1 FEBRUARIE
Psalmul 119.17-40
De fiecare dată când ne deschidem Biblia, să-I cerem mai întâi Domnului să ne deschidă ochii, pentru a putea discerne în Scripturi lucrurile Sale minunate (v. 18). In acelaşi timp însă, să-I cerem să ne abată privirile de la deşertăciune (v. 37) - şi cât de multe lucruri acoperă acest cuvânt!
Pentru că este cu neputinţă să-ţi găseşti plăcerea în acelaşi timp şi în Cuvânt şi în lucrurile acestei lumi, de exemplu, dragostea pentru bogăţii (v. 36; citiţi Luca 16.13). Un alt obstacol care prea adesea ne închide Scripturile este o conştiinţă rea. Şi cum ne-ar putea bucura ceva care ne mustră?
Trebuie mai întâi să ne mărturisim vina sau starea.
„Ţi-am istorisit căile mele" - spune psalmistul. Şi abia după aceea el poate adăuga: „învaţă-mă... (v. 26,33; Psalmul 32.5,8), fă-mă să înţeleg... (v. 27), dă-mi pricepere... (v. 34)" - toate rugăciuni plăcute Domnului. Mărturiile Lui sunt sfătuitorii mei' (v. 24).
Din nou trebuie să mă las sfătuit de acestea!
De remarcat, de asemenea, evoluţia din versetele 30, 32 şi 35. Credinciosul a ales calea credincioşiei; şi-a propus să alerge pe ea, iar pentru aceasta Ii cere lui Dumnezeu să-i lărgească nu calea, ci inima, astfel încât Obiectul afecţiunilor sale să-1 atragă cu mai multă putere (Filipeni 3.14); în sfârşit, el contează pe Dumnezeu pentru umblarea pe această cale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu