Versetul zilei

16 decembrie 2015

Hrana ta zilnica!

16 DECEMBRIE
2 Corinteni 2.1-17

Apostolul a întârziat să vină la Corint tocmai pentru ca prima lui epistolă să aibă timp să-şi facă efectul. Graţie lui Dumnezeu, lucrarea aşteptată se înfăptuise în conştiinţe, atât în
adunare, cât şi în omul care trebuise să fie exclus. Dar în prezent corintenii erau pândiţi de un alt pericol: cel de a uita să arate har faţă de vinovatul pocăit. De la o indulgenţă condamnabilă, ei trecuseră la o asprime lipsită de dragoste. Satan este oricând gata să ne împingă de la o extremă la cealaltă. Mijloacele sale sunt variate pentru a-şi atinge țelurile neschimbate: de a nimici mărturia legată de Hristos şi de ai ţine pe oameni sub stăpânirea lui. El face uz chiar de glume despre el însuşi — atât de obişnuite în lume — pentru a-i face pe oameni să uite de urzelile lui de temut. Să fim deci în gardă împotriva oricărei nesocotinţe legate de diavol şi de puterea lui.
Apostolul, în neliniştea lui pentru corinteni, părăsise un frumos câmp de lucru, pentru a veni în întâmpinarea lui Tit care-i aducea veşti de la ei. Dar Pavel este consolat, gândindu-se că pretutindeni pe unde merge, răspândeşte „o mireasmă a lui Hristos" (v. 15). Acest parfum este el perceptibil pentru toţi cei care ne cunosc? Dar, mai presus de orice, pentru Dumnezeu?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu