Versetul zilei

23 aprilie 2014

Fiti vegheatori, Domnul nu primeste daruri!

M-am trezit cu acest gand: "FITI VEGHEATORI".
2 Cronici 19:7
"Acum, frica Domnului să fie peste voi; vegheaţi asupra faptelor voastre, căci la Domnul Dumnezeul nostru nu este nicio nelegiuire, nici nu se are în vedere faţa oamenilor, nici nu se primesc daruri.”
 
Nu exista situatie pe care omul sa nu o poata rezolva, ma refer aici pe pamant.Acolo unde se spune "nu se poate", gasim o portita si aratam ca se poate, acolo unde se spune "nu este", facem noi cumva si gasim, acolo unde primim raspunsul "nu mai este loc", noi rezolvam si gasim unul, si exemplele pot continua.La noi in Romania, nu stiu in alte parti, la noi totul se rezolva. Cum...? Nu conteaza, ne descurcam.Numai ca locul in Imparatia lui Dumnezeu nu ni-l putem rezolva, nici cu vorbe, nici cu  interventii, nici cu ochi frumosi si nici cu daruri.
Scriptura spune atat de clar, Dumnezeu nu cauta la fata omului, acolo nu se primesc daruri.
Daca aici reusim sa transformam orice "NU" in "DA", si invers, iata ca la Domnul nu merge asa.La Dumnezeu nu poate interveni nimeni pentru noi si nici noi nu putem pune o vorba buna pentru altcineva.
Fiecare va  raspunde personal!
Ca sa ajungem in Imparatia Lui trebuie sa fim vegheatori asupra umbletelor noastre, asupra gandurilor noastre, asupra vorbelor, asupra faptelor, asupra oricarui lucru pe care il facem, pentru ca intr-o zi vom da socoteala.
Daca astazi ne-am trezit in viata sanatosi si pe picioarele noastre, Dumnezeu ne iubeste si ne-a lasat inca o zi in care sa ne bucuram de tot ceea ce ne-a daruit, insa ne-a lasat si cu scopul de a ne pune viata in randuiala.Putem cere sa ne dea intelepciune in acest sens si putem sa-I cerem un lucru:
"Doamne, te rog lasa peste mine un duh de veghere in permanenta"
Fiti binecuvantati in aceasta zi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu