Versetul zilei

25 august 2014

Hrana ta zilnica!

25 AUGUST
Matei 26.17-30

Ne putem oare imagina care au fost sentimentele Domnului în timp ce mânca acest Paşte cu ucenicii Săi...? Pastele acela era un simbol a ceea ce avea să fie El însuşi în realitate. Încă câteva momente şi Mielul Sfânt de Paşte va fi sacrificat (1 Corinteni 5.7). 
Dar mai înainte El trebuia să le dea ucenicilor o dovadă deosebită a dragostei Sale. În fiecare an de la măreaţa noapte a exodului, Pastele prefigura o lucrare ce avea să fie înfăptuită (în viitor). 
Din acea zi, cina îi aminteşte celui credincios, în prima zi a fiecărei săptămâni, că lucrarea este împlinită.
 Ori de câte ori o celebrăm, noi „vestim moartea Domnului, până vine El" (1 Corinteni 11.26).
După ce le-a împărţit pâinea, Isus le-a dat alor Săi paharul, spunându-le: „Beţi toţi din el" (v. 27). Dorea ca fiecare dintre ei să participe cu El la această masă a dragostei (afară de Iuda care ieşise - Ioan 13.30).
 Sunt ei demni de aceasta? Petru avea să se lepede de El, iar toţi ceilalţi să-L părăsească şi să fugă. Cu toate acestea, Isus le spune - cum le vorbeşte şi celor răscumpăraţi ai Săi: „Beţi toţi". Apoi le explică valoarea inestimabilă a sângelui Său care va fi vărsat „pentru mulţi, spre iertarea păcatelor".
 Iubit cititor, te numeri tu printre aceşti „mulţi"?
 Dacă da, cum vei răspunde la dorinţa pe care Şi-a exprimat-o Domnul Isus? (comp. cu Psalmul 116.12-14).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu