23 Ianuarie
Judecători 13.1-10
Încă o dată Israel se lasă pradă răutăţii, încă o dată Domnul îl disciplinează prin mâna filistenilor. Încă o dată ... încercarea a adus ea vreun rod? Din nefericire, nu! Se scurg patruzeci de ani. În zadar aşteaptă Dumnezeu ... urechi pregătite ... Nici un strigăt nu se ridică de data aceasta spre El! Poporul s-a obişnuit cu starea mizerabilă de robie. Cu toate acestea, ici şi colo există câţiva martori credincioşi care se tem de Domnul. Între ei, Dumnezeu ni-i arată pe Manoah şi pe soţia lui, un cuplu evlavios, din seminţia lui Dan, fără copii. Şi iată că, într-o zi, un Vizitator ceresc Se arată femeii. El are pentru ea un mesaj îmbucurător: ea va fi mama celui care va începe să-l elibereze pe Israel din mâna filistenilor. Această scenă ne duce cu gândul la începutul evangheliei după Luca, unde îngerul Gabriel îi anunţă Mariei venirea glorioasă a Mântuitorului pe pământ.
Numai că există unele condiţii pe care atât mama cât şi copilul trebuie să le îndeplinească. Un nazireu, conform textului de la Numeri 6, trebuie să fie pus deoparte pentru Dumnezeu şi să se abţină de la plăcerile şi bucuriile pe care alţi oameni le împărtăşesc (reprezentate de fructul viţei).

Pentru o familie nu este întotdeauna nici uşor, nici plăcut de realizat aceasta, dar ... tocmai acest caracter doreşte Dumnezeu să-l vadă în casele alor Săi
(vezi Ieremia 35.6 ...).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu