Daca am o activitate mai redusa pe blog, este datorita faptului ca mi-am luat o pauza de la toate si mi-am luat un timp pe care am hotarat sa il petrec cu cei dragi, cu familia. Plecând de acasa am hotărât sa stau departe de telefon, de internet, de toata tehnica asta, insa vrei, nu vrei...ai nevoie de aceasta tehnica si asta pentru ca"goagalul" (vorba lui Vanghelie) ne este ghidul nostru intr-o tara străină.
Pentru ca ieri a fost duminica si neavand biserica unde sa mergem, am căutat pe internet sa ne uitam live (bine ca macar net avem). Am reușit insa cu greu sa urmarim, desi semnal bun aveam, insa in schimb mi-a atras atenția un titlu care spunea cam așa: "Intoarceti-va acasa, locul vostru nu este in occident",un editorial scris de pastorul Ionel Tutac.L-am citit cu mare atenție si in mare parte i-am dat dreptate. Citind insa si reacțiile care, bineînțeles nu au încetat sa apara, treptat dreptatea pe care i-am dat-o, a cam început sa dispară, si asta pentru ca ceea ce scriau concetățenii mei...era adevarat. Situațiile despre care ei spuneau sunt greu de acceptat, un exemplu fiind sistemul de sănătate, mai ales după ce in alta tara ai fost tratat așa cum se cuvine. In Romania, daca ai bani, ai sansa sa trăiești, daca nu...mori cu zile, asta ca sa nu spun ca ai șansă sa mori si cu bani, pentru ca dai peste niste oameni care nu-si fac treaba cu responsabilitate. Afirm acest lucru pentru ca sunt " Stan pățitul". Cu bani, cu un medic îndestulat si fara chef, mi-am scos sotul cu picioarele in fata din salon si l-am condus pe ultimul drum spre cele veșnice. Așa ca la acest capitol pe mine nu ma m-ai poate convinge nimeni ca lucrurile nu sunt chiar așa, si multe alte lucruri, parca sunt greu de acceptat odată ce ai văzut ca pot fi altfel (mult mai bine).
...iar Dumnezeu cred ca e omorât mai in toate tarile. In Occident dintr-un fel, in Europa in alt fel, in Romania...in alt fel.
Atata timp cat trăim fara frica de El si nu păzim poruncile Lui, batem in fiecare zi inca un cui in palma Sa. Durerea piroanelor care I-au străpuns mainile nu a fost atât de mare cat neascultarea oamenilor. S-a lăsat străpuns de buna voie, pentru ca noi sa trăim si sa avem viata din belșug. Neascultarea oamenilor Ii provoacă astăzi cea mai mare durere!
Cred cu tărie, ca cine-L iubește pe Dumnezeu cu sinceritate si din toată inima in Romania, Il va iubi si in Occident, si in Europa, si oriunde ii vor calca picioarele, pentru ca binele pe care ni l-a facut nu-l putem uita.
Iar ca si o paranteza la ceea ce spuneam, mi-am amintit o fraza dureroasa spusa de cel mic in urma cu doua zile. Ne plimbam seara si la un moment dat mi-a spus: "mami stii...mi-e cam rușine ca sunt roman".
Am căutat sa vad motivul pentru care a spus acest lucru...din păcate vazandu-mi reacția...n-a mai vrut sa-mi spună nimic. Eu sunt totuși din generația care cred ca locul meu este in Romania, insa trebuie să-i convingem si pe cei care vin după noi, ca au motive sa rămână in tara, altfel vom rămâne doar noi...generatiile care ne urnim greu din loc.
Dar pana atunci...sunt datoare sa ii arat si frumusețea Romaniei, dar si cea de peste granita. Așa va vedea, ca si in tara, si peste granita sunt lucruri si bune...si rele. Rămâne ca el sa aleagă la vârstă potrivita unde să-și croiască drumul in viață!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu