20 APRILIE
Cântarea Cântărilor 6.1-13
Descrierea înflăcărată pe care Sulamita a ştiut să o facă despre Preaiubitul ei le-a atras şi pe altele să-L caute. Un astfel de rezultat trebuie să aibă şi mărturia noastră. Cei care ne înconjoară nu se înşală în această privinţă. Numai accente izbucnind din plinătatea inimilor noastre îi pot conduce la Isus. „Fiicele Ierusalimului" au auzit vorbindu-se din nou despre splendoarea Mirelui, dar cât priveşte frumuseţea Miresei, aceasta le este deja vizibilă. Ea este „cea mai frumoasă dintre femei" (v. 1,13). Frumuseţea morală a Adunării, reflectare a celei a lui Isus, îi va pregăti pe cei neîntorşi la Dumnezeu să primească evanghelia.
Dar, înainte de toate, această frumuseţe este apreciată de Domnul (v. 4). El de asemenea are ochii asupra aceleia pe care a iubit-o până la moarte. Şi ce vede în ea?
Perfecţiunea cu care El însuşi a înveşmântat-o (comp. cu Ezechiel 16.7-14). El poate din nou s-o numească „desăvârşita Mea" (v. 9), iertându-i indiferenţa şi nereţinând decât un lucru: că ea nu s-a ruşinat cu El; a mărturisit public numele Lui. La rândul Său, El o recunoaşte ca fiind a Lui înaintea lui Dumnezeu (Matei 10.32). Şi noi ne gândim la clipele apropiate în care Mirele divin îşi va prezenta Lui însuşi Adunarea Sa, fără pată, fără zbârcitură, fără nimic de felul acestora, ci sfântă şi fără cusur pentru eternitate (Efeseni 5.27; 1.4).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu