiet (v. 17). Un vuiet poate speria pentru o clipă, dar ce poate fi mai trecător şi mai inutil decât el? Câte personalităţi, mai mult sau mai puţin impunătoare în lumea aceasta, nu au fost altceva decât un „vuiet" trecător! 
Săptămâna în curs, ziarele le consacră coloane întregi, însă peste o lună sau un an vor rămâne cufundate în uitare...
Încă un cuvânt trist este adăugat la cele despre Faraon: asemeni înaintaşului său de odinioară, cel din cartea Exod, care îşi împietrise inima, şi acest om „a lăsat să treacă timpul" (v. 17; comp. cu Ioan 12.35).
 Dragi tineri cititori, aici este o problemă deosebit de serioasă. Nu pierdeţi timpul convertirii voastre, nici timpul slujirii Domnului aici, jos, nici timpul răspunderii la invitaţia din Luca 22.19. Nu le lăsaţi să treacă!

31 octombrie 2014

In lupta cea buna a credintei-NICOLAE MOLDOVEANU

Iata cate marturii din viata fr. Moldoveanu si cateva versuri extraordinare:

Cand neguri trec prin viata,
  Te-ntrebi adeseori:
„De ce-Si ascunde Fata
 Cel Sfant, de-atatea ori?"

Refren:
  „Pacatul" e raspunsul.  „E zidul inaltat.
Te-a despartit de Domnul 
 Si greu te-a condamnat."
Numai credinta vie 
 In jertfa lui Isus
Darama, pe vecie, 
 Tot zidul interpus.

  Ce mare sarbatoare 
 Va fi in cer prin cant,
Cand vei dori iertare 
Din mana Celui Sfant!

Cel Rau se va opune, 
 Furtuni vor bantui,
Dar tu, prin rugaciune, 
 Mereu vei birui.

  In Fata Celui Vesnic, 
 Isus te-a prezenta
Un bun urmas ce-i vrednic 
 Sa intre-n slava Sa.


Cine esti? De unde vii, pasare trudita?
Din ce munti, din ce campii, te intorci ranita?"
/: „Cine sunt? De unde vin? M-ai uitat, crestine?
Eu sunt cantecul senin, scris candva de tine. :/

Am zburat, din mana ta, peste munti si ape
Si-unde-a fost o rana grea, m-am lasat aproape.
/: Dar nu soimii m-au ranit, nici pe dealuri spinii,
Penele de-argint mi-au smuls fratii, nu strainii..." :/

„Daca esti cantarea mea, pasare zdrobita,
Zbori mai sus, din stea in stea, smulsa si ranita,
/: Si la Cel mai Sfant din sfinti, sa te-opresti o clipa:
Lacrimile Lui fierbinti, sa le strangi pe-aripa!... :/

Simpozionul Cântările Harului Timișoara


         Sunt doar cateva inregistrari  promo care anunta evenimentul de maine, 01.11.2014 din Biserica Penticostala Elim  Timisoara. Evenimentul va fi transmis live si il puteti urmari pe http://www.elim.ro/
Care doriti sa luati parte la acest eveniment pe care il asteptam cu mare drag, sunteti asteptati pe str. Virgil Madgearu, nr. 39-Timisoara

Mustrati...pentru ca nu s-au pocait!

Atunci Isus a început să mustre cetăţile în care fuseseră făcute cele mai multe din minunile Lui, pentru că nu se pocăiseră.
Matei 11:20 
Fiind vineri azi, si un sfarsit de saptamana mai lejer la birou am cautat sa citesc ceva. Ochii mi s-au abatut asupra acestui verset din Matei 11.Bineinteles am citit si mustrarile pe care le face Domnul Isus acestor cetati. Imediat mi-a venit in minte perioada de har pe care o traim, si aici ma refer in mod special la tara noastra. Nu sunt atat de batrana ca sa pot spune cum a fost in anii comunismului, desi am prins ceva din el, insa nu sunt nici atat de tanara ca sa fii prins doar perioada anilor de dupa anul 1989, insa liberatea pe care o avem acum, parca nu a mai fost niciodata. Evanghelizari pe stadioane, evanghelizari in camine culturale, biserici nou construite, biserici in care sunt servicii divine nenumarate, seri de rugaciune, conferinte pe diverse teme, tabere organizate, botezuri in aer liber, intalniri de rugaciune pe grupuri in case, si multe alte opurtunitati. Ma urc in masina, deschid radio Vocea Evangheliei, ajung acasa la fel, si nu numai in zona mea, stiu si sunt convinsa ca in fiecare zona este un radio crestin care transmite, vrei sa te uiti la tv, (cei care folositi acest mijloc) se pot vizualiza emisiuni crestine, este Credo TV, Alfa & Omega, Speranta, etc. Deschizi computerul, poti accesa biserici din intreaga lume si poti fi si tu partas la serviciul transmis live.
 Intri pe youtube si asculti predici si cantari nenumarate. Daca trebuie sa stau sa astept in trafic, pot deschide Biblia pe telefon.
Nu este oare un MARE HAR  sa traim aceste vremuri?
Nu stiu sa fie ceva deocamadata, in care sa fim opriti. Putem sa ne declaram credinta fara a avea repercursiuni, putem sa vorbim de Hristos oriunde. Toate acestea sunt binecuvantari divine si Har nemarginit de care beneficiem. 
Nu mai departe vazand in lumea musulmana ce se intampla, intr-adevar putem spune ca suntem binecuvantati, insa nimeni nu poate stii cat va tine aceasta vreme de Har. Ma intreb acum, beneficiind de toate acestea, oare nu va fi osanda noastra mai mare?
Ba da! 
Cu cat avem libertate mai multa, cu atat va fi si judecata mai aspra, daca nu ne vom pocai.Uitati-va la cetatile despre care vorbea Domnul Isus, in cele care au avut loc cele mai multe minuni, si totusi...nu s-au pocait.
Atunci Isus a început să mustre cetăţile în care fuseseră făcute cele mai multe din minunile Lui, pentru că nu se pocăiseră.
Vai de tine, Horazine!”, a zis El. „Vai de tine, Betsaido! Căci, dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit cu sac şi cenuşă.
  De aceea, vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi.
Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat oare până la cer? Vei fi coborât până la Locuinţa morţilor; căci, dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare până în ziua de astăzi.
  De aceea, vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei decât pentru tine.”
Ne bucuram ca avem aceasta libertate, ne bucuram de fiecare  hrana spirituala pe care o putem strange, ne bucuram de fiecare serviciu divin la adunare si daca sunt si invitati din alte locuri, bucuria este si mai mare, insa daca nu stim sa apreciem aceste vremuri de Har si nu le folosim spre cresterea noastra spirituala, va veni o zi in care mustrarea Domnului va fi si pentru Romania.
 
Doamne iti multumesc pentru vremurile deosebite pe care le traiesc din punct de vedere al libertatii religioase, insa da-mi aceasta intelepciune sa stiu a strange Cuvantul Tau in inima mea. Sa pot sa adun toate invataturile Tale, toate povetele Tale pe care mi le-ai daruit prin Cuvantul Tau. Iti multumesc pentru fiecare zi pe care mi-o daruiesti si-n care pot savura Cuvantul Tau. Doamne nu ma lasa ca beneficiind de toate acestea sa vina ziua cand vei avea un cuvant de mustrare si pentru mine.
Ma rog si pentru prietenii mei, pentru cititorii mei, pentru cei care au ascultat sau vor asculta Cuvantul Tau, nu lasa ca nimeni sa piara ci toti sa vina la pocainta. 

Hrana ta zilnica!

31 OCTOMBRIE
Ieremia 44.24-30; 45.1-5

După ce Ieremia a făcut o trecere în revistă a urâciunilor comise de popor, luând notă şi de răspunsul jignitor al acestei adunări de răzvrătiţi, a sosit vremea să fie trase concluziile. Sunt înspăimântătoare! Cu excepţia unui număr foarte mic, toţi vor pieri în Egipt, loviţi de calamităţile care-i pândeau (şi faţă de care „împărăteasa cerurilor" se va dovedi prea incapabilă să-i apere; dar, cu privire la ea, niciodată nu se ridică întrebări).
In aceste vremuri de ruină generală este însă mângâietor să putem constata că „Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai Lui" (2 Timotei 2.19). Aceasta ne-o va arăta micul cap. 45, consacrat în întregime lui Baruc. Domnul are pentru el un cuvânt personal, deopotrivă de avertizare, ca şi de încurajare.
 Acest om a fost  împreună cu Ieremia, cel pe care nu 1-a părăsit - ţinta calomniilor şi a acuzaţiilor publice (cap. 43.3). Cu toate acestea, ceea ce avea importanţă în ochii lui era ceea ce gândea Dumnezeu despre el (2 Timotei 2.15). Baruc, descendent al unei familii nobiliare, sperase probabil să aibă un rol deosebit în conducerea acestui popor umilit şi restaurat. În consecinţă, este atins de descurajare (v. 3; Proverbe 24.10). Domnul însă îl îndeamnă: „Tu cauţi pentru tine lucruri mari? Nu le căuta!" (v. 5). 
Nici de la noi Domnul nu aşteaptă lucruri mari, ... cu excepţia unui singur lucru, foarte mare în ochii Săi: credincioşia (comp. cu Apocalipsa 3.8).

30 octombrie 2014

Zi de post si rugaciune!

Ma gandeam sa scriu  ceva seara aceasta, insa avand in vedere ca scurt este timpul in care candidatii nostri mai apar pe posturile tv si campania electorala inca este in toi, urmaresc cu foarte mare atentie aceste dezbateri. 
Fiind anuntate si trei zile de post special pentru aceste alegeri, ne rugam ca Dumnezeu sa aleaga omul potrivit care sa scoata tara la liman, omeneste vorbind, pentru ca la Limanul Ceresc doar Domnul ne poate duce.
Continuam si maine cu zi de post si rugaciune si Domnul sa ne asculte, iar in ceea ce priveste votul, cred ca este o datorie a fiecarui cetatean, e o datorie a noastra sa mergem sa votam. 
Doamne ai mila de tara noastra!

Suferinta care i-a adus binecuvantare!

Tare mult imi place cartea Iov si de cateva zile m-am apucat sa o citesc din nou.
Oridecate ori citesc cap. 1 incerc sa inteleg ce a fost si cum o fi fost sufletul bietului Iov cand curgeau vestile rele una dupa alta? Cum a reusit sa treaca prin toate aceasta situatie ?
Bineinteles ca omeneste este imposibil sa  treci prin toate acestea, insa atunci cand esti un slujitor credincios lui  Dumnezeu, El iti da puterea.
Drept este ca din acest capitol am inteles un singur lucru. Am inteles maturitatea spirituala a lui Iov.
La un sfat intre Dumnezeu si ingerii Lui, s-a infatisat si Satan. Nu mult dupa aceasta intalnire incep sa curga nenorocirile. Bogat fiind, pierde tot, dar nu numai averea o pierde, pierde si copiii.Incercarea a fost ceruta de Satan, insa a primit-o doar cu aprobarea lui Dumnezeu.
Dumnezeu ii cunostea credinta lui Iov, asa cum Dumnezeu ne-o cunoaste si pe a noastra, a fiecaruia in parte. Daca astazi nu trec prin ce a trecut Iov, este doar pentru faptul ca nu am aceeasi credinta ca si el.
Vedem ca altii sunt mai incercati decat noi si deseori avem tendinta de a-i judeca, gandindu-ne ca au savarsit un mare pacat de i-a dat Dumnezeu incercarea, insa niciodata nu ne-am gandit ca s-ar putea ca fratele sau sora sa fie mai credinciosi ca noi.
Intr-adevar nu am gasit scris nicaieri o garantie pentru cei care sunt devotati Domnului, ca ar fi scutiti de probleme sau de boli, din contra este scris: " in lume veti avea necazuri".
Sunt convinsa ca  nu i-a trecut vreodata prin cap la Iov ca s-ar putea abate asupra lui si a casei lui o nenorocire atat de mare.
S-a culcat seara in pat ca cel mai bogat om si s-a trezit cel mai sarac si lovit de soarta.
Nu i s-a intamplat un lucru...ci s-a intamplat ceva peste puterile omenesti, sa primesti vestea ca şapte mii de oi au ars, trei mii de cămile au fost furate, cinci sute de perechi de boi jefuite, si ce-i mai tragic...toţi cei zece copii morţi, si toate acestea intr-o singura zi. Nu termina robul de zis o veste, venea altul, si altul... si inima bietului om era sfasiata de durere. Insa cu toate acestea maturul Iov ramane tare in credinta si exclama un cuvant care putini dintre noi l-am putea spune in mijlocul necazului:
„Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat şi Domnul a luat – binecuvântat fie Numele Domnului!”
Cate pierderi a avut am vazut, insa  cata suferinta a avut parte e de neimaginat. Scriptura spune, 
"a luat un ciob să se scarpine". Sa te scarpini cu o sticla? Cred ca este cumplit.
Oh! de ar fi cu putinţă să mi se cântărească durerea şi să mi se pună toate nenorocirile în cumpănă ar fi mai grele decât nisipul mării.
Nisipul marii..? Cine l-ar putea numara oare?
Cam tot atatea erau si nenorocirile lui Iov!
Iov ? Omul care era cel mai era cel mai cu vază din toţi locuitorii Răsăritului? Omul care era atat de respectat in societatea in care traia?
Dacă ieşeam să mă duc la poarta cetăţii şi dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă, tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea, bătrânii se sculau şi stăteau în picioare.(Iov 29:8)

 Uitati-va la starea lui Iov. Avea el nevoie de critici in aceste momente? Dar culmea, ca intotdeauna cand te gasesti jos in vale, tocmai atunci se gasesc si asa zisi "prieteni". Si cei trei, spune Scriptura erau prieteni cu Iov, insa dupa multe acuzari la care Iov cauta sa se apare si sa-si dovedeasca nevinovatia, cei trei nu mai gasesc argumente de invinovatire, dar si Iov ramane la aceeasi decalaratie "sunt nevinovat".
In cap. 38 si 39 vedem  interventia lui Dumnezeu din mijlocul furtunii. 
Iata smerirea lui Iov, desi in toata suferinta lui el a ramas credincios Domnului.
"Iată, eu sunt prea mic; ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură"
„Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.” – „Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?” – „Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep.” 
„Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut.
De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.”
Dumnezeu a rasplatit credinciosia lui si tot ceea ce avuse Iov inainte, Dumnezeu i-a daruit de doua ori mai mult.
Acesta este Dumnezeul nostru, Cel care rasplateste fiecaruia dupa faptele lui. El nu ramane dator ci binecuvinteaza din plin, pentru ca nu intotdeauna suferintele si incercarile din viata noastra sunt pedepse din partea lui Dumnezeu, insa indiferent cu ce scop vin, trebuie sa le acceptam si sa-I multumim.
 

Hrana ta zilnica!

30 OCTOMBRIE
Ieremia 44.11-23

Alegând de bunăvoie să slujească idolilor, la fel cum făcuseră şi părinţii lor, poporului nici măcar nu îi este ruşine să declare acest fapt: se răzvrăteşte pe faţă împotriva Domnului. Cât de mare este decăderea morală a lui Israel faţă de Iosua 24 când, urcând din Egipt spre Canaan, îşi urma conducătorul, cu angajamentul: „Departe de noi să părăsim pe Domnul ca să slujim altor dumnezei... noi vom sluji Domnului, pentru că El este Dumnezeul nostru" (Iosua 24.16,18). Plini de rea-credinţă, aceşti iudei consideră că nenorocirea lor actuală se datora faptului că încetaseră să se închine „împărătesei cerurilor" (v. 17, comp. cu cap. 7.18).
 Deşi Domnul îi avertizase că în Egipt erau pândiţi de sabie, de ciumă şi de foamete, ei prind prilejul chiar când survin aceste nenorociri şi le folosesc drept pretext pentru a aduce noi jertfe idolilor. Câţi oameni nu gândesc la fel! «Dumnezeu nu mi-a dat ceea ce-mi doream... Deci aceasta nu a ţinut! Atunci mă voi întoarce spre lume (a cărei imagine este dintotdeauna Egiptul): ea nu-mi va refuza nimic.»
Mizerabilă inimă omeneascăl Aceste versete ne învaţă totodată că inima poate fi stăpânită în acelaşi timp de cea mai orgolioasă necredinţă, cum şi de cele mai întunecate superstiţii (2 Corinteni 4.4).

29 octombrie 2014

Riscul din pilda oii ratacite!

Venind inspre birou de dimineata am ascultat interviul zilei cu fr. Tinu Leontiuc.
La un moment dat a amintit despre oaia ratacita din Matei 18.
 Versetul 12 si 13 spune asa:
Ce credeţi?
 Dacă un om are o sută de oi şi se rătăceşte una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci şi nouă pe munţi şi se duce să caute pe cea rătăcită?
 
Şi, dacă i se întâmplă s-o găsească, adevărat vă spun că are mai multă bucurie de ea decât de cele nouăzeci şi nouă care nu se rătăciseră.
 
Cred ca este bine sa luam aminte la acest cuvant.
Daca pleci intr-o excursie organizata, undeva intr-un loc necunoscut tie pana atunci,  si in acest sejur sunt cateva puncte turistice de vizitat, daca stai alaturi de grup si de ghid, nu-i asa ca te simti in siguranta chiar daca te gasesti intr-un loc necunoscut?
Imagineaza-ti ca te-ai pierdut...ce faci?
Ce face ghidul? Cu siguranta lasa grupul intr-un loc sigur si pleaca in cautarea ta, insa exista un risc. Riscul apare in vers. 13, "dacă i se întâmplă s-o găsească" , deci exista riscul sa nu te gaseasca.
Tot la fel este si cu turma a carui Pastor este Hristos. Calatorim spre o destinatie sigura, CERUL, insa pe acest drum nu am mai fost, iar in calatoria noastra pana acolo pot aparea diferite obstacole, pot fi multe serpentine,  dar cand stai in turma(in stransa legatura cu fratii de credinta si intr-o relatie sfanta cu Isus Hristos), atunci esti in siguranta.Daca te opresti pe drum sau daca te abati in stanga sau in dreapta, daca faci o mica pauza (asa cum fac astazi unii), riscul este sa te pierzi. Isus pleaca in cautarea ta, pentru ca El iubeste chiar si pe cea mai neastamparata oaie, insa vers.13 imi arata ca exista un risc, nu intotdeauna o gaseste. 
De ce...? Nu as putea raspunde eu, cu siguranta nu pentru ca ar fi un incapabil, insa acest verset ma face sa gandesc ca aceasta pilda a fost spusa tocmai pentru a invata cat de bine este sa ramanem in turma.
....dacă i se întâmplă s-o găsească!
 Sunt lucruri in viata pe care uneori avem ocazia sa le gasim, insa sunt si lucruri pe care nu le mai regasim niciodata.
Ne regasim colegii de scoala dupa ani si ani, insa acele momente pe care le-am petrecut impreuna in copilarie, niciodata.
Uneori gasim prielnice diferite ocazii in viata, insa nu intotdeauna le gasim sau le regasim, mai ales daca Stapanitorul vietii noastre spune: STOP.
....daca se intampla sa gasim, dar exista si lucruri pe care nu le mai gasim!
Astazi eu am gasit ocazia sa vorbesc despre Hristos si tu dragul meu ai avut ocazia sa asculti, insa exista si riscul sa nu mai putem face acest lucru. Poate ca nici eu nu mai am ocazia sa scriu sau poate ca nici tu nu mai ai ocazia sa citesti.
Bine este sa stim sa fructificam fiecare ocazie buna ce ne apare in viata. Fiecare ocazie care ne da sansa sa devenim mai buni, mai ascultatori si mai credinciosi.

 

Hrana ta zilnica!

29 OCTOMBRIE
Ieremia 44.1-10

„Şi acum, ce cauţi tu pe calea Egiptului, ca să bei apele Şihorului?" (Şihor, un braţ al Nilului) - întrebase Domnul la începutul acestei cărţi (cap. 2.18). El ştia bine de ce nu dorea acea călătorie în Egipt (comp. cu Deuteronom 17.16). Urâcioasa idolatrie a lui Iuda, mai ales cea din vremea împăratului Manase, fusese cauza judecăţilor care veneau să-i lovească, iar cum Egiptul se închina şi el la idoli (prea puţin conta că idolii de acolo aveau alte nume), poporul se expunea în Egipt unui risc şi mai mare de a se corupe. Şi acest lucru era inevitabil: nu se putea să nu se producă. Să fim siguri că, dacă Dumnezeu ne închide o cale, vrea să ne protejeze de pericole pe care El le cunoaşte, chiar dacă noi, pe moment, nu înţelegem motivele Sale. Insistând în a acţiona după propria noastră înţelepciune, nu putem decât să ne facem şi mai mult rău.
„De ce faceţi un rău mare împotriva sufletelor voastre?" (v. 7), întreabă Domnul aici pe popor. În adevăr, să nu pierdem niciodată din vedere că sufletelor noastre le pricinuim pagubă atunci când nu împlinim voia Domnului (Proverbe 8.36; Habacuc 2.10).
Oameni cu gâtul înţepenit, în ciuda tuturor lecţiilor apăsătoare primite, aceşti evrei „nu s-au smerit nici până în ziua aceasta..." mândria nu le era zdrobită... (v. 10; cap. 43.2).

28 octombrie 2014

Valantine's day, halloween, oktoberfest, thanksgiving si X-mas!

Sincer m-am tot gandit cum sa incep acest editorial, stau de ceva vreme si ma gandesc cum sa incep, ce titlu sa-i dau, insa in zadar.
In zadar,  pentru ca nici macar nu imi gasesc cuvintele la tot ceea ce vad in jurul meu, la tot ceea ce aud, la tot ceea ce se intampla si sincer la ce stare mahnita am in suflet si acesta stare creste de la an la an, imi vine sa-mi iau copilul sa-l invat sa citeasca, sa scrie, sa socoteasca si parca imi este destul. Destule imi sunt stradaniile unor profesorii care cauta sa  inoculeze in mintea lor zi de zi, lucruri care au un impact negativ.
De cateva zile bune toata lumea a intrat in pregatiri, si zic bine ..toata lumea, pentru ca numai lumea este preocupata de asa ceva, copiii lui Dumnezeu au alta preocupare.
Vine halloween !
Mare agitatie  in magazine, mare agitatie in scoli, mare agitatie...peste tot.
Inca de sambata imi spunea baietelul ca au o saptamana cu orar scurt, deoarece incep pregatirile pentru halloween.Intrebandu-l daca stie ce inseamna, mi-a raspuns..."stai linistita, ca nu particip". Intr-adevar incepand de maine au tot felul de carnavaluri, carnavalul scheletilor, fantomelor, vrajitoarelor, etc.
Cei care nu participa raman acasa, cu alte cuvinte au o mini-vacanta.
Astazi imi povestea despre costumatiile colegilor. Am ramas de-a dreptul socata, fustite scurte la spate iar in fata decupate chiar in zonele intime, pe cap cordeluta cu doua cornite, iar ca accesoriu o furca asortata in culoarea rochiei, un rosu aprins.
Baietii imbracati in  costumate  de oameni morti ( zombie), iar pe fata fardati  avand  urme de sange sau diferite masti cu personaje demonice.
Ma gandesc ce mare sarbatoare pe capul lui satan! Cata bucurie!
Mi-a spus  baiatul un lucru tare interesant care m-a pus pe ganduri, 
" mami interesant este ca aceeasi copii care azi sunt deghizati in demoni, peste o luna se imbraca in ingerasi, macar atunci ma pot uita la ei fara sa intru in traume"
Ma intreb ce fel de parinti pot accepta sa-si vada copilul imbracat ca un demon?
Ce fel de profesori avem la catedra scolii?
Ce fel de directori accepta si tolereaza aceste obiceiuri?
Am imprumutat o sarbatoare si suntem fericiti, suntem o natiune  de imprumut. 
Nu mai avem ziua indragostilor romaneasca ci avem valentine's day, nu mai putem sarbatori ziua roadelor sau a multumirii, ci sarbatorim doar thanksgiving, acum avem halloween, avem  oktoberfest, nu mai sarbatorim Nasterea Domnului, acum avem X-mas, si uite-asa ne-am  americanizat,  ne-am nemtit, dar numai romani sa nu strige dupa noi.
Vrem binecuvantare pentru tara noastra. Vrem ca Dumnezeu sa puna la conducerea tarii oameni cu frica de Dumnezeu, vrem o trezire in Romania, ori trebuie sa fim constieni ca sarbatorind sau participand la aceste sarbatori Dumnezeu nu ne va binecuvanta.
Poate ca nu participam direct, dar nici nu avem curajul sa le condamnam pe nume, ba mai mult pana si unii "crestini" stau la cozile interminabile din supermarket-uri sa achite micutului costumul de halloween.
Treziti-va crestini din somnul nepasarii. Ne-au inundat sarbatorile pagane si noi dam doar din cap a jale, dar mergem mai departe. Da, nu putem opri sarbatoarea aceasta demonica, dar putem avea biruinta asupra ei.
Haideti sa ne unim in post si rugaciune in aceste zile in mod special. Avem atatea motive pentru care sa postim si sa ne rugam, urmeaza aceasta sarbatoare pagana care are un impact devastator asupra copiilor nostri, urmeaza alegerile in tara noastra, sa ne rugam ca protectia divina sa fie peste copiii nostri.
Prin strigatul nostru putem face ca Dumnezeu sa-si intoarca fata spre Romania!
Doamne, indura-te de tara noastra!

Hrana ta zilnica!

28 OCTOMBRIE
Ieremia 43.1-13

Adresându-se lui Ieremia, poporul se angajase în mod solemn să asculte de glasul Domnului, „fie bine, fie rău" (42.6). Acum răspunsul Său era cât se poate de clar: ei nu trebuia să plece. Această interzicere însă nu se potrivea deloc cu intenţiile ascunse ale lui Iohanan şi ale tovarăşilor săi. Înşelându-se „singuri în sunetele lor" (42.20), aceştia au decis să plece în Egipt. Versetul 17 din cap. 41 ne arată că ei făcuseră deja acest proiect odată cu sosirea la Chimhan, înainte chiar să-1 fi consultat pe Ieremia. Oare nu înseamnă aceasta a-L batjocori pe Dumnezeu, când întrebi care este voia Lui, cu toate că ştii foarte bine mai dinainte ceea ce intenţionezi să faci? Vai, o asemenea lipsă de corectitudine este poate mult mai frecventă decât ne închipuim şi de aceea avem atâta nevoie să ne păzim inimile înşelătoare (cap. 17.9)!
Încă o dată Ieremia suferă pe nedrept. Este acuzat de aceşti „bărbaţi îngâmfaţi" că minţea şi căuta să aservească şi să omoare poporul, el, care, dimpotrivă, îşi dezvăluise măsura dragostei însoţind poporul chiar şi în acea călătorie dezastruoasă.
În Egipt, ei se credeau puşi la adăpost, dar tocmai acolo îi ajunge Nebucadneţar (v. 11). Hotărârile luate fără credinţă aduc adesea asupra noastră tocmai încercarea pe care căutăm să o evităm.

27 octombrie 2014

Priviti in ascuns si rasplatiti la vedere!

Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul şi a zis: „Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!” Poporul nu i-a răspuns nimic.
.....................
Ilie a zis atunci întregului popor: „Apropiaţi-vă de mine!” Tot poporul s-a apropiat de el. Şi Ilie a dres altarul Domnului care fusese sfărâmat.
......................
În clipa când se aducea jertfa de seară, prorocul Ilie s-a apropiat şi a zis: „Doamne Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel! Fă să se ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu sunt slujitorul Tău şi că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta.
Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, pentru ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti adevăratul Dumnezeu, şi să le întorci astfel inima spre bine!”
 1 Imparati 18:21, 30, 36, 37

Il avem in fata pe prorocul Ilie, un prorooc care traia in vremea domniei lui Ahab.
Iata-l acum vorbind  in fata unui  popor care s-a departat de Domnul, un popor cu inima impartita, un popor dezbinat condus de un imparat decazut. Ahab era imparat in vremea aceea si in timpul domniei lui pacatele cresteau si erau din ce in ce mai mari. Ridicase Ahab un altar in cinstea lui Baal si facuse un idol Astarteei.Tot ceea ce a facut Ahab depasea cu mult pacatele imparatilor care au fost inaintea lui, de-aceea Dumnezeu a hotarat ca sa-l trimita pe Ilie, la Ahab.Dupa discutia dintre cei doi, putem vedea cat de orb este Ahab, din moment ce il invinovateste pe Ilie ca nenoroceste poporul Israel. Numai ca Ilie ii arata vina lui Ahab si porunceste sa stranga poporul  la muntele Carmel.Multi la numar prorocii lui Baal si ai Astarteei se infatiseaza inaintea lui Ilie.
Stim discutia care a urmat intre Ilie si acestia, ea fiind consemnata in 1 Imparati cap. 17, 18.Uitandu-ma in textul acesta, vad atitudinea lui Ilie. In timp ce altii darama altarul, el il zideste, de fapt cu acest lucru incepe Ilie.
Raspunsul la rugaciunea lui scurta nu intarzie sa apara. Practic Ilie se roaga doar cateva cuvinte si iata ca  Domnul ii raspunde.
Poate Dumnezeu sa raspunda la o rugaciune scurta?
Cum este facuta rugaciunea noastra, dintr-o inima sincera sau facuta doar de pe buze sau de forma, doar sa vada cei din jurul nostru cat suntem de spirituali?
Chiar daca Ilie a rostit doar cateva cuvinte, rugaciunea lui a primit raspuns, pentru ca Ilie avea o legatura stransa cu Dumnezeu. Ilie avea altarul cladit in relatia lui cu Dumnezeu.
Primul lucru pe care l-a facut Ilie, a zidit altarul!
Ne intrebam de multe ori de ce nu primim raspuns la problema noastra?
Sunt zile in care ''suntem sus pe munte" si toate lucrurile sunt bune, si de ce sa nu recunoastem ca in astfel de momente tare greu ne mai plecam genunchiul. Insa vin zile mai grele, apar problemele, apare o boala, apare ceva din care chiar nu vedem iesire, si-atunci asa usor ingenunchem....
Asa de mult invatam sa strigam la Dumnezeu...
Uneori strigam in disperare si ne intrebam mirati, "Doamne, unde esti"?
Ne agatam de promisiunea lui Dumnezeu "tot ce veti cere cu credinta, veti primi", si ne intrebam...oare acuma, de ce nu primesc ajutor?
Cred ca in acel moment nu trebuie sa fim preocupati de aflarea raspunsului la intrebarea "de ce nu ne raspunde Dumnezeu", ci mai degraba sa cautam, sa vedem care este situatia altarului nostru. 
Poate ca ne place sa ne rugam, insa nu cumva suntem si noi ca acesti fatarnici?
Matei 6:5
Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentru ca să fie văzuţi de oameni.
 Mi s-a intamplat sa fiu intr-o adunare si sa fie alaturi de mine cineva, alaturi de care nu-mi mai gaseam cuvintele la rugaciune. Se ruga cu atata foc, cu atata pasiune, spunea atatea cuvinte, cita atatea versete, incat ma facusem "chitic", cuvintele mele erau atat de sarace, incat am preferat sa le spun in gand.La terminare n-am putut decat sa exclam..."Doamne, ce foc are in rugaciune..!"
Aceeasi persoana daca o intalnesti pe strada, in afara bisericii...nici prin cap nu-ti trece ca este crestin...nici prin fapte si nici prin vorbe.
Oare cati nu sunt asa...?
Oare nu cumva facem si noi fapte si rugaciuni doar de ochii lumii?
Nu cumva, dorim uneori sa fim mai mult decat ceea ce suntem in realitate? 
Imi amintesc cand baietelul meu cel mic avea 3-4 anisori, incerca sa-si imite tatal. Oridecate ori prindea momentul, lua servieta sotului cu care venea de la birou, (desi mai mult o tragea dupa el, nefiind chiar asa usoara), isi punea telefonul mobil la ureche si mergea cat ii camera de la un capat la altul si vorbea de zor. L-am intrebat odata, "Robert, ce faci?" Raspunsul a venit prompt: "acuma, sunt tata".
El nu era tata, dar vroia sa fie ca tata.
Uneori dorim sa fim priviti mai mult decat ceea ce suntem in realitate, numai ca Dumnezeul care este in ascuns, priveste la noi, iar pe El nu-L putem amagi.
....încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.
Am doua prietene dragi( mama si fiica)  intoarse de curand la Domnul si deseori imi spun ca ele nu stiu sa se roage asa frumos cum stiu altii. Da, poate ca nu stiu asa frumos, insa stiu un singur lucru, "ele stiu sa se roage sincer", si aceste rugaciuni Dumnezeu le asculta si da raspuns. 
Dumnezeu sta in ascuns si priveste tot in ascuns, numai ca rasplata ne-o da la vedere!

Hrana ta zilnica!

27 OCTOMBRIE
Ieremia 42.7-22

În Isaia 30.2, Domnul declarase: „plecând să coboare în Egipt, ei n-au întrebat gura Mea" (citiţi tot paragraful), în timp ce aici Dumnezeu chiar a fost consultat, prin intermediul profetului Său; poporul însă îl va asculta numai dacă răspunsul Său va corespunde intenţiilor lor.
Se scurg zece zile. Profetul nu se grăbeşte să răspundă, aşteptând el însuşi descoperirea gândului divin.
Pentru ce întârzie adesea Domnul în împlinirea rugăciunilor noastre? Vrea să pună la încercare încrederea noastră în El Şi, cum credinţa este întotdeauna răbdătoare, numai cu timpul se poate vedea dacă rugăciunea noastră a fost cea a credinţei sau dacă, dimpotrivă, obosiţi de aşteptare, am sfârşit prin a căuta noi înşine o soluţie a dificultăţilor noastre.
Întrebarea era: să coboare în Egipt, sau să rămână în ţară?! 
Prin gura lui Ieremia, Domnul le făcuse cunoscut răspunsul Său plin de har şi totodată de netăgăduit: Rămâneţi în ţară! Veţi fi binecuvântaţi în ea! Împăratul Babilonului va fi înclinat spre bunăvoinţă şi spre milă! Dacă veţi merge în Egipt, aceasta va fi spre pierzarea voastră!
Prieteni credincioşi, oricare ar fi drumul care ne stă înainte, să ne păzim să ne angajăm pe el înainte de a cunoaşte voia Domnului!

26 octombrie 2014

Hrana ta zilnica!

26 OCTOMBRIE
Ieremia 41.11-18; 42.1-6

De îndată ce vestea despre măcelul înfiorător de la Miţpa ajunge la urechile sale, Iohanan porneşte să înfrunte ceata lui Ismael. La vederea lui Iohanan, întreg poporul pe care Ismael îl ducea cu sine în robie la fiii lui Amon se grăbeşte să treacă în tabăra celuilalt. Ismael, constatând că de acum are de-a face cu forţe mai puternice decât ale sale, scapă împreună cu opt oameni şi se adăposteşte la Baalis, protectorul său. De partea lor, Iohanan şi poporul eliberat se aşază în hanul lui Chimhan, lângă Betleem (poate acelaşi han în care, mai târziu, nu se va găsi loc pentru Fiul lui Dumnezeu - Luca 2.7).
Pericolul însă tot nu este în întregime îndepărtat de peste sărmanii aceştia. Asasinarea guvernatorului rânduit de împăratul Babilonului îi expune acum pe iudei mâniei sale, de îndată ce va fi informat. Nebucadneţar, scos din sărite de revoltele succesive ale poporului lui Iuda, nu poate să nu intervină cu maximă duritate, fâcându-i de astă dată pe cei nevinovaţi să plătească pentru cei vinovaţi. În teama şi dezorientarea lor, Iohanan şi tovarăşii lui se întorc cu aparentă umilinţă spre Ieremia, pe care aici îl găsim în mijlocul lor. El este purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, Cuvânt care, repetăm, este singura sursă de lumină pentru noi, cum era şi pentru acest popor (Psalmul 119.105).