E sărbătoare la Florii, dar Împăratul plânge...

E sărbătoare la Florii -
Cum n-a mai fost vreodată,
Căci Cel prezis de profeții,
Azi în Sion Se-arată.

Smerit, cu chipul Său senin,
Înconjurat de gloate,
Isus, călare pe asin,
Coboară spre cetate.

În mâini, cu crengi de palmier,
Îi ies mulțimi în cale;
Răsună al Iudeii cer,
De cânt și osanale.

Răsună coruri de copii
Mulțimea se tot strânge,
E sărbătoare la Florii,
Dar Împăratul plânge:

"Ierusalim, Ierusalim,
Ce mi-ai respins iubirea
Și darul păcii cel sublim -
Îți plâng nenorocirea.

Dușmanii vor împrejmui
Tot zidul tău cu schele,
Iar pentru mame și copii
Veni-vor vremuri grele."

Cu lacrimi calde pe obraz
Plângea Ierusalimul... 
Dar plânsul Lui mai scaldă azi
New Yorkul și Kremlinul.

Văzduhul Terrei e brăzdat -
De undele divine,
Iar orologiile bat
Sfârșitul care vine.

E sărbătoare pe pământ
Și luptă pentru pace,
Se flutură lozinci în vânt,
Dar Printul păcii tace.

Azi, nu romani și nici barbari,
La porți vin cu ștafeta,
Ci mii de monștri nucleari -
Amenință planeta.

E sărbătoare și e joc
Și muzicile cântă,
Dar pace tu nu ai deloc
Și moartea te-nspăimânta.

El hotărăște iar o zi
Azi, cât se poate spune,
Pe Printul păcii-L poți primi,
Nu amâna pe mâne!

 

                                                                Autor:Petru Dugulescu