Versetul zilei

16 aprilie 2016

Hrana ta zilnica!

16 APRILIE
Cântarea Cântărilor 2.1-17
Prin fructele sale se deosebeşte un măr de copacii pădurii (v. 3). În mijlocul oamenilor, numai Hristos a produs pentru Dumnezeu acest fruct a cărui dulceaţă o pot savura acum răscumpăraţii Săi (v. 5; Numeri 18.13). Precum Maria la picioarele Domnului ei, noi suntem chemaţi să ne hrănim ascultând Cuvântul Lui.
„Steagul Lui peste mine" este „dragostea" (v. 4). Ostaşi ai lui Isus Hristos, noi nu ne urmăm Comandantul constrânşi, ci din dragoste pentru Persoana Lui!
Biblia se încheie cu promisiunea Sa: „Iată, Eu vin curând" (Apocalipsa 2.7,12,20). 
Ce ecou au aceste cuvinte în inima acelora care-L iubesc! 
„Glasul Preaiubitului meu! Iată-L că vine" (v. 8). Până la trezirea zorilor, să ştim să rămânem, asemeni unei porumbiţe sperioase, în crăpătura stâncii, la adăpost de întinăciuni şi de pericole (v. 14, 17). Şi să nu avem încredere în „vulpile mici” care strică viile în floare (v. 15)! Crescând, aceste vulpi mici vor deveni din ce în ce mai crude (Romani 6.14). Şi, odată cu floarea, va dispărea în plus orice speranţă de fruct. Să nu tolerăm astăzi o asemenea fraudă mică, un astfel de păcat aparent neînsemnat, care mai târziu ne vor domina, frustrându-L pe Domnul de rodul care-I aparţine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu