Citisem de dimineata acest capitol minunat.
Niciodata nu am fost in aceasta ipostaza ca poporul Israel descris in acest capitol, niciunul din noi, chiar daca uneori am cunoscut si noi suferinta, insa suferinta noastra, a mea personal, nu se poate compara cu suferinta si apasarea care a fost pusa asupra acestui popor, dar cu toate acestea acest popor traieste cu speranta ca intr-o zi Dumnezeu se va indura de ei si-i va restaura.
Mi-am amintit de unul din versetele care descrie, cum este sa cazi in mainile Celui Viu. (Evrei 10:31)
Multi dintre noi nu realizam ce inseamna acest lucru, "grozav lucru....", spune Cuvantul.
Cand sfidam atentionarile lui Dumnezeu, cand ignoram chemarea pe care ne-o face, si bineinteles facand acest lucru, automat aceasta duce la o viata traita in pacat si fara frica de El, atunci Dumnezeu se manie si ne atinge cu nuiaua Lui.Poate ca nu azi, poate ca nu maine, pentru ca Dumnezeu este un Dumnezeu indelung rabdator, dar vine o zi cand de dragul nostru trebuie sa se atinga de noi.
De la vers 1 la 16, Ieremia descrie toate suferintele poporului, insa cred ca vers. 17 ar fi enorm de dureros daca l-am simti pe propria piele,
"mi-ai luat pacea, şi nu mai cunosc fericirea".
Sa nu ai pace si sa nu gasesti fericire...?
Oh...cred ca este ingrozitor, si multi oameni din ziua de azi, oameni cu renume, cu vaza, cu bani, traiesc aceasta apasare asupra lor, neavand pace si nefiind fericiti. Atunci cand omul se adanceste tot mai mult in pacat, nici macar rugaciunile nu-i mai sunt ascultate.
Poate ca sunt diferite cauze in rugaciunile noastre pe care am obosit sa le mai aducem inaintea Domnului, pentru ca raspunsul nu vine.
Nu avem de facut decat un singur lucru, ne punem si ne cercetam cu de-amanuntul viata, umblarea si trairea noastra si daca sunt lucruri care nu sunt dupa Voia lui Dumnezeu, cerem puterea de a ne corecta de ele, strigam catre Domnul din groapa in care suntem iar mai apoi nadajduim ca bunatatea si indurarea Lui nu a ajuns la capat ci se innoieste si pentru noi in fiecare zi, pentru ca Domnul este bun cu cei care-L cauta din toata inima.
Punandu-ne credinta si nadejdea in aceasta promisiune: "căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare", vom astepta in tacere raspunsul Domnului, pentru ca el va veni, daca pedeapsa Lui si-a atins scopul. Ori scopul Lui nu este de a ne vedea suferind, asa cum multi cred ca Dumnezeu este un "sadic" facandu-i placere sa ne vada suferind, oh nu...nici gand, scopul Lui este de a ne vedea salvati, chiar daca asta implica sa trecem prin suferinta. Nici medicamentele nu sunt dulci, dar ne fac bine.
Iata cum descrie Ieremia suferinta poporului:
Eu sunt omul care a văzut suferinţa sub nuiaua urgiei Lui. El m-a dus, m-a mânat în întuneric, şi nu în lumină. Numai împotriva mea Îşi întinde şi Îşi întoarce mâna, toată ziua. Mi-a prăpădit carnea şi pielea şi mi-a zdrobit oasele. A făcut zid împrejurul meu şi m-a înconjurat cu otravă şi durere. Mă aşază în întuneric ca pe cei morţi pentru totdeauna. M-a înconjurat cu un zid, ca să nu ies; m-a pus în lanţuri grele. Să tot strig şi să tot cer ajutor, căci El tot nu-mi primeşte rugăciunea. Mi-a astupat calea cu pietre cioplite şi mi-a strâmbat cărările. Mă pândeşte ca un urs şi ca un leu într-un loc ascuns. Mi-a abătut căile, şi apoi S-a aruncat pe mine şi m-a pustiit. Şi-a încordat arcul şi m-a pus ţintă săgeţii Lui. În rărunchi mi-a înfipt săgeţile din tolba Lui. Am ajuns de râsul poporului meu şi toată ziua sunt pus în cântece de batjocură de ei.
M-a săturat de amărăciune, m-a îmbătat cu pelin. Mi-a sfărâmat dinţii cu pietre, m-a acoperit cu cenuşă.
Mi-ai luat pacea, şi nu mai cunosc fericirea.
Şi am zis: „S-a dus puterea mea de viaţă şi nu mai am nicio nădejde în Domnul.” Gândeşte-Te la necazul şi suferinţa mea, la pelin şi la otravă!
Când îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine.
Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să mai trag nădejde: bunătăţile Domnului nu s-au sfarsit, indurarile Lui nu sunt la capat,ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!
„Domnul este partea mea de moştenire”, zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El. Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută.
Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.
Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui. Să stea singur şi să tacă, pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz; să-şi umple gura cu ţărână şi să nu-şi piardă nădejdea; să dea obrazul celui ce-l loveşte şi să se sature de ocări. Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna.
Ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare: căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor.
Când se calcă în picioare toţi prinşii de război ai unei ţări, când se calcă dreptatea omenească în faţa Celui Preaînalt, când este nedreptăţit un om în pricina lui, nu vede Domnul?
Cine a spus, şi s-a întâmplat ceva fără porunca Domnului?
Nu iese din gura Celui Preaînalt răul şi binele?
De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui! Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul. Să ne înălţăm inimile cu mâinile spre Dumnezeu din cer, zicând: „Am păcătuit, am fost îndărătnici, şi nu ne-ai iertat!
În mânia Ta, Te-ai ascuns şi ne-ai urmărit, ai ucis fără milă. Te-ai învăluit într-un nor, ca să nu străbată la Tine rugăciunea noastră. Ne-ai făcut de batjocură şi de ocară printre popoare. Toţi vrăjmaşii noştri deschid gura împotriva noastră. De groază şi de groapă am avut parte, de prăpăd şi pustiire.”
Şuvoaie de apă îmi curg din ochi din pricina prăpădului fiicei poporului meu. Mi se topeşte ochiul în lacrimi, necurmat şi fără răgaz, până ce Domnul va privi din cer şi va vedea. Mă doare ochiul de plâns pentru toate fiicele cetăţii mele. Cei ce mă urăsc fără temei m-au gonit ca pe o pasăre. Voiau să-mi nimicească viaţa într-o groapă şi au aruncat cu pietre în mine. Mi-au năvălit apele peste cap, şi ziceam: „Sunt pierdut!”
Dar am chemat Numele Tău, Doamne, din fundul gropii. Tu mi-ai auzit glasul: „Nu-Ţi astupa urechea la suspinele şi strigătele mele.”
În ziua când Te-am chemat, Te-ai apropiat şi ai zis: „Nu te teme!” Doamne, Tu ai apărat pricina sufletului meu, mi-ai răscumpărat viaţa! Doamne, ai văzut apăsarea mea: fă-mi dreptate.
Ai văzut toate răzbunările lor, toate uneltirile lor împotriva mea. Doamne, le-ai auzit ocările, toate uneltirile împotriva mea, cuvântările potrivnicilor mei şi planurile pe care le urzeau în fiecare zi împotriva mea.
Uită-Te când stau ei jos sau când se scoală. Eu sunt cântecul lor de batjocură.
Răsplăteşte-le, Doamne, după faptele mâinilor lor! Împietreşte-le inima şi aruncă blestemul Tău împotriva lor!
Urmăreşte-i în mânia Ta şi şterge-i de sub ceruri, Doamne!”
Eu sunt omul care a văzut suferinţa sub nuiaua urgiei Lui. El m-a dus, m-a mânat în întuneric, şi nu în lumină. Numai împotriva mea Îşi întinde şi Îşi întoarce mâna, toată ziua. Mi-a prăpădit carnea şi pielea şi mi-a zdrobit oasele. A făcut zid împrejurul meu şi m-a înconjurat cu otravă şi durere. Mă aşază în întuneric ca pe cei morţi pentru totdeauna. M-a înconjurat cu un zid, ca să nu ies; m-a pus în lanţuri grele. Să tot strig şi să tot cer ajutor, căci El tot nu-mi primeşte rugăciunea. Mi-a astupat calea cu pietre cioplite şi mi-a strâmbat cărările. Mă pândeşte ca un urs şi ca un leu într-un loc ascuns. Mi-a abătut căile, şi apoi S-a aruncat pe mine şi m-a pustiit. Şi-a încordat arcul şi m-a pus ţintă săgeţii Lui. În rărunchi mi-a înfipt săgeţile din tolba Lui. Am ajuns de râsul poporului meu şi toată ziua sunt pus în cântece de batjocură de ei.
M-a săturat de amărăciune, m-a îmbătat cu pelin. Mi-a sfărâmat dinţii cu pietre, m-a acoperit cu cenuşă.
Mi-ai luat pacea, şi nu mai cunosc fericirea.
Şi am zis: „S-a dus puterea mea de viaţă şi nu mai am nicio nădejde în Domnul.” Gândeşte-Te la necazul şi suferinţa mea, la pelin şi la otravă!
Când îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine.
Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să mai trag nădejde: bunătăţile Domnului nu s-au sfarsit, indurarile Lui nu sunt la capat,ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!
„Domnul este partea mea de moştenire”, zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El. Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută.
Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.
Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui. Să stea singur şi să tacă, pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz; să-şi umple gura cu ţărână şi să nu-şi piardă nădejdea; să dea obrazul celui ce-l loveşte şi să se sature de ocări. Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna.
Ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare: căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor.
Când se calcă în picioare toţi prinşii de război ai unei ţări, când se calcă dreptatea omenească în faţa Celui Preaînalt, când este nedreptăţit un om în pricina lui, nu vede Domnul?
Cine a spus, şi s-a întâmplat ceva fără porunca Domnului?
Nu iese din gura Celui Preaînalt răul şi binele?
De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui! Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul. Să ne înălţăm inimile cu mâinile spre Dumnezeu din cer, zicând: „Am păcătuit, am fost îndărătnici, şi nu ne-ai iertat!
În mânia Ta, Te-ai ascuns şi ne-ai urmărit, ai ucis fără milă. Te-ai învăluit într-un nor, ca să nu străbată la Tine rugăciunea noastră. Ne-ai făcut de batjocură şi de ocară printre popoare. Toţi vrăjmaşii noştri deschid gura împotriva noastră. De groază şi de groapă am avut parte, de prăpăd şi pustiire.”
Şuvoaie de apă îmi curg din ochi din pricina prăpădului fiicei poporului meu. Mi se topeşte ochiul în lacrimi, necurmat şi fără răgaz, până ce Domnul va privi din cer şi va vedea. Mă doare ochiul de plâns pentru toate fiicele cetăţii mele. Cei ce mă urăsc fără temei m-au gonit ca pe o pasăre. Voiau să-mi nimicească viaţa într-o groapă şi au aruncat cu pietre în mine. Mi-au năvălit apele peste cap, şi ziceam: „Sunt pierdut!”
Dar am chemat Numele Tău, Doamne, din fundul gropii. Tu mi-ai auzit glasul: „Nu-Ţi astupa urechea la suspinele şi strigătele mele.”
În ziua când Te-am chemat, Te-ai apropiat şi ai zis: „Nu te teme!” Doamne, Tu ai apărat pricina sufletului meu, mi-ai răscumpărat viaţa! Doamne, ai văzut apăsarea mea: fă-mi dreptate.
Ai văzut toate răzbunările lor, toate uneltirile lor împotriva mea. Doamne, le-ai auzit ocările, toate uneltirile împotriva mea, cuvântările potrivnicilor mei şi planurile pe care le urzeau în fiecare zi împotriva mea.
Uită-Te când stau ei jos sau când se scoală. Eu sunt cântecul lor de batjocură.
Răsplăteşte-le, Doamne, după faptele mâinilor lor! Împietreşte-le inima şi aruncă blestemul Tău împotriva lor!
Urmăreşte-i în mânia Ta şi şterge-i de sub ceruri, Doamne!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu