15 OCTOMBRIE
Evrei 8.1-13
Vechiul legământ de pe Sinai fusese rupt odinioară, din vina lui Israel. Un nou legământ, vestit în Ieremia 31.31..., va fi încheiat cu acest popor. Odată făcută dovada că omul este incapabil să-şi respecte angajamentul faţă de Dumnezeu, acest nou legământ nu-şi va mai impune să îndeplinească vreo condiţie (Romani 11.27). Singurul temei va fi sângele lui Hristos, numit „sângele legământului celui nou" (Matei 26.28). El va fi caracterizat de patru aspecte:
1. Poruncile Domnului vor fi înscrise în inimi, adică vor face apel la dragoste.
2. Israel îşi va regăsi relaţia de popor al Domnului (v. 10; Zaharia 8.8).
3. Cunoaşterea Domnului va fi comună pentru toţi (v. 11; Isaia 54.13).
4. Dumnezeu nu-Şi va mai aminti de păcatele lor, nici de nelegiuirile lor (v. 12).
Creştinii pe care ea îi cuprinde nu sunt sub un legământ (este oare nevoie de un contract
între un tată şi copiii lui?). Ei însă se bucură deja - şi mai mult decât atât - de toate binecuvântările promise lui Israel. Cuvântul divin este sădit în ei (comp. cu 2 Corinteni 3.3).
Ei sunt acum copii ai lui Dumnezeu. Ei II cunosc pe Domnul prin Duhul Sfânt care locuieşte în ei. Au asigurarea că păcatele lor sunt şterse pentru totdeauna.
Cititorule, sunt aceste privilegii şi ale tale?
Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi.
RăspundețiȘtergereLa loc de pasune, acolo m-a salasuit; la apa odihnei m- hranit.
Sufletul meu l-a intors, povatuitu-m-a pe caile dreptatii, pentru numele Lui.
Ca de voi si umbla in mijlocul mortii, nu ma voi teme de rele; Tu cu mine esti.
Toiagul Tau si varga Ta, acestea m-au mangaiat.
Gatit-ai masa inaintea mea, impotriva celor ce ma necajesc; uns-ai cu undelemn capul meu si paharul Tau este adapandu-ma ca un puternic.
Si mila Ta ma va urma in toate zilele vietii mele, ca sa locuiesc in casa Domnului, intru lungime de zile.
(Psalmul 22)
Sunt un privilegiat al Dumnezeului meu!
Si-i multumesc Lui Dumnezeu pentru acest privilegiu.
Amin!