17 Iunie Levitic 4.27-35
Pentru păcatul lui, un preot uns trebuia să aducă un viţel (v.3), o căpetenie un ţap (v.22, 23), iar un om de rând un ied sau un miel (v.27, 28, 32). Cei care trebuie să fie un exemplu au o responsabilitate mai mare, care se reflectă în importanţa animalului adus ca jertfă. Dar înaintea lui Dumnezeu „toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu" (Romani 3.23). Fie că sunt în vârful sau la baza scării sociale, onoraţi sau dispreţuiţi de contemporanii lor, fie că sunt răufăcători sau trec drept oameni cinstiţi, toţi oamenii sunt incluşi într-o singură categorie: cea a păcătoşilor pierduţi. Totuşi, în nemăsurata Lui îndurare, Dumnezeu a creat o nouă categorie: cea a păcătoşilor iertaţi. El „i-a închis pe toţi în neascultare (sau: în necredinţă), ca să arate îndurare tuturor" (Romani 11.32).
Să ne oprim asupra expresiilor din v. 23 şi 28: „dacă i se va face cunoscut păcatul lui prin care a păcătuit". Aceasta este o aluzie la slujba delicată, numită „spălarea picioarelor", care constă în a-1 ajuta pe un alt credincios să-şi descopere şi să-şi judece greşelile (Ioan 13.14).
„Şi i se va ierta", spune Cuvântul la sfârşitul fiecărui paragraf. Acesta este răspunsul divin pe care Dumnezeu îl poate da păcătosului pocăit pe temeiul lucrării Fiului Său preaiubit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu