Titlul unei stiri tragice, mi-a atras atentia in mod deosebit, cinci morti intr-un accident de masina.
Suna groaznic, toti pasagerii morti. Si daca sunt si tineri, este parca si mai tragic.
Intr-adevar, toti cei decedati erau cu varste cuprinse intre 35-50 de ani si se intorceau de la o cununie civila, parintii de la cununia fiicei lor, iar cu ei mai era fratele miresei si sotia sa, adica fiul si nora si inca un verisor. Nu ii cunosc, este un accident petrecut cu doua zile in urma, dar ceea ce am vrut sa subliniez, este faptul ca pleci de acasa si nu stii cand te intorci si daca te intorci.
Fiecare zi este unica si are ceva special in ea si sunt convinsa ca toti suntem de acord cu aceasta afirmatie.Insa, cum petrecem fiecare zi?
Faptul ca fiecare zi pleaca si nu se mai intoarce, ar trebui sa ne faca sa fim atenti si sa ne gandim la modul in care ne petrecem ziua.
Fiecare raspuns bland, fiecare ajutor pe il putem da, fiecare fapta buna pe care avem ocazia sa o facem azi, si nu o facem....s-a dus, si nu ne vom mai intalni cu aceasta sansa.
In Psalmul 90:12, sta scris:"Invata-ne sa ne numaram bine zilele, ca sa capatam o inima inteleapta". Doar cand invatam ca ziua de azi e unica si nu se va mai intoarce, doar cand realizam ca fiecaruia ii este dat sa moara o singura data si nimeni nu stie cand ii este dat sa paraseasca acest pamant, atunci vom sti sa pretuim fiecare zi la adevarata sa valoare, atunci devenim intelepti.Atunci vom sti sa traim fiecare zi, ca si cum ar fi ultima.
Imi permit sa il citez pe Octavian Paler, "Mai tarziu, devenea prea tarziu".
Doar astazi este.....este ziua de AZI !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu