14 APRILIE
Eclesiastul 12.1-14
„Adu-ţi aminte de Creatorul tău în zilele tinereţii tale" (v. 1). Acesta este momentul favorabil pentru a ne întoarce la Domnul şi pentru a ne pune toate capacităţile în serviciul Său; cu vârsta, puterile scad şi inima tinde să se împietrească. Versetele 2-7 evocă într-un mod alegoric bătrâneţea şi moartea.
Vine şi concluzia cărţii, în mod tragic identică cu introducerea (v. 8; comp. cu cap. 1.2).
Cât de mult ar trebui să-I mulţumim Domnului că această carte prezintă numai o latură a adevărului! La revelaţia Dumnezeului judecător (v. 14) se adaugă astăzi cea a Dumnezeului Mântuitor. Iată de ce, mai mult decât oricare alta, această parte a Scripturii nu trebuie separată de contextul Cuvântului divin! Diferitele „ culegeri" ale Bibliei „sunt date de un singur Păstor”, toate dictate de acelaşi Duh (v. 11). Să lăsăm ca aceste cuvinte, toate împreună, asemeni unor „ţepuşe" sau „piroane înfipte", să pătrundă în conştiinţa noastră, pentru a o face sensibilă la mântuire. Spre deosebire de cărţile oamenilor, Cuvântul lui Dumnezeu nu ne va obosi niciodată, dacă-1 studiem cu rugăciune (v. 12). El ne va învăţa care este „datoria oricărui om": să se teamă de Dumnezeu şi să păzească poruncile Lui.
Toate celelalte nu sunt decât deşertăciune.
This is so nice i like this. kindly share more info about this
RăspundețiȘtergere