Iubirea

Am cautat iubirea ca pe-o cetate sfinta ca pe un cer de cintec in lumea de dureri. Am dat navala-n lume spre tot ce ochiu-ncinta. Si-am intilnit durerea. Dar cerul nicaieri.
Am cautat iubirea ca patrie voioasa ca pe-un pamint edenic de pace troienit, sa spun odata clipei: “Ramii, esti prea frumoasa!”
Si-am strabatut pamintul, dar pace n-am gasit
Am cautat iubirea ca pe un cer al firii. Si-am vrut sa-i ies in cale cu ramuri de finic, sa sorb din cupa lumii nectarul fericirii. Si-am spart in tandari cupa, caci n-am gasit nimic.
Am cautat zadarnic. Dar intr-o primavara, am intilnit in cale deodata un drumet. Pe umerii Lui trudnici purta o grea povara, o sarcina de zdrente si cioburi fara pret.


Trecea pe-o cararuie intimpinind batjocuri, lasind sa-i rupa ciinii din haina cite-un fald. Urca pe colti de stinca. Si-n urma Lui, pe-alocuri, vedeai pe piatra rece sclipiri de singe cald.
Si totusi in privire avea un cer de taina cum n-am vazut in lume in ochii nimanui. Si-am vrut sa-i smulg povara. Dar am cazut cu spaima, caci mult prea grea era povara Lui.
M-am ridicat degraba si L-am ajuns din urma sa aflu ce comoara in sarcina a strins. Dar am simtit ca viata ca de-un prapad se curma, cind am privit prin zdrente cutremurat de plins.
Caci se vedea-n comoara un clocot ca de cloaca, un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri. Tot ce-i murdar si putred in lumea asta-ntreaga vuia strivind grumazul sarmanei Lui fapturi.
-Dar unde duci straine povara Ta ciudata, povara de osinda sub care-atit Te-apleci? am intrebat, drumetul. Si El mi-a spus in soapta: -Spre apele uitarii, ca s-o arunc pe veci...
-Dar tu, vorbi strainul, urcind incet privirea, dar tu pe cine cauti innourat si crunt? -Eu... am soptit in sila, eu... cautam iubirea... -Iubirea? ... fu raspunsul strainului. ....EU SUNT.....