Versetul zilei

12 noiembrie 2016

Hrana ta zilnica!

12 NOIEMBRIE
1 Petru 4.12-19
În cer vom medita neîncetat la suferinţele Domnului Isus; ele vor fi tema inepuizabilă a cântărilor noastre, dar atunci ocazia de a le împărtăşi va fi trecut. Suferinţa împreună cu Hristos este o experienţă mai profundă şi mai intimă decât suferinţa pentru El. A avea parte de durerile Lui, a cunoaşte nerecunoştinţa, dispreţul, dezacordul, insultele (v. 14), împotrivirea făţişă cu care a fost întâmpinat El înseamnă a-L cunoaşte pe El însuşi în toate sentimentele care au fost atunci ale Sale. Tot ce dorea Pavel era „să-L cunoască pe El... şi comuniunea suferinţelor Lui..." (Filipeni 3.10).
 Dar există un fel de dureri pe care Hristos, în mod evident, nu le-a suferit: cele pe care ni le atragem pentru că facem răul. Nu vom scăpa de «consecinţele inconsecventelor noastre». Un creştin necinstit va strânge ceea ce a semănat în faţa tribunalelor oamenilor şi acela care se va fi amestecat în treburile altuia îşi poate primi pedeapsa din mâna acestuia din urmă. Dar lucrul cel mai trist este nu că ne
atragem mizerii, ci faptul că dezonorăm numele Domnului. Reciproc, suferind ca un creştin, adică aşa cum a suferit Hristos, Dumnezeu este glorificat în acest Nume frumos (v. 16; Fapte 4.17,21).

Un comentariu:

  1. Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut;
    Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.
    Şi va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa şi frunza lui nu va cădea şi toate câte va face vor spori.
    (Psalmul 1:1-3)

    Lăuda-Te-voi, Doamne, din toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale.
    Veseli-mă-voi şi mă voi bucura de Tine; cânta-voi numele Tău, Preaînalte.
    (Psalmul 9:1-2)

    RăspundețiȘtergere