Versetul zilei

19 octombrie 2013

Botez -ELIM

Maine, 20.10.2013  sunteti invitati sa luati parte cu noi la bucuria unui  Botez Nou-Testamental care  va avea loc in Biserica Penticostala Elim. 
 Incepand cu ora 8.30 va avea loc o ora de rugaciune, iar mai apoi va continua cu actul de botez.
Ma rog ca Dumnezeu sa Ii ia pe bratul Sau si sa ii scoata biruitori pe toti cei care au hotarat sa isi predea viata in mana LUI.
Programul se poate urmari live pe http://www.elim.ro/

Hrana ta zilnica!

19 Octombrie
2 Cronici 21:1-20
Se pare că aici Cronicile şi-au pierdut dintr-o dată caracterul de carte a harului! În afara excepţiilor justificate de evenimente, cartea a acoperit sistematic până acum greşelile poporului şi ale împăratului său, ca să sublinieze, prin contrast, tot binele ce se putea găsi. 
Să remarcăm în trecere că acesta este un lucru pe care şi noi trebuie să-1 facem totdeauna
 (citiţi 1 Petru 4.8).
Paginile de care ne apropiem acum sunt în contrast cu „lucrurile bune" pe care Dumnezeu a ţinut să ni le arate până la acest punct (12.12; 19.3). De acum înainte, acoperirea relelor lui Ioram şi ale succesorilor lui nu mai este posibilă. Acest împărat, ginere al lui Ahab şi al Izabelei, ucigaş (v. 4) şi închinător la idoli, îl forţează pe Iuda să adore falşii dumnezei. Este o realitate gravă, care are rolul de a sublinia îndelunga răbdare a lui Dumnezeu faţă de sărmanul Său popor. Astfel, harul continuă să strălucească în această carte cu mai multă măreţie peste întunericul care se lasă asupra împărăţiei lui Iuda. Harul se va înmulţi şi mai mult decât păcatul (Romani 5.20).
O scrisoare de la Ilie soseşte la Ioram pentru a-i recapitula crimele şi pentru a-1 avertiza cu privire la pedeapsa divină. Şi aceasta nu va întârzia să se împlinească.

18 octombrie 2013

Sa ai o zi frumoasa de toamna!

Nu sunt un fan grozav al animalelor, poate marea parte din  viata traita la bloc si nu la casa m-a facut sa fiu asa, dar  catelusul acesta din imagine chiar e simpatic foc.
Adevarul e ca nici prietena lui....nu e mai prejos....cred ca amandoi asteapta weekend-ul ca si mine.
Dar pana vine ora oficiala a weekend-ului, va las in compania acestor minunate peisaje de toamna!
Fiecare om trebuie să îşi gaseasca timp, să se aşeze şi să privească caderea frunzelor.
                                    Elizabeth Lawrence


Iertarea deplina (3)

Daca am vazut ce NU inseamna iertarea deplina, azi am continuat sa citesc urmatorul capitol.
Ce este IERTAREA DEPLINA ?
                                                               de  R.T. Kendall
  • Sa fi constient de ceea ce a facut cineva si totusi sa-l ierti!
Asa cum am spus in articolul anterior(iertarea deplina 2), nu este cea mai buna solutie a incerca sa uitam raul ce ni s-a facut sau a trai in negare, ci a infrunta realitatea. Faptul ca cineva ti-a gresit dar eviti sa il intalnesti, desi in sinea ta iti spui "l-am iertat", nu este nicidecum o  victorie a ta. Victorie inseamna sa te confrunti cu cel care ti-a facut raul si totusi alegi sa il ierti.

  • Sa alegem sa nu ne gandim la rau! 
 Dragostea nu se gandeste la rau (1 Corinteni 13:5) Si dragostea si iertarea este o alegere.La inceput nu este un sentiment, ci mai degraba un act al vointei noastre.
Exemplu:
-daca avem o dovada despre cineva care ne-a gresit in vreun fel, si  am ales sa nu ne razbunam, dar pentru orice eventualitate pastram probele si dovezile...
Dumnezeu binecuvinteaza pe cel care desfinteaza amenintarea cu degetul,
Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: „Iată-Mă!” Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară....
Isaia 58:9
  • Sa  refuzam sa pedepsim!
Ca si oameni pamanteni sigur exista acesta dorinta in noi de a-i vedea pedepsiti pe cei care fac rau, insa cand renuntam la aceasta dorinta "naturala", atunci putem spune ca am iertat deplin.
"A mea este razbunarea zice Domnul..."
  • Sa nu spunem ce au facut!
Simtim nevoia de a spune, cat de raniti am fost.Pentru a face acest lucru, trebuie aleasa persoana cu mare grija caruia sa-i putem incredinta aceasta taina, insa daca o facem doar din dorinta de a-i denigra pe cei care ne-au facut rau, acest lucru nu Ii place Domnului. Cand suntem tentati sa facem acest lucru, sa ne amintim ca Dumnezeu nu a spus nimanui ce i-am facut noi, LUI.
  • Sa fim milosi! 
El este milos si drept. 
Pentru ca este milos, Dumnezeu nu vrea sa ne pedepseasca:
Pentru ca este drept, trebuie sa ne pedepseasca pentru ca am pacatuit impotriva Lui.
Suna ciudat, nu-i asa...? Nu vrea....si totusi trebuie....
1 Ioan 4:10
Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.
Isaia 53:6
 Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.
  • Bunatate!
Adevarata iertare arata har si mila in acelasi timp.
Bunatatea se arata prin ceea ce NU spui, chiar daca ceea ce ai spune ar fi adevarat!
 Bunatate- este una din caracteristicile lui Dumnezeu.
  • Este o stare interioara
Iertarea deplina trebuie sa aibe loc in inima, altfel nu are valoare. Daca nu o facem din inima, mai tarziu va iesi la iveala, pentru ca:"din prisosul inimii vorbeste gura"
Indiferent daca aceea persoana vrea sau nu vrea sa vorbeasca mai departe cu noi, nu conteaza, inima noastra s-a eliberat.
Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu
1 Ioan 3:21
Iertarea deplina este indrazneala fata de Domnezeu.
  •  Este absenta amaraciunii!
Renuntarea la amaraciunea din inima este o invitatie deschis pentru Duhul Sfant, ca sa ne dea pace, bucurie cunoasterea voii Sale.
  • Sa-L iertam pe Dumnezeu!
Supararea din inima adeseori tinteste catre Dumnezeu, deoarece credem ca El a ingaduit sa trecem prin asta. Dar exista un veset care spune astfel, in Romani 8 :28
"De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său".
Iertarea deplina inseamna a-i ierta pe cei care ne-au facut rau, a-L ierta pe Dumnezeu si la urma, urmei a ne ierta pe noi insine.
Nu exista bucurie totala daca nu exista si iertarea de sine.
Cea mai mare bucurie este a celui care iarta!

Hrana ta zilnica!

18 Octombrie
2 Cronici 20.25-37
În timp ce răsuna cântarea de eliberare, vrăjmaşii se distrugeau reciproc. Pentru popor nu mai rămâne decât să constate anihilarea lor şi să strângă prăzile îmbelşugate. De câte ori n-a procedat Dumnezeu şi cu noi la fel, făcând să dispară din calea noastră dificultăţi care păreau de neînvins...!
Apoi poporul se adună din nou ca să-L laude pe Domnul în Valea Beraca - sau a binecuvântării - (citiţi Ps. 107.21,22).
Să ne gândim la triumful lui Isus pe cruce, realizat fără cea mai mică participare din partea credincioşilor. Ce le rămâne de făcut? Să se bucure de roadele acestei victorii şi, cu inimi pline de recunoştinţă, s-o celebreze în valea acestui pământ, înainte să o facă pentru eternitate în Sfânta Cetate (compară cu v. 28).
Ultimul paragraf ne întoarce un pas înspre domnia lui Iosafat, pentru a ne aminti că, după alianţa militară dezastruoasă cu Ahab, împăratul lui Iuda se implică în alta, nu mai puţin prostească, de data aceasta cu scop comercial, cu fiul acestuia, Ahazia. Dumnezeu permite eşecul acesteia şi ne învaţă prin gura lui Eliezer ce gândeşte El despre acest fel de asociere cu un om al lumii în scopul îmbogăţirii.

17 octombrie 2013

Sufletul meu asteapta pe Domnul!

M-am trezit destul de tarziu azi de dimineata, si in graba pe care o aveam, sa nu intarzi prea tare la  birou, am deschis Biblia sa citesc macar un psalm fie el cat de scurt. Mi-a ramas privirea asupra psalmului 130.
Din fundul adâncului, Te chem, Doamne!

Doamne, ascultă-mi glasul! Să ia aminte urechile Tale la glasul cererilor mele! Dacă ai păstra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne?

 Dar la Tine este iertare, ca să fii de temut.
 Eu nădăjduiesc în Domnul, sufletul meu nădăjduieşte, şi aştept făgăduinţa Lui.
 Sufletul meu aşteaptă pe Domnul mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa, da, mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa.
 Israele, pune-ţi nădejdea în Domnul, căci la Domnul este îndurarea şi la El este belşug de răscumpărare!
 El va răscumpăra pe Israel din toate nelegiuirile lui.

Versetul 6 in mod deosebit mi-a ramas in minte...
 Sufletul meu aşteaptă pe Domnul mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa, da, mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa.
Cand m-am angajat prima data, o scurta vreme am lucrat si schimbul de noapte, nu mult....dar am lucrat.Tanara fiind si neobisnuita cu munca, tin minte ca dupa ora 3 noaptea, eram cu ochii mai mult pe ceas decat pe treaba pe care o aveam de facut. De la ora 4 eu eram deja pregatita de plecare, desi incheiam munca la ora 6, abia steptam sa se iveasca zorii...stiam ca urmeaza sa plec acasa.
Am descris exact ceea ce am simtit, si cred ca asemeni mie, multi din cei care au lucrat tura de noapte au facut la fel...
David spune: "sufletul meu asteapta cu asteapta strajerii dimineata...". Realizam cat de dornic si nerabdator era David sa vina Domnul...?
Astazi prea putini se mai gandesc la venirea Domnului si  enorm de putini mai asteapta cu dor venirea lui Isus.
Sunt la birou de aprox. 4 h, ma uit la colegii mei in birou...de 3 h discuta si fac planuri doar de viitor...dar un viitor din acela de zici ca traiesc "cat ii lumea"...
Cauta inebuniti terenuri, suna in stanga, suna in dreapta  se intereseaza preturi, parcele, m2, etc. Desi au fiecare casa lor....dar pe semne ca mai vor....
Nu  vreau sa fiu inteleasa gresit, nici gand de a fi invidia la mijloc sau altceva, Doamne fereste de asa ceva, pentru ca sincer chiar imi sunt dragi, lucrez cu ei de ani de zile, am fost si la bine si la rau impreuna, insa  ma doare atat de mult ca din tot planul lor de viitor nu iau in considerare nici macar o clipa sa se gandeasca la sufletul lor sau la vesnicie. Daca le spun ceva  despre Dumnezeu....elegant, (pentru ca ma respecta totusi) dar...sunt luata la bascalie, din cauza crezului meu.Insa nu  asta ma deranjeaza, chiar deloc, insa ma deranjeaza ca sunt atat de orbi, desi sunt foarte inteligenti, insa in felul lumii.
De fapt mi-a venit in minte costructia corabiei lui Noe.....cati oare nu il credeau pe batranul Noe nebun...????

Sufletul meu asteapta pe Domnul, asemeni strajerilor!
Sufletul tau oare-L asteapta...!


Hrana ta zilnica !

17 Octombrie
2 Cronici 20.14-24
Rugăciunea făcută cu credinţă de Iosafat primeşte un răspuns prompt şi aceasta se întâmplă chiar în public. În numele Domnului, Iahaziel reasigură poporul şi împăratul cu privire la voia Lui. Ce mulţi credincioşi aflaţi în pericol au avut de câştigat de atunci încoace, citind asemenea încurajări divine! Să comparăm v.17 cu cuvintele lui Moise pentru Israel când traversau Marea Roşie: „Nu vă temeţi; staţi pe loc şi veţi vedea salvarea Domnului..." (Exod 14.13).
Fără să aştepte ca Dumnezeu să fi acţionat, Iosafat şi tot poporul îi aduc laudă şi adorare. Aceasta îl glorifică pe Dumnezeu: credinţa care este în stare mai dinainte nu numai să dea deoparte întreaga tulburare, ci şi să mulţumească anticipativ pentru răspunsul pe care El 1-a garantat. Iată o purtare care imită Modelul divin. Înainte să-1 învie pe Lazăr în virtutea puterii de la Dumnezeu, Tatăl Său, Isus începe prin a I Se adresa: „Tată, îţi mulţumesc că M-ai ascultat" (Ioan 11.41).
Ce frumoasă este această închinare celebrată chiar în prezenţa vrăjmaşilor! (vezi Psalmul 23.5).
 Cei care aduc lauda merg înaintea bărbaţilor înarmaţi. Şi cântarea de triumf intonată dintr-o dată dă, am putea spune, semnalul unei victorii uimitoare, repurtată fără a se da o singură lovitură.

16 octombrie 2013

Botez-duminica 20.10.2013- Elim Timisoara

Un nou Botez Nou-Testamental va avea loc in Biserica Penticostala Elim, unde sunteti invitati sa simtiti bucuria alaturi de noi.

Duminica, 20.10.2013 incepand cu ora 8.30 va incepe ora de rugaciune, iar de la ora 9.30 incepe actul de botez.
In cer este bucurie mare cand un singur suflet se intoarce la Dumnezeu. 
Duminica va fi mare sarbatoare in cer pentru ca multe suflete isi vor preda viata in mana LUI, iar noi Ii dam lauda pentru acest lucru.
Programul se poate urmari live pe http://www.elim.ro/

Invitatie- Gabi Zagrean

Maine, joi 17.10.2013 in Biserica Elim Timisoara va fi un servici divin, cu caracter de evanghelizare.
Invitatul de onoare este  DOMNUL ISUS.
Alaturi de El si de noi cei din biserica, va fi prezent si pastorul Gabi Zagrean.
Duhul Sfant sa isi faca lucrarea, iar noi sa fim receptivi.
Sunteti invitati sa luati parte alaturi de noi si sunteti bineveniti.
Daca nu veti putea lua parte, puteti sa urmariti  acest program si  live pe:
http://www.elim.ro/

Iertarea deplina (2)

    Am continuat sa citesc in cartea despre care va vorbeam ieri. De-aceea am sa continui cu cateva sfaturi scrise de R.T.Kendall in cartea sa, "Iertare deplina"
Dumnezeu ne-a  dat un mandat cu privire la iertare, "Iertati-va unul pe altul cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi in Hristos"
   Trebuie retinut ca, a ierta deplin pe cineva  nu inseamna neaparat  ca dorim sa petrecem concediul impreuna, ci inseamna a lepada din inima noastra toata amaraciunea cu privire la ceea ce ne-a facut.
   Iertarea deplina nu inseamna ca trebuie sa inchidem ochii la cei care vor continua sa faca rau altora. 
                                  Ce NU INSEAMNA iertarea deplina!
  • Sa aprobam ce au facut!
Cred ca noi suntem cel mai bun exemplu.Dumnezeu nu iubeste pacatul nostru, dar cu toate acestea ne iarta.Exemple avem destule in Scriptura.
 Pacatul lui Adam si al Evei.
S-a miniat pe ei si totusi le-a facut haine (Geneza 3: 21).
Cuvantul  "Du-te si sa nu mai pacatuiesti", spus femeii prinsa in adulter, este dovada clara ca nu a fost de-acord cu pacatul ei, dar totusi El a iertat-o.
  • Sa justificam ceea ce au facut!
Raul nu poate fi justificat sub nici o forma. Ce este rau, Dumnezeu niciodata nu va spune ca e drept....
Moise cand a mijlocit pentru poporul Israel, nu cautat sa le scuze cumva pacatul, ci pur si simplu a mijlocit.
  • Sa-i gratiem pentru ce au facut!
O gratiere inseamna a fi scutit de consecintele faptelor rele. Ori daca cei rai sunt gratiati, maine vor face rau iarasi, poate nu noua, ci altora.A ierta e una, a-si plati pedeapsa e alta.
  • Impacarea!
Iertarea si impacarea nu  reprezinta acelasi lucru intotdeauna. Iertam, dar poate persoana pe care am iertat-o nu mai doreste o relatie cu noi, sau poate noi nu mai dorim o refacere a prieteniei, insa nu trebuie  sa pastram ranchiuna.
O persoana vatamata poate ierta pe cel vinovat, fara impacare.
  • Sa negam ce au facut!
Sunt multe victime minore ale violurilor in care, chiar in cei care au avut incredere, tocmai ei au facut acest act oribil. Multe persoane incearca sa traiasca in negare, refuzand sa isi aduca aminte evenimentul respectiv.
Adevarata iertare poate fi oferita numai dupa ce acceptam realitatea.
  • Sa fim orbi fata de ce s-a intamplat!
Pavel spune;"dragostea nu tine minte raul", adica nu il ducem la computerul nostru mintal, pentru a tine seama mai tarziu de el, insa nu  trebuie sa negam raul care s-a produs.
  • Sa uitam!
Evenimentele importante, fie bune, fie rele  nu poti sa le uiti in viata.A ierta deplin nu inseamna a nu-ti mai aduce aminte de raul care ti s-a facut, din contra...stii ce ti-a facut, si in ciuda acestui fapt ai ales sa ierti....
Este o dovada de har mai mare sa fii pe deplin constient de ce s-a intamplat-si totusi sa alegi sa ierti!
  • Sa refuzam sa luam raul in serios!
Pana nu realizam gravitatea raului, nici nu putem ierta.Marea victorie pentru cel care iarta este sa infrunte gravitatea raului facut...si totusi sa ierte.
Datorita gravitatii pacatului nostru, Dumnezeu a hotarat sa-L trimita pe Isus in lumea aceasta ca sa moara prntru a ne spala pe noi de pacate. Nu considera pacatele noastre fara importanta, dar totusi ne iarta deplin.
  • Sa pretinde ca nu suntem raniti !
A ne da zglobi noi ca nu ne afecteaza raul care ni s-a facut, nu este cea mai buna alegere.
Isus a fost ranit cand a fost lovit peste fata de aprodul marelui preot. A fost ranit atat fizic, cat si in suflet.Chiar l-a intrebat: "de ce ma bati?", ca mai apoi sa aiba puterea sa spuna: 
"TATA, IARTA-I CACI NU STIU CE FAC!"

Hrana ta zilnica !

16 Octombrie
2 Cronici 20.1-13

Nu mai puţin de trei armate inamice înaintează simultan împotriva micii împărăţii a lui Iuda. Ele sunt ale vrăjmaşilor ei constanţi: Moab, Amon şi maoniţii (lit. Amoniţii), care făcuseră parte din Edom (v. 22). În faţa acestei ameninţări de invazie, Iosafat îl caută pe Domnul şi proclamă un post. Poporul se strânge. Referindu-se la rugăciunea lui Solomon (6.34-35), împăratul se aşază în faţa locaşului sfânt şi îl cheamă pe Acela care promisese că-i va asculta şi că le va face dreptate (v.8, 9).
Strângând la un loc personalul militar pe care Iosafat îl avea la dispoziţie (17.14-18), se ajunge la numărul impresionant de un milion o sută şaizeci de mii de oameni.
 Ei bine, în mod practic ei nu vor juca nici un rol în acest lung capitol! 
Iosafat înţelesese cuvântul din Psalmul 33: „Un împărat nu este salvat prin mulţimea oştirii sale; viteazul nu este scăpat prin mărimea puterii sale ... Sufletul nostru aşteaptă pe Domnul; El este ajutorul şi scutul nostru" (Psalmul 33.16, 20). Astfel, împăratul recunoaşte pe de o parte lipsa lor de putere, iar pe de altă parte, lipsa lor de înţelepciune (v.12). Totuşi adaugă: „ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine". Şi, în sens invers, „ochii Domnului cutreieră tot pământul, ca să Se arate tare pentru cei cu inima în totul pentru El"(16.9).

15 octombrie 2013

Hrana ta zilnica !

15 Octombrie
2 Cronici 19:1-11

Alianţa fatală a lui Iosafat cu Israel justifică o dezaprobare severă din partea Domnului. Iehu îi pune împăratului o întrebare care-1 cercetează şi care în acelaşi timp îl înştiinţează cu privire la ce gândeşte Dumnezeu despre Ahab: „Să ajuţi tu pe cel rău şi să iubeşti tu pe cei care urăsc pe Domnul?" (v. 2).
Credincioşilor, să nu uităm ce nume cutremurător pune Cuvântul în dreptul celor care iubesc lumea: „Oricine vrea să fie prieten al lumii se face vrăjmaş al lui Dumnezeu" (Iacov 4. 4)!
Iehu nu era nicidecum un om lipsit de curaj, din moment ce, sub domnia lui Asa, o misiune asemănătoare avusese ca urmare aruncarea în închisoare a tatălui său, Hanani (cap. 16.7-10). Iosafat însă ascultă mustrarea. Iată mijlocul de a deveni „chibzuiţi", de a căpăta „minte" (Proverbe 13.18; 15.5,32). Să acceptăm şi noi mustrările şi observaţiile care poate ni se fac, deoarece pot avea un rezultat la fel de benefic.
În timp ce tatăl său, Asa, nu se reabilitase, Iosafat poate să-şi reia după această eclipsă buna lucrare din cap. 17. Nefiind mulţumit de data aceasta să trimită doar delegaţi, iese el însuşi prin popor. Şi, ca un adevărat păstor al lui Israel, se străduieşte să-i aducă înapoi la Domnul (v.4). După aceasta stabileşte judecători, cărora le dă instrucţiuni urgente.

14 octombrie 2013

Doamne, da-mi puterea sa iert ! IERTAREA DEPLINA (1)

Ieri am primit o carte foarte interesanta. Dar nu ma voi limita la a spune ca este doar interesanta, ci este o carte care ne poate ajuta foarte mult in a ne elibera de povara care apasa pe umerii fiecarui crestin, povara aceasta a NEIERTARII.
Pe masura ce voi citi in carte am sa scriu si pe blog, sfaturi pe care autorul acestei carti, R. T. KENDALL ni le da in urma experientei sale pe care a avut-o, pentru ca si el ca slujitor a avut aceasta problema. De fapt, cred ca orice crestin se confrunta cu aceasta problema, depinde insa cat de serios tratam problema, o luam ca o problema oarecare sau realizam gravitatea ei. Recunosc ca pana acum, am tratat-o poate cu prea multa usurinta. Adeseori am privit si eu la alti crestini si m-am amagit zicand ca: "daca pe ei ii iarta Domnul, facand cutare sau cutare lucru, poate un pacat mai grav (ziceam eu), ma va ierta si pe mine".Ma va ierta pentru ca Dumnezeu vede ce mi-a facut "X" sau "Y"....
Numai ca lucrurile nu stau deloc asa. Prin  Scriptura, Dumnezeu ne cere  sa facem acest lucru:
Coloseni 3:13
Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi.
Cand ceri Domnului ca sa iti arate calea LUI, cand recunosti ca ai o problema in aceasta directie, atunci El intervine si iti vorbeste chiar direct, asa cum a facut cu mine. De-aceea am hotarat sa citesc aceasta carte pentru ca am nevoie sa iert pe deplin, si nu pe jumatate.

"TREBUIE SA-I IERTI DEPLIN.
 CAT TIMP NU-I VEI IERTA DEPLIN, VEI FI IN LANTURI.
ELIBEREAZA-I, SI VEI FI ELIBERAT"
                      spunea fr. Iosif TON

Banutul din pumn!

Profitand de neatentia parintilor care erau ocupati cu musafirii veniti in vizita la ei, o fetita de numai cativa anisori, a intrat intr-una din camerele in care nu avea voie sa se joace si a inceput sa admire tot ce era acolo. A zarit o vaza foarte frumoasa, viu colorata, s-a apropiat de ea si a inceput sa o admire  intorcand-o pe toate partile. La un moment dat, curiozitatea a impins-o sa vada  si ce este in interior, asa ca nu  a stat mult pe ganduri si a bagat mana in vaza.S-a straduit ea  putin, numai ca atunci cand a vrut sa retraga mana, nu a mai putut face acest lucru. Speriata, s-a chinuit cateva minute sa-si scoata manuta, dar vazand ca nu poate a inceput sa planga si sa ceara ajutor parintilor.
Alertati de plansul ei, parintii au venit in camera. Vazand situatia, tatal ei a incercat sa ii scoata mana, numai ca manuta nu iesea sub nici o forma.
Dupa ce s-a chinuit o vreme, parinti au hotarat ca indiferent de valoarea vazei, nu exista decat o singura solutie.... sa  sparga vaza. Odata vaza sparta si manuta fetitei a fost eliberata.
Tatal privi manuta si vazuse ca fetita tinea pumnul strans.Apoi a intrebat-o:
- Spune-mi, cand ai incercat sa scoti mana, tot asa aveai pumnul, inchis?
-Da, raspunse fata.
-De ce, intreba tatal?
-Pentru ca aveam un banut in mana si daca deschideam mana, il pierdeam, raspunse fetita.

De atatea ori  ai auzit  vorbindu-se despre un Dumnezeu gelos, un Dumnezeu care nu accepta compromisul, un Dumnezeu care uraste pacatul, care uraste fatarnicia, minciuna, curvia, si toate faptele firii. Ai auzit vorbindu-se de un Dumnezeu Sfant, de trei ori SFANT, si totusi  tu continui sa traiesti in aceeasi stare de compromis, in aceeasi stare de pacat.Uneori, poate  inima ta a fost sensibilizata la Cuvantul lui Dumnezeu, insa nu ai reusit sa iei o decizie clara in aceasta privinta, nu ai reusit sa te rupi in totalitate de pacat si nu ai reusit sa iti omori firea si te intrebi , "de ce, Doamne?"

Voia lui Dumnezeu este ca "toti sa vina la pocainta, spune Scriptura.
ISUS a murit pe lemnul crucii ca TOTI sa fie salvati!
Adeseori si noi suntem in situatia acestei fetite.Dorim eliberarea si  salvarea sufletului,dar pastram in viata noastra pacate pe care nu vrem sa le parasim.
 Ne chinuim singuri sa ne eliberam, dar nu avem puterea. Desi strigam dupa ajutor, nu ne abandonam complet in mana Celui care a venit  pe pamant, sa ne salveze.Din acest motiv este nevoie ca Dumnezeu sa ne zdrobeasca uneori. Zdrobirea  este dureroasa, dar benefica, ne aduce eliberare si vindecare.
Tinem in pumnii nostri stransi poate nu pacate infaptuite, insa ascundem pofte bolnavicioase, ganduri murdare, ranchiuna, etc, si toate acestea nu Ii dau voie lui Dumnezeu sa lucreze in noi.
Astazi poate e timpul sa-ti deschizi pumnii, sa-ti deschizi inima inaintea lui Dumnezeu si sa te abandonezi pe deplin. Nu astepta ca Dumnezeu sa intervina zdrobindu-te.Nu uita...o poate face oricand!
El are o bucurie deosebita cand din propria initiativa cautam sa facem voia Lui, cand Il cautam cu toata sinceritatea. 
Atunci Domnul rasplateste si binecuvinteaza din plin!
Alegerea iti apartine....

Hrana ta zilnica !

14 Octombrie
2 Cronici 18.1-11, 28-34

Istoria lui Iosafat continuă. Cele ce l-au făcut pe acest om credincios să cadă au fost asocierile lui. Relaţiile mondene, schimburile prietenoase între oameni de aceeaşi clasă socială au constituit o cursă pentru mulţi credincioşi (1 Corinteni 15.33). Priviţi la consecinţele acestora pentru Iosafat!
(1) A ajuns în situaţia de a aranja un mariaj nobil pentru fiul său, dându-i ca soţie pe o fiică a casei împărăteşti a lui Israel, nu alta decât Atalia! Fără îndoială, o căsătorie splendidă în ochii oamenilor! În realitate, ea a constituit startul unei inevitabile ruine a întregii sale familii.
(2) Îşi pierde mărturia, punându-se pe aceeaşi treaptă cu împăratul rău al lui Israel:
 „Eu sunt ca tine ..."
(3) În final, temându-se să displacă prietenului său de rang împărătesc, se lasă antrenat în acţiunea de recuperare a Ramotului din Galaad. În adevăr, trebuie să medităm la acest aspect şi să ne reamintim textul de la Galateni 1.10. Alianţa pe care Iosafat o face cu Israel împotriva sirienilor nu este mai bună decât cea făcută de tatăl său, Asa, cu sirienii împotriva lui Israel. Alianţa se termină prin a-1 plasa pe nefericitul împărat într-o poziţie dramatică, la fel cu cea a lui Saul pe muntele Ghilboa, situaţie din care numai Dumnezeu, ca răspuns la strigătul lui, poate să-1 salveze în mod miraculos (vezi Psalmul 120.1).

13 octombrie 2013

Extraordinar!

  Citind mesajele din casuta de email, unul de-a dreptul mi s-a parut de exceptie.
Am stat si am ascultat melodiile sugerate, insa nu pot sa nu le impartasesc cu voi.
 Sunt extraordinare !!!!


                                         

Momente de neuitat!

    Oricat asa incerca sa descriu in cuvinte, harul minunat si bucuria prin partasia pe care am avut-o aseara in Biserica Penticostala din PARTA, nu as reusi. Nu as reusi pentru ca Duhul Sfant nu poate fi descris in cuvinte. Cei care traiesc o viata in plinatatea  Duhului Sfant, inteleg ceea ce vreau sa spun.
    Au fost momente binecuvantate si eu, personal nu am sa le uit prea curand.Desi partasia a inceput la ora 19 si a fost programata sa se incheie la ora 21, totusi programarea oamenilor nu a fost stabilita de comun acord cu programarea lui  Dumnezeu. Dovada ca era ora 23 cand am plecat eu, si Duhul Sfant inca lucra cu putere. Taine mari  a avut Dumnezeu sa le transmita celor care cred in El si in puterea Duhului Sfant, printr-o familia minunata din Oradea, fr. Gelu si sora Voichita, oameni incercati din greu, oameni care au decis sa se puna la dispozia lui Dumnezeu cu tot ce au. Oameni pe care Dumnezeu ii foloseste cu putere si ma rog ca Domnul sa ii binecuvinteze din plin.
    Domnul sa fie laudat pentru toate!

Hrana ta zilnica !

13 Octombrie
2 Cronici 17.1-19

Ne reîntoarcem acum la Iosafat, împăratul evlavios despre care au vorbit mult cărţile împăraţilor. Să ne amintim că, de la moartea lui Solomon, „Cronicile" urmăresc istoria împăraţilor lui Iuda, în timp ce ,Jmpăratii" se ocupă în special cu cei ai lui Israel. De ce atunci i s-a acordat vieţii lui Iosafat o întindere atât de mare acolo (pe paginile cărţii 1 împăraţi)? Pentru că, din nefericire, era în luptă strânsă cu Ahab şi cu Ioram, împăraţi ai lui Israel! Dar capitolul nostru, 17, nu are decât lucruri bune să ne spună despre acest împărat. El se întăreşte (v. 1); umblă „în căile dintâi ale lui David ..."; îl caută pe Dumnezeul tatălui său; umblă în poruncile Lui; îşi întăreşte inima ... îndepărtează idolii (v. 1-6).
 Şi nu numai că se desparte de rău, cum a făcut tatăl său Asa, dar face binele (v. 7-11). Iată două aspecte inseparabile ale vieţii creştine! (Romani 12.9; 1 Petru 3.11). Dintre ofiţerii superiori, Amasia se prezentase de bunăvoie să-I slujească Domnului, ca un autentic nazireu (Numeri 6.2; vezi şi 2 Corinteni 8.5). Este posibil - şi acesta constituie un apel adresat fiecărui credincios - să fii consacrat Domnului şi în acelaşi timp să-ţi faci cu credincioşie şi serviciul sau îndatoririle zilnice.
 „Orice faceţi, lucraţi din suflet, ca pentru Domnul", recomandă Coloseni 3.23.