Hrana zilnica!

Cred ca am incurcat zilele...

Nici o clipa n-am realizat ca ieri am omis sa postez hrana cu care ne-am obisnuit de 5 ani de zile.

Mai sunt doar cateva zile pana vom incheia acest studiu, de-aceea nu vreau sa ramana nici un capitol  fara a incerca sa intelegem ceea ce vrea Dumnezeu sa ne invete prin Cuvantul Sau.

Astazi voi posta si pe cea de ieri si pe cea de azi. Drept este ca mi-ar fi placut sa ma sesizeze cineva....ca am imbatranit 😉

21 NOIEMBRIE

1 loan 2.1-11

Cu privire la tema păcatului, aceste versete reunesc mai multe adevăruri deosebit de importante:

1. Pe parcursul întregii vieţi, noi avem păcatul în noi (cap. 1.8), care este carnea sau firea veche.

2. Până la întoarcerea noastră la Dumnezeu, el a produs singurele roade pe care le-am fi putut aştepta: am păcătuit (cap. 1.10).

3. Sângele lui Hristos ne curăţă de toate aceste fapte comise (cap. 1.7).

4. Putem să nu mai păcătuim prin puterea vieţii ce ne-a fost dată (cap. 2.1).

5. Dacă totuşi se întâmplă să păcătuim - şi experienţa noastră de zi cu zi confirmă aceasta cu prisosinţă - Domnul Isus intervine şi atunci, nu ca un Mântuitor al cărui sânge a fost vărsat, ci ca un Apărător la Tatăl, pentru a restabili comuniunea.

Ascultarea (v. 3-6) şi dragostea de fraţi (v. 7-11) sunt două dovezi că viaţa este în noi.

De altfel, cea de-a doua rezultă din prima (loan 13.34). Totuşi, dacă noi îl iubim pe Domnul, niciodată nu vom considera dureroase poruncile Lui (cap. 5.3). In versetul 6 însă, Dumnezeu ne dă o măsură şi mai mare: a umbla cum a umblat El este mai mult decât a asculta de poruncile Lui. Găsim în Evanghelia lui loan ce este adevărat în Hristos, iar în epistola lui, ce este adevărat în noi (v. 8). Aceeaşi viaţă trebuie să se arate în acelaşi fel (cap. 4.17b).

Hrana ta zilnica!

20 NOIEMBRIE

1 loan 1.1-10

„Şi mărturisiţi şi voi - le spusese Domnul celor doisprezece - pentru cade la început sunteţi cu Mine" (loan 15.27). Aceasta face aici apostolul loan, subiectul lui fiind viaţa veşnică, mai întâi „auzită", apoi „văzută" şi „pipăită" în Fiul, acum transmisă celor care, prin credinţă, au primit dreptul de a fi copii ai lui Dumnezeu (loan 1.12). Trebuie să facem distincţie între relaţia propriu-zisă cu bucuria şi relaţia numită comuniune. Prima este partea tuturor copiilor Tatălui. Cea de-a doua, numai partea acelora care umblă în lumina (v. 7). De la versetul 6 până la capitolul 2.2 ni se explică în ce fel poate fi întreţinută comuniunea şi cum poate fi restabilită dacă a fost întreruptă. Din partea lui Dumnezeu, o provizie inepuizabilă răspunde la toate nelegiuirile: sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui. Nu există păcat atât de mare, încât acest sânge scump să nu-1 poată şterge. El curăţă orice păcat (v. 7b), orice

nelegiuire (v. 9). Din partea noastră, un singur lucru ni se cere: mărturisirea completa a fiecărei greşeli pentru a obţine o iertare deplină (v. 9; Psalmul 32.5). Datoria mea cea mare a fost plătită de Altul şi Dumnezeu nu ar fi drept faţă de înlocuitorul meu dacă ar cere să I se plătească din nou.

Hrana ta zilnica!

19 NOIEMBRIE

2 Petru 3.11-18

Aceste ultime îndemnuri nu se întemeiază, ca cele anterioare, pe „promisiunile Lui nespus de mari şi de scumpe" (cap. 1.4), ci pe nesiguranţa a tot ce umple scena prezentă. Să facem din când în când un inventar mental al bunurilor pământeşti la care noi ţinem mai mult, scriind dedesubt: „toate acestea deci urmând să fie descompuse..." (v. 11). Astfel vom fi puşi în gardă de a nu ne lega inima de ele. Cum ar trebui să ne stimuleze faptul că noi cunoaştem aceste lucruri mai dinainte, la o purtare sfântă (încă un cuvânt caracteristic lui Petru: vezi prima epistolă 1.15,17,18; 2.12; 3.1,2,16) şi la evlavie! Nimic nu ne împinge mai mult la despărţirea de lume şi de rău decât gândul la întoarcerea iminentă a Domnului.

Nimic mai mult nu incită atâta la evanghelizare, cât aceasta, că venirea Lui va marca sfârşitul răbdării pentru mântuire (v. 15). Să ne cercetăm, astfel ca venirea lui Hristos (v. 14; Filipeni 1.10) să ne găsească înaintaţi în har şi în cunoştinţa Lui (v. 18), aşa cum doreşte El. Apostolul şi-a încheiat lucrarea; este gata acum să-şi „dezbrace cortul". El ne dă întâlnire în ziua veşniciei, pe care credinţa noastră o anticipează şi o salută, glorificându-L chiar de acum pe Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos.

Hrana ta zilnica!

18 NOIEMBRIE

2 Petru 3.1-10

Petru nu se teme de repetiţii. El nu încetează să le reamintească aceleaşi adevăruri copiilor lui Dumnezeu (v. 1; cap. 1.12,13; Filipeni 3.1; Iuda 17). Nici noi să nu încetăm să le recitim şi să medităm asupra lor. Exemplul potopului a revenit pentru a treia oară sub pana apostolului. Spre deosebire de aceia care ignoră în mod voit tot avertismentul (Efeseni 4.18), preaiubiţii Domnului nu trebuie să ignore intenţiile Sale. „Sfârşitul lumii", despre care mulţi vorbesc fie cu teamă, fie cu uşurătate, nu va veni decât la momentul hotărât de El. Cerul şi pământul „de acum" vor fi distruse atunci. Numai răbdarea lui Dumnezeu, care are în vedere mântuirea păcătoşilor, a suspendat până acum judecata. El vrea ca niciunul să nu piară (Ezechiel 33.11). Şi această răbdare este şi în favoarea batjocoritorilor care o contestă şi care îl insultă, însă omenirea este angajată într-o „numărătoare inversă" implacabilă şi va veni clipa din urmă când promisiunile auzite de atâtea ori vor deveni dintr-o dată realităţi.

Evenimentele se vor încheia îndreptăţind speranţele copiilor lui Dumnezeu, spre confuzia batjocoritorilor şi a celor necredincioşi. Atunci va fi prea târziu ca „să vină la pocăinţă" (v.9b). 

Acum trebuie să o facă.

Hrana ta zilnica!

17 NOIEMBRIE

2 Petru 2.11-22

Pentru a răsturna adevărul stabilit în capitolul 1, Satan foloseşte mereu aceleaşi două mijloace: se înverşunează să corupă - capitolul 2 - sau să nege deschis, cum vedem în capitolul 3. Instrumentele pe care le foloseşte pentru a rătăci sufletele sunt prezentate aici în adevărata lor înfăţişare. Şi ce groaznic portret au conducătorii religioşi, la care răul moral se împleteşte cu răul doctrinar 

(v. 12-17; Matei 7.15)

 Aceşti oameni care le promit altora libertatea sunt ei înşişi robi ai poftelor lor celor mai josnice (v. 19), pentru că, lucru serios şi pentru cel credincios, „fiecare este robul lucrului de care este biruit". Este fiecare dintre noi liber, eliberat de Domnul? (loan 8.34-36; Isaia 49.24,25). Sau este încă legat cu un lanţ nemărturisit? Lumea este captivantă în sensul literal al cuvântului, ea reţinând, ca un noroi

(v. 22b), piciorul imprudent care se aventurează în ea şi murdărind, în acelaşi timp, şi sufletul (v. 20 spune de întinăciunile lumii).

Sfârşitul capitolului denunţă iluzia celor pe care un creştinism social sau intelectual i-a făcut să iasă momentan de pe calea păcatului. O reformă morală nu este o convertire.

Hrana ta zilnica!

16 NOIEMBRIE

2 Petru 2.1-11

Sectele pierzării sunt înfloritoare în prezent. Apariţia lor ne-a fost anunţată cu mult înainte, pentru ca astăzi să nu fim nici miraţi, nici descurajaţi (v. 1). Ele fac negoţ cu suflete (v. 3; Apocalipsa 18.13b).

În capitolul 1, perspectiva gloriei viitoare a fost afirmată de o triplă mărturie: viziunea anticipată de pe munte, profeţia, în sfârşit luceafărul splendid răsărit în inimile noastre. Tot aşa şi siguranţa judecăţii care se va abate asupra lumii este întărită prin trei exemple: soarta îngerilor căzuţi (Iuda 6), potopul (Matei 24.36...) şi sfârşitul Sodomei şi Gomorei (Iuda 7).

Dar, din mijlocul unei generaţii necredincioase, Domnul deosebeşte şi eliberează pe cel care se teme de El (v. 9). In pofida mondenităţii sale, Lot era un om drept. Paranteza din versetul 8 arată că Dumnezeu înregistrează fiecare suspin al celor ai Săi. Dar Lot s-ar fi cruţat de toate aceste frământări dacă ar fi ştiut ca Avraam, să aprecieze ţara promisiunii. O poziţie falsă şi îndoielnică înaintea oamenilor este întotdeauna o sursă de mizerie pentru copilul lui Dumnezeu. Lot este imaginea unui credincios mântuit „ca prin foc" (1 Corinteni 3.15). El nu va avea „din belşug intrarea în împărăţia" Sa (cap. 1.11). 

Să ne ajute Domnul să nu ne asemănăm cu el!

Hrana ta zilnica!

15 NOIEMBRIE

2 Petru 1.12-21

Adevărurile dezvoltate în întâia epistolă aminteau de descoperirile din Matei 16: suferinţele lui Hristos, întemeierea Adunării, casa spirituală zidită pe Stâncă. Cea de-a doua epistolă se bazează pe Matei 17, anunţând gloriile ce vor veni. Încă de la transfigurare, Petru, Iacov şi Ioan îl contemplă pe Isus în «gloria minunată». Ei primesc însă porunca să nu spună nimănui despre aceasta înainte de învierea Lui. Acum a venit timpul pentru această revelaţie. Şi Petru, care atunci fusese copleşit de somn (Luca 9.32), îi trezeşte pe sfinţi, amintindu-le această scenă (v. 13; cap. 3.1). El, care în mod nechibzuit propusese să se facă trei corturi, primeşte în prezent să „dezbrace cortul lui" pământesc, în speranţa că se va bucura, pentru totdeauna de data aceasta, de prezenţa lui Hristos, într-un trup glorios (v. 14).

Domnul îi arătase când şi cu ce moarte avea să-L glorifice pe Dumnezeu (v. 14; loan 21.18,19). Fraţi şi surori, curând vom fi şi noi, la rândul nostru, „martori oculari ai măreţiei Sale"!

Pe tot parcursul Scripturilor, lampa profeţiei şi-a îndreptat raza spre gloria viitoare. Copilul lui Dumnezeu însă are o lumină şi mai strălucitoare. Obiectul speranţei lui trăieşte în el: Hristos este Steaua (Luceafărul) de dimineaţă, care deja a răsărit în inima lui (v. 19; Coloseni 1.27b).

Hrana ta zilnica!

14 NOIEMBRIE

2 Petru 1.1-11

Petru începe această a doua epistolă amintindu-le creştinilor ce au primit împreună: „o credinţa de acelaşi preț” (v. 1), „tor ce priveşte viaţa şi evlavia" (v. 3) şi promisiunile cele mai mari şi preţioase" (v. 4). Credinţa noastră, care-şi însuşeşte tot ceea ce dă Dumnezeu, nu trebuie să rămână inactivă. Trebuie să fie însoţită de energia numită virtute (v. 5), pentru a ajunge la cunoştinţă (cuvânt caracteristic acestei epistole), în acelaşi timp, pentru a dispune deplin de toate puterile noastre, este absolut necesară înfrănarea, apoi răbdarea, care ştie să persevereze în efort. În acest «climat moral» se vor dezvolta relaţiile noastre

1. cu Domnul: evlavia;

2. cu fraţii: dragostea de fraţi;

3. cu toţi: dragostea. Aceste şapte complemente ale credinţei alcătuiesc un tot, asemenea unei cămăşi de zale. 

Absenţa lor are consecinţe dramatice în viaţa creştinului: trândăvie, sterilitate, miopie spirituală. El nu vede departe; credinţa lui nu mai distinge la orizont cetatea cerească, ţinta călătoriei creştine (comp. cu Evrei 11.13...). Porţile veşnice sau ridicat deja pentru Hristos, Împăratul gloriei (Psalmul 24.7-9). Fie ca El însuşi să ne acorde în suita Sa „din belşug intrarea în împărăţia" Lui eternă!

Hrana ta zilnica!

13 NOIEMBRIE

1 Petru 5.1-14

„Paşte mieluşeii Mei...", „păstoreşte oile Mele!", îi spusese Domnul lui Petru (loan 21.15-17). Apostolul, departe de a se ridica deasupra celorlalţi creştini (poziţie care i-a fost atribuită în creştinătate), atunci când le face recomandări bătrânilor, el se desemnează simplu, ca un bătrân cu alţi bătrâni. Astfel, el le recomandă bătrânilor să nu domine turma Păstorului celui bun, ci să fie modele (v. 3). Oile nu le aparţineau; ei erau doar responsabili înaintea marelui Păstor. Nu mai puţin, se cuvine ca tinerii să fie supuşi bătrânilor şi tuturor li se cade să fie împodobiţi cu smerenie, ceea ce s-ar putea traduce prin: «încingeţi-vă ştergarul pentru slujire» (v. 5; comp. cu cap. 3.8). „Dumnezeul oricărui har" (v. 10) dă har celor smeriţi.

„Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci EI însuşi îngrijeşte de voi" (v. 7).

Această încredere şi această predare în mâna lui Dumnezeu nu ne scutesc de vigilenţă, deoarece Satan, vrăjmaşul care ameninţă mereu, pândeşte cea mai mică neglijenţă, iar împotrivirea faţă de Satan aduce tot suferinţă (v. 8, 9). Scriptura dă încă o dată mărturie pentru creştin, în măsura lui, dar mai ales pentru Modelul divin, despre suferinţele care pentru „puţină vreme" sunt partea sa... şi de gloriile care vor urma (v. 10; cap. 1.1 lb).

Hrana ta zilnica!

12 NOIEMBRIE

1 Petru 4.12-19

În cer vom medita neîncetat la suferinţele Domnului Isus; ele vor fi tema inepuizabilă a cântărilor noastre, dar atunci ocazia de a le împărtăşi va fi trecut. Suferinţa împreună cu Hristos este o experienţă mai profundă şi mai intimă decât suferinţa pentru El. A avea parte de durerile Lui, a cunoaşte nerecunoştinţa, dispreţul, dezacordul, insultele (v. 14), împotrivirea făţişă cu care a fost întâmpinat El înseamnă a-L cunoaşte pe El însuşi în toate sentimentele care au fost atunci ale Sale. Tot ce dorea Pavel era „să-L cunoască pe El... şi comuniunea suferinţelor Lui..." (Filipeni 3.10).

 Dar există un fel de dureri pe care Hristos, în mod evident, nu le-a suferit: cele pe care ni le atragem pentru că facem răul. Nu vom scăpa de «consecinţele inconsecventelor noastre». Un creştin necinstit va strânge ceea ce a semănat în faţa tribunalelor oamenilor şi acela care se va fi amestecat în treburile altuia îşi poate primi pedeapsa din mâna acestuia din urmă. Dar lucrul cel mai trist este nu că ne

atragem mizerii, ci faptul că dezonorăm numele Domnului. Reciproc, suferind ca un creştin, adică aşa cum a suferit Hristos, Dumnezeu este glorificat în acest Nume frumos (v. 16; Fapte 4.17,21).

Hrana ta zilnica

11 NOIEMBRIE

1 Petru 4.1-11

Cât L-a obosit pe Domnul Isus păcatul de care a trebuit să Se ocupe! Acum El Se odihneşte, după ce l-a desfiinţat prin moarte. Tot aşa şi creştinul ar trebui să fi terminat cu poftele omeneşti. Dragi prieteni, nu ne ajunge oare că, înainte de întoarcerea la Dumnezeu, am pierdut timp preţios mergând nebuneşte spre moarte? Să trăim restul timpului nostru „pentru voia lui Dumnezeu". Fără-ndoială că noua noastră purtare va contrasta cu cea a lumii din jurul nostru. Şi aceasta va fi mirată că ne abţinem să luăm parte la bucuriile ei tulburate şi înşelătoare. 

Va face poate glume pe seama noastră şi ne va insulta. De ce? 

Pentru că lumea se va simţi condamnată prin despărţirea noastră de ea, aşteptând să fie judecată de marele Judecător (v. 5). Tocmai iminenţa acestei judecăţi ne dictează comportamentul:

seriozitate, vigilenţă, rugăciune, dragoste fierbinte (cap. 1.22b). Aceasta se traduce în mai multe moduri: În căutarea restabilirii fraţilor noştri (v. 8b), în practicarea cu bucurie a ospitalităţii şi în folosirea darurilor felurite ale harului lui Dumnezeu în folosul altora. Astfel Isus din cer continuă pe pământ să-L glorifice pe Tatăl (acesta este măreţul Său gând) în viaţa răscumpăraţilor Lui 

(v. 11; loan 17.4,11; 15.8).

Hrana ta zilnica!

10 NOIEMBRIE

1 Petru 3.13-22

Hristos a suferit pe cruce, El, Cel drept, pentru noi, cei nedrepţi (v. 18). În schimb, ne este dat să suferim putin pentru El (Filipeni 1.29). Făcând bine, suferim împreună cu El, cum a suferit El (v. 14). In sfârşit, în toate durerile noastre morale, Dumnezeu simpatizează cu noi (v. 12).

Dacă suferiţi pentru dreptate, sunteţi fericiţi, afirmă versetul 14 (citiţi şi Matei S.10). Să-I cerem lui Dumnezeu să ne păzească de orice teamă de oameni şi să ne dea teama de El, însoţită de blândeţe, pentru ca în orice moment să dăm mărturie de speranţa care este în noi...

Ori de câte ori purtarea noastră nu este bună înaintea oamenilor, dacă le vorbim de Domnul, aceasta nu face decât să răsfrângă asupra Lui dispreţul pe care-1 merităm noi. Fie ca Duhul lui Hristos să se folosească de noi pentru a-i avertiza pe semenii noştri, aşa cum odinioară s-a folosit de Noe, care-şi construia corabia, pentru a le predica necredincioşilor din vremea lui! (v. 19, 20). Potopul este imaginea judecăţii gata să se abată asupra lumii. În mod simbolic, credincioşii au trecut prin el la botez şi sunt puşi la adăpost în corabie, care este Hristos. El a suferit moartea în locul lor, iar ei vor învia cu El pentru o viaţă nouă (v. 21,22).

Hrana ta zilnica!

9 NOIEMBRIE

1 Petru 3.1-12

„Tot aşa, voi, soţiilor..." (v. 1), „voi, bărbaţilor..." (v. 7), „voi, tinerilor..." (cap. 5.5). Şi mereu motivul este acelaşi ca în cap. 2.13: dragostea Domnului, care dictează fiecăruia conduita pe care trebuie să o aibă în familie şi în Adunare. O femeie creştină arată de ce se leagă afecţiunile ei prin felul în care se împodobeşte.

 Este ea preocupată de frumuseţea ascunsă a inimii, cea pe care numai Domnul o vede? 

Caută ea ceea ce este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu: „un duh blând şi liniştit" (v. 4)? Această «podoabă» face parte din ceea ce este incoruptibil, asemenea Cuvântului (cap. 1.23) şi asemenea moştenirii cereşti (cap. 1.44). Moda cuvenită înaintea lui Dumnezeu nu s-a schimbat deci de pe vremea Sarei.

Titlul nostru de moştenitori ai harului vieţii (v. 7) şi ai binecuvântării (v. 9b) constituie, împreună cu exemplul pe care ni-1 dă Cel care este bun (v. 13; cap. 2.21,22), un motiv imperios de a nu răspunde la insulte cu insulte.

Lungul citat din Psalmul 34 ne aminteşte ce este guvernarea lui Dumnezeu. Dacă răul se găseşte în gurile noastre (v. 10) sau în căile noastre (v. 11), aceasta poate avea aici, pe pământ, consecinţe dureroase, îngăduite de Domnul (v. 12). Invers, o umblare în bine şi în pace este un mijloc sigur de a fi binecuvântaţi. În plus de această legitimă dorinţă a oricărui om, ne vom bucura de comuniunea cu Domnul.

Hrana ta zilnica!

NOIEMBRIE

1 Petru 2.13-25

Creştinul este invitat să respecte ordinea stabilită, nu «de teama jandarmului», ci pentru cel mai măreţ motiv care poate acţiona asupra inimii lui: dragostea Domnului (v. 13; loan 15.10). Noi suntem robi ai lui Dumnezeu (v. 16b) şi El ne dictează atitudinile faţă de fiecare.

Toţi stăpânii sunt departe de a fi «buni şi blânzi»; aceasta ne necăjeşte, dar mărturia noastră va avea mai multă forţă şi avânt înaintea acestora. Nedreptatea, insulta şi toate formele de întristare sunt pentru copilul lui Dumnezeu ocazii de a-L glorifica pe Dumnezeu. Cineva a mers înaintea noastră pe această cale; Acela a fost Omul durerilor. Sigur că, în lucrarea de ispăşire, Hristos n-a avut şi nici nu va avea vreodată tovarăşi, nici imitatori. El - şi numai El - „a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn" (v. 24). Din contră, în umblarea Lui dreaptă (şi, în consecinţă, în suferinţă), El este Modelul nostru perfect (1 loan 2.6). Impotrivirea şi perversitatea oamenilor nu au făcut altceva decât să scoată în evidenţă răbdarea Lui, blândeţea Lui, smerenia şi înţelepciunea Lui şi deplina Lui încredere în Dumnezeu... urme binecuvântate pe care suntem chemaţi să călcăm şi noi. Astfel, vom împlini ultimul îndemn dat de Domnul lui Petru: „Tu vino după Mine!" (loan 21.22b).

Hrana ta zilnica!

7 NOIEMBRIE

1 Petru 2.1-12

Un copil abia venit pe lume trebuie repede hrănit. De aceea Cuvântul lui Dumnezeu, după ce a dat viaţă (cap. 1.23), dă şi ceea ce trebuie pentru întreţinerea vieţii. El este alimentul complet pentru suflet, „laptele spiritual curat” (v. 2), a cărui substanţă este Hristos. Dacă am gustat că Domnul este bun, nu ne vom mai putea lipsi de această hrană divină (v. 3; Psalmul 34.8).

După sămânţa vie (şi speranţa vie din cap. 1), aici întâlnim pietrele vii. Ele sunt zidite împreună pe Acela care este „piatra de unghi, aleasă, preţioasă" (v. 6; Isaia 28.16) deopotrivă pentru Dumnezeu şi pentru noi, cei care credem (v. 7), pentru a alcătui o casă spirituală (vezi Efeseni 2.20-22). «„Tu eşti" una dintre aceste pietre», îi spusese Domnul lui Simon, fiul lui Iona (comp. cu Matei 16.18). Ei bine, asemenea privilegii atrag responsabilităţi pe măsură! 

Dacă suntem o preoţie sfântă, aceasta este ca să aducem jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu. Şi dacă suntem un popor dobândit (Isaia 43.21), aceasta este ca să vestim virtuţile Lui.

Fiind chemaţi „din întuneric la lumina Sa minunată", vom oferi adăpost, în duhul nostru, poftelor carnale? O singură privire este de ajuns pentru a le stârni. Şi ele se războiesc cu sufletul (v. 11).

Hrana ta zilnica!

6 NOIEMBRIE

1 Petru 1.13-25

Adevărul, aşa cum îl prezintă apostolul, are drepturi şi efecte asupra noastră, el fiind centura care ne încinge mintea şi care ne stăvileşte imaginaţia (v. 13; Efeseni 6.14). Şi de acest adevăr trebuie noi să ascultăm. Noi, cei care odinioară umblam printre „fiii neascultării" (Coloseni 3.6,7), am devenit „copii ascultători" (v. 14): nu numai ascultare de Isus Hristos, ci ascultarea lui Isus Hristos (v. 2), adică asemenea cu a Lui, motivată de dragostea faţă de Tatăl (loan 8.29; 14.31). 

De altfel, aici toate lucrurile sunt în contrast cu Vechiul Testament. Nu cu argint, nici cu aur, nici cu vreun lucru oarecare am putut fi noi răscumpăraţi (Exod 30.11-16; Numeri 31.50), ci cu sângele scump al lui Hristos. 

Pe noi nu naşterea naturală, ca pe israeliţi, ne face să avem drepturile şi privilegiile poporului lui Dumnezeu - nimeni să nu creadă că este copil al lui Dumnezeu numai prin faptul că are părinţi creştini!

 Noi suntem regeneraţi prin Cuvântul incoruptibil, viu, permanent. Sfinţenia cerută în toată comportarea noastră răspunde acestei noi naturi; noi II chemăm pe Dumnezeul sfânt ca Tată

 (v. 15-17). 

Sfinţenia este şi consecinţa valorii la care apreciază El jertfa Mielului desăvârşit.

Hrana ta zilnica!

5 NOIEMBRIE

1 Petru 1.1-12

Domnul îi spusese ucenicului Său, Petru, chiar înainte de a fi fost negat de el: „După ce te vei întoarce, să întăreşti pe fraţii tăi” (Luca 22.32). Este lucrarea pe care o împlineşte apostolul prin această epistolă. El ne aduce aminte de privilegiile noastre fără seamăn: mântuirea sufletului (v. 9) şi o moştenire cerească la adăpost de orice atingere (v. 4). Dumnezeu păzeşte moştenirea pentru moştenitori, iar pe moştenitori îi păzeşte pentru moştenire. Şi ei, chiar în prezent, pot gusta mai înainte „o bucurie de nespus şi strălucită", izvorâtă: din speranţa vie pe care o au într-o Persoană vie - Isus înviat (v. 3); din credinţă (v. 5,7); din dragostea pentru Cel pe care răscumpăraţii încă nu L-au văzut, dar pe care inima lor îl cunoaşte bine (v. 8). Şi cu cât iubim mai mult pe Domnul, cu atât mai mult vom simţi că nu-L iubim îndeajuns.

Tocmai datorită valorii pe care Dumnezeu o recunoaşte credinţei) El Se angajează s-o cureţe în cuptorul încercării. Dar ni se dă asigurarea că El face aceasta numai „dacă trebuie" (v. 6).

Acestea sunt, dragi prieteni, realităţile fericite cu privire la noi, pe care profeţii le-au căutat şi cercetat cu grijă (v 10,11) şi pe care îngerii doresc să le privească de aproape (v. 12).

 Putem noi, care luăm parte la lucrurile administrate de ei, să fim singurii care nu se interesează de ele?

Hrana ta zilnica!

4 NOIEMBRIE

lacov 5.7-20

Toamna este anotimpul aratului. Opt până la zece luni se vor scurge - în care se succed frigul şi căldura, ploaia şi soarele - până să se coacă un nou seceriş. Câtă răbdare îi trebuie agricultorului!

 Ca şi el, să avem şi noi răbdare, pentru că „venirea Domnului este aproape" (v. 8). Să ne folosim deopotrivă resursele: în momentele de bucurie, cântările; în încercare (ca în orice vreme) rugăciunea fierbinte a credinţei. Facem noi uneori experienţa că ea, poate mult (loan 9.31b)?

Versetele 14-16, care în creştinătate sunt folosite pentru a justifica tot felul de practici, îşi păstrează valoarea deplină dacă sunt îndeplinite toate condiţiile menţionate. Oricum, un creştin dependent se va simţi rareori liber să ceară vindecarea; mai curând, împreună cu cei din apropierea lui, se va ruga să poată accepta liniştit voia lui Dumnezeu.

Sfârşitul epistolei pune accent pe ajutorul frăţesc în dragoste: mărturisirea reciprocă a greşelilor, rugăciunea unul pentru altul, grija faţă de cei lipsiţi. Învăţătura ocupă puţin loc în această epistolă. Din contră, punerea în practică a creştinismului nostru este prezentată pe larg.

 Să ne ajute Dumnezeu să fim, în adevăr, nu ascultători uituci, ci împlinitori (cap. 1.25).

Hrana ta zilnica!

3 NOIEMBRIE

lacov 4.13-17; 5.1-6

Cei care fac planuri (v. 13-15; Isaia 56.12b) şi cei care strâng bunuri pământeşti (cap. 5.1-6) sunt adesea aceleaşi persoane (Luca 12.18,19). Şi una şi alta sunt străine de viaţa de credinţă. A dispune de viitor înseamnă a pune voinţa proprie în locul celei a lui Dumnezeu; şi este chiar necredinţă, arătând neîncredere în venirea apropiată a Domnului.

Cât despre bogăţii, este un lucru şocant să le strângi în „vremurile din urmă". Riscurile ce ameninţă bogăţiile pe pământ: degradarea, furtul, devalorizarea... demonstrează că acestea sunt bogăţii trecătoare, aur şi argint ruginit (vezi Psalmul 52.7). De aceea, Domnul recomandă: „Faceţi-vă pungi care nu se învechesc, o comoară care nu piere, în ceruri, unde hoţul nu se apropie, nici molia nu strică" (Luca 12.33). Abundenţa de bunuri materiale duce la împietrirea inimii: Faţă de Dumnezeu, pentru că atunci pierdem uşor sentimentul dependenţei de El şi uităm adevăratele nevoi, care sunt cele ale sufletului (Apocalipsa 3.17).

Şi faţă de aproapele, pentru că ne este greu să ne punem în locul celor cărora le lipsesc cele necesare (Proverbe 18.23).

Hrana ta zilnica!

2 NOIEMBRIE

lacov 4.1-12

O ceartă între copii ai lui Dumnezeu arată negreşit că voinţa fiecăruia dintre ei nu a fost zdrobită. Domnul ne arată că aceasta este încă un obstacol care împiedică rugăciunile noastre să fie ascultate (citiţi Marcu 1.25). Pot fi două motive pentru care nu primim răspuns. Primul este că nu cerem, deoarece „oricine cere, capătă" (Matei 7.8). 

Al doilea, pentru că cerem rău. Aici nu este vorba de forma stângace a rugăciunilor noastre (oricum, „nu ştim ce să cerem aşa cum ar trebui" - Romani 8.26), ci de scopul lor. Avem în vedere gloria Domnului, sau satisfacerea poftelor! Aceste două principii nu se pot împăca.

Iubind lumea, trădăm cauza Dumnezeului nostru, pentru că lumea I-a declarat război, răstignindu-L pe Fiul Lui, iar neutralitatea este imposibilă (Matei 12.30).

Invidia şi pofta sunt lucrurile cu care ne atrage lumea, dar Dumnezeu ne dă infinit mai mult decât ne poate oferi lumea: un har mai mare (v. 6; Matei 13.12). Fie ca aceia care au învăţat de la Mântuitorul blândeţea şi smerenia (Matei 11.29) să poată gusta acest har. Dar, pentru a experimenta virtuţile harului, trebuie mai întâi să fi ajuns conştient de propria mizerie (v. 8,9; comp. cu Ioel 2.12,13).