Versetul zilei

27 noiembrie 2013

Hrana ta zilnica!

27 Noiembrie
Ezra 10.1-19

Exemplul lui Ezra făcuse deja ca „toţi cei care tremurau la cuvintele Dumnezeului lui Israel" să se smerească împreună cu el (9.4). Acum, ca răspuns la rugăciunea lui, acelaşi simţământ se trezeşte în inimile unei mulţimi foarte mari de oameni din Israel, bărbaţi, femei şi copii (v. 1). Tinereţea (să fii tânăr) nu te poate împiedica să te întristezi de ceea ce-L dezonorează pe Dumnezeu. Aceste căsătorii cu persoane străine amintesc acelora dintre noi care sunt credincioşi despre mondenitate. „Nu vă înjugaţi nepotrivit cu cei necredincioşi; pentru că ce legătură este între dreptate şi fărădelege sau ce comuniune are lumina cu întunericul? (2 Cor. 6.14). Oare n-am permis noi în multe ocazii acestui intrus să pătrundă în casele şi în vieţile noastre? Tinerii au fost, adesea, primii care l-au introdus în casele părinţilor lor. Ei bine! Nu este de ajuns să descoperim acest rău în lumina Cuvântului şi să ne smerim. Trebuie să acţionăm despărţindu-ne de el. Aceasta va implica, spre exemplu, să ne examinăm obiceiurile cu o reală severitate: cărţile din biblioteca noastră, hainele, obiectele de toaletă..., ca să îndepărtăm fără milă toate lucrurile „străine". Este o misiune neplăcută, care va dura probabil un timp (v.13), dar acesta este preţul pentru reluarea relaţiilor fericite cu Domnul.

26 noiembrie 2013

Mania lui Dumnezeu !

De dimineata citeam  cateva ganduri din epistola lui Pavel scrisa Romanilor. Dupa ce am citit vreo 3 capitole inainte sa plec la servici, m-am pus si am multumit Domnului pentru Cuvantul pe care ni l-a dat.Sincer suntem binecuvantati sa avem Cuvantul la indemana noastra, este atat de bogat in invataturi si asa de bine este ca de fiecare data suntem incurajati prin el. Am trecut prin atatea situatii diferite in viata, m-am gasit in diferite ipostaze, fie ca eram in necaz sau in bucurie, dar ceea ce am constatat ca indiferent de situatia in care m-am gasit, de fiecare data am fost gasit cuvantul potrivit, am fost incurajata si mangaiata prin versetele pe care le-am citit. Dumnezeu are un cuvant pentru fiecare si a luat in calcul fiecare situatie prin care vom trece.
Citeam  unul din versetele din cap.1:
"Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor"

Inca din vechime oamenii si-au aratat neascultarea fata de Creatorul Sau. Domnul este un Dumnezeu sfant care nu tolereaza pacatul, nu L-a tolerat nici atunci, nu-L tolereaza nici acum.Mania Lui a fost aratata inca din vremea lui Noe atunci cand, datorita faradelegii lor au fost distrusi prin potop.
Geneza 6:17
Şi iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească orice făptură de sub cer, care are suflare de viaţă; tot ce este pe pământ va pieri.
Si astazi Dumnezeu are aceeasi reactie fata de pacat  si este gata sa Isi arate mania fata de omenirea care astazi traieste si se complace in pacat. Faptul ca Dumnezeu a abandonat pe cei rai, pe cei care nu vor sa traiasca sub autoritatea lui Dumnezeu este un semn al maniei LUI.
Si daca citim in continuare in Geneza 6, vom vedea cat de adanca este groapa in care a cazut omenirea si care au fost consecintele neascultarii.
Sentimentul abandonului este ingrozitor si cred ca este groaznic sa simti mania lui Dumnezeu si sa-ti traiesti viata stiind ca esti abandonat, si nu abandonat oricum si de oricine, ci de Cel care te-ar fi putut calauzi  prin pustiul vietii tale si te-ar fi putut salva din orice situatie.
De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Romani 1:24
Faptul ca "Dumnezeu i-a lasat ", se poate vedea din insasi inclinatia tot mai mare spre cele mai scarboase lucruri si patimi.Aceasta este  dovada parasirii lui Dumnezeu.
Mania Lui se va arata si in viitorul care ne sta in fata, pentru ca El ca judeca fara partinire.
Romani 2:16
Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.
Isus inca mai iarta, inca mai cheama, si inca asteapta.
In Ezechiel  18, cu vers 31-32 scrie:
Lepădaţi de la voi toate fărădelegile prin care aţi păcătuit, faceţi-vă rost de o inimă nouă şi un duh Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă, dar, la Dumnezeu şi veţi trăi.”

Hrana ta zilnica!

26 Noiembrie
Ezra 9.5-15

Să luăm seama la atitudinea lui Ezra din acest capitol şi s-o imităm. Oricine altcineva ar fi adus poporului reproşurile cele mai severe. Ezra însă se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu, acuzându-se pe sine împreună cu întregul Israel. Jertfind doisprezece boi şi doisprezece ţapi (8.35), el reafirmase unitatea poporului lui Dumnezeu. O consecinţă naturală a acestei unităţi este împărţirea responsabilităţii şi a suferinţei (vezi 1 Corinteni 12.26). Ce lecţie în această privinţă ne dă acest slujitor al lui Dumnezeu! El ne învaţă nu numai să evităm să scoatem în evidenţă greşelile altor creştini, ci şi să simţim noi înşine ruşinea şi durerea lor înaintea
Domnului. „Dumnezeul meu, îmi este ruşine şi nu îndrăznesc să-mi ridic faţa către Tine" - spune omul lui Dumnezeu (v. 6).
Cuvintele lui Ezra sunt cu adevărat mişcătoare. Ele pun în antiteză îndurarea Dumnezeului lui Israel cu nerecunoştinţa poporului Său. Dar, în timp ce simte profund greutatea păcatului pe care nu 1-a comis personal, Ezra n-are nici o putere să facă ceva pentru a-1 îndepărta de sub ochii unui Dumnezeu sfânt. Unul singur a avut puterea să împlinească ispăşirea. Fiul lui Dumnezeu, luând asupra Sa păcatele noastre, a fost în stare să exclame în suferinţa Sa inexprimabilă: „M-au ajuns pedepsele pentru nelegiuirile Mele ..." (Psalmul 40.12).

25 noiembrie 2013

Un trecut iertat, un prezent binecuvantat si un viitor asigurat!

In urma cu ceva timp anuntam despre mult asteptata sarbatoare care va avea loc in biserica Elim, si......a fost!
Mi-as dori sa va pot impartasi fiecare bucurie a fiecarei seri in parte, insa nu pot.
Oricat m-as stradui sa va descriu ceea ce am trait cu totii, incepand de joi si pana  duminica  seara...cuvintele sunt de prisos.
Un singur lucru insa pot spune:
DUMNEZEU ESTE VIU, iar noi in mod special suntem binecuvantati ca avem harul si libertatea de a trai asemenea momente de bucurie si de libertate religioasa.
Nu pot decat sa multumesc Domnului si pentru Duhul Sau cel Sfant care a condus intreaga lucrare.
 Am avut parte de mesaje binecuvantate din  partea lui Dumnezeu aduse de slujitori cu o ungere divina din partea lui Dumnezeu, pastorul Ray H. Hughes, pastorul evanghelist Douglas E. Clay  si pastorul Pavel Rivis Tipei.
   Nu pot sa nu amintesc una din rugaciunile facute  de pastorul Ray H. Hughes, in prima zi a acestei sarbatori, rugaciune in  care  a folosit expresia: 
 ,,binecuvântat de Domnul să fie cel care de la acest amvon va proclama Adevărul biblic şi blestemat să fie cel care va transmite un mesaj nebiblic”
De altfel  un mesaj extraordinar adus din cartea Apocalipsa capitolul 2, cel de duminica dimineata, mesaj care a fost adus chiar de presedintele cultului penticostal, fr.  Pavel Rivis Tipei.
Intreaga biserica a fost cercetata si cu aceasta ocazie a fost reinnoit  legamantul fata de Domnul  Dumnezeul Caruia Ii slujim si Caruia ne inchinam.
"Nu lasa niciodata ca dimensiunea unei ocazii sa te intimideze", a fost mesajul in incheierea acestei sarbatori adus de pastorul evanghelist Douglas E. Clay. De altfel ne-am putut bucura de mesajele pe care ni le-a adus din partea Domnului incepand cu ziua de joi.
Au fost facute rugaciuni si ungere tuturor celor care au avut credinta ca Dumnezeu le poate rezolva orice problema, fie ea de orice natura. Si intr-adevar celor care au crezut, Domul le-a raspuns. Au fost facute vindecari, eliberari si Duhul Sfant a lucrat cu  putere in acest loc. Personal multumesc lui Dumnezeu pentru atingerea pe care mi-a adus-o.
Chiar daca multi se indoiesc de ceea ce citesc acum, cum pot oare eu sa ma indoiesc  de ceea ce Domnul a facut pentru mine?
NICIODATA, nu voi putea sa pun la indoiala ceea ce El a promis, pentru ca EL promite si ceea ce promite si implineste!
Cu siguranta as putea sa continui sa scriu tot ceea ce a facut Domnul dar ideal este sa experimentam fiecare personal, pentru ca EL este oriunde si pretutindeni. El este alaturi de toti acei care IL cauta.
Nu pot decat sa Ii multumesc pentru toate!
 Ii multumesc ca alaturi de El am un trecut iertat, un prezent binecuvantat si un viitor asigurat!

Hrana ta zilnica!

25 Noiembrie
Ezra 8.31-36; 9.1-4

În timpul primei întoarceri în Ierusalim, Cirus înmânase iudeilor repatriaţi un număr dintre vasele Casei lui Dumnezeu. Nici Ezra, nici însoţitorii lui n-au plecat cu mâinile goale. împăratul şi anturajul său, ca şi israeliţii care au rămas în exil, au dat daruri pentru templu.
Cu această bogăţie care ar fi putut atrage jefuitori, firava caravană fără escortă (dar protejată de mâna bună a lui Dumnezeu) a ajuns la Ierusalim. Prima lor preocupare este să înmâneze preţioasa încărcătură preoţilor responsabili. Apoi „repede", în acord cu ordinul pe care-1 primiseră (7.17), aduc sacrificii.
Să ne gândim la „Talanţii" care ni s-au încredinţat pentru drum (Matei 25.15). Ce valoare adăugăm noi tuturor acestor daruri pe care ni le-a acordat Domnul: sănătate, inteligenţă, memorie şi, mai presus de toate, Cuvântul Lui? Când vom ajunge în cetatea cerească, totul va fi cântărit şi numărat la scara de valori a sanctuarului (vezi v. 33; Luca 12, sf. v. 48).
Totuşi, întoarcerea lui Ezra este umbrită dintr-o dată de ceea ce aude despre popor. Astfel, asistăm la o scenă de durere şi de lacrimi. „Râuri de apă curg din ochii mei, pentru că nu se păzeşte legea Ta" - spune psalmistul (Ps. 119.136).

24 noiembrie 2013

Hrana ta zilnica!

24 Noiembrie
Ezra 8.1 şi 8.15-30

Adunarea îşi face tabăra lângă râul Ahaba. Pentru a-şi completa rândurile, Ezra trebuie să trimită după unii dintre leviţi. „Puţini sunt lucrătorii" şi „mare este secerişul" le spune Domnul ucenicilor Săi (Matei 9.37). Astăzi, El priveşte asupra tuturor răscumpăraţilor Săi de pe pământ şi îi ştie pe nume pe aceia care vor să-I slujească cu adevărat.
Este acum totul gata pentru plecare? Nu; un lucru esenţial lipseşte încă! Întocmai cum un călător nu pleacă fără să-şi studieze mai înainte harta, lui Ezra îi este necesar să cunoască drumul pe care trebuie să-1 urmeze şi, în consecinţă, îl consultă pe Domnul. „Calea cea dreaptă pentru noi şi pentru copiii noştri" - nu este oare cea a ascultării depline de Dumnezeu? Hristos a fost primul care a evidenţiat-o în această lume (1 Petru 2.21), astfel încât Scriptura, care ne descoperă paşii desăvârşiţi ai căii Lui, devine într-un fel o „hartă rutieră" pentru noi. Vai, adesea pierdem calea sigură şi adevărată, pentru că mergem pe căile întortocheate ale voinţei noastre!
Smerenia, dependenţa, încrederea în Dumnezeu şi nu în om sunt câteva dintre lecţiile binecuvântate pe care le învăţăm în compania lui Ezra ... sau, mai degrabă, în compania Domnului Isus.

23 noiembrie 2013

Hrana ta zilnia!

23 Noiembrie
Ezra 7.19-28

Ezra a păzit Cuvântul lui Dumnezeu şi n-a făcut de ruşine Numele Lui. Ezra şi oamenii care se strâng ca răspuns la chemarea sa vor fi făcuţi conştienţi de propria slăbiciune (sunt cel mult o mie cinci sute), dar, în acelaşi timp, şi de faptul că Dumnezeu le-a „pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni nu poate s-o închidă" (Apoc. 3.8). Artaxerxes I (Longimanus), zis Mână Lungă, asemenea predecesorilor săi Cirus şi Darius, este un instrument pregătit de Domnul ca să ţină deschisă uşa reîntoarcerii la Ierusalim pentru rămăşiţa exilată a lui Iuda.
Scrisoarea împăratului arată că el era atent la toate, întâi restabileşte închinarea în Ierusalim, cu tot ce era necesar jertfelor şi întreţinerii leviţilor; apoi pune în funcţie magistraţi şi judecători; în sfârşit, lucru remarcabil, dă instrucţiuni lui Ezra pentru a le face cunoscut tuturor legile Dumnezeului său (v. 25). „Inima împăratului în mâna Domnului este ca nişte izvoare de apă: El o îndreaptă încotro vrea" (Prov. 21.1; vezi şi Prov. 8.15-16). Ezra îl binecuvântează pe Domnul, ca pe Acela care a pus astfel de gânduri în inima împăratului. Să ne străduim, asemenea lui Ezra, să vedem întotdeauna „mâna", da, „mâna bună a lui Dumnezeu" (v. 6, 9, 28; 8.18, 31), în orice ni se întâmplă.

22 noiembrie 2013

Scrisoarea unui copil!

După moartea câinelui ei Abbey, o fetiță în vârstă de 4 ani din SUA, Meredith Scrivener, a fost devastată. I-a cerut mamei ei s-o ajute să-i trimită o scrisoare lui Dumnezeu, iar femeia a acceptat, sperând că asta îi va alina suferința micuței.
“Doamne, Doamne, Vrei, te rog, să ai grijă de câinele meu Abbey? A murit ieri, iar acum se află cu tine în Rai. Mi-e foarte dor de ea. Sunt foarte bucuroasă că m-ai lăsat să o am, deși s-a îmbolnăvit. Sper că te vei juca cu ea. Îi place să se joace cu mingi și să înoate. Îți trimit o poză cu ea pentru ca să o recunoști când o vei vedea. Mi-e tare dor de ea”, i-a scris fetița lui Dumnezeu, iar mama acesteia a hotărât că o scrisoare atât de frumoasă merită și un răspuns.
Drept urmare, a pregătit o altă scrisoare și i-a dat-o fiicei sale, spunându-i că Dumnezeu i-a scris înapoi. Iată cel de-al doilea mesaj:
“Dragă Meredith,
Abbey a ajuns cu bine în Rai. Poza pe care mi-ai trimis-o a fost de mare ajutor. Am recunoscut-o imediat pe Abbey.
Să știi că nu mai este bolnavă. Spiritul ei este aici lângă mine, la fel cum se află și în inima ta. Lui Abbey i-a plăcut să fie câinele tău. De vreme ce în Rai nu avem nevoie de coprurile noastre, n-am unde să păstrez poza, așa că ți-am trimis-o înapoi pentru a o păstra și pentru a-ți aminti mereu de Abbey.
Îți mulțumesc pentru scrisoarea ta frumoasă. Mulțumește-i mamei tale că te-a ajutat să o scrii și că mi-a trimis-o. Ai o mamă deosebită, am ales-o special pentru tine.
Îți trimit binecuvântările mele și fiecare zi și vreau să-ți amintești mereu că te iubesc foarte mult.
De altfel, sunt ușor de găsit, oriunde este iubire.
Cu dragoste, Dumnezeu”

         Sursa: viralnova.com]

Asteptandu-L pe Isus!

Un glas strigă: „Pregătiţi în pustiu calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!
Isaia 40:3

Iata ca din nou am ajuns  la  acel loc unde Dumnezeu ne modeleaza si ne pregateste-PUSTIU
„Pregătiţi în pustiu calea Domnului..."
Nicaieri nu vom reusi sa-L intelegem mai bine pe Dumnezeu, decat in pustiu. Si totusi nimanui nu ii place sa calatoreasca prin pustiu.Insa asa cum de-a lungul timpului Dumnezeu si-a ales oameni pe care i-a trecut prin pustiu cu scopul de a-i pregati pentru o mare lucrare, asemenea mod de lucru il aplica si azi cu multi dintre noi.De-aceea este foarte important sa stim, de ce am ajuns acolo si  care este scopul?

Astazi mai mult ca oricand se vorbeste despre revenirea lui Isus. Bineinteles aceasta nu este doar o poveste ci este un adevar, o certitudine, si fie ca acest lucru ne place sau nu, il dorim sau nu-l dorim, Isus e mai aproape ca oricand.
Mi-a venit in minte un exemplu spre a putea intelege mai bine ceea ce vreau sa spun.
"Doi  tineri se logodesc. El pleaca departe de tara pentru a-si face un viitor mai bun, insa ii promite fetei ca se va intoarce sa o ia cu el dupa ce gaseste un loc care sa fie doar al lor.
 In tot acest timp fata sta si il asteapta cuminte, comportandu-se ca o logodnica devotata si fidela. Asteapta ziua cand mirele ei drag se va intoarce sa faca nunta mult asteptata si sa o ia cu el, in acel loc unde el a mers inainte sa il pregatesca doar pentru ei doi"

Acum vin cu o intrebare:
"Daca logodnica lui in toata aceasta perioada s-ar fi comportat imoral, fiindu-i infidela si traindu-si viata ca o femeie care nu trebuie sa dea socoteala nimanui pentru ce face...oare iubitul ei ar mai bate atata drum sa vina sa o ia cu el..?"
Matei 5:8

Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
 Este atat de simplu si de clar cuvantul lui Dumnezeu, incat nu avem cum sa nu intelegem...
Isus va reveni, insa nu va reveni sa-si ia o mireasa compromisa si plina de pacat...!
 Daca nu traim curat, noi mireasa lui Hristos de pe pamant, credem oare ca avem sansa de a ajunge in locul acela promis pe care s-a dus sa ni-l pregateasca?
Nicidecum!
In Imparatia Lui nu vor intra decat aceia care raman curati pana la capat si stau in asteptare Mirelui drag.

Doamne ajuta-ne sa ramanem  curati si neintinati pana in ziua cand vei veni sa ne iei la Tine, la nunta pregatita alaturi de toti sfintii!


Hrana ta zilnica!

22 Noiembrie
Ezra 7.1-18

S-au scurs aproximativ patruzeci de ani între evenimentele din cap. 6 şi cele cu care începe cap. 7; este vorba de călătoria lui Ezra sub domnia lui Artaxerxes. Spre deosebire de preoţii neglijenţi - a căror problemă a fost în cap. 2.61-62 - Ezra este capabil să reconstituie genealogia întorcându-se până la Aaron. De asemenea, el este „cărturar priceput în legea lui Moise". Cât de bine este să fim instruiţi în Cuvântul lui Dumnezeu! Dar nu este de ajuns să-1 cunoaştem prin inteligenţă şi memorie, asemenea materiilor învăţate la şcoală. Acest gen de cunoaştere nu serveşte decât la umflarea mândriei (1 Corinteni 8.1; 13.2). Este deci vital să iubim acest Cuvânt şi Persoana pe care ne-o prezintă. Priviţi-1 pe Ezra! El „îşi îndreptase inima să caute legea Domnului" (v. 10), şi nu numai să o caute, ci şi „s-o împlinească", deoarece cunoaşterea (chiar cu inima) nu este suficientă, dacă nu punem în practică ceea ce ne-a învăţat Scriptura (Iacov 1.22). Numai când aceste condiţii sunt împlinite, o persoană va putea să-şi asume responsabilitatea de a-i învăţa pe alţii.
Cu bunăvoinţă şi generozitate, împăratul a dat toate dispoziţiile necesare pentru a-i permite lui Ezra să întreprindă călătoria şi, de asemeni, să se ocupe, la sosirea lui, de lucrarea casei Domnului.

21 noiembrie 2013

Alerg spre ţintă...!

Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
Filipeni 3 :13-14
Dumnezeu ne-a facut o chemare  fiecaruia. Daca recunoastem ca nu suntem desavarsiti si nu am adus la implinirea chemarea cereasca pe care am primit-o atunci alegarea noastra nu s-a incheiat.
De fapt intreaga noastra viata TREBUIE sa fie o continua alergare.  
Tragedia din ziua de azi este ca multi  ne-am oprit din alergare. Confortul si comoditatea ne-au facut sa incetinim pasul  iar acum stam in aceea zona in care incercam sa ne mentinem.Numai ca in aceasta stare intervine comparatia dintre "persoana mea" si "cel de langa mine"
Cand ma vad mai bun decat cel de langa mine, cu siguranta nu mai caut sa alerg si sa implinesc chemarea la care am fost chemat.
 Chiar daca ultima 100 de m este cea mai grea,
".....uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă..."

Live-ELIM

Astazi, incepand cu ora 18 sunteti invitati a urmari live pe  http://www.elim.ro/, primul serviciu de evanghelizare cu ocazia celor 25 de ani de inchinare in noua locatie de pe str.Virgil Madgearu, nr.39.
Vizionare placuta!

Hrana ta zilnica!

21 Noiembrie
Ezra 6.13-22

Acuzatorii iudeilor au înţeles că n-ar fi fost înţelept să se opună ordinelor pe care le primiseră. Ei le execută prompt, dar cu resentimentele care se subînţeleg.
Cu o asemenea protecţie din partea autorităţilor şi dispunând de noi mijloace materiale, bătrânii iudeilor încheie construirea templului. Dar să remarcăm acest detaliu important: dacă ei prosperă, nu este datorită decretului lui Darius, ci „prin profeţiile lui Hagai profetul şi ale lui Zaharia, fiul lui Ido" (v. 14). Tot aşa se prezintă şi situaţia celui credincios. Izvorul prosperităţii lui nu se găseşte în împrejurările favorabile în care Dumnezeu îl pune aici, pe pământ, ci în supunerea faţă de Cuvântul Dumnezeului său.
Inaugurarea casei are loc cu bucurie. Totuşi, ce mare este contrastul faţă de inaugurarea primului templu, când s-au sacrificat douăzeci şi două de mii de boi şi o sută douăzeci de mii de oi (2 Cronici 7.5). Nu se face nici o menţiune aici cu privire la foc coborând din cer sau la glorie umplând casa, deoarece chivotul lui Dumnezeu fusese pierdut; el nu va mai fi regăsit.
După dedicarea Casei, Pastele şi sărbătoarea Azimelor se ţin în luna întâi. În pofida slăbiciunii lor, Dumnezeu a bucurat inimile acestor sărmani iudei, după întoarcerea lor din exil.

20 noiembrie 2013

De ce Il cauti pe ISUS?

Dar Isus le-a zis: „Eu sunt, nu vă temeţi!”
 Voiau deci să-L ia în corabie. Şi corabia a sosit îndată la locul spre care mergeau.
Norodul care rămăsese de cealaltă parte a mării băgase de seamă că acolo nu era decât o corabie şi că Isus nu Se suise în corabia aceasta cu ucenicii Lui, ci ucenicii plecaseră singuri cu ea.
 A doua zi sosiseră alte corăbii din Tiberiada, aproape de locul unde mâncaseră ei pâinea, după ce Domnul mulţumise lui Dumnezeu. Când au văzut noroadele că nici Isus, nici ucenicii Lui nu erau acolo, s-au suit şi ele în corăbiile acestea şi s-au dus la Capernaum să caute pe Isus. Când L-au găsit, dincolo de mare, I-au zis: „Învăţătorule, când ai venit aici?”
Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâinile acelea şi v-aţi săturat.
Ioan 6:20-26

 A doua zi sosiseră alte corăbii din Tiberiada, aproape de locul unde mâncaseră ei pâinea, vers.23, iar in  vers.24 "Când au văzut noroadele că nici Isus, nici ucenicii Lui nu erau acolo.....s-au dus la Capernaum să caute pe Isus.

Ma intreb.. care a fost adevaratul motiv pentru care  L-au cautat pe Isus???
L-au cautat pentru ca auzise despre toate minunile pe care le facuse  sau pentru ca le era din nou foame?
Cu numai o zi in urma, la marea Tiberiadei noroadele acestea, care acum Il cautau pe Isus, au fost saturate cu paine si peste din belsug. Iata ca acum Il cautau din nou...

Imagineaza-ti ca cineva se imprieteneste cu tine, relatia devina una stransa, insa constati cu stupoare ca s-a imprietenit doar cu un motiv anume.Cand si-a atins scopul si a obtinut ce a vrut...nici macar nu te mai cunoaste... Oare cum te-ai simti?
 Sau alt exemplu...
Esti un tanar bogat cu o viitor promitator in fata, cunosti o tanara care accepta sa se casatoreasca cu tine, insa la scurt timp situatia i-a o alta intorsatura  si pierzi tot ce ai, iar sotia mult iubitoare...te paraseste. Oare nu te simti dezamagit si tradat? 
Cat ai avut ce sa oferi ai fost iubit, daca nu mai ai ce...esti parasit.
Imi amintesc de o discutie pe care am avut-o cu cineva, cu ceva vreme in urma, si imi povestea despre o familie care a plecat in SUA.Doamna (sotia) provenea dintr-o familie crestina, domnul(sotul)...nici sa auda de pocati. Dupa ceva timp, au primit o oferta de a pleca in SUA. Stiind ca "pocaitii"sunt ajutati acolo...brusc si-a schimbat crezul, ca sa-si atinga scopul.
Iata un motiv egoist de a-L cauta pe Dumnezeu. 
De-atatea ori si noi Il cautam pe Dumnezeu din motive gresite, Il cautam doar la nevoie. Il cautam pentru promisiunile Sale, Il cautam pentru binecuvantarile pe care le da, dar nu Il cautam pentru ceea ce este EL.
Cred ca Dumnezeu ar fi bucuros sa stie ca este cautat si iubit pentru ceea ce este, si nu pentru ceea ce ofera.
Atata timp cat  cautam  doar pentru beneficiile promisiunilor facute de El si nu pe Cel care face aceste promisiuni,  si satisfactia noastra va fi de scurta durata si nesatisfactoare.

Dumnezeu vrea sa Il cunoastem si sa Il iubim pentru ceea ce este El. Si-a dat  la Golgota pe UNICUL SAU FIU, pentru mine si pentru tine, si a facut-o doar de dragul nostru.
Cat de intristat poate fi cand noi Il cautam asemeni apelului la  nr. 112 ?
Stim sa ne rugam doar cand suntem in situatii extreme, doar cand avem probleme, insa nu stim sa Ii multumim si cand ne este foarte bine.
Atunci cand credem ca "Dumnezeu ne-a intors spatele", sunt cei mai vulnerabili si cei mai tentati in a ne arata adevarata noastra motivatie.
Cred ca in adancul nostru, al fiecaruia este bine sa ne facem o analiza si sa vedem care este motivul pentru care Il cautam pe Isus? Il cautam pentru CEEA CE ESTE EL sau pentru ceea ce ne ofera.
 Constienti trebuie sa fim ca asa cum Dumnezeu cunoaste inima noastra, El cunoaste si motivatia noastra!

De cate ori nu am picat testul si eu.....?

De-atatea ori am citit istoria poporului Israel, insa niciodata nu am inteles scopul lui Dumnezeu atat de bine ca acum, scopul pe care l-a avut fata de ei.
Cand citesti istoria lor iti vine sa spui..."Doamne, cat de neintelepti au putut fi...", desi noi sau hai sa ma refer doar la mine personal, eu sunt mai neinteleapta ca poporul Israel de atatea ori...
Privesti in urma ta si  vezi experienta prin care te-a trecut Dumnezeu, vezi drumul printre doua ziduri de apa involburata, iar tu mergi prin el si ajungi la mal neatins si nevatamat, vezi cum aceeasi apa se uneste si-i omoara pe toti cei care au vrut sa iti faca rau. In asemenea situatie nu poti decat sa te minunezi  si sa pui ce maret si puternic Dumnezeu ai!
Dar iata ca la scurt timp ajungi insetat, flamand si rupt de oboseala invartindu-te fara o destinatie precisa.Incepi  sa murmuri, sa cartesti si uiti repede ca nu cu mult timp in urma Dumnezeu te-a ajutat.
Oare chiar crezi ca te va lasa Dumnezeu acum? Atunci care a fost scopul interventiei Sale?
Dupa ce Dumnezeu ne ofera ajutorul si ne smereste, intotdeauna urmeaza si  aceea perioada de incercare si de testare.
Oare de cate ori nu am picat testul si noi.....?
Oare Dumnezeu ne-a salvat din mocirla pacatului doar pentru un moment anume sau o anumita perioada?
De ce atunci cand suntem in incercare si credem ca Dumnezeu ne-a uitat, nu ne amintim ca EL a fost Cel care ne-a salvat?
Oare, doar pentru asa scurta durata a fost salvarea si purtarea Lui de grija?

Suntem doar intr-o vreme a testarii noastre, Dumnezeu este acelasi si atunci si acum, si tot El ne va calauzi si ne va da izbanda si acum, chiar daca ne aflam in pustiu.

Hrana ta zilnica!

20 Noiembrie
Ezra 6.1-12

O nouă scrisoare a acuzatorilor pleacă deci spre capitala imperiului, dar ea îi va pune în încurcătură.
Nu numai că cercetările pe care Darius le întreprinde permit redescoperirea edictului lui Cirus, dar însuşi împăratul, în răspunsul său, ia în mână cauza rămăşiţei lui Iuda şi a construirii Templului. Şi, ca paharul să fíe plin, dă dispoziţie chiar vrăjmaşilor iudeilor să le acorde acestora tot ajutorul necesar. În finalul său, decretul lui Darius este însoţit de cumplite ameninţări contra acelor persoane care i-ar modifica conţinutul. Acesta a fost deci rezultatul poziţiei clare şi îndrăzneţe adoptate de bătrânii iudeilor (5.11,12; vezi Matei 10.32). 
Atitudinea lor I-a dat Domnului ocazia să-Şi arate public aprobarea.
Este încurajator să-1 vedem pe împărat, în v. 10, recunoscând puterea rugăciunilor către Dumnezeul cerurilor şi chiar solicitându-le pentru sine şi pentru fiii săi. Acest Dumnezeu al cerurilor este acum Tatăl nostru; să nu neglijăm să-I vorbim. În plus, suntem îndemnaţi să ne rugăm „pentru toţi oamenii" - şi în mod special ,pentru împăraţi (autorităţi) şi pentru toţi cei care sunt în poziţii înalte, ca să ducem o viaţă paşnică şi liniştită, în toată evlavia şi demnitatea" (1 Timotei 2.1, 2).

19 noiembrie 2013

25 de ani !!!

Peste doua zile va incepe sarbatoarea!
25 de ani  de bucurii in noua cladire in care este astazi Biserica Elim.
Incepand de joi  si pana duminica, vor avea loc in fiecare seara servicii de evanghelizare in Biserica Penticostala Elim.Vor fi invitati atat din tara cat si de peste hotare, insa va fi un mare INVITAT  SPECIAL, DOMNUL ISUS. 
De-aceea va rog sa nu intarziati, fie a veni alaturi de noi la  inchinare, fie a participa online  pe: http://www.elim.ro/, deoarece fiecare serviciu va fi transmis live.
Multumim inca de-acum Domnului pentru modul in care Duhul Sfant va  lucra in fiecare zi.
Va asteptam cu drag!

Din veșnicii m-ai cunoscut....

   
Din veșnicii m-ai cunoscut
Și m-ai ales pentru Tine.
Puterea Ta prin mâna Ta
Oriunde merg e cu mine…


“Aleluia!” strig către Tine
Gloria Ta în veac va ține
Când vei reveni, nedespărțiți vom fi
Și în veci slava Ta o voi vedea…


La Tine vin azi să mă-nchin
Primește-mă în brațele Tale
Ai fost mereu destinul meu
Isus e singura cale…

“Aleluia!” strig către Tine
Gloria Ta în veac va ține
Când vei reveni, nedespărțiți vom fi
Și în veci slava Ta o voi vedea…

De ce sunt in pustiu?

Dorind mai mult sa gasesc raspunsul la unele intrebari pe care asa cum mi le pun eu, cred ca vi le  puneti multi  dintre dumneavoastra,
"Doamne, unde esti ?", am inceput sa caut si sa citesc mai mult in ceea ce priveste  perioada de pustiu a vietii in care de multe ori ne gasim fiecare dintre noi.
De fapt cred inainte de a merge mai departe ar fi bine sa ne amintim unul din versetele scrise de dr. Luca 3:22
.... Duhul Sfânt S-a coborât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas care zicea: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!”
Iata ca in mod public Dumnezeu isi recunoaste Fiul, ba mai mult declara ca Isi gaseste toata placerea in El, cu alte cuvinte "IL iubea".
Mai departe in primul vers. al cap. urmator, cap.4 intervine o schimbare,
"Isus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustiu.."
Iata ca desi Il iubea, TOTUSI Tatal Lui, ingaduie sa fie dus in pustiu. Sa-L fi suparat cu ceva...?
Nicidecum! 
Doar ca acolo este locul unde incepe pregatirea pentru a deveni adevarati luptatori.
Pustia prin care este ingaduit sa trecem nu este pedeapsa sau respingerea de catre Dumnezeu fata de noi, nu este locul infrangerii ci este un loc al biruintei daca ascultam de El. Infrangere poate fi doar daca ascultam de propriile noastre dorinte si nu tinem seama de ceea ce ne spune Dumnezeu.
Poporul Israel daca ar fi ascultat de ceea ce le-a spus Dumnezeu, aceea perioada ar fi fost efectiv o calatorie care trecea prin pustiu dupa care ajungeau in Tara Promisa, insa datorita neascultarii lor, in loc ca acea calatorie sa fie de scurta durata, ea s-a transformat intr-un pelerinaj de o viata, 40 de ani in pustiu...si la urma au pierit toti, doar doi au ajuns la destinatie.
Nu acesta era scopul lui Dumnezeu pentru ei, ci experienta din pustie care s-a transformat o calatorie de o viata, a fost rezultatul nescocotirii lui Dumnezeu si a poruncilor Sale. 

Daca azi ne gasim  in pustiu indiferent care dintre noi, important este sa retinem ca am ajuns acolo pentru ca Dumnezeu are un scop cu noi, suntem acolo sa fim echipati si slefuiti pentru o noua lucrare in viata noastra.Cu cat intelegem ce vrea Dumnezeu de la noi, cu-atat e mai scurta perioada din pustiu, cu cat ne incapatanam sa ne facem NOI propriul traseu, propriul orar si sa ne satisfacem propriile dorinte cu atat mai mult va dura pustia din viata noastra.
Doamne ajuta-ma sa inteleg de ce sunt acolo si ce vrei sa fac!

Aviz amatorilor!!!

Pentru ca suntem in sezonul in care aud si in stanga si dreapta ca se discuta doar despre preparatul licorii care le dau atat bataie de cap multor oameni, am gasit o istorioara scrisa de Ion Tiraf, istorioara care e demna de luat in seama.

Pe un drum ingust mergea doua carute. La un moment dat unul vroia sa il depaseasca pe celalat, dar pentru ca drumul era ingust nu prea avea loc. Asa ca cu glas raspicat a inceput sa strige:
-Da-te la o parte sa trec!
-Dar ce, pe urma mea nu poti merge?- raspunse celalalt
-NU, pentru ca mi se cuvine  sa merg inaintea ta, raspunse carutasul grabit.
-Dar de ce?
-Eu car spirt si tuica!
-Atunci frate, ai dreptate. Treci inaintea mea pentru ca eu duc in caruta cosciuge si trebuie sa merg dupa tine , caci eu traiesc de pe urma ta !!!

Aviz amatorilor!!!

Doamne, unde esti?

Dar, dacă mă duc la răsărit, nu este acolo; dacă mă duc la apus, nu-L găsesc: dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea; dacă Se ascunde la miazăzi, nu-L pot descoperi.
Iov 23:8-9
Cred ca Iov  se afla in acest moment in cea mai pustie perioada a vietii sale.Avea o nevoie acuta de Dumnezeu si nu-L gasea.

Cred ca nimic nu este mai trist decat sa iti amintesti momentele frumoase din viata ta, in care doar pronuntandu-i Numele, El deja era prezent langa tine, doar framantandu-te pentru o anumita problema si ea se rezolva...
Dar iata ca uneori trebuie sa trecem si prin anumite momente in viata in care strigam: "Doamne, unde esti?" 
Se intampla ca uneori sa te rogi pentru o anumita problema si nu o data, ci o perioada lunga de timp, si cu toate astea  uneori se pare ca cerul a tras o perdea groasa prin care sa nu treaca nimic.  Nu ai asemenea senzatii niciodata?
Daca ne uitam in Scriptura vom gasi oameni care au trecut prin ceea ce treci tu sau poate trec eu. Eu sincer am avut parte de aceste trairi si inca mai am, pentru ca atata timp cat nu am primit raspunsul la multe rugaciuni pe care le-am inaltat dupa voia Sa, intreb de multe ori..."Doamne, de ce  nu ma auzi? Spre exemplu dorinta de a fi mantuiti si copiii mei, eu cred ca este o rugaciunea dupa voia Sa.
"...doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă"
Sa ne amintim doar cativa  dintre inaintasii nostri care au trecut prin aceasta situatie, Moise, Iosif si  batranul Iov. Toti au trecut prin  asemenea momente, Moise luat si crescut ca print la Faraon,  se lupta mai apoi 40 de ani in pustie, Iosif  iubit si favorizat de tatal sau, iata-l aruncat in groapa, umilit si vandut ca sclav de proprii lui frati, Iov cel mai de vaza om dintre toti locuitorii Rasaritului, bogatii imense, copii, nevasta, slujitori, vite, etc...
Iata-i pe toti trei intr-un moment pustiu al vietii lor in care se intreaba:
"Doamne, unde esti?"
 Te gasesti cumva in aceeasi situatie?
Locul cel mai sfant  in care il poti gasi pe Dumnezeu, este in aceasta pustie a vietii tale.
Aici Dumnezeu se arata intr-un mod aparte, aici Dumnezeu ne invata cum sa ne pregatim pentru tot ceea ce va urma sa lucreze in viata noastra.
Insa pentru aceasta trebuie sa acceptam ca drumul spre cer, drumul spre victorie, trece si prin pustiu.

Hrana ta zilnica!

19 Noiembrie
Ezra 5.6-17

În timp ce, sub „ochiul Dumnezeului lor" (v.5; Psalmul 32.8), iudeii au reînceput lucrul, vrăjmaşii, pe de altă parte, îşi reiau planurile rele.
Atât timp cât viaţa noastră creştină se află în declin, cât timp ne căutăm propriile interese, nu-i dăm diavolului nici o bătaie de cap. În mod sigur va avea grijă să nu ne deranjeze din somnul nostru. Îi convine de minune. Dar odată ce Domnul, prin Cuvântul Său, ne trezeşte inima şi zelul pentru El, imediat îl găsim pe Satan din nou în drumul nostru (vezi 1 Corinteni 16.9).
Guvernatorul şi însoţitorii lui folosesc aceleaşi tactici care au reuşit atât de bine în capitolul anterior: ei îi scriu lui Darius, noului împărat, încercând să-1 facă să intervină, dar de data aceasta îşi ascund vrăjmăşia sub o haină a indiferenţei şi chiar a toleranţei. Scrisoarea lor, care cuprinde declaraţiile bătrânilor lui Iuda, constituie în mod involuntar o frumoasă mărturie în favoarea acestora (v. 11 şi următoarele). Aceşti bătrâni nu s-au ruşinat să se numească pe ei înşişi slujitori ai lui Dumnezeu, nici să descopere ce a făcut Domnul pentru ei, chiar dacă aceasta însemna să mărturisească greşelile părinţilor lor.

18 noiembrie 2013

Esti convins ca alegerile tale sunt bune?

Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.
Prov.14:12

Cand  Lot s-a  despartit de Avraam si a fost pus sa aleaga incotr-o va merge, Lot a  ridicat ochii spre rasarit si a privit campia Iordanului, in loc sa ceara Domnului sa-i arate incotr-o sa mearga...
Campia Iordanului si  toate intinderile pana spre Sodoma, i s-au parut lui Lot cele mai bune căi si cele mai bune alegeri.
Consecintele acestei alegeri ale lui Lot le gasim inca din prima carte a Biblie si le stim cu totii.
Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte...
 Si noi stam  zi de zi in fata unor alegeri, alegeri mici sau mari, nu asta e important, important este ce facem in acest moment de rascruce. 
Uneori ne gandim ca sunt lucruri prea marunte sa Il implicam pe Dumnezeu, insa de-atatea ori s-au vazut ca cele mai mici alegeri au rasturnat situatii mari sau mai trist ca ne duc la faliment.
Ti se ofera un servici mai bun si esti pus in situatia de face aceasta alegere, accepti noul servici si pleci din firma  sau refuzi si ramai in continuare unde esti? 
Ce faci...? Cum  stii ce este mai bun?
Ti-ai gasit un partener, esti hotarat sa te casatoresti, pe ce te bazezi cand ai hotarat sa-i  spui "DA" ?
De unde vei stii ca el sau ea este cel (cea) potrivita pentru tine?
Ti se ofera ocazia unui concediu superb cu costuri minime.
Ce faci inainte de a accepta acest sejur?
Sunt atatea exemple cu care as putea continua, pentru ca zilnic suntem in situatia de a alege  si a lua decizii, dar oare alegerile noastre se bazeaza pe raspunsul lui Dumnezeu sau intr-adevar sunt alegerile noastre?
Daca Lot L-ar fi intrebat pe Domnul si ar fi asteptat raspunsul, oare avea acest destin?
Poate unii se intreaba, " pai, cum stiu care e raspunsul lui Dumnezeu?"
Daca ne-am propus ca in scurta noastra trecere pe acest pamant sa facem voia lui Dumnezeu, oare ne va lasa El fara raspuns?
Cand copilul meu ma va intreba ceva, oare nu-i voi raspunde eu...?
O relatie care este atat de apropiata dintre tata si fiu sau tata si fiica, poate ramane fara raspuns?
Daca Dumnezeu este Tatal meu, niciodata nu voi ramane doar cu intrebari, pentru caci stiu,
 "fiecare Tata isi iubeste copilul si Il va invata ce cale sa urmeze sau ce alegere sa faca!"
 
Daca ai de luat o decizie, aseaza-te in camaruta ta pe genunchi si intreaba-l pe Domnul ce sa faci, iar mai apoi asteapta raspunsul, pentru ca el nu va intarzia sa apara, dar pentru a se putea realiza acest lucru, alege-L pe DUMNEZEU ca TATAL TAU !
 

"Te voi scăpa, şi nu vei cădea..."

Ieremia 39:18
"Te voi scăpa, şi nu vei cădea sub sabie, ci viaţa îţi va fi prada ta de război, pentru că ai avut încredere în Mine, zice Domnul.”

Cred ca nu exista satisfactie mai mare, ca atunci cand te gasesti in cea mai cumplita incurcatura din viata si  nu mai stii ce sa faci, sa auzi pe cineva spunand:"stai linistit...te voi scapa eu din asta ". Asa-i?

Si iata ca de multe ori am auzit aceste cuvinte...
Daca fac apel la memoria mea, si cred ca si dumneavoastra puteti face acest lucru, cu siguranta ne vom aminti de momentele dificile prin care am trecut in viata. Eu una imi amintesc foarte bine...
Dar pe langa problemele prin care am trecut, imi amintesc ca tot de atatea ori am simtit interventia lui Dumnezeu.In cele mai inversunate lupte, in cele mai mari probleme si-n in cele mai groaznice momente, atunci am simtit si am vazut cel mai mult puterea lui Dumnezeu. Niciodata nu  ii va lasa pe copiii Sai  sa ajunga la extrema. Da, accepta sa fim incercati, si chiar inteleptul Solomon ne spune in Proverbe 17:3
Tigaia lămureşte argintul, şi cuptorul lămureşte aurul; dar Cel ce încearcă inimile este Domnul, insa niciodata nu va ridica mainile de pe noi, daca ramanem langa El.
De-aceea cu cat  mai mare este incercarea, cu-atat va fi mai mare aratarea slavei Sale.

Nu stiu care este incercarea prin care vom trece fiecare dintre noi, insa stiu ca am primit o asigurare fiecare:
"Te voi scăpa, şi nu vei cădea sub sabie, ci viaţa îţi va fi prada ta de război, pentru că ai avut încredere în Mine, zice Domnul.”

Hrana ta zilnica!

18 Noiembrie
Ezra 4.17-24; 5.1-5

Ca să oprească lucrarea fiilor lui Iuda, vrăjmaşii lor au folosit, pe rând, şiretenia (v. 2), intimidarea (v. 4-5) şi acuzaţiile (v. 6-16). Acum, când au obţinut de la împărat sprijinul pe care-1 doreau, folosesc o nouă armă: violenţa. Ei se duc în grabă lângă iudei, ca să-i oprească „prin forţă şi cu putere" (v. 23) de la continuarea lucrării. Dar adevăratul motiv ca lucrarea să fie oprită este altul. Profetul Hagai ni-1 face cunoscut în primul său capitol: este însăşi lipsa de credinţă şi neglijenţa poporului. De-a lungul anilor (în jur de cincisprezece) care s-au scurs de la punerea temeliilor, preocuparea pentru casa lui Dumnezeu scăzuse treptat şi fiecare începuse să se ocupe de propria casă. Vai! Nu trecem şi noi astăzi, ca oameni credincioşi, prin asemenea perioade de declin spiritual? Domnul şi Casa Lui (Adunarea) nu ne mai atrag inimile. Şi, proporţional cu lipsa de interes pentru cele ale Domnului, creşte preocuparea noastră cu propriile afaceri. Totuşi, Dumnezeu nu vrea să ne lase în această stare. El ni Se adresează în acelaşi fel în care îi vorbeşte aici lui Iuda. La îndemnul lui Hagai şi al lui Zaharia, poporul se trezeşte, iese din indiferenţă şi reîncepe lucrul

17 noiembrie 2013

O dumineca binecuvantata!

 Cu Dumnezeu greutatea unui munte nu inseamna nimic, iar fara EL chiar si un fulg ne zdrobeste !
Psalmul 23

Hrana ta zilnica!

17 Noiembrie
Ezra 4.1-16

Situaţia oamenilor lui Iuda n-a scăpat atenţiei naţiunilor din jur. Iată-i cum vin cu o ofertă tentantă: „Să construim cu voi, deoarece căutăm ca şi voi pe Dumnezeul vostru ..." (v. 2). Nu era acesta un gest de prietenie din partea lor? Lucrarea ar înainta mult mai repede. Şi un refuz i-ar jigni cu siguranţă pe aceşti oameni. Dar conducătorii iudeilor nu sunt nicidecum naivi. Ei resping ferm sugestia, spre deosebire de Iosua şi de mai-marii lui Israel care se lăsaseră înşelaţi altădată de un truc asemănător (Iosua 9). Ca să ia parte la o lucrare a lui Dumnezeu, este esenţial ca cei implicaţi în ea să aparţină poporului lui Dumnezeu. Să nu ne temem să menţinem o despărţire categorică faţă de cercurile religioase ale căror principii sunt confuze, chiar dacă aceasta ar intra în contradicţie cu ceea ce ar sugera falsa dragoste sau, simplu, dorinţa de a nu-i leza pe alţii.
Ceea ce urmează aruncă o lumină asupra identităţii acestor ajutoare binevoitoare: vrăjmaşi! Nereuşindu-le înşelăciunea, ei îşi descoperă jocul şi recurg la ameninţări. Apoi, schimbând încă o dată tactica, trimit o scrisoare acuzatoare lui Artaxerxes, noul conducător al imperiului.

16 noiembrie 2013

Ma cunosti...?

Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut?
 Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit? Sau gol şi Te-am îmbrăcat?
 Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine?” 
 Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă pun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.”
Matei 25:37-40

Dupa cum bine stim fiecare rege isi rezerva o parte din timpul sau pentru a vizita pe cei din imparatia sa. De regula aceste vizite le face inopinat.
 El vine sa vada ce se mai intampla prin imparatia sa, dar in mod special vine sa vada ce mai fac slujitorii sai.
Asemenea face si Isus Hristos.
Hristos Marele Regele, vine de multe ori  sa vada ce fac cei din Imparatie SA.
Dar pentru ca aici nu-L putem vedea cu ochii nostri muritori, El isi dezbraca haina Sa stralucitoare de Rege si imbraca diferite haine. Imbraca haina unui sarac, imbraca haina unui bolnav, mai imbraca deseori si haina unui intristat.

Noi care spunem ca-L cunoastem pe Hristos, oare Il recunoastem chiar daca are pe El o haina ponosita? Il recunoastem pe Isus chiar daca este pe un pat de spital  sau poate intristat si apasat ?
MA CUNOSTI, intreaba ISUS?
Cum reactionam noi...?

Oh, Doamne de cate ori am trecut pe langa El si habar nu am avut ca El era Cel care avea o haina veche si murdara? El era Cel flamand, Cel intristat...El cersetorul de la coltul strazii?
EL era....si nici macar nu L-am cunoscut.....!!!

Hrana ta zilnica!

16 Noiembrie
Ezra 3.1-13

Psalmul 137 ni-i arată pe exilaţii lui Iuda lângă malurile râurilor Babilonului, incapabili să cânte, din cauza tristeţii. Dar acum este Psalmul 126 cel care vorbeşte: „Când a întors Domnul pe captivii Sionului... gura ne era plină de râs şi limba de strigăte de bucurie ... Domnul a făcut mari lucruri pentru noi: suntem bucuroşi (Ps. 126.1-3). Dar nu era aceasta şi o poruncă divină? (Isaia 48.20). Ei celebrează „sărbătoarea Corturilor", sărbătoarea bucuriei (în v.ll îi vedem de asemenea cântând). Prima lor grijă se îndreaptă spre altarul Domnului pe care îl aşază „pe temelia lui". Motivul lor este demn de remarcat: ,pentru că teama era peste ei din cauza popoarelor acelor ţări" (v. 3). Frica îi conduce nu la asigurarea propriei protecţii, ci la strângerea în jurul Domnului, El fiind acela care-i va apăra.
Apoi sunt puse fundaţiile noii case. Faptul acesta dă naştere unei ceremonii mişcătoare, în care îşi fac apariţia atât bucuria cât şi lacrimile (vezi Ieremia 33.10, 11). Ce contrast cu primul templu! Acelaşi contrast există şi între începuturile Bisericii, relatate în cartea Fapte, şi slaba mărturie colectivă pe care cei credincioşi o mai pot da în mijlocul ruinei actuale.

15 noiembrie 2013

Si in promisiuni si in cerinte, Isus este acelasi !

Mi-a placut tare mult un verset care s-a citit la adunare aseara.
Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!
Acest verset mi-a adus aminte de vremea copilariei mele. In aceea vreme aparusera tablourile  cu versete crestine  si tin minte ca mama cumparase un tablou pe care era scris chiar acest verset. Dar  pentru ca este un verset cu asa mare importanta se mai gaseste scris pe frontispiciul multor biserci.
Este suficient sa citim acest verset si el ne va aminti ca tot ceea ce a promis Dumnezeu ne va face, pentru ca El intotdeauna s-a tinut de cuvant.
Asa cum fiecare legamant pe care L-a incheiat cu cei din vechime L-a si infaptuit, tot asa si ceea ce a promis fata de noi este valabil si azi, pentru ca Acelasi Isus a fost si ieri, si este si astazi la fel.
In  cartea Isaia 41:10 sta scris:
Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.”
Daca luam doar  aceste cuvinte pe care le gasim in atatea versete nu te teme, căci Eu sunt cu tine, este suficient ca sa scapam de frica, de ingrijorare, de tot ceea ce ne apasa zilnic.
Isus este Acelasi, El nu s-a schimbat cu nimic!
Veneam spre birou, aveam in fata un soare excelent pentru o vreme de noiembrie. In fiecare dimineata, in drum spre birou o sun pe mama, este un obicei format de ani de zile, astazi insa am vorbit cu TATAL meu, cu DUMNEZEU.Nu puteam sa nu tresalt de bucurie cand vad zi de zi cata indurare are fata de noi, cata dragoste chiar daca nu meritam absolut nimic. Poate dumneavoastra meritati mai mult, eu insa recunosc ca nu merit nimic din toate acestea.Am multumit pentru soarele stralucitor care ma incalzeste si pe care-l pot admira in fiecare zi, pentru duhul de viata care mi l-a dat, pentru faptul ca sunt sanatoasa, sunt creata dupa chipul Sau, am maini, am ochi, am picioare, am familie, am sot, am copii, am servici, am mai mult decat imi trebuie, si toate astea doar datorita faptului ca ma iubeste.
Doamne, ce minunat este !
Indurarea si credinciosia LUI este aceeasi in fiecare dimineata, dragostea LUI nu s-a diminuat cu absolut nimic, puterea LUI a ramas la fel, pentru ca El este si astazi la fel ca ieri.
Dar trebuie sa stim un lucru, daca Dumnezeu este la fel si nu se schimba in promisiuni, nu se schimba nici in cerinte, pentru ca El este acelasi ieri, azi si in veci.
Noi avem o perceptie gresita despre Dumnezeu. Ne gandim ca si El se conformeaza vremurilor in care traim, asemeni noua. Ceea ce batranii nostri ne spuneau ca este pacat, noi astazi l-am cosmetizat.Intalnesc oameni care imi spun, "las nu mai fi asa, ca si Dumnezeu a mai evoluat, stie in ce secol traim...". 
Oare...?
Sa-si fi schimbat El oare cerintele? 
Mai jos am subliniat cateva cerinte ale lui Dumnezeu pe care  le-am gasit in Scriptura:
Leviticul 19:11
Să nu furaţi şi să nu minţiţi, nici să nu vă înşelaţi unii pe alţii.
Efeseni 5:3
Curvia sau orice alt fel de necurăţie, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi.
1 Ioan 2:15
Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.
 Apocalipsa 22:15
Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!
Proverbe 3:32
Căci Domnul urăşte pe oamenii stricaţi, dar este prieten cu cei fără prihană.
Isaia 13:11
Voi pedepsi – zice Domnul – lumea pentru răutatea ei, şi pe cei răi, pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mândria celor trufaşi şi voi doborî semeţia celor asupritori.
Si cred ca daca mergem in Galateni 5 avem toate faptele care sunt urate inaintea lui Dumnezeu
Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
Iar apostolul Petru in epistola sa din 1 Petru 1:15 incheie prin acest verset,
Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.
Sa fi coborat oare stacheta sfinteniei?
Oare Dumnezeu  si-a schimbat cerintele? Credem noi oare ca face azi un compromis in aceste privinte, doar asa de dragul nostru...?
ESTE ACELASI IERI, AZI SI IN VECI!
Are aceleasi dorinte de la noi si in modul de slujire.
Iosua 24:14
Acum, temeţi-vă de Domnul şi slujiţi-I cu scumpătate şi credincioşie. Depărtaţi dumnezeii cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de Râu şi în Egipt şi slujiţi Domnului.
Cat priveste planul lui Dumnezeu  cu privire la viitor si la ceea ce a hotarat, El nu se va schimba cu nimic.Totul se va derula asa cum a promis. Isus va reveni!
Evrei 10:37
„Încă puţină, foarte puţină vreme”, şi „Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.
Solomon spune in Eclesiastul 12:14
Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.
Iar in 2 Corinteni 5:10
Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.
 
Oare credem noi ca Dumnezeu isi schimba hotararile? Nicidecum !
Asa cum isi tine promisiunile fata de noi, tot asa doreste ca si poruncile Sale sa fie pazite cu sfintenie, pentru ca ISUS ESTE ACELASI, IERI AZI SI IN VECI!

Hrana ta zilnica!

15 Noiembrie
Ezra 2.1, 2 şi 59-70

Drumul spre Ierusalim este deschis. Câţi sunt cei care vor profita de aceasta? Ceva mai puţin de cincizeci de mii de oameni din diferite pături sociale ale poporului. În plus, printre cei din această rămăşiţă slabă existau unii care nu puteau dovedi că aparţineau cu adevărat lui Israel. Chiar şi dintre preoţi fuseseră neglijenţi, ceea ce mai apoi îi va împiedica să-şi îndeplinească serviciul divin. Vai, mulţi creştini sunt ca aceşti israeliţi! Ei nu pot afirma cu siguranţă că sunt copii ai lui Dumnezeu. Dacă vreunul dintre cititorii noştri se găseşte într-o asemenea situaţie, atunci să apeleze la „înregistrarea sa genealogică" (v. 62). O va găsi în Biblia lui. Să se prindă cu fermitate de pasaje ca Ioan 1.12; 1 Ioan 5.1,13. Atât de multe suflete cu mari îndoieli (sau ezitări) au găsit, în aceste versete şi în altele, dovada incontestabilă că aparţin familiei lui Dumnezeu!
Dumnezeu îşi are ochii aţintiţi asupra acestei rămăşiţe fără putere. A numărat-o cu atenţie şi urmează să vegheze cu gingăşie asupra ei nu doar datorită îndurării Sale, ci şi pentru că are un plan măreţ cu privire la ea: descendenţilor acestor iudei reîntorşi în ţară le va fi prezentat, după paisprezece generaţii, Hristos, Mesia al lui Israel (Matei 1.17).

14 noiembrie 2013

Cele mai placute amintiri din arhiva bisericii Elim-Botez in raul Bega, Timisoara (09.08.1992)



            
Initial am deschis laptopul sa scriu un gand, dar intamplator am dat peste altceva si sincer nu am putut sa nu postez aici pe blog.
Pentru multi poate nu inseamna prea mult, pentru altii este o adevarata comoara.
Desi nu am facut parte in acei ani din biserica Elim, nu pot sa nu ma cuprinda fiori cand privesc aceasta inregistrare.
In 1988 se deschideau portile noii cladiri de pe strada Virgil Madgearu, era cu un an inaintea revolutiei.Daca stam si ne gandim era ceva aproape imposibil ca pe vremea vechiului sistem sa deschizi o Casa de Rugaciune si cu toate ca si-au planuit comunistii ca in aceasta cladire sa deschida un cinematograf, Dumnezeu nu a ingaduit. Anul acesta, peste cateva zile se vor sarbatori 25 de ani de la aceasta mare sarbatoare. Cu aceasta ocazie au fost scoase de la arhiva cateva inregistrari.
 Una dintre ele este cu botezul din 1992 de la raul Bega. Acest botez a fost oficiat de fratele CODREANU senior, fratele STEFAN CRISTE si fratele MOT DUMITRU.
Chiar daca unul nu mai este printre noi iar peste ceilalti doi au trecut ceva ani, cred ca este o adevarata placere sa putem urmari secvente de la acest eveniment unde au fost botezate cateva sute de suflete pe raul Bega.
Botezul a avut loc pe 09.08.1992
Va doresc vizionare placuta!
            

"Domnul îmi ascultă cererile şi Domnul îmi primeşte rugăciunea"

Psalmi 6:9
DA ! Domnul îmi ascultă cererile şi Domnul îmi primeşte rugăciunea!
 Am intalnit persoane care de multe ori mi-au zis, " stii, ma rog pentru problema "cu tare" de  ceva vreme si...NIMIC", chiar eu am avut momente in care aveam impresia ca Dumnezeu nu ma aude...
Sa fie oare asa...?  Dumnezeu sa nu auda galsul nostru cand strigam ctre El?
David, psalmistul spunea: "Domnul îmi ascultă cererile şi Domnul îmi primeşte rugăciunea!"
Si-atunci care ar fi motivul ca nu primim raspuns?
 Atunci cand venim inaintea lui Dumnezeu nu numai ca trebuie sa inaltam rugaciuni  dupa voia LUI,  trebuie  si sa fim in voia lui Dumnezeu, daca vrem sa fim ascultati si sa primim si raspuns. In 1 Ioan 3:22, avem urmatoarea promisiune:
Şi orice vom cere vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui.
De ce... fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui.
 Cred ca aici este secretul care sta la baza raspunsului lui Dumnezeu, pazirea poruncilor si ascultarea.
Sunt doua lucruri esentiale si vitale le-as putea numi, ca Dumnezeu sa ne dea raspuns.
Bineinteles ca sunt si alte conditii care stau la baza rugaciunilor noastre pentru a putea fi ascultate si a primi raspuns, insa citind acest verset scris de David m-a facut sa ma intreb, ce l-a determinat pe David sa afirme cu atat siguranta aceste cuvinte? Pentru ca el nu spune: "CRED CA Domnul îmi ascultă cererile şi CRED CA  Domnul îmi primeşte rugăciunea, ci el afirma cu toata convingerea, "Domnul îmi ascultă cererile şi Domnul îmi primeşte rugăciunea!"
David dupa ce a pacatuit si-a plans mult pacatul, si-a cerut iertare si s-a smerit inaintea lui Dumnezeu, iar mai apoi a trait in neprihanire cautand sa faca voia lui Dumnezeu, de-aceea David avea aceasta convingere si siguranta ca Domnul ii asculta cererile lui.
Te rogi, insa cat de sigur esti ca Dumnezeu asculta cererile tale? Cat de sigur esti ca Domnul iti primeste rugaciunea?
Daca păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui cu siguranta ne vor fi ascultate pana si gandurile noastre.

Hrana ta zilnica!

14 Noiembrie
Ezra 1.1-11

Prin Ieremia, Domnul fixase mai dinainte ca durata captivităţii în Babilon să fie de şaptezeci de ani. Aceia care, asemenea lui Daniel, cercetau Scripturile, avuseseră posibilitatea să cunoască sfârşitul apropiat (Daniel 9.2). Cei şaptezeci de ani sunt număraţi de la primul an al lui Nebucadneţar, cel responsabil cu transportarea, până la primul an al lui Cirus, cel care îi va pune punct (Ieremia 25.1, 11). Cu circa două secole mai devreme, Domnul îl identificase deja, pe nume, pe acest ultim împărat (Isaia 44.28; 45.1). Fără nici o îndoială, Cirus avea cunoştinţă de această profeţie, deoarece era conştient că ea reprezenta un instrument ales de Dumnezeu ca să restabilească închinarea faţă de El.
In acelaşi timp, Domnul trezeşte duhul unui număr de iudei exilaţi, dintre aceia care-şi aminteau de Ierusalim cu lacrimi şi care făceau din el „cea dintâi dintre bucuriile lor" (vezi Psalmul 137.1, 5, 6). Prieteni creştini, şi noi ne aflăm într-un „ţinut străin". Tânjim noi după Cetatea cerească? Duhul nostru a fost el „trezit" ca să-L aşteptăm pe Domnul Isus? El este marele împărat, centrul profeţiilor, Cel Căruia Dumnezeu îi va da în curând toate împărăţiile pământului (v. 2), ca să-Şi restabilească lauda şi gloria.

13 noiembrie 2013

Un gand..!

1 Petru 3:12
Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul.”
Atunci cand te cuprinde ingrijorarea zilei de maine, cand te cuprinde teama ca vei ramane fara servici, cand vei fi deznadajduit si ai impresia ca toti din jur te parasesc, cand toate parca merg anapoda, nu uita...nu ai de ce sa te ingrijorezi. Daca traiesti o viata neprihanita, ochii Domnului sunt indreptati catre tine si vede situatia in care te gasesti. Nu exista rugaciune la care Dumnezeu sa nu ia aminte si nu exista rugaciune care sa ramana fara raspuns. Exista insa o singura conditie, trebuie sa traim in neprihanire.
Inteleptul Solomon spune in Proverbe 11:19 "Adevărata neprihănire duce la viaţă...", iar in Proverbe 28:18 "Cine umblă în neprihănire găseşte mântuirea...."
Daca vrem mantuire si vrem viata vesnica trebuie sa cautam sa traim in neprihanire!

ISUS MARELE PREOT!

Evrei 4:14-16
Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.

Nu exista binecuvantarea mai mare decat sa stii ca esti liber de pacate!
Acest Mare Preot, adica ISUS HRISTOS, a luat asupra LUI toate pacatele mele, ale tale si a intregii omeniri. El a fost si Preotul si jertfa de ispasire. A luat asupra LUI toate pacatele si a platit cu sangele Lui pentru ca noi sa putem fi eliberati., dar slava Domnului ca El este VIU astazi si sta la dreapta Tatalui Sau ca Mare Preot si mijloceste si azi si mijloceste continuu pentru noi, pentru slabiciunile noastre.
Pentru toti aceia care au incalcat legea lui Dumnezeu si doresc reabilitarea si refacerea relatiei cu Tatal, El este Cel care mijloceste si face aceasta impacare.
A trait pe pamant si ca Unul care a fost isipitit are mila de slabiciunile noastre, "căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre...", El doreste sa ne ajute si sa ne de o nadejde vie. Apropiindu-ne de scaunul harului de fapt ne apropiem de ISUS, pentru ca El sta la dreapta Tatalui si din El curge in fiecare zi dragoste, indurare, iertare si de la El ne vine ajutorul potrivit la vreme de nevoie.
Astazi daca ai nevoie de ajutor, nu iti ramane de facut decat sa te apropi de tronul harului si din El iti vei primi toate binecuvantarile.

Hrana ta zilnica !

13 Noiembrie
2 Cronici 36.15-23

Deşi sunt cărţi ale harului, „Cronicile" sunt totuşi obligate să concluzioneze: „și n-a mai fost vindecare", pentru că atunci când harul este dispreţuit, nu mai rămâne decât „o înfricoşătoare aşteptare sigură a judecăţii" (Evrei 10.27). Expresia din v.15: „îi era milă de poporul Său", devine în v. 17: „Nu a avut milă..."
În acelaşi fel, Cel căruia „I se făcuse milă" de mulţimi a trebuit să pronunţe foarte curând o sentinţă irevocabilă împotriva cetăţilor din care ieşiseră mulţimile (Matei 9.36; 11.21, 23). În pofida acestui lucru, încă găsim aici harul divin. Cărţile Cronicilor, prin contrast cu cele ale împăraţilor, trec foarte repede peste această tristă perioadă finală. Iar aceste cărţi nu se termină cu deportarea însăşi, ci cu decretul lui Cir care avea să-i pună capăt şaptezeci de ani mai târziu! Harul insondabil al lui Dumnezeu are astfel întotdeauna ultimul cuvânt.
Putem vedea că aceste evenimente nu ni se relatează aşa cum ar face-o manualele noastre de istorie. Dumnezeu nu ne aduce la cunoştinţă fapte doar pentru a satisface interesul nostru intelectual sau pentru a ne mobila memoria. Intenţia Lui este să vorbească conştiinţelor noastre şi să ne atingă inimile. Şi-a atins El această ţintă pe când ţi S-a adresat ţie?

12 noiembrie 2013

Astazi...!

"Daca esti racit si iei medicamente scapi in 7 zile, iar daca nu iei tot 7 zile te tine", la concluzia asta am ajuns eu...asa ca pana la 7 zile, mai am doua si sper sa scap....

Veneam spre birou si in masina de dimineata era o statistica privind situatia credinciosilor la ora actuala. Potrivit acestei statistici care era prezentata la radio Vocea Evangheliei, doar in anul 2012 au fost ucisi 105.000 de crestini, adica un crestin la fiecare 5 min. isi pierde viata datorita faptului ca este crestin.
Infricosator sa auzim asa ceva, mai ales in secolul in care traim si totusi este adevarat.
Noi in Romania, poate si in alte tari, dar eu ma refer doar  la noi, tram vremuri extraordinare din punct de vedere spiritual. Suntem mai mult decat binecuvantati! Suntem fericiti sa avem Cuvantul Domnului la indemana oricand si oriunde, insa din pacate nu stim sa profitam destul, mi-o spun mie intai si fiecare sa se cerceteze pe sine insusi.
Recunosc ca nu citesc suficient de mult incat sa pot acumula asemeni furncilor si pentru acele vremuri in care nu voi mai avea ce citi. Uitati-va la furnici, cat tine vara muncesc si strang pentru iarna, iar iarna rezista din ceea ce au pus deoparte.
Noi oare vom rezista sa traim in credinta cand usa harului se va inchide? Vom rezista in incercari si prigoana? Vom fi in stare sa ne dam viata pentru ISUS?
Astazi, inca este usa harului deschisa pentru toti. Este deschisa pentru crestini, este deschisa si pentru cei care inca nu-L cunosc pe Isus, este deschisa pentru orsicine. 
In curand va veni o vreme in care aceasta usa se va inchide. Vom dori sa auzim Cuvantul Domnului si nu se va mai putea, vor fi multi care vor vrea sa-l cunoasca pe Acest ISUS pe care astazi Il resping, insa nu vor mai avea posibilitatea.
ISUS a spus in Evrei 4:7 .....„astăzi” – zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”



Hrana ta zilnica!

12 Noiembrie
2 Cronici 36.1-14

În ansamblul său, poporul lui Iuda nu urmase exemplul lui Iosia. Multe semne indică aceasta. Ascultarea de lege le fusese impusă. La momentul Paştelui, arătaseră mult mai puţină bucurie şi spontaneitate decât la Pastele lui Ezechia. A fost necesar ca împăratul şi conducătorii poporului să dea animalele pentru sacrificii (35.7-9). Acum, când credinciosul Iosia a fost scos din scenă, când cel drept a fost „luat (sau strâns, adunat) dinaintea răului" (Isaia 57.1), nimic nu-L mai reţine pe Domnul să împlinească judecata faţă de Iuda. Atunci evenimentele se petrec repede: Se succed patru suverani: Ioahaz, Ioiachim, Ioiachin şi Zedechia; unul mai rău ca altul. Spiritul lor de revoltă le-a oferit întâi egiptenilor, apoi babilonienilor, ocazia să intervină în treburile micii împărăţii. Potrivnicul şi vrăjmaşul intră pe porţile Ierusalimului (PI. Ier. 4.12) şi, în trei rânduri, atât obiectele Templului cât şi persoanele suferă aceeaşi soartă, fiind înstrăinate, parţial, în Babilon. Versetul 14 şi următoarele scot în evidenţă faptul că mai-marii preoţilor şi poporul împart răspunderea împăraţilor lor în judecata care-i loveşte.

11 noiembrie 2013

O saptamana binecuvantata!

Împart umbrela mea cu alţii atunci când plouă, iar dacă nu am umbrelă, împart ploaia.

Hrana ta zilnica!

11 Noiembrie
2 Cronici 35.15-27

Pagina este pe punctul de a fi întoarsă. Domniile groaznice ale lui Manase şi Amon L-au determinat pe Domnul să ia o decizie irevocabilă cu privire la Iuda. Dar ce frumos este să vedem harul producând încă o dată, în această perioadă finală, o renaştere ca cea a lui Iosia!
Judecata lumii actuale este şi ea la uşă. Toate lucrurile ne-o arată. Totuşi, chiar în timpuri ca acestea, Duhului lui Dumnezeu îi face plăcere să facă treziri ici şi colo. Dorinţa Lui este să se facă o trezire întâi în inima fiecăruia dintre noi.
Iată cum acest Paşte readuce în minte zilele de altădată, mergând nu numai până la cele ale lui Solomon şi ale lui David, ci până la ale lui Samuel. Totul este în armonie; fiecare se află la locul lui; dragostea frăţească este la lucru. Această imagine străluceşte cu atât mai mult cu cât se află intercalată între domniile rele ale împăraţilor precedenţi şi decadenţa finală care va urma.
Sfârşitul lui Iosia nu este la înălţimea vieţii pe care a dus-o el. Ca şi Ezechia, se încurcă în relaţiile sale cu puterile politice ale timpului. În pofida unui avertisment care venea din partea lui Dumnezeu însuşi, i se opune lui Faraon şi îşi găseşte moartea într-o bătălie în care n-ar fi trebuit să se angajeze.

10 noiembrie 2013

Hrana ta zilnica!

10 Noiembrie
2 Cronici 35.1-14

Celebrarea Paştelui de către Iosia şi popor ocupă aici aproape întregul capitol, în timp ce 2 împăraţi nu i-a consacrat decât trei versete (23.21-23). Este rezultatul întoarcerii la Domnul, la care am asistat în capitolul anterior. Pastele era pentru Israel cea dintâi instituire divină (prin lege). Dumnezeu li-1 dăduse chiar înainte ca ei să fi părăsit Egiptul. El reprezenta memorialul marii eliberări a lui Israel. Un astfel de „memorial" au şi copiii lui Dumnezeu de astăzi (1 Corinteni 11.24-25). În jurul Mesei Domnului, în fiecare zi dintâi a săptămânii, cei răscumpăraţi îşi aduc aminte de marea lor mântuire şi de Cel care a împlinit-o. Ce caracterizează în acelaşi timp şi Pastele de atunci şi închinarea creştină de astăzi? În primul rând, prezenţa chivotului: Hristos (v. 3). Apoi, în mod necesar, sfinţenia: Chivotul fiind sfânt, trebuia ca leviţii să se sfinţească, ca să fie potriviţi acestei prezenţe, în sfârşit, motivul însuşi al sărbătorii era aducerea de jertfe. Ele ne reamintesc de jertfa pe care fiecare credincios este chemat să o ofere, nu numai duminica, ci fără încetare, lui Dumnezeu: „o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui" (Evrei 13.15).

9 noiembrie 2013

Pestisorul si vulpea cea sireata!

Obligata fiind sa stau in pat din cauza unei  raceli  pe care am "luata-o", acum am ocazia de a citi mai mult.Asa ca prin lectura de care am avut parte in aceasta dimineata, mi-a tras atentia o fabula interesanta.

Dornica sa manance un peste proaspat, vulpea sireata s-a tot gandit  cum sa isi satisfaca pofta. S-a asezat pe marginea unui rau, si cand a vazut un pestisor mai la suprafata, a inceput sa ii spuna:
"Dragul meu peste, pentru ca iti vreau numai binele, vreau sa te avertizez sa nu cobori in adanc pentru ca viata iti va fi in primejdie.Sunt muti pesti mari care abia asteapta sa te inghita, te sfatuiesc asadar sa iesi din apa daca vrei sa iti salvezi viata"
Numai ca pestisorul nu s-a lasat amagit si se hotari sa ii dea raspuns imediat.
"Iti multumesc de grija pe care o ai fata de mine, insa prefer sa raman in apa. Daca in mediul in care traiesc eu, in apa si sunt in primejdie, oare cu cat mai mare va fi primejdia daca voi parasi apa...?"

Dragul meu, de multe ori vine cel rau si ne sopteste tot felul de lucruri si sadeste in mintea noastra tot felul de ganduri aparent frumoase care ne fac sa nu mai fim ascultatori de Cuvantul lui Dumnezeu si sa nu mai ramanem in Dragostea LUI.
Ceea ce spun, spun din propria experienta....Vine cu o oferta atat de bogata incat este aproape imposibil sa refuzam.Poate ca duminica, fiind ziua libera, ti se ofera o ocazie minunata de a merge undeva sa te relaxezi, un strand termal, o plimbare in parc, o excursie la munte, atatea si-atatea oferte super... insa locul unde ti se ofera nu poti sta  in partasie cu Domnul si cu fratii de aceeasi credinta cu tine.
In asemenea locuri viata ne este in pericol. Si-asa ne vin tot felul de ganduri, avem tot felul de lupte chiar stand in partasie, darmite sa nu ramanem in locul in care Dumnezeu ne-a asezat, in locul in care El  este prezent...?
Aceleasi caracteristici le are si vulpea si diavolul, AMANDOI SUNT SIRETI.
Astazi Dumnezeu vrea sa constientizam fiecare la ce risc ne expunem daca ne lasam amagiti si dam ascultare la soapta celui rau.
Ramai in ascultare, cauta partasia si Dumnezeu te va calauzi prin Duhul si iti va fi alaturi in orice situatie!