3 FEBRUARIE
Psalmul 119.65-88
Cererea din versetul 17 a fost împlinită. „Tu i-ai făcut bine slujitorului Tău" (v. 65) - însă într-un fel la care psalmistul nu se aştepta: prin smerire. „Este bine pentru mine că am fost smerit", recunoaşte el (v. 71). De ce? Pentru că, „mai înainte de a fi umilit, rătăceam" (v. 67). Păstorul cel Bun S-a văzut nevoit să recurgă la acest mijloc dureros, pentru a-Şi aduce înapoi pe cale oaia rătăcită. Sufletul însă a făcut totodată o experienţă şi mai importantă: a învăţat să-L cunoască pe Dumnezeu; de acum nu mai are nevoie să înţeleagă, pentru că ştie că dragostea Lui este statornică. „Ştiu — spune el - că din credincioşie m-ai smerit" (v. 75).
Pentru nomazii din deşert, confecţionarea unui „burduf "din piele impune o pregătire meticuloasă. Burduful este expus la fum, pentru ca pielea lui să-şi piardă gustul acru şi mirosul de provenienţă, care ar denatura puritatea apei. Tot aşa este şi cu creştinul (v. 83).
Focul încercării trebuie să treacă peste el cu scopul de a-i îndepărta acreala sau rigiditatea naturală şi pentru a-1 face bun pentru slujbă. „Mâinile Tale m-au făcut şi m-au întocmit; dămi pricepere..." (v. 73). Ce fericită rugăciune a celui răscumpărat! «Da, Doamne, modelează-mi şi duhul, prin mijloacele pe care Tu le-ai ales, şi fă-mă flexibil şi supus voii Tale!»
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu