Hrana ta zilnica!

Din nou timpul...cel mai mare dusman al meu, m-a facut sa ratez mesajul si hrana pentru sufletul nostru.

Ieri, fiind miercuri am avut o zi mai aglomerata, vacanta a luat sfarsit, concediile au trecut, asa ca au inceput repetitiile de cor. Dupa serviciul de zi cu zi, repetitii, putine cumparaturi, etc...am ajuns epuizata seara si am ratat.

Stiind insa ca cititorii mei fideli, ma vor ierta...postez astazi si pentru ieri.

 Sufletul nostru are nevoie de hrana la fel ca si trupul.

28 SEPTEMBRIE

2 Timotei 3.1-17

Sumbrul portret moral din versetele 2-5 seamănă cu cel din Romani 1.28-32, cu această diferenţă strânsă că aici nu sunt zugrăviţi păgâni, ci oameni care-şi zic creştini. Iar ceea ce îl agravează este că forma de evlavie, ipocrizia, acoperă aceste trăsături înspăimântătoare cu o spoială înşelătoare. „Dar tu...", întrerupe din nou apostolul (v. 10, 14; 4.5). De o parte sunt aceşti oameni imorali, „întotdeauna învăţând şi neputând veni niciodată la cunoştinţa adevărului..." (v. 7); de cealaltă parte se află acest tânăr slujitor al lui Dumnezeu, hrănit încă din copilărie cu „sfintele scrieri", sub influenţa unei mame şi a unei bunici evlavioase (cap. 1.5). Ce fericiţi sunt cei care, încă de la vârstă fragedă, au fost cititori perseverenţi ai Cuvântului lui Dumnezeu! Lor, şi nouă tuturor, se adresează acest îndemn: „rămâi în cele ce ai învăţat” (v. 14).

Versetul 16 stabileşte deplina inspiraţie a tuturor Scripturilor şi, în acelaşi timp, autoritatea lor pentru a învăţa, pentru a convinge, pentru a îndrepta şi pentru a instrui în dreptate. Cuvântul lui Dumnezeu îl hrăneşte şi îl formează pe omul lui Dumnezeu. Timotei era unul dintre aceştia, în pofida tinereţii lui (v. 17; 1 Timotei 6.11). Acest titlu de om al lui Dumnezeu este încă şi mai nobil decât cel de ostaş, de lucrător sau de rob al Domnului (cap. 2.3,15,24). Dumnezeu ne arată aici cum putem deveni astfel. De asemeni, El să ne ajute să dorim să devenim astfel!

29 SEPTEMBRIE

2 Timotei 4.1-22

Chiar dacă mulţi îşi întorc urechile de la adevăr (v. 4), lucrătorul Domnului nu trebuie să lucreze în mai mică măsură, ci să vestească Cuvântul, să avertizeze, să stăruie „la timp şi nelatimp", să convingă, să mustre, să îndemne..., pe scurt să-şi împlinească deplin slujba (v. 2,5). Pavel dăduse el însuşi exemplu. Alergarea lui era încheiată. Sportivii însă ştiu că o competiţie nu este niciodată câştigată înaintea liniei de sosire. A abandona sau a te lăsa depăşit pe ultimii metri înseamnă a fi pierdut toată cursa ... cu premiul ei. Şi aceşti ultimi paşi sunt adesea cei mai dificili. Apostolul nostru drag ne dă o apreciere rapidă emoţionantă a condiţiilor finale ale luptei şi cursei sale: închisoarea, frigul şi lipsa hainelor (1 Corinteni 4.11; 2 Corinteni 11.27; aici el cere mantaua: v. 13), răutatea şi împotrivirea oamenilor (v. 14, 15), înfăţişarea lui înaintea Cezarului (Nero) în absenţa tuturor prietenilor (v. 16).

Aceştia se risipiseră. Dima chiar îl abandonase. Nu putem fi în acelaşi timp dintre cei care iubesc „veacul de acum" (v. 10) şi dintre cei care iubesc arătarea Domnului (v. 8). Iar epistola se încheie cu suprema resursă într-un timp de ruină: harul. Acesta era cuvântul de «salut» al apostolului (cap. 1.2) şi, de asemenea, este cuvântul său de «adio» (v. 22). Acest har să fie cu fiecare dintre noi!