Durerea familiei este si durerea noastra!

In ciuda violentelor si a urii  care a pus stapanire pe multe popoare ale lumii, in ciuda razboaielor care sunt provocate de oameni mari cu interese si scopuri morbide, cu toate acestea, astazi mai mult ca niciodata omenirea striga dupa pace.

Este atata violenta, atata apasare, atata durere, foamete, atata prigoana  in mod special peste crestinii si oamenii inspaimantati cauta sa fuga din calea acestor nenorociri, insa aproape in fiecare loc exista ceva care sa te inspaimante, fugi de una...da-i de alta. Cine s-ar fi gandit ca o tara mica ca Norvegia cu o economie puternic dezvoltata, dar cu o populatie a carui procent este foarte mic in ceea ce priveste insemnatatea religiei in viata lor este in stare sa produca atata durere?

Durere in mod deosebit acestei familii, dar si a unei natiuni, deoarece copiii lor sunt cetateni romani, iar ca si roman sunt afectata si eu de modul cum sunt tratati. Ba mai mult familia Bodnariu este o familie crestina si sunt frati de-ai mei, asa ca sunt afectata de doua ori, si ca mine sunt milioane de romani si crestini de pretutindeni.

Astazi mii de glasuri sunt inaltate pentru aceasta familie. Unii se roaga din camaruta lor, altii se roaga in strada in fata ambasadei norvegiene, dar indiferent de locul unde ne aflam cerem indurare, dar nu oamenilor ci in primul rand lui Dumnezeu, Cel care este Singurul si in masura de a aduce o rezolvare. Toate demersurile facute pana acum au fost din pacate fara rezultat, nu ca ele nu ar fi fost bune. In primul rand incurajarea morala si sustinerea lor in rugaciune a fost atat de necesara familiei greu incercata.

 Sarbatoarea Intruparii Domnului se apropie, iar inima acestei familii este zdrobita mult mai mult decat ne-am putea inchipui noi. 

Cand mi-am pierdut sotul, veneau la mine persoane sa ma incurajeze, sa ma imbratiseze, sa-mi spuna cuvinte de imbarbatare, dar acele persoane aveau sotul sau sotia in viata si imi spuneau ”stiu prin ce treci, sunt alaturi de tine”, ori acest lucru nu era posibil. Da, erau alaturi de mine, dar nu stiau ce simt eu, nu simteau exact ceea ce simteam eu pentru ca ei n-au trecut pe acolo. La fel este si acum...da, noi suntem alaturi de ei, incercam sa fim partasi la durerea lor, dar niciodata nu vom putea simti la fel, deoarece copiii nostri sunt langa noi. Cadoul pregatit noi avem cui il da...pe cand ei....NU.

Stiu ca sunt familii care si-au pierdut copiii si ei simt durerea in suflet asa cum simte aceasta familie, dar mai presus de ei exista Unul care simte exact ceea ce simte Ruth si Marius, Unul singur, Cel care si-a pierdut Fiul dandu-l sa moara pentru pacatul meu si pentru pacatul Tau, L-a dat de buna voie, de-aceea apelez la EL si cer mila si indurare pentru aceasta familie, atat pentru parinti, dar si pentru copilasi in a caror inima este o durere si o trauma mai mult decat ne-am putea inchipui noi vreodata.

Anul trecut in vacanta de vara l-am urcat pe autobuz pe mezinul meu si l-am trimis in vacanta la bunici, urmand ca mama mea sa il astepte in statie. Din pacate, el n-a recunoscut localitatea unde trebuia sa se dea jos, soferul vazand ca nu este nimeni ridicat in picioare pentru a cobori, a trecut glont ca un fulger prin statie si copilul speriat a realizat ca trebuia sa coboare. Bineinteles lucrurile s-au rezolvat pana la final, insa au trecut luni bune de atunci si de fiecare data copilul cand imi povesteste imi spune acest lucru....”mami, am simtit fiori, am crezut ca-s pierdut pe veci, ma intrebam ce am sa fac...sunt speriat si acum doar cand povestesc”

Va dati seama  ce este in inima acestor copii? 

Dumnezeu in mila si indurarea Sa sa fie alinare si mangaiere pentru intreaga familie, iar noi sa nu incetam a mijloci pentru ei.

Sistemul crud in care traim a lovit astazi familia Bodnariu, dar maine nu putem stii care va urma.