Hrana ta zilnica!

3 OCTOMBRIE

Filimon 1:1-12

In manualele şcolare, lecţiile propriu-zise sunt adesea urmate de câte un exerciţiu aplicativ. Epistola către Filimon ne face să ne gândim la aceasta. Ea nu conţine nicio revelaţie particulară, însă ne arată punerea în practică de către Pavel şi tovarăşii lui a îndemnurilor din celelalte epistole ale sale. „Imbrăcaţi-vă deci, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, smerenie...", le scria el colosenilor (cap. 3.12...; comp. şi v. 5 cu Efeseni 1.15). Şi tocmai în Colose locuia Filimon, om evlavios, prieten al apostolului, bogat, pentru că avea sclavi. Unul dintre ei, Onisim, după ce fugise de la el, 1-a întâlnit pe Pavel, întemniţat la Roma, şi s-a întors la Dumnezeu. Acum apostolul îl trimitea la stăpânul lui, purtând acest mesaj emoţionant. Era o acţiune contrară poruncii legii, potrivit căreia sclavul fugit nu trebuia dat înapoi stăpânului său (citiţi Deuteronom 23.15,16). Legea, în adevăr, ţinea cont de împietrirea inimii omului (comp. cu Marcu 10.5), în timp ce harul, la apostol, ţinea cont de acelaşi har care lucra şi în inima lui Filimon. Pavel cunoştea dragostea acestuia pentru toţi sfinţii (v. 5) şi dovezile pe care le dăduse (v. 7).

O duminica insotita de binecuvantari!

Daca vrei sa vezi cat esti de iubit de Domnul, incearca sa vezi intotdeauna partea ”plina a paharului”.

- Numara binecuvantarile...nu incercarile.

- Aminteste-ti de cate ori ai zambit...nu-ti aminti lacrimile care-au curs lin pe obraz.

-Numarati prietenii, nu dusmanii.

- Aminteste-ti mesele bogate, nu lipsurile pe care le-ai avut uneori.

Aminteste-ti noptile linistite dormite in pat, nu-ti aminti pe cele din spital.

Numara zilele in care ai fost sanatos, nu le numara pe cele cu suferinta.

Acum ca ti-ai amintit si le-ai numarat...ce spui? 

Esti iubit si binecuvantat de Domnul???

EU SUNT !

Multumeste-i si tu Domnului pentru toate!

 Va doresc o duminica binecuvantata in continuare!

Hrana ta zilnica!

2 OCTOMBRIE

Tit 3.1-15

Purtarea noastră faţă de autorităţi şi faţă de toţi oamenii trebuie, în mod necesar, să fie deosebită de tot ce eram „şi noi" înainte de întoarcerea la Dumnezeu. Şi această amintire a tristei noastre stări de altădată este în măsură să ne facă „plini de blândeţe faţă de toţi oamenii" (v. 2; Filipeni 4.5). Departe de a ne ridica deasupra lor, noi putem să-i invităm, prin propriul nostru exemplu, să profite de acelaşi har care ne-a regenerat pe noi (prin spălarea naşterii din nou).

În această epistolă, faptele bune sunt menţionate de şase ori (cap. 1.16; 2.7,14; 3.1,8,14). Sub pretext că ele nu au valoare pentru mântuire (v. 5), noi riscăm să le subestimăm importanţa şi să ne despărţim de alţi creştini mai puţin instruiţi asupra altor aspecte doctrinare. Dimpotrivă, noi trebuie să fim „cei dintâi în fapte bune", şi aceasta cu un dublu scop: întâi pentru a fi de folos oamenilor (v. 8), apoi pentru a nu fi neroditori (v. 14).

Domnul are plăcere să producă roade în viaţa alor Săi şi tot El apreciază natura lor. Bună este numai lucrarea făcută pentru El. Vânzând parfumul pentru a da săracilor, Maria ar fi făcut o faptă bună înaintea ochilor lumii, dar, vărsându-1 pe picioarele Domnului, a ştiut să facă o lucrare bună pentru El (Matei 26.10).

Hrana ta zilnica!

1 OCTOMBRIE

Tît 2.1-15

Alături de aceia care sunt rânduiţi „bătrâni" în adunare (cap. 1.5-9), fiecare creştin, tânăr sau vârstnic, frate sau soră, trebuie să aibă o bună mărturie (v. 2-10). Îndemnul adresat robilor se aplică tuturor răscumpăraţilor Domnului. Puţini sunt aceia care nu au un şef peste ei şi, în orice fel, fiecare trebuia să se poată numi, ca şi Pavel, rob al lui Dumnezeu (cap. 1.1). Să fim „ornamente" care pun în valoare învăţătura dată de învăţătorul nostru (v. 1; comp. cu 1 împăraţi 10.4,5).

Versetele 11 şi 12 ne înfăţişează harul lui Dumnezeu manifestându-se sub două forme:

1. aduce tuturor oamenilor o mântuire pe care n-o puteau aştepta prin ei înşişi;

 2. îl instruieşte pe copilul lui Dumnezeu, învăţându-1 să trăiască cumpătat în viaţa personală; drept în

relaţiile cu alţii; cu evlavie în relaţiile cu Domnul.

 Întreaga viaţă creştină este legată de aceste trei adverbe, iar ceea ce o susţine este speranţa care umple sufletul de fericire în prezent (v. 13; cap. 1.2; 3.7).

„Dumnezeului nostru Mântuitor, ... marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos" (v. 10, 13; vezi şi cap. 1.3,4; 3.4,6): acest titlu, cuprins în Numele lui Isus (Dumnezeu Mântuitor) ne aminteşte că noi îi datorăm Lui totul. Cu toate acestea, să nu uităm niciodată că El ne-a mântuit nu pentru noi înşine, ci pentru El însuşi (v. 14).

Cum sa te rogi cu folos

Iti place sa fii mustrat?

Fiule, nu dispreţui mustrarea Domnului şi nu te mâhni de pedepsele Lui.

Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care-l iubeşte.

Proverbe 3:11-12

Traim intr-o societate in care oamenii nu mai suporta sa le spui nimic. Nu mai suporta invatatura, nu mai suporta critica si asta incepand chiar de la cele mai fragede varste. Incercati sa-i dati un sfat  copilului dumneavoastra si o sa va treziti ca imediat raspunde...”las ca stiu” , si asta la o invatatura, dar sa indraznesti sa-l mustri...

Orice parinte care-si iubeste copilul si ii doreste binele va folosi si aceasta metoda.

La fel cum parintii isi mustra copilul, asa face si Dumnezeu cu noi. Placerea insa nu este de partea noastra, dar cu toate acestea Biblia spune sa nu dispretuim si nici sa nu ne mahnim.

In cartea Iov gasim urmatoarele cuvintele:

” Ferice de omul pe care-l cearta Dumnezeu”

Ne plac noua mustrarile Domnului?

Ce inseamna de fapt sau in ce consta mustrarea Domnului?

Mustrarea ESTE:

- un act al disciplinei

- o metoda prin care Dumnezeu ne apropie de El

- o solutie de a creste in credinta

- un gest de iubire a lui Dumnezeu 

Mustrarea NU este neaparat plata pentru pacatul savarsit.

Mustrarea TREBUIE facuta cu duhul blandetei.

Mustrarea nu consta neaparat intr-un act vizibil de ceilalti in viata noastra. Ea poate fi sub diverse forme si poate avea efecte diferite.

Mustrarea poate fi venita prin Cuvantul din Scriptura, poate fi adusa de un frate sau o sora, poate fi o incercare in viata noastra, o boala sau un necaz, poate fi printr-un mesaj biblic rostit de pastor sau prin orice alta forma pe care Dumnezeu o doreste. Sa ne amintim de magarita lui Balaam...

O mustrare primita este dovada ca Dumnezeu ne iubeste mult.

Indemnul prorocului Osea imi arata cat de ingaduitor si de bun este Domnul:

Veniţi să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne-a sfâşiat, dar tot El ne va vindeca; El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile.

El ne-a intristat si tot El ne va da bucuria!

Asa cum poporul Israel a fost mustrat , tot asa si noi am fost si suntem mustrati de Dumnezeu, insa e trist ca omul nu prea ia aminte. Din aceasta cauza de foarte multe ori trebuie sa suportam consecintele neascultarii.

 Ziceam: „Dacă ai voi măcar să te temi de Mine şi să ţii seama de mustrare! Nu ţi-ar fi nimicită locuinţa şi n-ar veni peste tine toate pedepsele cu care te-am ameninţat.” 

Tefania 3:7

Ne mahnim si suntem suparati atunci cand suntem mustrati si trebuie sa suportam consecintele, insa toate acestea se datoreaza doar noua. In primul rand ca nu intelegem rolul mustrarii si in al doilea rand ca nu cunoastem Cuvantul.

 Inainte de toate Dumnezeu doreste sa-L cunoastem pe El.

Căci bunătate voiesc, nu jertfe, şi cunoştinţă de Dumnezeu mai mult decât arderi-de-tot!

Osea 6:6

Cuvantul este cel care ne aduce intelepciune!

Nadajduiesc ca prin cunoastrea Cuvantului devenim intelepti si acceptam, intelegem si ne corectam de tot ceea ce am gresit uneori in viata.

 Nesocotitul dispreţuieşte învăţătura tatălui său, dar cine ia seama la mustrare ajunge înţelept

Proverbele 15:5

Hrana ta zilnica!

30 SEPTEMBRIE

Tit 1.1-16

Regăsim în Epistola către Tit subiectele care ne-au preocupat în 1 Timotei: rânduiala în adunări, învăţătura sănătoasă, opusă celei a falşilor învăţători, roadele acesteia în purtarea celor credincioşi. Pavel i-a dat lui Tit răspunderea de a alege şi de a rândui bătrâni (la plural) în fiecare adunare (Fapte 14.23). Suntem departe de principiul atâtor Biserici în care un singur om cumulează aceste funcţii şi, de regulă, ajunge să fie depăşit de ele şi să nu le poată îndeplini. Demnitate, seriozitate, ospitalitate, stăpânire de sine - astfel sunt trăsăturile morale indispensabile ale unui supraveghetor.

Nu este deloc măgulitor portretul cretanilor schiţat de propriul lor profet şi confirmat de apostol. Trăsăturile, mai mult sau mai puţin acuzate, ale omului firesc nu sunt şterse prin întoarcerea lui la Dumnezeu. Unul rămâne mai înclinat să poarte o minciună, altul spre lene sau spre mândrie. Fiecare copil al lui Dumnezeu trebuie să înveţe să-şi cunoască propriile tendinţe şi, cu ajutorul Domnului, să vegheze apoi să nu le permită să se manifeste.

 Aşadar nesupunerea! 

Cea a copiilor faţă de părinţii lor (sf. v. 6) riscă să se arate mai târziu faţă de învăţătura divină (v. 10). Şi Dumnezeu nu recunoaşte lucrările celui ce nu se supune autorității Cuvântului Său (sf.v.16).

Hrana ta zilnica!

Din nou timpul...cel mai mare dusman al meu, m-a facut sa ratez mesajul si hrana pentru sufletul nostru.

Ieri, fiind miercuri am avut o zi mai aglomerata, vacanta a luat sfarsit, concediile au trecut, asa ca au inceput repetitiile de cor. Dupa serviciul de zi cu zi, repetitii, putine cumparaturi, etc...am ajuns epuizata seara si am ratat.

Stiind insa ca cititorii mei fideli, ma vor ierta...postez astazi si pentru ieri.

 Sufletul nostru are nevoie de hrana la fel ca si trupul.

28 SEPTEMBRIE

2 Timotei 3.1-17

Sumbrul portret moral din versetele 2-5 seamănă cu cel din Romani 1.28-32, cu această diferenţă strânsă că aici nu sunt zugrăviţi păgâni, ci oameni care-şi zic creştini. Iar ceea ce îl agravează este că forma de evlavie, ipocrizia, acoperă aceste trăsături înspăimântătoare cu o spoială înşelătoare. „Dar tu...", întrerupe din nou apostolul (v. 10, 14; 4.5). De o parte sunt aceşti oameni imorali, „întotdeauna învăţând şi neputând veni niciodată la cunoştinţa adevărului..." (v. 7); de cealaltă parte se află acest tânăr slujitor al lui Dumnezeu, hrănit încă din copilărie cu „sfintele scrieri", sub influenţa unei mame şi a unei bunici evlavioase (cap. 1.5). Ce fericiţi sunt cei care, încă de la vârstă fragedă, au fost cititori perseverenţi ai Cuvântului lui Dumnezeu! Lor, şi nouă tuturor, se adresează acest îndemn: „rămâi în cele ce ai învăţat” (v. 14).

Versetul 16 stabileşte deplina inspiraţie a tuturor Scripturilor şi, în acelaşi timp, autoritatea lor pentru a învăţa, pentru a convinge, pentru a îndrepta şi pentru a instrui în dreptate. Cuvântul lui Dumnezeu îl hrăneşte şi îl formează pe omul lui Dumnezeu. Timotei era unul dintre aceştia, în pofida tinereţii lui (v. 17; 1 Timotei 6.11). Acest titlu de om al lui Dumnezeu este încă şi mai nobil decât cel de ostaş, de lucrător sau de rob al Domnului (cap. 2.3,15,24). Dumnezeu ne arată aici cum putem deveni astfel. De asemeni, El să ne ajute să dorim să devenim astfel!

29 SEPTEMBRIE

2 Timotei 4.1-22

Chiar dacă mulţi îşi întorc urechile de la adevăr (v. 4), lucrătorul Domnului nu trebuie să lucreze în mai mică măsură, ci să vestească Cuvântul, să avertizeze, să stăruie „la timp şi nelatimp", să convingă, să mustre, să îndemne..., pe scurt să-şi împlinească deplin slujba (v. 2,5). Pavel dăduse el însuşi exemplu. Alergarea lui era încheiată. Sportivii însă ştiu că o competiţie nu este niciodată câştigată înaintea liniei de sosire. A abandona sau a te lăsa depăşit pe ultimii metri înseamnă a fi pierdut toată cursa ... cu premiul ei. Şi aceşti ultimi paşi sunt adesea cei mai dificili. Apostolul nostru drag ne dă o apreciere rapidă emoţionantă a condiţiilor finale ale luptei şi cursei sale: închisoarea, frigul şi lipsa hainelor (1 Corinteni 4.11; 2 Corinteni 11.27; aici el cere mantaua: v. 13), răutatea şi împotrivirea oamenilor (v. 14, 15), înfăţişarea lui înaintea Cezarului (Nero) în absenţa tuturor prietenilor (v. 16).

Aceştia se risipiseră. Dima chiar îl abandonase. Nu putem fi în acelaşi timp dintre cei care iubesc „veacul de acum" (v. 10) şi dintre cei care iubesc arătarea Domnului (v. 8). Iar epistola se încheie cu suprema resursă într-un timp de ruină: harul. Acesta era cuvântul de «salut» al apostolului (cap. 1.2) şi, de asemenea, este cuvântul său de «adio» (v. 22). Acest har să fie cu fiecare dintre noi!