22 DECEMBRIE
Apocalipsa 17.1-I8
Ultima cupă conţine judecata Babilonului (cap. 16.19), subiect detaliat în capitolele 17 şi 18.
Este vorba despre Biserica apostată, de marea creştinătate de nume, din care toţi adevăraţii copii ai lui Dumnezeu vor fi fost luaţi la venirea Domnului. Necredincioasă lui Hristos, ea sa stricat prin alianţe necurate cu lumea şi cu idolii ei. «Stricăciunea celor mai bune este cea mai rea stricăciune.»
Această „prostituată" este aşezată pe fiară, puterea ei întemeindu-se pe puterea politică (v. 3). Cu toate că Isus a declarat: ,Jmpărăţia Mea nu este din lumea aceasta" (loan 18.36), ea totuşi revendică stăpânirea asupra pământului. Pe deasupra, ea persecută şi omoară pe adevăraţii sfinţi (v. 6). In faţa acestui spectacol, apostolul este cuprins de o adâncă uimire.
Chiar aşa să ajungă Biserica responsabilă? Da, istoria ei de-a lungul secolelor a confirmat cu prisosinţă aceasta, aşteptând forma finală, care este descrisă aici. Versetele 16 şi 17 ne învaţă însă cum va pieri această „mamă a spurcăciunilor". Va avea soarta pe care ea însăşi le-a pricinuit-o martorilor lui Isus", expresie în care se poate discerne întreaga
tandreţe a inimii lui Dumnezeu (v. 6; vezi şi cap. 2.13).
Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător.
RăspundețiȘtergereCu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui.
Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua,
De lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază.
Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.
Însă cu ochii tăi vei privi şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea.
Pentru că pe Domnul, nădejdea mea, pe Cel Preaînalt L-ai pus scăpare ţie.
(Psalmul 90:1-9)
Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineaţă.
Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu...
(Psalmul 62:1-2)