3 OCTOMBRIE
Filimon 1:1-12
In manualele şcolare, lecţiile propriu-zise sunt adesea urmate de câte un exerciţiu aplicativ. Epistola către Filimon ne face să ne gândim la aceasta. Ea nu conţine nicio revelaţie particulară, însă ne arată punerea în practică de către Pavel şi tovarăşii lui a îndemnurilor din celelalte epistole ale sale. „Imbrăcaţi-vă deci, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, smerenie...", le scria el colosenilor (cap. 3.12...; comp. şi v. 5 cu Efeseni 1.15). Şi tocmai în Colose locuia Filimon, om evlavios, prieten al apostolului, bogat, pentru că avea sclavi. Unul dintre ei, Onisim, după ce fugise de la el, 1-a întâlnit pe Pavel, întemniţat la Roma, şi s-a întors la Dumnezeu. Acum apostolul îl trimitea la stăpânul lui, purtând acest mesaj emoţionant. Era o acţiune contrară poruncii legii, potrivit căreia sclavul fugit nu trebuia dat înapoi stăpânului său (citiţi Deuteronom 23.15,16). Legea, în adevăr, ţinea cont de împietrirea inimii omului (comp. cu Marcu 10.5), în timp ce harul, la apostol, ţinea cont de acelaşi har care lucra şi în inima lui Filimon. Pavel cunoştea dragostea acestuia pentru toţi sfinţii (v. 5) şi dovezile pe care le dăduse (v. 7).
Da, asa este. Trebuie sa induram multe si sa avem rabdare.
RăspundețiȘtergereSa dam dovada de slujitori ai Lui Dumnezeu.
(Daniel 6:4-24, Ps.12.1,2)
Sa ne bucuram ca am cunoscut intelepciunea Domnului,
ca este salvarea noastra.
Înţelepciunea omului chibzuit este de a-şi înţelege calea lui; iar nebunia celor neînţelepţi este înşelăciune.
Înţelepciunea sălăşluieşte în inima celui înţelept, iar în inima celor nebuni nu se arată.
Înţeleptul merge pe cărarea vieţii ce duce în sus, ca să ocolească drumul iadului care merge în jos.
Înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cine o are; pedeapsa celui nebun e nebunia.
Inel de aur şi podoabe de aur de mult preţ este povăţuitorul înţelept la urechea ascultătoare.
(Pildele lui Solomon)