16 DECEMBRIE
Apocalipsa 11.4-19
Cei doi martori simbolizează mărturia suficientă şi completă dată de rămăşiţa credincioasă în timpul necazului final. Ei se prezintă cu trăsăturile lui Ilie şi ale lui Moise, care, amândoi, în timpuri întunecate din istoria lui Israel, îşi asumă de asemenea o mărturie potrivită lui Dumnezeu.
La rugăciunea primului, cerul rămâne închis timp de trei ani şi jumătate (v. 6; Iacov 5.17; comp. v. 5 cu 2 împăraţi 1.10,12). Cel de-al doilea primeşte puterea să transforme apa în sânge (viaţa în moarte: Exod 7.19) şi să lovească pământul cu tot felul de plăgi. Aceşti credincioşi vor fi daţi la moarte la Ierusalim prin „fiara romană" din capitolul 13, mângâiaţi de gândul că, în chiar acest loc, înaintea lor, „Domnul lor a fost răstignit" (Luca 13.33,34). Martiriul lor va fi urmat de o înviere strălucită şi publică, spre consternarea prigonitorilor lor.
In sfârşit, sună nenorocirea finală. Odată cu ea sunt aduse două lucruri: împărăţia Domnului (v. 15b) şi, de asemeni, mânia Lui (v. 18; Psalmul 110.5). In capitolul 6.17, oamenii înspăimântaţi credeau că a venit mânia Mielului. Ea însă a fost stăpânită până în momentul când Hristos preia guvernarea lumii. Atunci cerul izbucneşte în cântări de triumf, sfinţii se prosternează în adorare: Cel care a fost răstignit (v. 8) domneşte de acum în veci de veci (Luca 1.33).
„Cât e de sus cerul deasupra pământului, atât de mare e bunătatea Lui Dumnezeu spre cei ce se tem de Dânsul. Cât de departe e Răsăritul de Apus, atâta a depărtat El de noi fărădelegile noastre. Cum miluieşte un tată pe copiii săi, aşa miluieşte Domnul pe cei ce se tem de Dânsul” (Psalmul 102, 10-13).
RăspundețiȘtergereDumnezeul Cel viu este plin de interes si grija pentru umanitate. Prin firea Sa, Dumnezeu ramane nemiscat, El iese (se manifesta) in exterior prin energiile Sale. O mama, de exemplu, cand se joaca cu copilul ei, se coboara la nivelul copilului neincetand sa ramana in continuare un adult; la fel si Dumnezeu: atunci cand intra in relatie cu lumea ramane in acelasi timp, dincolo de lume sau deasupra ei.
Imparatia Lui Dumnezeu nu se termină niciodată, nu are început şi sfârşit.Isus Cristos, Dumnezeul întrupat, de asemenea Şi-a dovedit dumnezeirea şi caracterul etern în faţa oamenilor din zilele Lui,declarându-le: „Mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu” (Ioan 8.58).Isus este din veşnic, la fel cum Tatăl este din veşnicie. Acest lucru a fost declarat de de Ioan, referitor la natura lui Cristos: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1.1). De dinainte de a fi timpul înregistrat, Isus şi Tatăl erau una în esenţă şi împărtăşeau deopotrivă caracterul veşnic.