11 NOIEMBRIE
1 Petru 4.1-11
Cât L-a obosit pe Domnul Isus păcatul de care a trebuit să Se ocupe! Acum El Se odihneşte, după ce l-a desfiinţat prin moarte. Tot aşa şi creştinul ar trebui să fi terminat cu poftele omeneşti. Dragi prieteni, nu ne ajunge oare că, înainte de întoarcerea la Dumnezeu, am pierdut timp preţios mergând nebuneşte spre moarte? Să trăim restul timpului nostru „pentru voia lui Dumnezeu". Fără-ndoială că noua noastră purtare va contrasta cu cea a lumii din jurul nostru. Şi aceasta va fi mirată că ne abţinem să luăm parte la bucuriile ei tulburate şi înşelătoare.
Va face poate glume pe seama noastră şi ne va insulta. De ce?
Pentru că lumea se va simţi condamnată prin despărţirea noastră de ea, aşteptând să fie judecată de marele Judecător (v. 5). Tocmai iminenţa acestei judecăţi ne dictează comportamentul:
seriozitate, vigilenţă, rugăciune, dragoste fierbinte (cap. 1.22b). Aceasta se traduce în mai multe moduri: În căutarea restabilirii fraţilor noştri (v. 8b), în practicarea cu bucurie a ospitalităţii şi în folosirea darurilor felurite ale harului lui Dumnezeu în folosul altora. Astfel Isus din cer continuă pe pământ să-L glorifice pe Tatăl (acesta este măreţul Său gând) în viaţa răscumpăraţilor Lui
(v. 11; loan 17.4,11; 15.8).
Hristos cere de la noi rugăciunea.
RăspundețiȘtergereRugăciunea nu numai că îl apropie pe om de Dumnezeu, ci îl lipeşte de Dumnezeu şi îl face un duh cu El.
Dumnezeu nu cere să ieşim noi numai cu trupul din lume şi să fugim în pădure; ci cu mintea să ieşim din lume.
Mintea nu se poate ascunde nicăieri între zidiri!Cel mai adânc loc unde poţi ascunde mintea de lume este cămara ei - inima!
Numai în inimă o poţi ascunde, că acolo stă de vorbă cu Iisus.
Omul care a ajuns la rugăciunea de sine mişcătoare, oriunde ar fi, inima lui se roagă permanent.
Păzeşte-mă, Doamne, că spre Tine am nădăjduit.
Zis-am Domnului: "Domnul meu eşti Tu, că bunătăţile mele nu-ţi trebuie".
(Psalmul 15:1-2)
Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este ca să nu mă clatin.
Pentru aceasta s-a veselit inima mea şi s-a bucurat limba mea, dar încă şi trupul meu va sălăşlui întru nădejde.
Că nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel cuvios al Tău să vadă stricăciunea.
Cunoscute mi-ai făcut căile vieţii; umplea-mă-vei de veselie cu faţa Ta, şi la dreapta Ta de frumuseţi veşnice mă vei sătura.
(Psalmul 15:8-11)