Versetul zilei

6 octombrie 2012

Doar gandul !



Doar gandul la Tine ma face sa sper
in drumul acesta ce duce la cer.
Doar dorul de Tine, de chipul Tau bland
imi spune mereu...
In curand...
In curand...

La poarta cetatii odata voi sta
acolo departe in patria Ta.
De dorul acesta ce-mi arde in piept
veghez si tresar
si Te-astept...
si Te-astept...

In lumea aceasta mereu calator
ma-nalt catre stele pe scari de fior.
La orice sclipire tresar inganand:
O, vino, Te rog...
mai curand...
mai curand...
                                                                       Costache Ioanid

Trebuie sa iertam.... !

 Imi amintesc de un mesaj pe care l-am ascultat in urma cu vreo doi-trei ani, despre pilda robului nemilostiv si imi amintesc o expresie care mi-a ramas de atunci in minte: "nu te razbuna, lasa-L pe Dumnezeu sa se razbune", si este un sfat foarte bun.
Daca citim aceasta pilda din Matei  18: 21-35, observam cel mai puternic argument adus de Isus lui Petru, care Il intreaba: "de cate ori sa iert, Doamne", iar Isus raspunde: "pana la saptezeci de ori cate sapte". 
DE CE..?...Pentru ca si noi am fost iertati !!!!
Cred ca nu exista alt argument mai bun decat acesta,"pentru ca si noi am fost iertati ! "
Iertarea oamenilor insa difera de iertarea lui Dumnezeu.Noi de multe ori iertam...dar nu uitam, pe cand Dumnezeu e atat de diferit de noi, El ofera o iertare induratoare.Sa privim fiecare in dreptul lui si sa ne amintim de nenumaratele noastre greseli si pacate, cu voie sau fara de voie, si cu toate astea, in cele mai  adanci greseli, HARUL LUI ne-a ajuns.
 Meritam noi oare atat indurare...? Eu una  "NU"...si totusi m-a iertat !
Atunci cand m-am rugat sa ma ierte, am facut-o cu toata sinceritatea si stiu ca Dumnezeu m-a iertat, pentru ca El ofera o iertare deplina.
Aceasta iertare m-a facut sa capat aceea speranta ca intr-o zi voi fi cu El, pentru ca iertarea Lui este o iertare sigura.
Faptul ca Dumnezeu m-a iertat, ma motiveaza la randul meu sa iert si eu, pentru ca iertarea lui Dumnezeu este transmisibila.
"A ierta inseamna  a fi intr-o cursa continua"

Hrana ta zilnica !


6 Octombrie Deuteronom 4.29-49
Deşi mai responsabilă decât Israel, creştinătatea n-a răspuns aşteptărilor mai bine decât acest popor. Chiar din timpul apostolilor, declinul creştinătăţii îşi făcea simţită prezenţa. Dar în mijlocul acestei ruine a Bisericii profesante, Dumnezeu a trasat celui credincios o cale care se bucură de aprobarea Lui: aceea a ascultării individuale. Să observăm că, vorbind de declin, se foloseşte persoana a-II-a plural: «voi» (v. 25-28). „Vă veţi face chip cioplit", „veţi face rău" - iată ce veţi face ca o colectivitate responsabilă. Pentru trezire însă este folosită persoana a-II-a singular: «tu»: „vei căuta pe Domnul" (v. 29-31). Fiecare poate să asculte această voce care se adresează individului personal. In acest fel îi scrie Pavel lui Timotei în zilele tulburi ale celei de-a doua sa epistole, în care citim: Iată ce a ajuns creştinătatea în ansamblul ei, „dar tu rămâi în cele ce ai învăţat" (2 Timotei 3.14). „De aceea mă voi strădui să vă amintesc întotdeauna aceste lucruri, deşi le ştiţi ...", scrie Petru (citiţi 2 Petru 1.12, 13; 3.1, 2). Să nu fim surprinşi că întâlnim multe repetiţii în Biblie. Parcurgând Deuteronomul, vom găsi o mulţime de astfel de repetiţii, începând cu însăşi legea, repetată în cap. 5 şi care justifică numele acestei cărţi (Deuteronom semnifică a doua lege).

5 octombrie 2012

Hrana ta zilnica!


5 Octombrie Deuteronom 4.14-28
în mijlocul naţiunilor care-1 înconjurau, Israel trebuia să se deosebească prin înţelepciunea şi prin priceperea (sau inteligenţa) sa (4.6) - înţelepciune şi pricepere care constau în a-L cunoaşte pe singurul Dumnezeu adevărat, în a-L asculta şi a-I fi supus. Aceste naţiuni vecine cu Israel se închinau la idoli. Şi, ca o consecinţă, „inima lor fără pricepere a fost întunecată: susţinând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni şi au schimbat gloria nepieritorului Dumnezeu în asemănarea imaginii omului pieritor şi a păsărilor şi a patrupedelor şi a reptilelor" (Romani 1.21-23). In zilele noastre, rareori întâlnim această formă grosolană de idolatrie altundeva decât în ţările păgâne. Totuşi Noul Testament dă acest nume (idolatrie) şi altor păcate: de exemplu lăcomiei, şi ne previne în mod solemn că nici un idolatru nu va moşteni împărăţia lui Dumnezeu
(Efeseni 5.5; 1 Corinteni 6.9, 10).
Prevenindu-l pe Israel, Dumnezeu nu-i ascunde ceea ce se va întâmpla: poporul va fi corupt şi va sluji zeilor păgâni. Niciodată Cuvântul lui Dumnezeu nu ne dă iluzii cu privire la disponibilităţile inimii noastre fireşti.
Moise menţionează copilaşii: „fii şi fii ai fiilor" (v. 25). Unul dintre aceştia, numit Ionatan, va deveni, în timpul judecătorilor, tocmai preot al unui chip cioplit (Judecători 18.30).

4 octombrie 2012

Buna dimineata !

Va doresc o zi minunata plina de har si binecuvantari !
Mereu avem nevoie de puteri din partea lui Dumnezeu si EL ne va da in fiecare zi, in functie de efortul nostru depus.

Imi dai mereu puteri sa-nfaptuiesc
Ce-i bun, frumos si-adevarat
Si cand in cale piedici intalnesc
Deschizi drum nou si minunat !

Prețul scump al neascultării !

Astazi am primit  de la o prietena draga, Lidiuta...si nu pot decat sa ii multumesc din suflet  pentru  aceasta marturie, pe care mi-a trimis-o sa o ascult.
 Sunt lucruri greu de inteles chiar si pentru cei mai " buni religiosi". Puterea Duhului Sfant este inteleasa doar de acei, care au o relatie si o experienta zi de zi cu Dumnezeu..."O RELATIE  si nu o religie". Sunt convinsa ca multi din cei care vor asculta aceasta marturie, chiar "crestini" fiind, vor pune la indoiala ceea ce spune aceasta sora. Personal am avut experiente  cu Dumnnezeu si m-a trecut prin atatea cuptoare, dar totodata si prin multe minuni pe care le-a facut  in viata mea. Urmarind atenta  poate intr-un fel  sau altul, se aseamana  o parte, cu  marturia vietii mele.
Lucrarea lui Dumnezeu si lucrarea Duhului Sfant nu este inteleasa de toata lumea, desi mi-as dori ca fiecare sa ajunga sa cunoasca puterea Duhului Sfant . In primul rand sa iti doresti acest lucru !!!
 Trebuie fiecare personal sa ceara de la Dumnezeu aceasta calauzire a Duhului, sa ceara sa i se descopere Dumnezeu mai mult, sa-L cunoasca mai indeaproape, iar mai apoi sa se adanceasca in invataturile Lui, si asta nu va  face nici o religie pentru tine, ci  doar tu insuti trebuie sa o faci.
Pentru aceasta trebuie sa crezi cu toata fiinta ta, cu tot cugetul tau si sa te lasi la dispozitia lui Dumnezeu ca sa poata lucra in viata ta. Dar inainte de asta trebuie sa ii dai voie sa intre in viata ta si sa faca o "curatenie generala", asa cum imi place mie sa o numesc.Si afirm cu tarie, ca atata timp cat mai ai coltisoare in inima ta, in casa ta, in viata ta, cat mai exista mici secrete pe care doar tu vrei sa le stii (desi Domnul le cunoaste) camarute in care nu vrei sa ii dai voie lui Dumnezeu sa patrunda, NU POTI SA TE BUCURI DE EXPERIENTE DE ACEST FEL, si Duhul Sfant nu poate lucra in viata ta, de-altfel nici nu le vei putea intelege niciodata.
Ca sa lucreze Duhul Sfant cu putere in viata ta, trebuie in primul rand sa locuiasca Duhul  in tine. Ori daca in viata ta este pacat, Duhul Sfant nu poate locui impreuna cu pacatul si  trebuie sa fim constienti de asta. Repet inca o data, "DUHUL SFANT" nu este  al unui cult, nu este doar al penticostalilor, ci Duhul Sfant TREBUIE sa fie prezent in viata oricarui crestin autentic. Nu poti crede BIBLIA cu jumatati de masura, chiar daca anii de zile ai  tinut de unele "invataturi religioase". Orice crestin care traieste o viata sfanta prin Isus Hristos si este cu frica de Dumnezeu (realmente frica), si asta consta in pazirea  si implinirea poruncilor, TREBUIE SA AIBE DUHUL SFANT !
"Şi iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viaţă sfântă şi era cu frica lui Dumnezeu. El aştepta mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era peste el "- Luca 2:25
Ma rog ca fiecare sa intelegem cat mai bine, ce vrea Dumnezeu de la viata noastra, de la noi, si care este voia SA cu privire la viata noastra.
Asa cum spune si acesta sora in marturie, PACATUL TREBUIE PLATIT, dar atentie, pretul pacatului uneori, este prea mare si prea dureros.

Hrana ta zilnica !


4 Octombrie Deuteronom 4.1-13
Un singur act de neascultare 1-a lipsit pe Moise de a intra în ţara cea bună, promisă de Domnul. De aceea el este cel mai în măsură să îndemne poporul să asculte rânduielile Domnului: „şi acum - spune el - să intraţi şi să stăpâniţi ţara ..." (v. 1). Este ca şi cum le-ar fi spus: «Aveţi grijă să nu vi se întâmple ce mi s-a întâmplat mie; ascultaţi şi împliniţi întocmai poruncile Domnului!» „Aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră" (v. 6). Ascultând de voia lui Dumnezeu, punem deoparte voinţa noastră, făcând loc înţelepciunii de sus care o înlocuieşte pe cea a noastră (Iacov 3.17). A veghea asupra Cuvântului înseamnă în acelaşi timp: „păzeşte-te şi fereşte-ţi bine sufletul1 (v. 9).
Autoritatea acestui Cuvânt divin este confirmată; Moise îşi aminteşte în ce împrejurări şi cu câtă solemnitate i-a fost el transmis.
„Să nu adăugaţi la cuvântul pe care vi-1 poruncesc eu şi să nu scădeţi din el" (v. 2; vezi şi cap. 12.32). Mulţi oameni care îşi spun creştini adaugă la Scriptură tradiţii, superstiţii şi moduri de vedere
omeneşti. Alţii scot pagini care îi deranjează sau pe care nu le înţeleg. Şi unii şi alţii sunt la fel de vinovaţi (citiţi Apocalipsa 22.18, 19).

3 octombrie 2012

O zi plina de HAR !

Dar eu către Tine îmi înalţ rugăciunea, Doamne, la vremea potrivită. În bunătatea Ta cea mare, răspunde-mi, Dumnezeule, şi dă-mi ajutorul Tău! Psalmi 69:13
" .....imi inalt rugaciunea la vremea potrivita...."
Care este vremea potrivita...? Atunci cand esti fericit, atunci cand esti in necaz...? 

Daca vrei sa afli care este vremea potrivita pentru a-ti inalta rugaciunea catre Domnul, citeste 
1 Tesaloniceni 5:17, "RUGATI-VA NEINCETAT". Asta  inseamna sa o faci  in zorii zilei, in miez de noapte, oriunde si oricand. Dumnezeu ia aminte la rugaciunea ta fie ca esti pe genunchi in camaruta ta, fie ca esti la birou pe un scaun, fie ca esti pe acoperisul unei case muncind, fie ca esti pe un pat de spital, fie ca esti la volanul masinii tale. 
Indiferent unde te gasesti, Dumnezeu aude glasul cererilor tale, pentru ca acum este vremea potrivita !
 O zi minunata de toamna !



Hrana ta zilnica !


3 Octombrie Deuteronom 3.18-29
Unii oameni regretă tot restul vieţii că n-au fost mai silitori la şcoală! Iar părinţii, care nu întotdeauna sunt ascultaţi, îşi avertizează copiii că pentru ei înşişi muncesc şi că un studiu mediocru riscă să fie confirmat de o carieră mediocră, ceea ce pune în joc întregul viitor. Nu este tot astfel şi cu creştinul?
 Da, cu deosebirea că întreaga lui viaţă cuprinde numai ani de şcoală. Dacă este un ucenic leneş, un amator lipsit de ambiţie sănătoasă, dacă are o „vedere scurtă", intrarea în împărăţia cerurilor nu i „se va da din belşug"; va suferi o pierdere eternă (2 Petru 1.9, 11).
Fiii lui Ruben şi ai lui Gad sunt o pildă în acest sens. Faptul că au intrat primii în posesia moştenirii lor nu înseamnă că au şi partea cea mai bună. Dimpotrivă! aceasta se află dincolo de Iordan, unde se găsesc „ţara cea bună" şi „acel munte frumos" (v. 25). Moise o ştia bine. Ce contrast între conducătorul a cărui inimă era dincolo de Iordan, dar căruia nu îi este permis să intre, şi aceste două seminţii şi jumătate care puteau intra în Canaan, dar care nu au deloc dorinţa înspre aceasta!
 Drag prieten, unde se găseşte inima ta? In cer, cu Isus, sau pe pământ, cu lucrurile văzute şi trecătoare? (Luca 12.34)

2 octombrie 2012

O singura sansa !!!


Dumnezeu ne ofera o sansa!
Unii au harul din partea lui Dumnezeu de mai multe sanse in viata, si asta nu pentru ca merita, nici pentru ca sunt mai buni ca altii, ci pentru ca Dumnezeu le face un favor  si harul Sau este mare fata de ei.Ne uitam in jur si vedem ca  unora le merge bine, chiar daca din punctul nostru de vedere, nu merita. Dar, Dumnezeu, Slava LUI, nu se uita la punctele noastre de vedere, si ce bine este...pentru ca noi deseori am fi foarte drastici si categorici  in masurile luate fata de altii, dar cu noi...cu noi...cum ramane....?
 Deseori suntem egoisti, vrem indurare si ingaduinta, toleranta  cat cuprinde, dar numai pentru noi....Am uitat, ca si noi am avut momente in care Dumnezeu a facut exceptii fata de noi si a revarsat HARUL SAU asupra noastra, desi nu am avut nici un merit.
Dumnezeu astazi vrea sa invatam, sa lasam egoismul la o parte, dar mai vrea sa ne spuna ceva.....daca  Dumnezeu a facut  uneori execeptii, sa nu ne culcam pe "laurii harului" si sa credem ca noua ni se cuvine totul.Sa nu persistam in pacatul nostru crezand ca Dumnezeu face exceptii iar noua, harul ni se inmulteste zi de zi. Nicidecum...! Va veni o zi in care harul lui Dumnezeu se va termina fata de noi  si va trebui sa dam socoteala pentru fiecare sansa pe care am avut-o si am irosit-o.
S-ar putea sa nu faci parte din aceasta categorie de oameni, s-ar putea sa fii unul din aceea carora Dumnezeu le da o singura sansa....O SINGURA SANSA !!!!
 Tot ceea ce trebuie sa faci.. este sa fi receptiv si  sa nu ratezi aceasta  sansa care ti se ofera. S-ar putea sa iti ofere astazi sansa de a fi fericit, s-ar putea ca azi, sa ai ocazia de a face un bine vreunui semen de al tau, s-ar  putea ca azi sa ai ocazia sa poti ierta pe cineva care ti-a gresit...iarta-l si nu ezita, s-ar putea ca azi sa ai sansa sa devii un COPIL AL SAU, asculta-L si  nu irosi aceasta sansa !

Oamenii intelepti, iau decizii intelepte !!!

Buna dimineata !


Invata-ma sa fac voia Ta, caci Tu esti Dumnezeul meu.
 Duhul Tau cel bun sa ma calauzeasca pe calea cea dreapta !
Psalmii 143:10
O zi binecuvantata de Domnul !

Hrana ta zilnica !


2 Octombrie Deuteronom 3.1-17
Când duşmanul iese înaintea poporului, Domnul începe prin a-1 încuraja şi linişti pe Moise: „Nu te teme de el" (v. 2). Apoi biruinţa este câştigată: „l-am bătut... am nimicit cu desăvârşire ... am luat în stăpânire ..." (v. 3, 6, 12). Cetăţile „cu ziduri până la ceruri" (1.28) păruseră înainte de necucerit pentru un Israel necredincios, în prezent Moise proclamă: „n-a fost nici o cetate prea puternică pentru noi" (2.36). Şi cum a fost cu uriaşii care-i înspăimântaseră? 
Dumnezeu va aminti mai târziu: „Eu am nimicit dinaintea lor pe amoriţi, a căror înălţime era ca înălţimea cedrilor; şi ei erau tari ca stejarii" (Amos 2.9). Og, împăratul Basanului, unul din acei uriaşi grozavi, împreună cu tot poporul lui, este dat în mâinile lui Israel asemeni lui Sihon înainte de el. Dumnezeu îşi arată astfel puterea Sa şi compătimirea pentru ai Săi. Gând potrivit să ne încurajeze când puterea lui Satan este pe cale să ne îngrozească! 
„Tot ce este născut din Dumnezeu învinge lumea" - afirmă prima epistolă a lui loan - şi „aceasta este victoria care a învins lumea: credinţa noastră" (1 loan 5.4). Credinţa triumfă pentru că se bizuie pe Cel care este mai tare decât lumea. „Indrăzniţi, ne spune Domnul Isus, Eu am învins lumea" (loan 16.33).

1 octombrie 2012

Inainte catre cer....sau cu regret privind Sodoma ?

Ieri am avut o zi binecuvantata in Casa lui Dumnezeu, si-I multumesc pentru acest har !
Ne bucuram de fiecare data stam in partasie cu Dumnezeu, ne bucuram de fiecare clipa petrecuta cu fratii, mergem cu consecventa la biserica.....si totusi exista riscul sa nu ajungem la destinatie.....
In momentele de criza  in viata am strigat la Dumnezeu, ne-a ascultat, ne-a izbavit, cu alte cuvinte am vazut mana lui Dumnezeu  la lucru in viata noastra..si cu toate acestea,  este posibil sa pierim?
Sa ne amintim de nevasta lui Lot. Atunci cand Dumnezeu a trimis ingerii sa ii scoata afara din Sodoma pentru ca va nimicii cetatea (Geneza 19:12-29), Lot si sotia  lui inca nehotarati, zaboveau. Atunci barbatii  trimisi au pus mana pe ei, si i-au scos afara din cetate. Vedem interventia lui Dumnezeu in viata lor, si cu toate acestea, nevasta lui Lot a pierit.
A pierit,  desi Dumnezeu a intervenit si a vrut sa o scoata din Sodoma, ea nu a vrut sa scoata Sodoma din ea. S-a  uitat cu regret in urma la ceea ce a lasat acolo, si asta a costat-o scump.
Faptul ca Dumnezeu a intins mana spre noi si ne-a eliberat din multe situatii, nu ne da garantia ca vom ajunge in cer. Pentru a ajunge in cer avem nevoie de o nastere din nou, autentica. Avem tendinta sa aplicam in viata noastra, dar si a prezenta altora, versiunea cea mai simpla a pocaintei, "daca nu mai fumezi, daca nu mai bei, daca nu pacatuiesti cu nevasta altuia", atunci e in regula. Pocainta inseamna mult mai mult !!!
In 2 Timotei 2: 22-26, apost. Pavel scrie
"Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare, căci ştii că dau naştere la certuri. Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la CUNOSTINTA ADEVARULUI; şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia"
Trebuie sa ajungem sa cunoastem adevarul, iar cunoscand adevarul vom deveni liberi.
Faptul ca Dumnezeu ne-a luat de mana candva, nu ne va da garantia ca mergem in cer.  Pentru ca sa ajungem acolo trebuie ca noi sa dorim sa ne continuam drumul impreuna cu EL si sa-l tinem noi  de mana pe EL.
Dragostea lui Dumnezeu este egala pentru toti, dar faptul ca la altii au parte de mai mult necaz si noi avem  mai putin, nu este datorita vreunui merit al nostru, si nici nu suntem cu nimic mai buni, avem doar privilegiul si favoarea aceasta din partea lui Dumnezeu.
Harul lui Dumnezeu ne ofera aceasta sansa ! Sa profitam asadar de aceasta sansa !
Si sotia lui Lot a avut sansa unui nou inceput, dar datorita neascultarii si datorita indiferentei cu care a tratat porunca data de Domnul de a nu se privi inapoi.....a pierit.

Ai  sansa de a alege, mergi  inainte cu Domnul .....sau privesti spre Sodoma si Egiptul pe care le-ai lasat in urma...????

Hrana ta zilnica !


1 Octombrie Deuteronom 2.26-37
Intorcându-ne la Geneza 15.16, îl auzim pe Domnul ţinând seama - şi mărturisindu-i lui Avraam - de nelegiuirea naţiunilor din Canaan (vezi şi Deut. 9.5). Aceasta însă nu ajunsese „încă deplină", nu-şi atinsese încă vârful. Patru sute de ani au fost necesari pentru ca acest rău să se coacă. Cât de mare este răbdarea lui Dumnezeu! El tolerează de aproape două mii de ani o lume care L-a răstignit pe Fiul Său.
Naţiunile aflate de o parte şi de alta a Iordanului auziseră de tot ce făcuse Domnul pentru Israel. Cu toate acestea, nu s-au pocăit. De aceea judecata trebuie să aibă loc şi nici unul nu va putea fi cruţat. Până' şi copiii vor pieri. Ştiind că un copil mic care moare merge în cer, aceşti copii au fost salvaţi de o soartă, de altfel, mai îngrozitoare decât moartea. In adevăr, nu-i normal să credem că, la maturitate, ei ar fi urmat calea vinovată a părinţilor lor, care i-ar fi dus la pieire?
Aceste naţiuni erau vrăjmaşe Domnului şi poporul trebuia să le nimicească, pentru a apăra gloria lui Dumnezeu. Creştinul însă nu este niciodată chemat, ca Israel, să lupte împotriva oamenilor. în schimb, trebuie să imite blândeţea cu care Israel şi-a dat aici jos mărturia (v. 27-29).

30 septembrie 2012

Hrana ta zilnica !


30 Septembrie Deuteronom 2.14-25
Lunga pribegie a lui Israel prin pustiu a fost pedeapsa dreaptă a necredinţei sale. Totuşi, mai era încă un motiv pentru prelungirea călătoriei. Cât timp Israel avea războinici viteji, poporul risca să creadă că a cucerit ţara prin propria lui putere. Treizeci şi opt de ani au fost deci necesari ca să piară „ din mijlocul taberei toată generaţia bărbaţilor de război (v. 14). Capitolul 5 din Ioan ne relatează istoria invalidului vindecat de Isus la scăldătoarea Betesda. Tot după treizeci şi opt de ani această persoană nenorocită nu mai avea nici o nădejde de la nici un om. El a recunoscut: „N-am pe nimeni ..." şi abia atunci Isus 1-a făcut să meargă. Acum adulţii sunt morţi şi nu mai rămân decât copiii despre care poporul spusese că aveau să fie o pradă; şi este drept ca tocmai ei să intre în ţară (1.39; compară cu Numeri 14.3). Purtaţi pe braţe de Domnul, ei sunt mai puternici decât toţi războinicii. Când s-a sfârşit puterea omului, atunci vine ceasul lui Dumnezeu (32.36). El a pregătit victorii uimitoare şi a spus poporului: „Ridicaţi-vă, plecaţi şi treceţi râul Arnon! ... începe, ia în stăpânire şi intră în luptă cu el"! (v. 24). El Se îngrijise de toate.