Versetul zilei

4 februarie 2016

Hrana ta zilnica!

4 FEBRUARIE
Psalmul 119.89-112
Oricât de tare să fi fost întemeiat pământul (v. 90), Cuvântul lui Dumnezeu a fost şi mai tare. Ce fericire că, într-o lume în care totul este nesigur, unde «febrila activitate a omului decăzut se etalează în gânduri care vor pieri în totalitate, putem cunoaşte gândurile eterne ale lui Dumnezeu şi ne putem încrede în promisiunile Sale de neclintiţi» Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Sale nicidecum nu vor trece (Matei 24.35). De altfel, întreaga creaţia nu are decât un singur scop: „toate Iţi sunt slujitori..." (v. 91). Acesta este şi privilegiul nostru, de a-L sluji pe Domnul, dar să o facem cu înţelepciune şi din toată inima.
Hristos singur a împlinit cu adevărat versetele 97-112. El înţelegea „mai mult decât bătrânii", pentru că respecta rânduielile divine, în timp ce bătrânii se limitau numai la a-i învăţa pe alţii (v. 100). Era mai înţelept decât toţi vrăjmaşii care-I întindeau curse (v. 110; Matei 22.15-34).
Cine s-ar aventura să se deplaseze noaptea, fără lampă, pe un teren presărat cu obstacole?
 In întunericul acestei lumi, printre cursele întinse de cei răi pregătiţi de atac (v. 110,95), Cuvântul este această lumină absolut necesară pe cărarea noastră (v. 105).
 Să nu ne temem să facem uz din plin de el, pentru a privi unde ne vom aşeza picioarele!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu