Hrana ta zilnica!

Cu intarziere, dar pentru ca nu trebuie sa intrerupem studiul, astazi  voi posta si ziua de ieri si cea de azi.

18 IANUARIE

Psalmul 106.24-48

In Psalmul 105, verbele exprimau intervenţia suverană a lui Dumnezeu: „El a trimis (v. 17, 26, 28), a vorbit (v. 31, 34), a dat (v. 32), a lovit (v. 36), a scos (v. 37,43)...". Aici, cum am văzut, gândurile şi faptele omului (şi ce fapte!) sunt cele puse în evidenţă: „n-au crezut,... au murmurat,... s-au amestecat cu naţiunile, ... au slujit idolilor lor,... au vărsat sânge nevinovat,... s-au întinat..." (v. 24-39). Ce istorie dezolantă a acestui popor care s-a scufundat din ce în ce mai mult în rău şi care a făcut tot posibilul pentru a aprinde mânia Domnului (v. 40)! Ne-am fi aşteptat la respingerea sa definitivă. Ei bine, acest rechizitoriu care ne dă fiori se încheie cu victoria harului.

Din nou Dumnezeu este Cel care acţionează: „El a privit la strâmtorarea lor când le-a auzit strigătele, ... Şi-a amintit, ... I-a părut rău, ... a făcut să găsească milă" (v. 44-46). La această îndurare cu totul divină va răspunde o laudă

eternă (v. 48).

Păcatul din versetul 24 era un ţepuş care ţintea în mod deosebit inima lui Dumnezeu - „Au dispreţuit ţara cea plăcută". Creştini, noi suntem în drum spre o patrie nespus mai plăcută decât Canaanul pământesc: Cetatea cerească, Casa Tatălui. Este ea în ochii noştri plăcută, ... sau dispreţuită! 

Toată umblarea noastră va depinde de aceasta.

19 IANUARIE

Psalmul 107.1-22

Cea de-a cincea carte a psalmilor îi priveşte profetic pe răscumpăraţii lui Israel (Iuda şi cele zece seminţii), strânşi în ţara lor (v.3) în „zorii zilei" mileniale (Psalmul 108.2). Ei îşi amintesc în Psalmul 107 de necazurile întâmpinate pe drumul de întoarcere, de strigătele lor de nelinişte înălţate către Domnul, de eliberările Sale, precum şi de lauda care acum I se cuvine Lui.

Intr-o manieră generală, aceste patru tablouri surprinse de versetele 4-9,10-16,17-22 şi 23-32 ilustrează diferitele moduri în care lucrează Dumnezeu pentru salvarea unui suflet (v. 9).

Sufletul poate a rătăcit mult timp făra scop şi fără odihnă prin pustia aridă a acestei lumi (v. 4, 5; comp. cu Geneza 21.14...). Copleşit de sentimentul goliciunii, a strigat către Dumnezeu şi El atunci 1-a săturat, 1-a satisfăcut şi 1-a condus la odihna divină (v. 9,7).

Sufletul poate a gemut sub sclavia lui Satan-Asupritorul, în întuneric şi în fiarele păcatului... (v. 2,10). Dumnezeu însă a auzit strigătele acestuia după ajutor, 1-a eliberat şi i-a rupt legăturile (v. 14,16).

Sufletul poate a cunoscut disperarea, atins de boală sau de vreun accident, la porţile morţii, rezultat al căilor omului (v. 17, 18) - până când Dumnezeu trimite Cuvântul Său şi-1 vindecă (v. 20).

Putem şi noi spune, fiecare în parte, unde şi cum ne-a găsit şi ne-a mântuit Domnul sufletul?