Evrei 4:14-16
Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.
Nu exista binecuvantarea mai mare decat sa stii ca esti liber de pacate!
Acest Mare Preot, adica ISUS HRISTOS, a luat asupra LUI toate pacatele mele, ale tale si a intregii omeniri. El a fost si Preotul si jertfa de ispasire. A luat asupra LUI toate pacatele si a platit cu sangele Lui pentru ca noi sa putem fi eliberati., dar slava Domnului ca El este VIU astazi si sta la dreapta Tatalui Sau ca Mare Preot si mijloceste si azi si mijloceste continuu pentru noi, pentru slabiciunile noastre.
Pentru toti aceia care au incalcat legea lui Dumnezeu si doresc reabilitarea si refacerea relatiei cu Tatal, El este Cel care mijloceste si face aceasta impacare.
A trait pe pamant si ca Unul care a fost isipitit are mila de slabiciunile noastre, "căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre...", El doreste sa ne ajute si sa ne de o nadejde vie. Apropiindu-ne de scaunul harului de fapt ne apropiem de ISUS, pentru ca El sta la dreapta Tatalui si din El curge in fiecare zi dragoste, indurare, iertare si de la El ne vine ajutorul potrivit la vreme de nevoie.
Astazi daca ai nevoie de ajutor, nu iti ramane de facut decat sa te apropi de tronul harului si din El iti vei primi toate binecuvantarile.
Astazi daca ai nevoie de ajutor, nu iti ramane de facut decat sa te apropi de tronul harului si din El iti vei primi toate binecuvantarile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu