Continuam...!

Uneori, (vorbesc in dreptul meu) ne pierdem speranta si chiar suntem lipsiti de rabdare.

Stim ca Dumnezeu asculta, stim ca El raspunde, dar cu toate acestea ne pierdem nadejdea ca rugaciunea noastra ar mai primi raspuns. Ba mai mult, cu cat ne rugam, vedem o mai mare impotrivire in cauza respectiva. Multe cauze cred ca avem fiecare, insa cred ca si la dumneavoastra ca si la mine, cauza cea mai arzatoare este ”mantuirea celor nemantuiti”

Ne rugam pentru copii, dar cu cat ne rugam, cu-atat mai tare ii vad departandu-se.

Ma intreb unde gresesc...?

Poate nu ma rog suficient, poate nu ma adresez corespunzator, poate nu am aitudinea corespunzatoare. Incerc sa gasesc raspunsul...

In cartea 1 Samuel 1:12, Cuvantul spune:

”Fiindca ea statea multa vreme in rugaciune inaintea Domnului...”

Ana este exemplul cel mai bun pentru noi crestinii, dar in mod special pentru noi ca mame care mijlocim pentru copii nostri.

Cunosc atatea mame care s-au rugat ani de zile pentru copiii lor. Unele au harul sau au avut harul sa-i vada intorsi cat inca sunt in viata, altele au trecut la Domnul cu aceasta dorinta arzatoare...neimplinita. Dar asta nu inseamna ca Dumnezeu nu a ascultat rugaciunea, a ascultat-o, chiar a raspuns, numai ca nu in timpul dorit de noi.

Timpul nostru nu este timpul lui Dumnezeu, insa Cuvantul ne asigura ca 

”RUGACIUNEA CELUI NEPRIHANIT ARE MARE PUTERE”.

Concluzia...?

Continuam sa ne rugam!