11 OCTOMBRIE
Evrei 5.1-14
Ce contrast între Fiul Sfânt al lui Dumnezeu şi preotul luat dintre oameni, care era nevoit să fie indulgent, din cauza propriei neputinţe!
Un alt contrast apare în versetul 8. În ceea Ce ne priveşte, avem nevoie să învăţăm ascultarea, deoarece, în mod natural, suntem neascultători. Fiul lui Dumnezeu a trebuit s-o înveţe pentru un cu totul alt motiv: fiind Creator Suveran, El n-a fost supus nimănui. Ascultarea era pentru El un lucru în întregime nou. Astfel, El este Exemplul care se impune tuturor celor care-L ascultă (v. 9). Cine este, într-o colectivitate, şeful care are cea mai mare autoritate? Acela care a început el însuşi să execute, în cele mai dificile condiţii, misiunile pe care apoi le trasează subordonaţilor lui. Să învăţăm ascultarea în şcoala Domnului Isus. Dar ce fel de elevi suntem noi? Nu merităm noi adesea mustrarea din versetul 11: „greoi la auzire"? Aici Cuvântul lui Dumnezeu nu mai este, ca în capitolul 4, sabia care judecă intenţiile inimii, ci hrana tare care-l întăreşte pe copilul lui Dumnezeu şi-1 face capabil să deosebească el însuşi binele de rău. Astfel este marele progres al creştinului: el devine din ce în ce mai sensibil faţă de ce îi este plăcut Domnului... şi faţă de ce îi este neplăcut.
„Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele,
RăspundețiȘtergereşi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. (1 Samuel 15:22)
Înţelepciunea strigă pe uliţă şi în piele îşi ridică glasul său.
Ea propovăduieşte la răspântiile zgomotoase; înaintea porţilor cetăţii îşi spune cuvântul:
"Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa?
Întoarceţi-vă iarăşi la mustrarea mea şi iată eu voi turna peste voi duhul meu şi vă voi vesti cuvintele mele.
(Proverbe)