Versetul zilei

22 aprilie 2014

Bucuros in suferinta!

Bucuros in suferinta!
Nu stiu caruia dintre noi ii  face placere sa treaca prin incercari!?
"Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat care a dat peste voi..."
1 Petru 4:12

Desi incercarile fac parte din "toate lucrurile lucreaza spre binele celor ce se incred in Domnul",  asa spune versetul.Ori in momentul cuptorului prin care ne trece uneori Dumnezeu, nu stiu cati dintre noi ne gandim sau mai bine zis cati acceptam cu bucurie stiind ca acestea ne duc inspre "un bine" al nostru.
DA asa ar trebui sa gandim, dar fiind oameni, tare greu ne este sa facem acest lucru.
Necazul pe noi ne surprinde, insa pe Dumnezeu"niciodata".
Multi crestini sunt, insa nu pe toti Ii alege Dumnezeu sa ii foloseasca, si asta nu ca nu ar fi alesi de Domnul, ci nu sunt alesi datorita faptului ca nu se pun la dispozitia Lui de a-i folosi. De fapt, Dumnezeu nu ne ia cu forta si ne pune sa facem ceva pentru El, ci noi de buna voie dorim si cerem acest lucru,"Doamne, ma pun la dispozitia Ta, foloseste-ma dupa voia Ta si ajuta-ma sa-ti fiu de folos", ori cand cerem acest lucru Dumnezeu se implica. Numai ca atunci cand cerem sa fim folositi, trebuie sa parcurgem anumite etape. Suntem asemeni unei farfurii sau a unei cani pe care vrem sa o folosim pentru a pune ceva in ea, insa inainte de asta ne asiguram ca este curatata si nu are nici un fel de impuritati pe ea. Asemenea suntem si noi, daca cerem sa fim folositi, atunci trebuie sa fim foarte constienti ca inainte de asta Dumnezeu ne trece prin acest proces de curatare, ori asta inseamna "incercarile".
Iata de ce anumiti crestini, trec prin incercari si  parca trec din una si intra in alta.
In 2 Corinteni 6:4-10, ap. Pavel descrie viata de crestin:
"....prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi; prin curăţie, prin înţelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste neprefăcută, prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire şi de apărare pe care le dă neprihănirea; în slavă şi în ocară, în vorbire de rău şi în vorbire de bine. Suntem priviţi ca nişte înşelători, măcar că spunem adevărul; ca nişte necunoscuţi, măcar că suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim, şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi; ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile"
Ar fi atat de frumos sa calcam doar pe trandafiri, insa Dumnezeu nu ne-a promis asa ceva. Nici pe departe, din contra ne spune, " In Imparatia Mea veti intra prin multe necazuri...", insa ne-a fagaduit un lucru ca va fi alaturi de noi, "cu nici un chip nu te voi lasa...".
Poate ca astazi esti in incercare sau daca nu esti, cu siguranta vei fi, nu uita insa un lucru, aceste perioade de fapt sunt momentele in care Dumnezeu vrea sa te curateasca, vrea sa te sfinteasca si mai mult decat atat aceste perioade sunt cele mai prielnice momente de a creste spiritual, pentru ca atunci invatam sa fim dependenti de EL.
 Cand credinta noastra este incercata, atunci este atrasa puterea lui Dumnezeu peste noi si El va aduce harul Sau peste situatia respectiva.
Daca citim in Evrei 5:8 vom vedea ca Insasi Domnul Isus a suferit, numai ca in aceste suferinte El a invatat sa fie ascultator. 
Daca in acest moment suferi, bucura-te!
Dumnezeu a ales sa te foloseasca, iar daca intelegi acest lucru cu siguranta nu vei pierde, ci vei castiga!
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu