9 SEPTEMBRIE Fapte 8.26-40 Filip urma să devină instrumentul unei mari lucrări în Samaria. Ce mare trebuie să fi fost astfel mirarea lui când a primit ordin să-şi părăsească câmpul de lucru, pentru a merge pe un drum pustiu! Ce loc neobişnuit, într-adevăr, pentru a vesti acolo evanghelia! Cu toate acestea, el ascultă fără să discute. Şi iată că pe acolo trece carul unui înalt ministru african, care făcuse o lungă călătorie pentru a se închina la Ierusalim. Cum însă ar fi putut el să-L găsească pe Dumnezeu în această cetate în care Fiul Său fusese respins? Acest om aduce totuşi o comoară, infinit mai mare decât cea a reginei lui (v. 27): o porţiune din Sfintele Scripturi. Şi Dumnezeu 1-a condus în lectura sa până în inima cărţii Isaia: la capitolul 53. Astfel, totul a fost pregătit înaintea slujitorului Domnului. Etiopianul Învaţă prin el să-L cunoască pe Isus. El poate fi botezat şi-şi poate continua drumul „bucurându-se" (v. 39), pentru a deveni, ne place să ne gândim, un mesager al harului în ţara sa depărtată. Nu sunt evanghelişti doar aceia care se adresează mulţimilor. Să începem prin a fi ascultători în special în deplasările noastre. Domnul va permite atunci ca şi noi să întâlnim pe drum, chiar la momentul potrivit, pe cineva căruia vom avea ocazia să i-L vestim pe Isus.
In timp ce mii de oameni fug din calea calea razboiului, altii stau si isi duc luptele pana la capat in Siria. Astazi din cauza unei furtuni de nisip care a fost deosebit de puternica si chiar neintalnita in aceasta perioada a anului, lucru care a fost declarat chiar de catre un meteorolog din Cipru, bombardamentele au fost intrerupte.
Siria, Iordania, Cipru si Israel s-a confruntat cu o furtuna deosebita. Doi morti si peste 750 de spitalizati cu probleme grave de respiratie din cauza acestei furtuni.
8 SEPTEMBRIE Fapte 8.1-25 Domnul le poruncise ucenicilor: „Veţi fi martorii Mei atât în Ierusalim, cât şi în toată Iudeea şi Samaria şi până la marginea pământului (cap. 1.8). Până aici ei împliniseră doar prima parte a acestui ordin. Pentru a-i face să urce la etapa următoare, Domnul recurge, în înţelepciunea Sa, la un mijloc dureros: persecuţie (căreia moartea lui Ştefan i-a tras semnalul). Ea are ca rezultat risipirea celor credincioşi şi, în consecinţă, purtarea evangheliei în locuri îndepărtate. Astfel, un vânt neplăcut are adesea efectul fericit de a semăna departe seminţele bune. Evanghelistul Filip (ales sau numit în cap. 6.5) coboară în Samaria pentru a-L predica pe „Hristosul": nu o doctrină, ci o Persoană (v. 5; comp. cu v. 35). Câtă putere ar avea mărturia noastră dacă, în loc de a prezenta numai adevăruri, am vorbi celor din preajma noastră de Acela de care ne este (.. .sau ar trebui să ne fie) plină inima! Astfel, aceşti samariteni, dispreţuiţi şi respinşi de către iudei, de acum iau parte împreună cu ei la botezul şi la darul Duhului Sfânt. Nici naşterea, nici meritele, nici banii - cum credea Simon vrăjitorul - nu pot să asigure cuiva acest privilegiu. Totul decurge din harul integral al lui Dumnezeu.
7 SEPTEMBRIE Fapte 7.44-60
Ştefan îşi încheie mărturia. Deşi înfăţişat ca acuzat înaintea sinedriului, din contră, el face, din partea lui Dumnezeu, o aspră judecată asupra acestui popor cu gâtul înţepenit (vezi deja Exod 32.9; 33.3...). „Voi întotdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt", le spune el, cel plin de Duh. Ce contrast între pacea ucenicului, absorbit de viziunea glorioasă a lui Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu, şi turbarea vrăjmaşilor lui! Această turbare se extinde, fără nici măcar o înscenare de judecată, la crima care va antrena, pentru multe secole, respingerea iudeilor ca naţiune şi risipirea lor pe tot pământul. Comparând ultimele cuvinte ale acestui om al lui Dumnezeu (v. 59,60) cu cele ale Domnului pe cruce (Luca 23.46 şi 34), remarcăm încă o dată cât de mult se aseamănă ucenicul cu Stăpânul spre care îşi fixase ochii. Această crimă este concluzia tragică a istoriei poporului răzvrătit, relatată de Ştefan. El o semnează cu propriul sânge, devenind, după lunga listă a profeţilor persecutaţi (v. 52), primul martir al Bisericii (citiţi 1 Tesaloniceni 2.15,16). Şi exact această scenă introduce, în chip magistral, dispensaţia Bisericii - caracterizată de prezenţa Duhului Sfânt pe pământ (Ştefan era plin de Duh Sfânt) și de prezenţa lui Hristos glorificat la dreapta lui Dumnezeu, după cum II descrie martorul credincios.
Nevoia acestui ceas este ca poporul Domnului sa se intoarca cu toata inima spre El, spre consacrare.
O realitate spirituala, nu o poveste...povestita in adunari.
Atunci cand mrejele sunt rupte se mai pot prinde pesti?
Scriptura ne spune:
'V-am scris nu ca n-ati cunoaste adevarul, ci pentru ca il cunoasteti'(1 Ioan 2:21)....dar l-ati uitat?
E nevoie sa reparam, sa redresam, sa revizuim pentru a primi putere de a invinge vrajmasul.
Fara aceasta recunoastere, fara aceasta realitate interioara care era la inceput:viata, lumina, dragoste, nu putem avea lucruri exterioare, nu vom putea purta marturia Imparatiei lui Hristos!
Pentru ca vom intampina multe impotriviri, tulburari si nu in ultimul rand vom fi considerati nebuni.
A fi nebun dupa Hristos este de dorit,insa, ne permitem sa fim soldati nepregatiti?
Domnul
ne sfatuieste sa ne intoarcem la dragostea dintai, la inceputuri,adica
la Cuvantul Lui, sa ne intoarcem la aceasta realitate,de buna voie.
Sa fie cea mai mare realizare a noastra:
'La inceput era Cuvantul....si Cuvantul era Dumnezeu'(Ioan 1:1)
Putem gandi ca cei care nu platesc pretul vor gasi vreodata adevarul?
Caci 'Cuvantul Tau este adevarul''(Ioan 17:17)?
Singurul care ne face slobozi! Sa marturisim despre biruinta crucii lui Hristos sau ne vom lasa coplesiti si depasiti de vremuri?
6 SEPTEMBRIE Fapte 7.20-43
Ştefan fusese acuzat că rostise „cuvinte de hulă împotriva lui Moise" (cap. 6.11). Vedem însă, din contră, cu ce veneraţie deosebită vorbeşte el despre acest patriarh! Frumuseţea pe care Dumnezeu o vedea în acel copil încă de la naştere (v. 20), mai târziu puterea lui în cuvinte şi în fapte (v. 22), dragostea pentru fraţii lui care 1-a îndemnat să-i cerceteze (v. 23), incapacitatea de a fi înţeles, cu care este întâmpinat din partea lor când a vrut să-i elibereze (v. 25,35) sunt tot atâtea trăsături care ar fi trebuit să poarte privirea poporului spre Mântuitorul pe care L-au respins. De altfel, însuşi Moise vestise venirea Sa, îndemnându-i să asculte de El (v. 37). Şi Petru, înainte de Ştefan, citase deja Deuteronom 18.15 în cuvântarea sa din cap. 3.22. Dublă mărturie despre împlinirea Scripturilor! Poporul însă s-a arătat nesupus şi idolatru încă de la începutul istoriei sale şi, în pofida celor mai mari dovezi de dragoste şi de răbdare din partea lui Dumnezeu, caracterul său natural nu s-a schimbat.
Aşa sunt şi sărmanele noastre inimi. Cât de departe ne-am putea întoarce printre amintiri, chiar până în frageda noastră pruncie, vom regăsi neascultarea şi pofta. Numai puterea lui Dumnezeu a putut să ne dea o altă natură.
Pentru ca doresc ca aceeasi bucurie sa cuprinda si inima voastra, nu pot sa nu impartasesc si eu la randul meu aceasta lucrare pe care Dumnezeu o face.
Duhul Domnului misca inimi, schimba vremuri si Domnul face tot ce doreste.
Pe treptele unei cladiri guvernamentale din Carolina de sud, mii de crestini au manifestat cantand si sustinand FAMILIA.
Familia in viziunea mea si dupa Cuvantul lui Dumnezeu se creaza in urma casatoriei intre un barbat si o femeie!
Aici puteti vedea cateva secvente de la aceasta manifestare.
Una dintre cele mai cunoscute minuni din Scriptura este inmultirea painilor si aceasta minune o putem citi pe paginile Bibliei in Ioan 6.
Cred ca si in inima ucenicilor a fost multa indoiala atunci cand Isus le-a zis sa spuna oamenilor sa sada jos si sa aduca la El cele cinci paini si doi pesti. De-altfel cred ca minunea pe care a savarsit-o Domnul Isus, hranind peste cinci mii de suflete, pentru ucenici a fost un salt si un pas foarte urias al credintei. Numarul multimii a fost cel care a lasat o umbra de necredinta in inima lor, uitand ca au de-a face cu un Dumnezeu Atotputernic.
De multe ori si cred ca intotdeauna, in multe situatii din viata noastra ne lasam coplesiti de probleme, ne uitam la dimensiunea lor, privim la neputinta noastra si dam din cap neputinciosi. Insa, ca si Copiii rascumparati si infiati de Hristos, nu avem voie sa ne lasam cuprinsi nici de teama si nici de ingrijorare, oricat de mare ar fi problema, oricat de imposibila omeneste ar parea. Noi trebuie sa traim prin credinta si cei mai important, trebuie sa stim Cine este Tatal nostru in care ne-am pus increderea.
Cand medicul spune: ,,pana aici”, Dumnezeu poate spune, daca vrea, ,,NU!
Va trai, pentru ca Eu dau viata”.
Intotdeauna si in orice situatie, sa nu uitam niciodata ca DUMNEZEU ARE ULTIMUL CUVANT!
Cand, lucrarea care ne sta in fata ni se pare prea mare pentru noi si avem tendinta de a face un pas inapoi spunand ...,,pe mine ma depaseste”, sa nu ne lasam intimidati de dimensiunea ei, cu Dumnezeu orice lucru este cu putinta. Sa nu lasam niciodata ca frica si indoiala sa puna stapanire pe noi, desi diavolul are grija sa scoata intotdeauna in evidenta dimensiunea problemei si in acelasi timp are grija sa ne aminteasca si neputinta noastra.
De ce spun asta? Citind textul vad ca de multe ori este prezentata dimensiunea multimii:
(Ioan 6:2) ,,O mare gloată mergea după El...”
(Ioan 6:5) ,, IsusŞi-a ridicat ochii şi a văzut că o mare gloată vine spre El”, ba mai mult acum este specificat si numarul, (Ioan 6:10) ,, Oamenii au şezut jos, în număr de aproape cinci mii”
Pe langa dimensiune multimii, vad in acelasi timp prezentat in text si putinul sau resursele pe care le aveau la dispozitie, ,,cinci paini si doi pesti”. De fapt nici pe acestea nu le aveau ei, ci un biet copilas caruia mama i-a purtat de grija sa aibe ce manca.
„Este aici un băieţel care are cinci pâini de orz şi doi peşti, dar ce sunt acestea la atâţia?” v. 9
Iata asadar, ca pe buna dreptate au fost ingrijorati ucenicii. O mare multime....si un mare nimic...
Cinci mii de oamenii...cinci paini si doi pesti!!??
Omeneste....imposibil! Dumnezeieste...totul cu putinta, pentru ca sursa resurselor noastre nu este la noi, indiferent ce job avem, indiferent cate conturi detinem, sursa resurselor este Dumnezeu.
As da si la altul...dar atat de putin am si eu...abia imi ajunge...
Cam acesta este gandul care este in mintea noastra, sau poate doar in mintea mea.
Un lucru insa, trebuie sa nu-l uit niciodata: daca voi pune totul in minile lui Dumnezeu, El va inmultii, El va aduce viata si El va binecuvanta. NU vrei si tu sa incredintezi totul in mainile LUI?
5 SEPTEMBRIE Fapte 7.1-19
Ştefan nu profită de posibilitatea pe care i-o dă marele preot de a se justifica pe sine faţă de acuzaţiile false care i le aduc. Duhul Sfânt de care este umplut îi dictează „chiar în acel ceas" ce trebuie să răspundă (Luca 12.11,12). El se va folosi de istoria lui Israel pentru a le prezenta căile lui Dumnezeu şi credincioşia Sa în acelaşi timp cu infidelitatea poporului. Într-adevăr, această istorisire, care ocupă un spaţiu important în Cuvântul lui Dumnezeu, prezintă, sub formă de „pilde" (sau imagini, tipuri), învăţături destinate să servească drept avertismente (1 Corinteni 10.11). Avraam fusese chemat de Dumnezeul gloriei şi ascultase (Evrei 11.8). El luase prin credinţă promisiunile pe care Dumnezeu i le făcuse înainte de naşterea lui Isaac. Descendenţii lui trebuia să stea un timp în Egipt, să sufere robia, apoi să iasă de acolo şi să slujască Domnului în ţara promisiunii. „Îmi vor sluji”(v. 7) — ce cuvinte menite să atingă conştiinţa acestui popor nesupus şi răzvrătit!
Istoria lui Iosif, respins de fraţii lui, apoi înălţat de Faraon, ilustrează într-un mod remarcabil atât ura iudeilor împotriva lui Hristos, cât şi poziţia glorioasă pe care Dumnezeu I-a dat-o după ce îl eliberase „din toate necazurile lui" (v. 10).
Dupa cateva zile in care datorita unor ,,mari experti” am ramas fara internet in casa, astazi am reusit sa chem pe un ,,mare expert”, doar ca de data aceasta omul chiar era expert si mi-a facut conexiunea iarasi, asa ca incerc cumva sa revin la zi si sa ma mai documentez in ceea ce privesc ,,vestile” fie ca sunt bune sau rele.
Bune...? Nu prea sunt, rele in schimb...una dupa alta. Singura veste buna este ca si astazi Dumnezeu inca a mai lasat o zi de indurare peste noi, cu toate ca nu meritam, mai ales la ceea ce vad ca este in jur, desi pentru a vedea aceasta veste buna, nu avem nevoie de internet, ci o simtim toti, in fiecare zi cand deschidem ochii si vedem ca suntem inca in viata. Eu cel putin traiesc prin har, si nu prin merit...si-I multumesc Domnului!
Daca putini sunt printre cei care au curajul sa lupte impotriva acestor stapaniri care se lupta sa-si aseze scaunul de domnie peste intreg pamant, iata ca o functionara din Kentucky a avut curajul, si are curajul pana la capat pentru ca din ce am citit, functionara nu numai ca s-a opus ordinului dat de Curtea Suprema sa elibereze certificatele de mariaj pentru cuplul de homosexuali, dar a si fost arestata. In ciuda acestui fapt ea a ramas statornica principiilor ei crestine, pana la capat si pentru asemenea oameni, nu putem decat sa spunem : ,,Slavit fii Isuse”, iar pentru acesti oameni ma rog ca Domnul sa-i binecuvinteze si sa-i ocroteasca.
Supusa presiunii, femeia nu a cedat.
Adusa in fața instanței, Kim Davis a reafirmat că nu a dorit nicio clipă
să renunțe la principiile sale creștine și că nu va da niciun pas
înapoi, chiar dacă, de două luni, sfidează deciziile Curții Supreme.
”Nu
trebuie să mă gândesc la asta. Nu am de făcut vreo alegere”, a spus
Davis. Întrebată cum definește căsătoria, Davis a răspuns din nou:
”Căsătoria este între un bărbat și o femeie”, scrie
Avocatul lui Kim a cerut judecătorului ca aceasta să primească
doar o amendă, insa judecătorul a decis că o astfel de sancțiune nu ar fi
suficientă pentru a pedepsi comportamentul funcționarei.
Iata ca daca la inceput unii au crezut ca e de gluma....uite ca nu-i!
Vin vremuri, si au venit deja in care trebuie sa alegem, ori suntem crestini in adevaratul sens al cuvantului si calcam pe urmele Mantuitorului nostru Isus Hristos, ori purtam doar un nume sa cream impresie.
Va trebui sa alegem:
Ori cu Hristos, ori cu Mamona....?!
S-au dus vremurile in care ne-am putut pemite sa fim fatarnici si ipocriti, inselandu-ne singuri, bineinteles noi am crezut ca-L putem insela si pe Dumnezeu. Astazi Dumnezeu ne pune in cantar,
ori cu Hristos, ori cu Mamona.
Cine nu este cu mine, este impotriva mea si cine nu aduna cu Mine, risipeste! Luca 11:23
Poate ne intrebam, ,,de ce era nevoie sa se ajunga aici”?
Era nevoie! Alfel am fi continuat sa traim o pocainta ieftina si de pe buze asa cum multi ne-am permis si inca poate ne-o mai permitem multi sa traim.
E momentul in care Dumnezeu ne cere sa alegem. E momentul in care dragul meu cititor, iti spun tie si imi spun mie in primul rand, trebuie sa aratam ca traim pentru Hristos, si doar pentru El.
E momentul in care versurile acestei cantari pe care o cantam de atatea ori in biserica, va trebuie sa le punem in practica:
Caci daca traim pentru Domnul traim
Si daca murim pentru Domnul murim
Deci fie ca traim, fie ca murim, noi suntem ai Domnului.
4 SEPTEMBRIE Fapte 6.1-15 Tabloul armonios din capitolele 2.42 şi 4.32 este deja umbrit. Un murmur (o reclamaţie pe care nu îndrăznim să o formulăm cu glas tare) se înalţă din mijlocul ucenicilor. Să veghem încât să facem să tacă în noi astfel de murmure de nemulţumire sau de invidie, pentru că, prin ele, „nimicitorul” vrea să tulbure comuniunea copiilor lui Dumnezeu (citiți 1 Corinteni 10.10). Pentru a îndrepta lucrurile ajunse în această stare, sunt aleşi slujitori. Noi nu ne-am fi gândit că, până şi pentru a sluji la mese, se cuvine să fim „plini de Duh Sfânt'' (v. 3). Şi totuşi, aceasta este starea normală a creştinului şi ea ar putea fi şi a noastră, dacă o dorim. Insă nu aşa cum cred unii, cerând ca Duhul Sfânt să mai vină o dată, pentru că El este deja în cel credincios, ci lăsându-L în deplină libertate în tot templul inimii noastre. In special la Ştefan, Duhul străluceşte sub trei caractere „de putere, de dragoste şi de chibzuinţă'' (sau de înţelepciune)! v. 8 şi 10; comp. cu 2 Timotei 1.7). Lucrările (v. 8) şi cuvintele (v. 10) acestui om al lui Dumnezeu închid gura vrăjmașilor lui, care nu pot face altceva decât să tocmească maritori mincinoşi împotriva lui (comp. cu Matei 26.59). Faţa lui însă străluceşte deja de o frumuseţe cerească (v. 15).
Toată lumea se întreabă, în aceste zile fierbinți de toamnă, dacă
Europa este în stare să rezolve cea mai gravă criză izbucnită după cel
de-al Doilea Război Mondial. Au apărut întrebări cruciale: migrație sau
invazie?
Scenariile sunt apocaliptice și derutante pentru ambele ipoteze.
Bătrânul continent este îngenuncheat și caută răspunsuri. Putin tace.
Obama tace. Pentru Statele Unite, criza greacă, criza banului, a stârnit
mai multe ecouri decât criza refugiaților. Nu se mai vorbește despre
scutul antirachetă, despre măsurile Kremlinului anti-SUA, despre invazia
țaristă din Crimeea și Ucraina… Noul scenariu este criza refugiaților.
Nimeni nu spune cum a apărut Statul Islamic. Nimeni nu spune ce s-a
întâmplat cu Al Qaeda, deși orice om inteligent înțelege că acești
fanatici, care răspândesc teroarea pe tot globul, sunt urmașii
defunctului Bin Laden.
Mari giganți ai planetei tac. De ce? Pentru că sunt complici la
aceste atrocități. Marile puteri, începând cu Statele Unite, au stârnit
viesparul, în complicitate cu cele mai puternice state europene.
Interesele au fost de ordin financiar, doar financiar, nicio intervenție
militară nu a avut niciodată un scop umanitar. Ce este însă trist și
revoltător este că "marii licurici" au decis, tacit, să sacrifice
bătrânul continent pentru a se salva pe ei înșişi de invazia celor
condamnați la moarte pentru aurul negru.
Nimeni nu vrea să spună adevărul pentru că adevărul este, în aceste
zile, incriminator. Modul în care acționează refugiații poate părea
haotic, disperat, dar și bine organizat. În spatele amărâților, care fug
de frica jihadiștilor, se află, probabil, membrii primelor celule
teroriste care vor pune steagul în punctele strategice ale Europei. Sper
să mă înșel…
Dar ce face România în aceste zile? Ce fac autoritățile române pentru
a se pune la adăpost de cea mai importantă criză din ultimii 70 de ani?
România vorbește pe mai multe voci, pentru că este condusă de
incompetenți. Nu am auzit în aceste zile nicio voce credibilă din
spațiul politic, care să spună care este strategia de apărare a României
în fața acestui nou pericol. În România răposatului Lăpușneanu, boierii
se luptă pentru putere, avere și privilegii… Atâta timp cât mai este un
os de ros, interesul național nu poate să primeze celui personal.
Citind atatea si auzind atatea despre criza imigrantilor, incercam fiecare sa ne spunem parerea si sa ne dam cu presupusul, devenind fiecare dintre noi mari analisti peste noapte. Bineinteles, fiecare din noi avem dreptul s-o facem de-aceea si opiniile sunt multe si sunt atat de diferite. Unii privesc cu mila si compasiune, altii isi intorc capul nepasatori, in timp ce altii isi spun, "nu-i treaba mea".
Cautand si eu sa imi fac o parere personala, am gasit o istorioara.
Într-o zi, un biet călător, străin, sărac si murdar, sosi la casa unui om şi-i ceru adăpost.
– Casa mea nu-i han, îi răspunse omul nervos...şi-l goni.
Călătorul îi zise atunci:
– Mai înainte de a pleca de aici, îngăduie-mi să-ţi pun trei întrebări.
Zgârcitul încuviinţă, că doar nu dădea nimic.
Călătorul îl întrebă:
– Cine a locuit înaintea dumitale în casa aceasta?
– Tata…
– Dar înainte de dânsul?
– Bunicul...
– Dar după dumneata, cine va locui în ea?
– Copiii mei
Atunci săracul zise:
– Precum se vede, în casa aceasta a
dumitale, nu stă nimenea statornic. Unii se duc si alţii vin… Aşa că-i
tot un fel de han… Aşa suntem noi pe lumea asta: "călători şi străini..."
Zgârcitul fu atins în suflet de aceste vorbe şi primi să adăpostească pe călătorul acela sărac.
Şi de-atunci, niciodată n-a mai alungat de la sine pe nimeni.
Ma uit la tot ceea ce se intampla in jurul meu si vad cat sunt de binecuvantata, desi spre rusinea mea o spun, nu intotdeauna sunt multumitoare si nu intotdeauna sunt recunoscatoare. E adevarat ca fiecare avem in viata incercari, avem probleme, avem parte de ispite, de neajunsuri, avem parte de suferinta, de boala...insa in mijlocul lor, trebuie sa recunoastem ca nu intotdeauna am avut parte doar de acestea, ci am avut parte si de o multime de binecuvantari.
Dar, cate din aceste binecuvantari sunt pentru ca am meritat...?
Va spun eu....NICIUNA!
"Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt"
Daca suntem in viata...e doar harul Lui!
Daca avem o casa, un loc unde sa ne punem capul seara si nu traim drama imigrantilor din tarile musulmane...e doar harul Lui!
Daca avem ce pune pe masa inaintea noastra si a copiilor nostri...e doar harul Lui!
Daca avem o haina ce pune pe noi...e doar harul Lui!
Daca suntem ceea ce suntem e doar harul Lui si nu meritul nostru!
Haideti sa-I multumim impreuna si sa-I spunem Tatalui,
3 SEPTEMBRIE Fapte 5.33-42 De data aceasta, pentru a-i elibera pe ai Săi, Dumnezeu nu Se mai foloseşte de un înger, ci de un renumit fariseu (sectă opusă celei a saducheilor), numit Gamaliel. Era un învăţător cunoscut şi respectat printre iudei. Cu moderaţie, servindu-se de exemple pe care fiecare le cunoştea, el îi îndeamnă pe colegii lui la a avea răbdare, pentru că sfârşitul urma să arate dacă această lucrare era de la oameni sau de la Dumnezeu. De altfel, niciodată nu este greu să distingi de ce parte se află cei care pretind a fi cineva (v. 36). Nu tot aşa era însă cu apostolii. Recunoscând că prin ei înşişi nu erau nimic, ei dădeau toată gloria Numelui lui Isus, pe care nu încetau să-L vestească (cap. 3.12; 4.10). Domnul îi prevenise altădată pe ucenici că se va pune mâna pe ei, că vor fi persecutaţi, predaţi sinagogilor şi închişi (Luca 21.12). Într-adevăr, toate aceste încercări nu întârzie să vină (v. 17-32), iar de atunci, ele n-au încetat să fie partea celor credincioşi, aici sau acolo. Noi Îi mulţumim adesea Domnului că ne-a cruţat de persecuţiile care fac ravagii în unele ţări. Să nu uităm însă că a suferi pentru Numele Său este onoare. Apostolii se bucură că au fost socotiţi vrednici de aceasta (v. 41; comp. cu 1 Petru 4.19; Matei 5.11,12).
2 SEPTEMBRIE Fapte 5.17-32
Marele preot şi cei împreună cu el sunt plini de invidie văzând că nişte oameni fără carte şi care nu făceau parte din cler au un asemenea succes asupra mulţimilor. Mai ales saducheii, negând învierea, sunt deosebit de înverşunaţi împotriva apostolilor care o vestesc pe cea a Domnului Isus (v. 17; cap. 4.12). Neputând să-şi impună autoritatea în alt mod, ei îi aruncă în închisoare pe aceşti oameni pe care nu ajung să-i facă să tacă. Domnul însă trimite un înger pentru a-i elibera pe slujitorii Săi, care imediat se întorc să dea învăţăturii în templu. Mai-marii sunt informaţi şi îi fac să se înfăţişeze înaintea sinedriului. „Vreţi să aduceţi asupra noastră sângele Omului acestuia", le spun ei, deşi, în faţa lui Pilat, ei înşişi împreună cu tot poporul au cerut ca sângele Lui să fie asupra lor şi asupra copiilor lor (Matei 27.25). Apoi le ordonă încă o dată să tacă.
„Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni", răspund Petru şi apostolii (v. 29; vezi cap. 4.19). $i încă o dată dau o şi mai strălucită mărturie despre glorioasa înviere a lui Isus, „Domn şi Mântuitor", ca şi despre iertarea de păcate prin El.
Cu intarziere, dar sa nu ramanem fara continuitate in acest studiu, avem astazi hrana zilnica ptr. 1 SEPTEMBRIE Fapte 5.1-16
Capitolul 4 începea printr-o conjuncţie adversativă („dar") care anunţa intervenţia vrăjmaşului împotriva adevărului începând de afară. Capitolul 5 se deschide printr-un alt „dar", care introduce lucrarea sa înăuntru, pentru coruperea Adunării. Şi ştim că de atunci Satan n-a încetat să fie activ în aceste două feluri. Duhul de imitaţie şi dorinţa de a părea evlavioşi i-au antrenat la minciună pe Anania şi pe Safira. Petru îi mustră cu o sfântă indignare, iar ei sunt loviţi imediat de mâna lui Dumnezeu. Soarta lor veşnică nu este aici în discuţie. Este vorba de o manifestare a guvernării lui Dumnezeu. Sub pretext că suntem obiecte ale harului Său, să nu ne gândim cumva că Dumnezeu ar avea mai puţin dezgust faţă de păcat; El este sfânt şi astfel trebuie să fie copiii Săi I (1 Petru 1.15-17).
„Şi mare frică i-a cuprins pe toţi cei care au auzit" (v. 5). Este un sentiment pe care trebuie să-1 cultivăm şi noi faţă de Acela care ne citeşte gândurile cele mai tainice.
Versetele 12-16 ne vorbesc despre minunile dragostei înfăptuite „prin mâinile apostolilor" şi, de asemenea, ne arată că nu este suficient să-i admirăm pe cei credincioşi; trebuie făcut pasul cu îndrăzneală pentru a ne alătura Domnului (v. 13,14). În Apocalipsa 21.8, fricoşii sunt cei dintâi numiţi printre cei pierduţi veşnic.
31 AUGUST Fapte 4.23-37
Petru şi Ioan îi regăsesc pe ceilalţi ucenici (numiţi „ai lor", în v. 23), le spun şi lor hotărârea mai-marilor poporului, după care, în loc să se hotărască cu privire la ce au de făcut, apelează la resursa lor comună: rugăciunea (vezi şi cap. 6.4; 12.5,12; 14.23). Ei recunosc, în revolta iudeilor şi a naţiunilor împotriva lui Dumnezeu şi a „Sfântului" Său „Slujitor, Isus" (v. 27), împlinirea Scripturilor (încă parţială, ceea ce i-a făcut pe apostoli să omită să citeze, din Psalmul 2, înfricoşătorul răspuns divin la aceste provocări ale oamenilor).
Îndrăzneala este un cuvânt caracteristic acestui capitol (v. 13,29,31) şi al cărţii în ansamblu, care se încheie aproximativ tot cu acest cuvânt (cap. 28.31).
Aceasta nu are nimic de-a face cu energia cărnii, care cândva îl împinsese pe Petru înainte ... şi care apoi îl părăsise. Ucenicii o obţin ca răspuns la rugăciunile lor.
Să-i imităm şi noi, atunci când simţim că ne părăseşte curajul!
Ca urmare, în versetele 32-37 avem o nouă descriere minunată a Adunării în prospeţimea dragostei dintâi. Fără pretenţia de a reveni la acest fericit început, să ne străduim să trăim în spiritul său, lăsând deoparte egoismul nostru şi prinzând toate ocaziile de a ne dedica fraţilor noştri.
30 AUGUST Fapte 4.1-22 O lucrare atât de puternică nu poate să nu stârnească împotrivirea lui Satan. Instrumentele lui ne sunt cunoscute: Ann, Caiafa, preoţii, bătrânii şi cărturarii, pe scurt, principalii responsabili de condamnarea Domnului. Dacă i-ar fi cruţat pe ucenici, prin însuşi faptul acesta ar fi recunoscut că au fost nedrepţi când L-au omorât pe Învăţătorul. Orgoliul îi împiedică să o facă. Ei perseverează în ura lor împotriva Numelui lui Isus. El însuşi devenea de atunci încolo piatra de încercare în cel mai înalt grad: pentru unii, „Piatra cap de unghi, aleasa, preţioasă", iar pentru alţii, „o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere" (comp. v. 11 cu 1 Petru 2.4-8). Versetul 12 esle fundamental; el afirmă valoarea unică şi necesitatea Numelui lui Isus pentru a fi salvaţi. Ucenicii sunt recunoscuţi că fuseseră împreună cu Isus (v. 13). Dacă vom trăi în mod obişnuit în comuniune cu Domnul, acest fapt va fi remarcat şi despre noi. Toată împotrivirea mai-marilor iudeilor nu poate împiedica lucrarea evangheliei (v. 4), nici închide gura apostolilor, pentru că aceştia au primit de la Dumnezeu însuşi chemarea şi misiunea lor (v. 19). Şi Cuvântul este în ei „ca un foc mistuitor" (v. 20; Ieremia 20.9).
Cele mai calde imbratisari si cele mai sfinte sarutari pentru tine draga mea prietena!
As fi vrut sa fiu langa tine sa-ti spun ca mi-esti draga, insa PADOVA este prea departe, dar Ii multumesc Domnului pentru tine. De-aceea ma rog mereu atat pentru tine cat si pentru cei dragi ai tai, si fie ca Domnul sa-ti asculte rugaciunile.
Să te asculte Domnul în ziua necazului, să te ocrotească Numele Dumnezeului lui Iacov, să-ţi trimită ajutor din locaşul Său cel Sfânt şi să te sprijine din Sion!
Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost!” şi faci din Cel Preaînalt turnul tău de scăpare, de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tău. Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale, şi ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.
29 AUGUST
Fapte 3.12-26
Aflând de vindecarea omului neputincios, mulţimea curioasă dă buzna. Toţi sunt plini de uimire şi de admiraţie (v. 10). Petru însă le abate imediat atenţia de la sine însuşi şi de la Ioan, punând minunea în dreptul puterii Numelui Isus. Această lucrare demonstra în mod strălucit viaţa şi puterea în înviere a Celui pe care ei îl dăduseră morţii. „L-aţi tăgăduit pe Cel Sfânt şi Drept", le declară apostolul, nu pentru a-i condamna, ci ca unul care a înţeles din experienţă ruşinea acestui păcat (v. 14; Luca 22.57...). „Ştiu că în neştiinţă aţi făcut aşa" (v. 17), adaugă el, confirmând cuvântul Mântuitorului de pe cruce: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac" (Luca 23.34). Şi astfel, ocazia dată aici din nou iudeilor de a auzi Evanghelia şi de a se pocăi răspunde la această rugăciune a Domnului. Au în mijlocul lor mărturia Duhului Sfânt rostită prin gura lui Petru şi văzută în adunare (cap.2.44-47).
Dacă naţiunea, recunoscându-şi păcatul, se întoarce acum la Dumnezeu, Domnul va putea reveni; dacă nu, ea nu va mai putea fi scuzată de acum încolo de neştiinţă.
Cu mai mult de 100 de ani in urma(1896), Theodor Herzl a publicat in cartea sa intitulata Statul Iudeu, in care a facut urmatoarea afirmatie: "Statul iudeu este o necesitate mondiala, deci va lua fiinta". 52 de ani mai tarziu, statul evreu a luat intr-adevar fiinta. In noaptea dintre 14 si 15 mai 1948, Ben Gurion, care era chiar prim-ministru al Israelului in anul 1948, a proclamat oficial statul Israel, prin urmatoarele cuvinte: "Am asteptat 2000 de ani acest moment si acum, in sfarsit, a sosit. Cand vremea se implineste, nimeni nu poate sta impotriva lui Dumnezeu"
De atunci Israelul a devenit subiectul nr. 1 in lume, toata atentie este indreptata spre el si a devenit "statul problema" pentru intreaga lume. De fapt, el nu a devenit, ci asa este considerat.
Uitandu-ne la evenimentele care s-au succedat de-a lungul anilor, nu putem sa nu vedem sau sa incercam sa negam ca poporul Israel este si va fi sub protectia lui Dumnezeu, indiferent ca natiunile vor sa accepte acest lucru sau nu.
El este poporul lui Dumnezeu !
Razboiul purtat in 1948, razboiul arabo-israelian arata victoria Israelului. Israelitii numesc acest razboi, "razboiul de independenta" sau "razboiul de eliberare", pe cand arabii il numesc "Catastrofa". Au urmat de-atunci multe evenimente in mijlocul acestui popor, la fel cum si perioada care ne sta in fata, pentru poporul Israel are o mare insemnatate conform celor deja cunoscute.
Ce ar trebui sa facem noi crestinii in aceste momente?
La tot ceea ce auzim, la tot ceea ce citim pe internet, lucrurile acestea ar trebui sa ingrozeasca, insa nu si pe noi, Copiii lui Dumnezeu. Sunt evenimente care se petrec cu o repeziciune fantastica si proorociile Scripturii se implinesc, cuvant cu cuvant, insa in aceste vremuri care sunt "rele", conform Cuvantului
(2 Timotei 3:1) - Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele, suntem indemnati sa facem ceva. Dar sa ne uitam pe textul dat, in Luca 21
Cândveţi vedeaIerusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape.Atunci, cei din Iudeea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă din el şi cei de prin ogoare să nu intre în el. Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris. Vai
de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în acele
zile! Pentru că va fi o strâmtorare mare în ţară şi mânie, împotriva
norodului acestuia. Vor
cădea sub ascuţişul sabiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile,
şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până se vor împlini vremurile neamurilor. Vor
fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare
printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi
al valurilor;oamenii îşi vor da sufletul de groază în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate. Atunci, vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare. Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.”
Ne uitam la orizont si parca se anunta vremuri grele , dar sa nu uitam sa avem privirea indreptata in sus si ce-i mai importanta....sa fim vegheatori!
28 AUGUST Fapte 2.42-47; 3.1-11
Capitolul 2 se încheie cu un minunat tablou al adunării la începuturile ei. Ca şi astăzi, erau adunări pentru zidire, pentru închinare şi pentru rugăciune (v. 42). Noi însă limităm adesea viaţa adunării doar la aceste manifestări, când ea ar trebui extinsă şi în casele celor care o compun (v. 46).
„fiecare suflet a fost cuprins de „teamă'', afirmă versetul 43. Sobrietatea şi seriozitatea se pot armoniza în mod de plin cu bucuria semnalată la sfârşitul versetului 46.
In capitolul 3 vedem cum puterea Duhului Sfânt se manifestă nu numai în cuvintele apostolilor, ci şi în lucrările lor.
Cerând milostenie de la Petru şi de la Ioan, sărmanul olog aşezat la poarta „Frumoasă" a templului nu se aştepta nici pe departe la darul pe care avea să-1 primească: o vindecare miraculoasă prin credinţa în singurul Nume, al lui Isus. „(„ce am, aceasta îţi dau" - spune Petru (v. 6). Când este vorba de dat, noi ne gândim, în general, mai întâi la bani (v. 6) şi prea rar la inepuizabila comoară cerească, adică la cunoaşterea Mântuitorului, de care avem totuşi privilegiul să le facem parte celor din jurul nostru.
Ce schimbare pentru acest biet olog! Până atunci, el era „la poartă” cu alte cuvinte, afară. Acum intră în prezenţa lui Dumnezeu pentru a-L lăuda (v. 8).
Va mai sta vreunul dintre voi, dragi cititori încă „la poartă"?
27 AUGUST Fapte1,22-26; 2.1-41 Pornind de la un text din profetul Ioel, Petru le-a demonstrat iudeilor că puterea care acţiona în mijlocul lor era de origine divină. Ori de câte ori auzim o lectură biblică, oricare ar fi ea, să nu uităm niciodată că Dumnezeu ne vorbeşte. Acum Petru le aminteşte de drumul minunat al lui Hristos aici, jos, de moartea şi de învierea Sa, anunţate în mai multe pasaje din Scripturi şi atestate de apostoli. Astfel, pe „acest Isus", pe care poporul II răstignise, Dumnezeu L-a pus să şadă la dreapta Sa, făcându-L şi Domn şi Hristos. Ce subiect înspăimântător bentru ucigaşii Lui, convinşi de o astfel de crimă! Străpunşi In conştiinţă, auditorii sunt cuprinşi de căinţă, am putea spune de teamă şi de confuzie deopotrivă. Cum să-L liniştească pe Dumnezeu după o asemenea crimă?
In primul rând prin pocăinţă, răspunde Petru. Aceasta nu este un simplu regret al unei purtări rele, ci o judecată pe care o facem împreună cu Dumnezeu asupra faptelor comise şi o abandonare a vechii comportări; ea este deja o primă manifestare a credinţei (iată ce apostolul nu mai are nevoie să-i invite să creadă). Trei mii de persoane sunt convertite şi botezate ca urmare a acestei prime predicări.
26 AUGUST Fapte 2.1-21 Câteva zile s-au scurs de la înălţarea Domnului. Promisiunea Sa, care este şi a Tatălui, se va împlini (cap. 1.4). Sub formă de „limbi împărţite, ca de foc" (v. 3), Duhul Sfânt, Persoană divină, coboară pe pământ şi rămâne peste ucenici. Imediat, puterea Lui se arată în ei: devin capabili să vorbească în limbi pe care nu le cunoscuseră.
Dumnezeu remediază astfel, în har, blestemul de la Babel şi le confirmă tuturor că binecuvântarea divină se va întinde peste tot pământul (Geneza 11.1-9). Sărbătoarea iudaică de la Cincizecime strângea an de an la Ierusalim o mulţime «considerabilă» dintre israeliţii risipiţi printre naţiuni. Şi această afluenţă va fi ocazia celei dintâi mari reuniuni de evanghelizare. Ce subiecte de uimire însă pentru această mulţime!
Fiecare poate auzi, în propria sa limbă, „lucrurile minunate ale lui Dumnezeu" (v. 11). Şi cei care le vorbesc sunt nişte „galileeni" fără carte (comp. cu cap. 4.13 şi cu loan 7.15). Nu este necesar să faci parte dintr-o elită, nici să fi făcut anumite studii, pentru a deveni lucrător al Domnului. Dependenţa de El şi supunerea faţă de acţiunea Duhului Său, acestea sunt singurele condiţii necesare.
Stau si urmaresc cu mare atentie ceea ce se intampla in toata Europa, ma refer la imigrantii din Siria, Libia, si Afganistan, veniti in Europa cu sutele de mii. Doar intr-o singura noapte, 7000 de imigranti au patruns in Serbia, asta dupa ce Macedonia a cedat presiunilor de la granita ei.
Comisia Europeana a propus tuturor statelor din Uniune, sa se faca redistribuirea imigrantilor care fug din calea razboiului si a foametei. Doar in cursul anului 2015 numarul lor a fost de 340 000 mii, dublu fata de aceeasi perioada a anului 2014. Intr-adevar sunt familii care si-au pierdut tot, poate chiar pe cel drag de langa el si pe deasupra mai suiera si gloantele pe la urechea ta.Nu-i placut deloc....!
Pe de alta parte acest moment este foarte prielnic, ca printre cei " oropsiti" care cer azil in mai toate tarile Europei, este momentul prielnic de a se infiltra tocmai persoane de care tocmai "ei" fug.
Dar cine-i poate cunoaste...? Cine garanteaza ca nu...?
Mi-am amintit despre Turnul Babel...
Exodul cu care ne confruntam azi, nu stiu daca nu se aseamana ceva cu....Turnul Babel , in Europa si nu numai...
Pe de alta parte citeam despre Slovacia care a hotarat cine sa-i calce pragul. Fiind o tara preponderent crestina, aceasta tara accepta imigranti doar crestini, motivand ca in tara lor sunt doar crestini si pe deasupra nu au nici moschee.
Mi-a venit fulger in minte o intrebare...
"oare daca d-nul prim-ministru a dat unda verde pentru cea mai mare moschee...la noi vor veni doar musulmani...?"
25 AUGUST Fapte 1.15-26 Petru - un Petru deplin restaurat - ia cuvântul în mijlocul celor dintâi ucenici. Le aminteşte de sfârşitul mizerabilului Iuda, care se spânzurase (Matei 27.5-8). Ce moarte teribilă, însă ce soartă veşnică infinit mai groaznică (v. 25)! Apoi, sprijinindu-se pe lumina şi pe autoritatea Scripturilor, Petru arată necesitatea înlocuirii ucenicului căzut. Doisprezece apostoli trebuiau să fie martorii, într-un fel oficial, al acestui act fundamental al creştinismului: învierea Domnului Isus (comp. cu 1 Corinteni 15.5). Iosif (zis lust) şi Matia se aflau printre aceia care avuseseră privilegiul de a-L însoţi pe Isus în timpul lucrării Sale; probabil că făcuseră parte dintre cei şaptezeci pe care-i trimisese odinioară (Luca 10.1). După ce I-au cerut Domnului, Celui care cunoaşte inimile tuturor, să arate alegerea Sa, ei trag la sorţi şi este desemnat Matia. A trage astăzi la sorţi pentru a cunoaşte voia lui Dumnezeu nu mai este un lucru potrivit, deoarece acum este prezent Duhul Sfânt şi El le dă celor credincioşi discernământul de care au nevoie. Este interesant în această privinţă să comparăm scena de aici cu cea din Fapte 13.2, unde Duhul Sfânt porunceşte: „Puneţi-Mi deoparte acum pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat"
24 AUGUST Fapte 1.1-14 Luca, autorul inspirat al cărţii „Faptele Apostolilor", îşi începe istorisirea cu înălţarea lui Isus la cer, chiar dacă relatase deja acest eveniment la sfârşitul evangheliei sale. Pentru ca venirea Duhului Sfânt şi toate lucrările care trebuia să rezulte din aceasta, „până la marginile pământului" (v. 8), decurg din prezenţa lui Hristos în glorie (loan 16.7)! Mai mult, acesl început confirmă că tot ceea ce vor face apostolii corespunde poruncilor pe care le-au primit de la Domnul (v. 2,8) si va justifica lucrarea lor. „Veţi fi martorii Mei", le spune Isus, pentru că ei se gândeau tot la lucrurile de pe pământ (v. 6). Ei deveneau depozitarii adevărurilor minunate cu privire la El: Cel care suferise era acum viu (v. 3). Înălţat la cer sub privirile lor (v. 9), va reveni în acelaşi fel, potrivit promisiunii sigure transmise prin îngeri (v. 11). Şi ei aveau să vestească accste lucruri prin puterea Duhului pe care urmau să-L primească în curând (v. 8). Prima strângere după înălţarea Domnului este dedicată rugăciunii şi toţi apostolii sunt prezenţi. Ajunşi la sfârşitul istoriei Bisericii pe pământ, să facem în aşa fel încât noi să nu fim absenţi de la aceea care va fi ultima înainte de întoarcerea Lui (citiţi Evrei 10.25).
Rămăsese pentru Domnul de împlinit aici, jos, un ultim serviciu al dragostei cu privire la ucenicul Său, Petru. In trei rânduri, acesta îşi tăgăduise Stăpânul. De trei ori trebuie să fie testat printr-o întrebare dureroasă: Ai pretins a avea mai multă iubire pentru Mine decât aceştia, dar nu ei M-au tăgăduit (Marcu 14.29); unde este această dragostea fierbinte de care vorbeai?
Eu n-am avut nicio dovadă cu privire la ea...
Doamne, Tu ştii, Tu, care-mi citeşti inima - este tot ce poate răspunde, în final, sărmanul ucenic. Isus îl va pune oare deoparte? Dimpotrivă, acum, când şi-a pierdut încrederea în sine însuşi, Petru este bun pentru lucrare! „Paşte mieluşeii Mei,... oile Mele" - îi spune Stăpânul cu tandreţe. Ocupându-se de aceia pe care Isus îi iubeşte, Petru va avea ocazia să-şi arate dragostea pentru Domnul său.
Evanghelia se încheie. Insă tot ce a făcut, a exprimat sau a dovedit Persoana infinită care o umple este de un interes de nepreţuit, iar Dumnezeu nu a uitat aceasta (v. 25). Câte cărţi inepuizabile, pe care le vom citi în veşnicie!
Pentru timpul pezent însă, fiecare răscumpărat să reţină, cu încântare şi ca un apel personal, cele din urmă cuvinte ale Mântuitorului său: „Tu urmează-Mă!"
Motivata fiind de un articol pe care l-am citit ieri, aseara doream sa scriu gandurile care mi-au trecut prin cap, insa era foarte tarziu si fiindca aveam la mine nepoteii mei scumpi, am vrut sa petrec mai mult timp cu ei, asa ca am abandonat ideea. Numai ca azi de dimineata, in timp ce ei inca dormeau, ascultam la radio Vocea Evangheliei o emisiune care este in fiecare sambata cu prezbiterul Ioan Asaftei si culmea.....acelasi subiect de ieri, ”Toamna Vietii”.
Asa ca de data asta nu mai abandonez, las la o parte totul si o sa imi astern gandurile.
Pornind de la intrebarea pe care si-o punea autorul acelui articol,
”Cum sa-mi petrec urmatorii ani pe care ii mai am de trait?”.
Daca pana in urma cu cativa ani eram convinsa, de altfel si conform studiilor se spune ca varsta a doua incepe la 55 de ani, astazi nu mai am aceeasi convingere. Bineinteles studiul era cu ceva ani buni in urma, cand speranta de viata era mult mai lunga, insa la cum stau lucrurile cred ca si aceasta varsta s-a diminuat. Cand aveam 35-37 de ani, cei mai mari ca mine imi spuneau....ai sa vezi dupa 40-45....viata e altfel.Nu credeam, dar se pare ca au avut dreptate. Pot spune ca incepe un alt ciclu al vietii. Cum spunea fr. Asaftei, intram in toamna vietii, intram in perioada in care strangem recolta. Multora nu le place acest anotimp, la propriu vorbind, insa este cel mai frumos anotimp, pentru ca in aceasta perioada te bucuri de tot ce ai semanat, de tot ce ai muncit, de toata alergarea din timpul primaverii si verii si in aceasta perioada a anului, toamna, iti umpli hambarele.Cu alte cuvinte iti faci provizii pentru iarna.
Tot asa este si in viata de zi cu zi. Daca pana cu ceva ani in urma munceam ca sa strang, sa imi fac, astazi anii ma fac sa imi schimb gandirea. Poate ca nu as vrea...dar primesc semnale ca trebuie.
Zilele trecute vorbeam cu unul din sefii mei, care este de aceeasi varsta cu mine, tocmai venea de la medic. Daca pana acum era ”ca un tractor”, astazi e ca un tractor care face pana la fiecare iesire pe camp. Incep analizele, constati ca ai tensiune, ai colesterol, ficatul e marit, inima isi schimba turatia, glicemia crescuta, trigliceride ...multe la numar, artrita te avertizeaza ca trebuie sa tragi pe dreapta pentru o mica pauza....iata ca clopotelul organismului te avertizeaza...intri intr-o alta etapa.
Ce facem in aceasta situatie....?
Personal nu m-am confruntat inca cu ”mecanicul organismului”(doctor), insa nu este exclus sa trec sa vad ce mai face....dar cu toate acestea, cheful pe care il aveam...s-a diminuat. Daca dimineata ma trezeam si nu vedeam rasaritul soarelui asa cum trebuie prin geamul de la bucatarie, luam solutia de geam in mana, un servetel si automat curatam geamul de praf, chiar daca era 7 dimineata. Acuma....incep sa accept sa vad rasaritul si mai in ceata. Daca munceam 5 zile pe saptamana la birou, aveam grija sa fac in asa fel incat toate hainele sa fie imbracate si sa ajunga la rand. Astazi...e suficient doua randuri, unul pe mine si unul in dulap.Si-atunci ma intreb....de ce atata amar de kg de haine.....? De ce nu mai gasesc un loc in dulap...? Oricum am constatat ca multe ma incurca, asa ca tot la 2-3 saptamani....le mai spun adio la inca vreo 2-3 rochite, fustite, bluzite si ce-or mai fi...
Si iar in vine in minte intrebarea....de ce m-oi fi spetit sa muncesc si sa-mi cumpar atatea? Cu banii aceea puteam cumpara o bluzita sau o rochita la un copilas orfan....
Eh, tarziu mi-a venit in gand...
Vine o vreme cand incepem sa gandim altfel, nu ca...la 30-32 n-am gandi, insa incepem acum sa gandim ”ALTFEL”, si cred ca la 60 voi gandi ”si mai altfel”.
Problema este...ce trebuie sa fac in continuare...? Sa ma lupt cu mine insami sau sa accept cursul vietii ?
Cartea Eclesiastul ne da multe sfaturi in acest sens si cred ca trebuie aprofundata mult dupa 45 de ani. Bine este si inainte, ca sa stim sa fim cumpatati.
Solomon spune:
Dar adu-ţi
aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele
cele rele şi până nu se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nicio
plăcere în ei”. Ecles.12:1
Vine o vreme cand indiferent ce vrem noi, vom face doar ceea ce putem. Fiecare lucru isi are vremea lui, de-accea trebuie sa fim intelepti si sa nu ne trezim in toamna vietii, ca am muncit primavara si vara degeaba. Sa fim intelepti si sa facem provizii (spirituale) pentru iarna care bate la usa oricui indiferent de varsta. Aici pe pamant nu suntem decat niste pasari migratoare, care la vremea hotarata ne indreptam spre Patria cereasca. Suntem ca o frunza purtata de vant, insa oricat de puternic ar fi vantul exista frunze care care nu cad, si asta doar pentru ca suntem ancorati in Domnul. Este ca si in viata de zi cu zi. Uitati-va ce temperaturi am avut pana saptamana trecuta...ne topeam... si iata brusc mi-am scos din dulap haine groase, incaltari adecvate, pentru ca toamna a venit brusc.Tot la fel ma pot trezi intr-o dimineata si cu fulgi de zapada in geam....
Putem stii noi...?
Cantarea urmatoare are cuvinte extraordinare la care ar fi bine sa meditam
Ca păsările migratoare
Şi noi emigranţi ne numim
Mereu, către ţara cu soare
Prin valuri şi vinturi plutim
Refren:
În urma-i furtuna, pentru totdeauna
'Nainte e ţara şi soarele cald
Cetatea de aur, cu porţi aurite
Cu străzi aurite, şi cer de smarald
Aicea lăsam colivia
Şi cuibul de vreascuri uscat
'Nainte privim veşnicia
Şi locul spre care-am plecat.
Şi nu ne vom pierde în larguri
Pe-oceanele pline cu nori
Că-n faţă se văd trei catarguri
E al mîntuiri vapor.
Credinţa, nadejdea, iubirea
Ne poarta cînd am obosit
Căci Domnul e totul, mărirea
Şi soarele făr-asfinţit.
Numai şapte ucenici sunt prezenţi la întâlnirea pe care Isus le-o fixase în Galileea (Matei 26.32; 28.7). Şi din nou pare să fi uitat ce aşteptau. Simon Petru, pe care Domnul îl făcuse totuşi pescar de oameni, se întoarce la vechea lui îndeletnicire. Ce să fie de mirare că, „în noaptea aceea, n-au prins nimic"? Cum ar putea fi rodnică munca făcută după propriile gânduri şi departe de prezenţa Domnului? El îi prevenise că, despărţiţi de El, nu vor putea face nimic (cap. 15.5). Când însă El este cu ei, totul se schimbă. Partea dreaptă a bărcii nu are faţă de partea stângă decât un singur (dar esenţial) avantaj, anume că Isus le-o indicase.
Are loc întâlnirea cu Stăpânul care pregătise totul mai dinainte pentru slujitorii Săi obosiţi. Deşi n-avusese nevoie do peştele lor (v. 9), totuşi El nu dispreţuieşte niciun rod al muncii lor (v. 10), ci îi numără cu exactitate (v. 11).
Dragi prieteni, cât de des, ca şi aceşti ucenici, uităm de măreaţa şi de apropiata noastră întâlnire!
De câte ori, de asemenea, în mijlocul circumstanţelor noastre, în eşecuri, ca şi în succese, ar trebui să-L putem distinge mai repede pe Cel care ne vorbeşte şi să recunoaştem: „Este Domnul" (v. 7)!
Daca am scoate numaratoarea versetelor din cartea Filipeni, am putea spune ca citim o scrisoare tocmai primita. De fapt ea este o scrisoare a lui Pavel adresata celor din Filipe. Ieri dimineata am avut calauzirea sa citesc iarasi aceasta carte si imi place tare mult. Pavel tintuit in lanturi scrie o scrisoare fratilor sai din Filipe, frati pe care nu inceta sa-i poarte in rugacinile sale, de-altfel si cei din Filipe il purtau in gandul lor, iubindu-l pe Pavel. Pe de alta parte cei din biserica din Filipe, au fost singurii care s-au ingrijit de nevoile lui Pavel dupa ce a plecat din Macedonia.Vers. 15spune,
”Ştiţi voi înşivă, filipenilor, că, la începutul Evangheliei, când am plecat din Macedonia, nicio Biserică n-a avut legătură cu mine în ceea ce priveşte „darea” şi „primirea” afară de voi”.
Desi planul lui Pavel a fost sa mearga sa vesteasca Evanghelia, iata ca ajunge in lanturi, tocmai pentru Evanghelie.Cu toate ca erau impotrivitori multi care nu vroiau ca Isus sa fie propavaduit, iata ca tocmai aceasta experienta a lui Pavel, il face pe Isus mai cunoscut. Ma gandeam ca si astazi sunt multi care impiedica ca Isus sa fie propavaduit si pentru aceasta pun tot felul de piedici, pun tot felul de interdictii, insa tocmai acest lucru, face ca Isus sa fie cunoscut si mediatizat de la un capat pana la celalalt capat al pamantului.
Si in vremea aceea, Pavel vorbea de un neam ticalos, in mijlocul caruia noi crestinii, in speta cei din Filipe, trebuie sa fim lumina.Ceea ce este demn de luat aminte, este bucuria lui Pavel despre care vorbeste. M-am tot uitat, si-aproape in toata scrisoarea sa le spunea filipenilor sa se bucure.
”Bucurati-va si iar bucurati-va..., totdeauna bucurati-va in Domnul”.
Aproape in fiecare capitol Pavel vorbeste despre aceasta bucurie. El se bucura chiar si in lanturi! Astazi nu mai stim sa ne bucuram nici chiar de momentele care ar trebuie sa ne bucure. Lumea este trista si impovarata, iar acest lucru se vede pe chipul peste care adesea se pune o masca. Si in lanturi Pavel era cu Domnul, ori atunci cand esti cu Domnul, indiferent de circumstantele in care te gasesti...te bucuri.
Uitati-va la milionarii si miliardarii planetei, au de toate, au bani, nu le lipseste nimic si ei sunt in depresie, iau medicamente cu pumnul, altii zac in puscarii, altii se sinucid si cu toata bogatia lor nu au parte de bucurie. Multi oameni cred ca ingredientul principal al bucuriei este banul. Iata ca nu-i asa!
Banul iti poate oferi un confort mai bun, insa nu bucurie. Bucuria adevarata vine doar din Dumnezeu, ori tocmai acest lucru le lipseste, le lipseste DUMNEZEU.
Pare uimitor sa fii in lanturi legat, fara sa stii daca scapi sau nu...si totusi tu sa te bucuri.
Bucuria era in Domnul, iar nadejdea lui era tot in El.
Un alt lucru despre care vorbeste si sfatuieste Pavel, atat pe filipeni cat si pe noi, este ingrijorarea.
Nu
vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre
la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.(cap. 4 vers.6)
Daca citim in Matei 6 versetele care ne vorbesc despre ingrijorare, intr-adevar ar trebui sa ne ingrijoram, dar nu de problemele vietii, ci de faptul ca traim zilnic cu povara acestui pacat, chiar persistam fara sa constientizam sau nu vrem sa constientizam, ca este pacat. Astazi tot mai multi traiesc cu povara acestui pacat...ori a trai impovarat, nu duce la altceva decat la moarte.
Pe de alta parte ingrijorarile nu fac altceva decat mistuie maruntatiele, te lasa fara putere si aduce tulburare. Ps.38:7-8
Ce putem face noi...?
Pavel spunea, ”aduce-ti cererile inaintea Domnului...”(Filpeni 4:6), ca Domnul sa se poata ocupa de ele (1 Petru 5:7), ” El se va ingriji de voi...”
Lucrul acesta il doreste Domnul de la fiecare, si de la mine si de la tine, de-aceea sa invatam sa facem acest lucru.
Incredinteaza-ti soarta in mana Domnului, si El va lucra!
Este seara unei minunate zile întâi a săptămânii. Potrivit promisiunii Sale, Mântuitorul înviat Se prezintă în mijlocul ucenicilor Săi adunaţi (cap. 14.19). Le arată în mâinile şi în
coasta Sa „dovezi" garantate că este făcută pacea lor cu Dumnezeu (Fapte 1.3). El suflă peste ei viaţa cea nouă (comp. pa Geneza 2.7 şi cu 1 Corinteni 15.45) şi îi trimite să vestească, acelora care cred, iertarea de păcate (v. 23).
In acea duminică, Toma lipsise de acolo. Iar când ceilalţi Ucenici îl anunţă: „L-am văzut pe Domnul" (v. 25), inima lui rămâne rece şi necredincioasă. Şi câţi copii ai lui Dumnezeu nu se privează cu uşurinţă de preţioasa strângere în jurul Domnului Isus, ... poate pentru că, în străfundul inimii lor, nu cred cu adevărat în prezenţa Lui! Toma reprezintă rămăşiţa iudaică care, mai târziu, văzându-L, îl va recunoaşte pe Domnul şi Dumnezeul său. „Ce sunt rănile acestea în mâinile Tale?", vor întreba ei (Zaharia 13.6). Partea binecuvântată a răscumpăraţilor din perioada actuală este însă de a crede fără să fi văzut încă (1 Petru 1.8). Pentru acest scop au fost scrise aceste lucruri, nu numai pentru a fi citite, ci pentru a fi crezute!
Credinţa noastră, întemeiată pe Scripturi, trebuie să şi-L însuşească pe Cel care dă viaţa şi care este Fiul lui Dumnezeu (v.31).
Cea dintâi persoană care se grăbeşte spre mormânt în această glorioasă dimineaţă a învierii este Maria din Magdala, femeia din care Domnul scosese şapte demoni (Marcu 16.9). Dar cineva i-o luase înainte, pentru că piatra este deja rostogolită. Ea le dă de ştire lui Petru şi lui loan, iar aceştia, la rândul lor, aleargă la mormânt, găsesc acolo dovezile strălucite ale învierii şi apoi „se întorc la ei [acasă]". Cât despre Maria, ea nu poate pleca. Absorbită cu totul de gândul de a-L regăsi pe Mântuitorul ei preaiubit (v. 13), nici chiar prezenţa îngerilor nu pare a o surprinde.
Isus nu poate să lase o asemenea afecţiune fără răspuns. Şi cât de mult sunt depăşite aşteptările Mariei! Un Mântuitor viu vine la ea, o cheamă pe nume şi îi încredinţează un mesaj de cea mai înaltă valoare. Pentru că «ataşamentul personal faţă de Hristos este mijlocul de a avea o înţelegere reală»! Isus îi dă Mariei misiunea de a le transmite „fraţilor" Săi că, departe de a fi un mijloc care să despartă, crucea Lui stă la baza unor legături cu totul noi. Fapt inestimabil, Tatăl Său a devenit Tatăl nostru şi Dumnezeul Său, Dumnezeul nostru. Isus ne-a introdus pentru totdeauna în aceste relaţii fericite, spre bucuria inimii Lui, a Tatălui şi a noastră (Psalmul 22.22; Evrei 2.11,12).
Venind să le zdrobească picioarele crucificaţilor, ca să isprăvească cu ei, soldaţii constată că pentru Isus nu mai e nevoie; El este deja mort. In ce-1 priveşte pe tâlharul pocăit, brutalitatea acestora face să se împlinească cuvântul Domnului: „Astăzi vei fi cu mine în paradis" (Luca 23.43). Unul dintre soldaţi însă nu se teme să profaneze printr-o lovitură de lance trupul Domnului (Zaharia 12.10). La această ultimă insultă răspunde un minunat semn al harului: Sângele ispăşirii şi apa de curăţire curg din coasta Sa străpunsă.
Apoi are loc înmormântarea minunatului nostru Mântuitor. Dumnezeu a pregătit doi ucenici pentru a da trupului Fiului Său onoarea vestită de Scripturi (Isaia 53.9). Iosif şi Nicodim nu avuseseră până atunci curaj să ia poziţie pentru El în mod deschis. In prezent însă, treziţi de grozăvia crimei neamului lor, înţeleg că, păstrând tăcerea, şi-ar fi arătat solidaritatea cu ei.
Dragi credincioşi, să nu uităm niciodată că lumea în care trăim L-a răstignit pe Mântuitorul nostru. Tăcerea noastră sau complacerea cu ucigaşii Săi sunt echivalente cu tăgăduirea Lui.
Din contră, este momentul să ne facem cunoscuţi, ca suntem ucenicii Lui.
Acela care, cu doar câteva zile înainte, intrase în Ierusalim cu toată maiestatea unui împărat, iese acum „purtându-Şi crucea". Acelaşi contrast apare şi din inscripţia pe care Pilat o aşază pe cruce: „Împăratul iudeilor” este „Isus din Nazaret”. Este răstignit între „alţi doi", puşi după rang de răufăcători. Totuşi, această evanghelie nu ne spune nimic despre ocările suportate din partea oamenilor (Matei 27.39), nici de ceasurile când a fost părăsit. Totul aici este numai pace, dragoste şi ascultare de Dumnezeu. Versetul 25 menţionează prezenţa şi numele câtorva femei. Şi Isus o încredinţează pe mama Sa ucenicului care cunoştea cel mai bine afecţiunile Sale.
Remarcăm că, în cele mai mici detalii, totul trebuie să se desfăşoare conform Scripturii: împărţirea hainelor (v. 24), oţetul dat Mântuitorului (v. 28; vezi şi v. 36,37). Apoi E1 Însuşi
împlineşte ultimul act al ascultării Sale de bunăvoie: Îşi dă duhul (cap. 10.18). Iar dacă cineva mai crede că trebuie sä facă încă ceva pentru a-şi asigura mântuirea, să asculte cele din urmă cuvinte ale Mântuitorului rostite în timp ce murea: „S-a împlinit” (greceşte: un singur cuvânt, τετέλεσται (Tetelestai), cel pe care unii îl înscriu în josul facturilor achitate).
Imensa noastră datorie faţă de Dumnezeu este achitată pentru totdeauna.
-Mami, mami, striga fetita, Domnul Isus este mare....?
-DA, Isus este Cel mai mare !
-Mami, dar El are loc sa intre in inima noastra?
-Sigur ca da! Are loc sa intre in inima noastra!
- Si-atunci...de ce nu se vede?
Cred ca intrebarea acestei fetite ar trebui sa ne-o punem fiecare. Suntem crestini de ani buni, altii sunt la inceput de drum, altii de zeci de ani si consideram si chiar declaram ca Il avem pe Hristos ca Domn.
Intrebarea este...
"daca Este in noi...de ce nu se vede?"
De ce nu se vede atunci cand rabdarea mi-e pusa la incercare si un alt sofer imi taie calea sau e un blocaj in trafic?
De ce nu se vede in imbracamintea mea cand ma aflu prin multimea din metrou sau autobuz?
De ce nu se vede atunci cand am aflat ca am fost vorbita (vorbit) de rau?
De ce nu se vede....?
De ce nu se vede...si intrebarile ar putea continua in aproape toate domeniile din viata noastra in care Hristos este incet redus la "tacere". De fapt tragedia cea mai mare este ca, Isus "este redus la tacere" chiar in viata multor crestini, in viata celor care au de fapt misiunea sa-l duca si sa-L faca de cunoscut pana la marginile pamantului. Ori, deseori nu este dus nici macar pana la usa de la iesirea din bloc sau din casa.
Cum il aratam noi pe Hristos celor din jur?
Ce vad cei din jurul meu atunci cand se uita la mine, stiind ca sunt pocait(a)?
"Caci daca este cineva in Hristos, este o faptura noua. Cele vechi s-au dus, iata ca TOATE lucrurile s-au facut noi", asa spune Cuvantul.
Pot eu spune ca TOATE lucrurile vechi din viata mea s-au dus?
Fiecare dar, sa ne cercetam si sa vedem fiecare domeniu al vietii noastre. Sa vedem, nu cumva au mai ramas acolo lucruri vechi. Daca da, Dumnezeu sa ne dea putere prin Duhul Sfant ca toate lucrurile sa devina noi si noi insine sa devenim o faptura noua!
În bătaie de joc, soldaţii îl îmbracă pe Isus cu o haină de purpură şi îi pun o coroană de spini. Şi, fiind astfel, Pilat acceptă să-L prezinte mulţimii, spunând: „Iată Omul!".
„Răstigneşte-L Răstigneşte-L!", răspund conducătorii cu turbare. Şi invocă un nou motiv: a hulit;
„S-a făcut pe Sine însuşi Fiu al lui Dumnezeu".
Aceasta îl pune şi mai mult în încurcătură pe guvernator. Acesta dinaintea lui ar putea fi nu numai un împărat, ci chiar un Dumnezeu (v. 7,8). Pentru a se linişti, îşi invocă puterea; Isus însă îl readuce la adevărata sa poziţie. Acest magistrat păgân află, cu siguranţă pentru prirna dată, prin ce autoritate este el învestit: nu a Cezarului, cum credea el, ci „de sus" (v. 11; Romani 13.1). Simţind că nu are nici-o putere asupra acestui Acuzat extraordinar şi că este total depăşit de cazul Său, vrea să-L elibereze. Iudeii însă nu-1 ascultă cu privire la aceasta şi fac apel la un ultim argument: „Dacă îl eliberezi pe Acesta, nu eşti prieten cu cezarul". În pofida avertismentului pe care-1 primise (v. 11), nu lui Dumnezeu, ci oamenilor va încerca guvernatorul să le facă pe plac şi să le dea ascultare. Din teamă, deopotrivă de revolta iudeilor şi de acuzaţia suveranului său, cu bună ştiinţă, Il sacrifică pe Cel Nevinovat.
Conducându-L pe Isus la guvernatorul roman, iudeii au grijă să nu fie întinaţi,... deşi îşi încărcaseră conştiinţa cu cea mai înspăimântătoare crimă comisă vreodată.
Apostolul Pavel îi dă ca exemplu lui Timotei „buna mărturisire" a lui Isus Hristos înaintea lui Ponţiu Pilat (1 Timotei 6.13). Indiferent de cât II va costa, Domnul afirmă regalitatea Sa, precizând în totul că împărăţia Lui nu este din această lume. Versetul 36 ar trebui să-i lumineze pe toţi aceia care se străduiesc astăzi să instaureze pe pământ împărăţia lui Dumnezeu. Îmbunătăţirea treptată a lumii pentru a permite Domnului să vină să domnească peste ea nu este decât o himeră. Dacă El n-a produs această îmbunătăţire, nu înseamnă necredinţă să pretinzi că refaci aceeaşi experienţă pentru rezultate mai bune decât ale Lui?
„Ce este adevărul?", întreabă Pilat. El însă nu aşteaptă răspuns. Se aseamănă cu atât de multe persoane pe care această chestiune nu le interesează ... pentru că se tem în adâncul inimii ca nu cumva să trebuiască să-şi potrivească viaţa cu răspunsul pe care l-ar primi. Adevărul era în faţa lui Pilat în persoana lui Isus (cap. 14.6). Zadarnic încearcă el să scape de responsabilitate, propunând să graţieze de Paşti un întemniţat! Într-un singur glas, iudeii cer în locul Lui eliberarea tîlharului Baraba.
„Stând acolo" şi „încălzindu-se" cu cei care-L luaseră şi-L legaseră pe învăţătorul său, Petru practic deja îl tăgăduise.
Alegându-ne de bunăvoie tovărăşia celor din lumea care L-a răstignit pe Isus şi împărtăşind relaxările ei, ne expunem, într-un fel sau altul, la a-L dezonora pe Domnul. Pentru că nu putem conta pe faptul că vom fi păziţi (ca răspuns la rugăciunea Lui din cap. 17.15-17), dacă nu realizăm separarea de care ne vorbeşte El în aceleaşi versete! Prin infidelitatea lui, Petru scapă pe moment de ruşine şi de persecuţie - ca şi cum ar fi fost „mai mare decât Stăpânul său" (cap. 15.20), care întâmpină fără rezerve ura şi dispreţul oamenilor. La interogatoriul ipocrit al marelui preot, Isus nu are nimic de răspuns. El îşi dăduse mărturia în mod public.
Judecătorilor Lui le revenea acum să-L dovedească vinovat,... dacă ar fi putut!
Această evanghelie subliniază mai mult decât celelalte trei demnitatea şi autoritatea Fiului lui Dumnezeu. In ciuda umilinţelor pe care trebuie să le cunoască şi a modului în care este tratat, El domină într-un mod absolut aceste scene, ca Cel care „S-a dat pe Sine însuşi" lui Dumnezeu, ca ardere-de-tot desăvârşită (Efeseni 5.2).
Cu cateva zile in urma, o stire abolut paradoxala, spun aceasta pentru ca lumina si rasul nu au nici o legatura cu modul de deprimare in care a trait si sfarsitul tragic pe care l-a avut acest om, actor, nu conteaza numele lui.
Comparatia este total deplasata ca sa atraga atentia cititorilor, insa intr-un alt mod, citez: "un om care a adus lumina si ras"...era vorba despre acest actor faimos care a avut un sfarsitnefericit, traind in mare parte a vietii in depresie cu medicamente, terapeuti si practici ale lumii acesteia si sfarsind prin a se sinucide.
Socant este ca lumea aceasta nu mai face deosebirea intre lumina si intuneric!
Nu trebuie sa ai prea multe invatatura crestina, trebuie doar sacitesti in dictionar, sa distingi ca lumina aduce bucurie, veselie, lumina clarifica, straluceste, iar rasul este o stare care genereaza aceasta lumina care este o sensibilitate invizibila, interioara.
Ochii nostri sunt insensibli in a intelege absolut tot ceea ce ne inconjoara, intensitatea este diferita la fiecare, dar totusi aceasta limitare poate fi depasita, atunci cand doresti sa afli adevarul si atunci cand in mod normal toti ne punem aceasta intrebare, indiferent de ceea ce afisam la exterior:
este pentru mine sau nu... ce este adevarul, ce este pacea?
Trist este ca valorile sunt rasturnate si intentionat este transmisa confuzia si manipularea, cu atat mai mult cu cat vine printr-o persoana faimoasa, dar care poate avea consecinte dezastruoase asupra multora.Oare, lumina si ras a adus acest om?
Lumina este foarte clar perceputa de cine este intruchipata, nu de OM!
Pentru ca omul este limitat, ceea ce ne limiteaza este moartea, dupa cum stim cu totii.
Omul nu poate aduce lumina, poate fi cel mult un canal de a-i face pe cei din jurul lui sa vada mai mult din Lumina care trebuie si care este Dumnezeu!
Dumnezeu a trimis in aceasta lume o LUMINA, noi trebuie doar sa o primim!!!
Este atat de simplu!
De ce oamenii au impresia ca stiu si pot mai mult?
După „gloria pe care Mi-ai dat-o Tu" (cap. 17.22) urmează „paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-1 beau" (v. 11). Într-o dependenţă totală, Isus le primeşte şi pe una şi pe alta din mâna Tatălui. Potrivit cu caracterul acestei evanghelii însă, aici nu avem prezentată neliniştea luptei (Luca 22.44).
In gândul Fiului ascultător, lucrarea este deja încheiată (cap. 17.4).
Josnicul Iuda ştie unde să conducă gloata înarmată care trebuie să-L prindă pe Domnul. Pentru că este locul celor mai intime şi mai preţioase întâlniri, la care luase parte şi el!
Cel numit cu dispreţ „Isus din Nazaret", nu era altcineva decât Fiul Iui Dumnezeu. In deplină cunoştinţă de ce avea să I se întâmple, El iese înaintea acestei gloate ameninţătoare, dând o probă a puterii Sale suverane care-I va permite să fie recunoscut după Scripturi (Psalmul 27.2): un singur cuvânt îi aruncă la pământ pe vrăjmaşii Săi. Dar care este gândul inimii Lui în aceste clipe atât de cumplite pentru El? Din nou şi întotdeauna ucenicii Lui dragi!
„Lăsaţi-i pe aceştia să se ducă" (v. 8), le porunceşte El celor care veniseră să-L prindă. Până în cea din urmă clipă, Păstorul cel bun va veghea asuprii oilor Sale. Acum a sosit ceasul în care îşi va da viaţa pentru ele (cap. 10.11).
