Hrana ta zilnica!

1 NOIEMBRIE

Iacov 3.1-18

După cum credinţa, dacă există, se manifestă în mod necesar prin lucrări, tot aşa întinarea se exteriorizează, mai devreme sau mai târziu, prin cuvinte. Orice maşină cu aburi are o supapă prin care suprapresiunea răbufneşte irezistibil. Dacă lăsăm să crească această «presiune» fără s-o judecăm, ea se va trăda inevitabil prin cuvinte pe care nu le vom putea stăpâni. Astfel Domnul ne face să constatăm necurăţia buzelor noastre (Isaia 6.5) şi ne arată sursa interioară: prisosul inimii (Matei 12.34; 15.19; Proverbe 10.20). Prin judecata de sine însă, ne invită să despărţim „ce este de preţ de ce este fără preţ", pentru a fi precum gura Lui (Ieremia 15.19).

Există înţelepciune şi înţelepciune. Cea de sus, ca orice dar desăvârşit, coboară de la Tatăl luminilor (cap. 1.17). Trăsăturile ei ne vor face s-o recunoaştem: este mereu curată, fără voinţă proprie, activă în bine.

Ar trebui să recitim aceste versete ori de câte ori suntem pe cale să ne întrebuinţăm rău limba: pentru ceartă, minciună (v. 14), vorbire de rău (cap. 4.11), lăudăroşenie (cap. 4.16), cârtire (cap. 5.9), jurăminte sau vorbe uşuratice (cap. 5.12; Efeseni 4.29; 5.4). 

Cu alte cuvinte, de cât de multe ori pe zi!

Hrana ta zilnica!

31 OCTOMBRIE

Iacov 2.14-26

Unii au crezut că este o contradicţie între învăţătura lui Iacov şi cea a lui Pavel (de exemplu în Romani 4). In realitate, fiecare prezintă aspecte diferite ale adevărului. Pavel demonstrează că, pentru ca cineva să fie îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu, este suficientă credinţa, iar Iacov explică că, pentru a fi îndreptăţit în ochii oamenilor, sunt necesare fapte (v. 24; 1 loan 3.10). Nu rădăcina, ci rodul ne permite să apreciem calitatea unui pom (Luca 6.43,44). Credinţa lăuntrică nu se poate arăta oamenilor decât prin fapte. Eu nu văd curentul electric, dar funcţionarea unei lămpi sau a unui motor îmi permite să afirm prezenţa lui întrun fir conductor. Credinţa este un principiu activ (v. 22), o energie internă care mişcă angrenajele inimii. Pavel şi Iacov îşi ilustrează învăţătura prin acelaşi exemplu: cel al lui Avraam, la care se adaugă aici exemplul Rahavei. După morala omenească, primul este un

tată criminal, iar cea de-a doua o persoană cu o purtare rea, care-şi trădează poporul. Dar faptele lor nu sunt altceva decât manifestările cele mai înalte ale consecinţei credinţei lor; aceasta i-a determinat să facă cele mai mari sacrificii pentru Dumnezeu.

Prietene, poate că într-o zi ai spus că ai credinţă. Ai arătat tu aceasta?

Hrana ta zilnica!

30 OCTOMBRIE

Iacov 2.1-13

Suntem influenţaţi mai mult decât credem de falsa scară de valori de care se foloseşte lumea, precum averea, rangul social... Până şi un Samuel avea nevoie să înveţe că: „omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inima" (1 Samuel 16.7b). Şi ştiţi până unde a ajuns lumea „privind după înfăţişare"? Până într-acolo încât a dispreţuit şi a respins pe Fiul lui Dumnezeu, pentru că venise ca sărac pe pământ (2 Corinteni 8.9). 

Şi astăzi, frumosul nume al lui Hristos, cu care sunt numiţi creştinii, este obiectul batjocorii şi al hulelor. Aceia care-1 poartă, aceşti săraci pe care lumea îi dispreţuieşte, sunt numiţi de Domnul moştenitori ai împărăţiei (v. 5; Matei 5.3). Lor li se impune deci legea imperială, adică cea a împăratului (v. 8). A nu împlini porunca dragostei înseamnă a încălca toată legea, aşa cum pentru a rupe un lanţ este suficient să fie ruptă o singură verigă.

 Astfel, noi suntem toţi vinovaţi, convinşi de păcat. Dumnezeu însă a găsit o glorie mai mare în îndurare decât în judecată. Această îndurare ne plasează definitiv sub o cu totul altă „lege": cea a libertăţii. Libertatea unei firi noi, care-şi găseşte plăcerea în ascultarea de Dumnezeu (1 Petru 2.16).

Hrana ta zilnica!

29 OCTOMBRIE

Iacov 1.13-27

In versetele 2 şi 12, cuvântul ispită are semnificaţia unei încercări din afară, pe care Dumnezeu o trimite spre binele nostru şi, în final, pentru bucuria noastră. In versetul 13, a fi ispitit are un alt sens: implică răul; acesta este declanşat din interior prin pofte. Cum ar putea fi Dumnezeu cauza unor asemenea lucruri? Nimic întunecos nu poate veni de la „Tatăl luminilor” (v. 17; comp. cu 1 loan 1.5). Cel care ni L-a dat pe propriul Lui Fiu, împreună cu El ne dă „orice dar desăvârşit" (v. 17; vezi şi Romani 8.32). Sursa răului este în noi: gânduri rele, din care decurg cuvinte rele şi fapte rele. Dar nu este de ajuns să fim conştienţi. Riscăm să fim ca o persoană care, privind în oglindă, constată că este murdar, dar care nu se duce apoi să se spele. Cuvântul lui Dumnezeu este această oglindă. Ii arată omului ceea ce este; îl învaţă ce înseamnă să facă bine (cap. 4.17), dar nu poate face binele în locul lui.

Care este singura „slujbă religioasă" recunoscută de Dumnezeu Tatăl?

 Nu ceremoniile deşarte pe care oamenii le numesc religie. Ea decurge din dubla poziţie în care Domnul i-a pus pe ai Săi. In lume, şi aceasta este devoţiunea dragostei. Nu din lume, este deci pentru a ne păstra curaţi (v. 27; loan 17.11,14,16).

Hrana ta zilnica!

28 OCTOMBRIE

Iacov 1.1-12

Iacov se adresează fraţilor lui, creştini ieşiţi din iudaism, care nu au abandonat încă toate legăturile. Ii invită să privească încercarea ca o bucurie perfectă: două cuvinte care la prima vedere nu se potrivesc împreună. Totuşi, printre creştinii evrei, unii realizaseră aceasta (Evrei 10.34). Şi această experienţă se alătură declaraţiei lui Pavel: „Ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce (cultivă) răbdare" (Romani 5.3; comp. cu Coloseni 1.11). Altă contradicţie aparentă este că, în timp ce răbdarea implică aşteptarea a ceea ce nu ai, Iacov adaugă: „neducând lipsă de nimic" (v. 4). Ceea ce vă poate lipsi cu adevărat nu sunt bunurile pământeşti, ci înţelepciunea. Atunci s-o cerem Domnului, cum a făcut tânărul Solomon (1 împăraţi 3.9).

Chiar dacă este sărac, un creştin nu duce lipsă de nimic, pentru că îl are pe Isus. Şi bogatul se poate bucura în smerenie în comuniune cu Cel care S-a făcut nimic şi S-a coborât până la moartea de cruce. Să-i invidiem pe cei care vor trece ca floarea ierbii?

 Să avem în vedere cununa vieţii. Aceasta îi va răsplăti pe cei care vor fi îndurat încercarea cu răbdare, altfel spus, a celor care-L iubesc pe Domnul (v. 12).

Hrana ta zilnica!

27 OCTOMBRIE

Evrei 13.17-25

Am avut conducători credincioşi. Să le cinstim memoria, să le imităm credinţa ... şi să

le citim scrierile (v. 7). Dumnezeu însă ne dă şi astăzi conducători (v. 17,24). Care este datoria noastră faţă de ei? Să-i ascultăm, să ne rugăm pentru ei (v. 18), să facem în aşa fel încât să-şi poată împlini slujba cu bucurie - ei veghează pentru propriile noastre suflete.

Şi în aceeaşi măsură să primim cuvintele de îndemn când ne sunt adresate de ei (v. 22).

Totuşi, niciun lucrător al Domnului nu trebuie să ne facă să-L pierdem din vedere pe marele Păstor al oilor. Numai El Şi-a dat viaţa pentru ele şi acum le duce cu El „afară din tabăra" religiei omeneşti (Exod 33.7). De atunci, toţi creştinii constituie o singură turmă, având drept cap un singur Păstor (loan 10.4,16).

Unul după altul, elementele iudaismului au fost înlocuite de-a lungul epistolei cu glorioasele adevăruri creştine. Toate aceste adevăruri sunt rezumate în Isus Hristos. Şi în final, Dumnezeu îşi împlineşte lucrarea în noi (v. 21): ne eliberează de orice legătură, ne dezbracă de orice formă, pentru a ne lega de Fiul Său înviat şi glorificat în aşteptarea apropiatei Lui apariţii, această epistolă să ne înveţe de acum ca, prin credinţă, să ne aţintim privirile spre El (cap. 12.2).

Hrana ta zilnica!

26 OCTOMBRIE

Evrei 13.1-16

Dragostea frăţească se poate manifesta sub multe forme: ospitalitatea, care este în folosul celui care o practică (v. 2), simpatia care se identifică cu cei care suferă (v. 3; cap. 10.34), binefacerea, în care nu numai cei ajutaţi, ci însuşi Dumnezeu găseşte plăcere (v. 16).

Avariţia are de asemenea multe feţe. Putem iubi banul pe care-1 avem, dar şi pe acela pe care dorim să-1 avem. Să ştim să ne mulţumim cu ceea ce avem în prezent. Iar pentru nevoile sau pericolele de mâine, să ştim să ne bizuim „plini de încredere" pe credincioşia Domnului (v. 6; Matei 6.31-34). Cel care este ajutorul nostru nu Se va schimba. „Tu eşti Acelaşi", proclama versetul 12 din capitolul 1. Acum, versetul 8 completează prin această afirmaţie de o deschidere de nemăsurat: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci". Dacă El este de ajuns, atunci diferitele „învăţături străine" (v. 9) nu vor avea nicio atracţie pentru noi şi vom fi gata să ieşim din tabăra religioasă formalistă (comp. cu Exod 33.7), pentru a merge numai spre Isus, în locul unde El a promis că va fi. El a oferit sacrificiul suprem.

Privilegiul nostru este de a-I oferi în schimb lui Dumnezeu nu numai duminicile, ci neîncetat o jertfă de laudă, acest rod al buzelor care se coace mai întâi în inimile noastre (Psalmul 45.1)

Hrana ta zilnica!

25 OCTOMBRIE

Evrei 12.18-29

Aici este prezentat încă un contrast între ceea ce oferea legea şi ceea ce posedă de acum creştinul în Hristos. In locul Sinaiului îngrozitor, Dumnezeu va da harul în Sion în timpul domniei viitoare a lui Mesia (Psalmul 2.6). Copilul lui Dumnezeu vine deja spre binecuvântări de un ordin şi mai înalt El este invitat să escaladeze versanţii acestui munte al harului, să intre prin credinţă în „cetatea Dumnezeului celui viu", Ierusalimul ceresc (v. 22), şi să-i salute pe locuitorii ei. El întâlneşte miriadele de îngeri, apoi adunarea întâilor-născuţi, adică Biserica. In vârf este însuşi Dumnezeu,, Judecătorul tuturor", însă care îl primeşte ca un răscumpărat al Fiului Său. Coborând la poale, la temelia divină a tuturor acestor glorii, el găseşte „duhurile celor neprihăniţi făcuţi desăvârşiţi" (v. 23) - ale celor din capitolul 11 - şi pe Isus, Mijlocitorul unui nou legământ pecetluit cu propriul Lui sânge.

«Acolo-i casa mea", spune o cântare. Dacă toate lucrurile schimbătoare vor trece curând, eu voi căpăta o împărăţie neclătinată; numele meu este scris în ceruri (Luca 10.20).

Şi acelaşi har îmi dă acces acolo şi îmi permite să slujesc acestui Dumnezeu sfânt nu în felul în care mi-ar place mie, ci cum îi este plăcut Lui. Respectul şi teama de a nu-I plăcea Lui mă vor ţine pe calea voii Sale!

Hrana ta zilnica!

24 OCTOMBRIE

Evrei 12.4-17

Un copil este supus în familia lui educaţiei părinţilor. Aceasta îl va face să verse câteva lacrimi, dar, ajuns mare, va fi un lucru pentru care el le va putea mulţumi părinţilor. Dacă suntem fii şi fiice ale lui Dumnezeu, este imposibil să nu avem de-a face cu disciplina Lui (v. 8), pentru că Dumnezeul sfânt doreşte să-Şi formeze copiii după imaginea Lui (v. 10).

Totuşi, această disciplină ne-ar putea conduce la două reacţii opuse: Mai întâi s-o dispreţuim, nesocotind-o; dar trebuie să fim „exersaţi de ea”, adică să ne judecăm înaintea Domnului, cercetând pentru ce motiv ne-a trimis El această încercare (Iov 5.17). Celălalt pericol este ca noi să pierdem curajul (v. 5; Efeseni 3.13). Să ne amintim atunci de numele dat credinciosului sub disciplină: „acela pe care-1 iubeşte Domnul" (v. 6). Să urmărim pacea cu toţi, însă fără ca aceasta să fie în dauna sfinţeniei (v. 14). Să nu uităm că noi înşine suntem obiecte ale harului şi să alungăm din inimile noastre rădăcinile de amărăciune (literal: germenii de otravă). La început ascunse, acestea se vor manifesta, mai devreme sau mai târziu, dacă nu sunt imediat judecate (Deuteronom 29.18).

Esau, care n-a putut fi numit în capitolul precedent alături de membrii familiei lui, este pomenit aici spre ruşinea lui veşnică. Fie ca niciunul dintre noi să nu-i semene!

Hrana ta zilnica!

23 OCTOMBRIE

Evrei 11.32-40; 12.1-3

Începând cu versetul 32 ne aflăm în ţara Canaan. Şi îi găsim acolo pe judecători, pe împăraţi, pe profeţi, un mare nor de martori care ne înconjoară, care au fost înaintea noastră şi care ne aşteaptă pentru a intra în posesia lucrurilor promise (v. 39,40). Traversând timpurile cele mai întunecate, flacăra credinţei, trecută din mână în mână, nu se stinge niciodată. Numai Dumnezeu cunoaşte lista acestor martiri uitaţi şi o ţine la zi. «Fiecare are propria lui pagină în volumul credincioşi-ei» (T.A.P.). Armata credinţei numără cercetaşi (cap. 11), un Comandant renumit (cap. 12); noi suntem ariergarda. Acum este rândul nostru să ne angajăm în această «cursă-ştafetă». Ce ne trebuie ca să alergăm bine? Să nu fim încărcaţi, nici împiedicaţi. Să începem prin a ne debarasa de orice povară sau bagaj inutil.

Să aruncăm de asemenea păcatul, această plasă care ne împiedică atât de uşor!

 Dar aceasta nu este totul. Trebuie ca un obiect, ca un magnet irezistibil, să ne atragă înainte. Să ne aţintim ochii asupra lui Isus, Călăuza şi Modelul vieţii de credinţă, Căpetenia şi împlinitorul ei. Şi El a avut un obiect înaintea Lui, mai puternic decât crucea, decât ruşinea, decât toată suferinţa. 

Aceasta era „plinătatea bucuriei care trebuia să încununeze viaţa omului credinţei, potrivit Psalmului 16 (v. 11).

Hrana ta zilnica!

22 OCTOMBRIE

Evrei 11.17-31

Jertfirea lui Isaac dovedeşte că Avraam credea în înviere (comp. cu Romani 4.17) şi că- L iubea pe Dumnezeu mai mult decât pe unicul lui fiu. Lunga istorie a lui Iacov este relatată prin toiagul lui, rând pe rând instrument de păstor, sprijin al călătorului, al şchiopului şi în final al adoratorului (v. 21). Despre Isaac am putea gândi că discernământul lui a fost prea târziu, iar despre Iosif, că ar fi fost mult mai multe lucruri de spus despre el decât această simplă cerere legată de osemintele lui. Fiecare însă dintre aceşti patriarhi îşi proclamă întrun mod propriu siguranţa în lucrurile viitoare pe care le aşteptau. Moise refuză,... alege,... socoteşte..., pentru că priveşte spre răsplătire (vezi cap. 10.35). Părăseşte,... nu se teme, ... rămâne neclintit, ... pentru că II vede pe Cel care este nevăzut

Credinţa este singura piatră de încercare care permite aprecierea justei valori şi durata relativă a oricărui lucru. In acelaşi timp, este energia lăuntrică prin care pot fi învinse atâtea piedici - mânia lui Faraon, Marea Roşie, Ierihonul - dar şi pofte: plăcerile păcatului sau bogăţiile Egiptului. Da, credinţa este energică şi îndrăzneaţă. Iar dacă exemplul lui Moise ne-ar părea prea înalt, să fim încurajaţi de cel al Rahavei. Oricare ar fi împrejurările,

Dumnezeu aşteaptă un rod vizibil al credinţei noastre.

Hrana ta zilnica!

21 OCTOMBRIE

Evrei 11.8-16

Încă o dată în Biblie, Avraam şi ai lui sunt aleşi de Dumnezeu pentru a ne învăţa ce este credinţa. „Avraam, când a fost chemat, a ascultat...". Când asculţi de cineva fără a-i cunoaşte intenţiile înseamnă că ai încredere deplină în el. Atunci când Dumnezeu porunceşte, credinţa ştie să meargă

 (v. 8) şi, de asemenea, ştie să locuiască (v. 9).

Patriarhului i s-a întâmplat să locuiască în Haran, când el trebuia să meargă până în Canaan (Fapte 7.4) şi, de asemenea, i s-a întâmplat să meargă în Egipt, când ar fi trebuit să locuiască în ţară (Geneza 12.10). Aici însă, Dumnezeu găseşte plăcerea să acopere paşii greşiţi, aşa cum şi trece sub tăcere râsul Sarei, tristul sfârşit al istoriei lui Isaac şi tristul început al celei a lui Iacov; El reţine din viaţa alor Săi numai ceea ce-L glorifică şi singură credinţa îl poate glorifica.

In principiu nu este posibil să ai în acelaşi timp două patrii. Promisiunea unei cetăţi cereşti făcuse din Avraam şi din ai lui nişte străini pe pământ, lucru pe care ei nu s-au temut să-1 proclame (v. 13; Geneza 23.4) şi pe care l-au şi arătat în mod clar locuind în corturi (2 Corinteni 4.18; 5.1). Pentru că lor nu le-a fost ruşine de Dumnezeul lor, de aceea nici Lui nu-i este ruşine de ei. El îşi revendică acest nume de Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui lacov. Poate fiecare dintre noi să-L numească „Dumnezeul meu"!

Hrana ta zilnica!

20 OCTOMBRIE

Evrei 10.32-39; 11.1-7

Creştinii iudei acceptaseră, şi încă cu bucurie, să le fie luate bunurile pământeşti (comp. cu Matei 5.12). Care era secretul lor? Credinţa, care-şi însuşea bunuri mai de preţ, care nu puteau fi atinse de prigonitori. Credinţa însă este necesară nu numai în zilele rele, nici numai imediat după întoarcerea la Dumnezeu. Ea este principiul vital al celui drept. Ea dă prezent viitorului şi vizibil invizibilului. Cel care nu o are nu poate persevera. Se retrage, şi Dumnezeu nu găseşte plăcere în el (v. 38; 4.2; 1 Corinteni 10.5). Fără credinţă, repetă capitolul 11.6, este imposibil să-I placi Lui. Iar acum Dumnezeu ne prezintă pe câţiva dintre aceia în care Şi-a găsit plăcerea (Psalmul 16.3).

In capitolul 11, diferite aspecte ale vieţii de credinţă sunt ilustrate prin martori din Vechiul Testament. In Abel vedem cum această credinţă şi-a însuşit răscumpărarea prin oferirea unei jertfe plăcute lui Dumnezeu. In Enoh, credinţa merge spre ţinta cerească. In Noe, ea condamnă lumea şi vesteşte dreptatea divină. Astfel, credinţa caracterizează întreaga viaţă creştină. Şi, ajunşi la ultimii paşi ai acestui drum al credinţei, nu este momentul să abandonăm încrederea. „Pentru că încă puţin, foarte puţin, şi Cel care vine va veni” (v. 37).

 Aceasta ne este de ajuns. Isus este „Cel care vine"; noi suntem „cei care-L aşteptăm" (cap. 9.28).

Hrana ta zilnica!

19 OCTOMBRIE

Evrei 10.19-31

Lucrarea de har este încheiată. Cel care a împlinit-o este înălţat mai presus de ceruri (cap. 7.26). Şi noi suntem invitaţi să intrăm acolo, mergând pe urmele Lui, pe calea cea nouă şi vie, deschisă de atunci pentru adoratori. Sângele lui Isus, perdeaua ruptă, intervenţia unui mare preot în favoarea noastră dau siguranţă deplină credinţei noastre. Să ne apropiem, fraţilor, „cu deplină libertate" (v. 19,22). Nimic să nu ne împiedice să intrăm în locurile sfinte,... nici să ne alăturăm regulat strângerilor copiilor lui Dumnezeu (v. 25). Nu pentru a trăi singuri şi egoişti ne-am întors la Dumnezeu. Să ne încurajăm unii pe alţii la dragoste şi la dăruire. Sfârşitul paragrafului este deosebit de solemn. Păcătuind în mod voit iudeii care-şi ziceau creştini reveneau la lege şi astfel călcau în picioare pe Fiul Sfânt al lui Dumnezeu, pângărind sângele Lui scump şi batjocorind harul. Dar aceasta se poate aplica şi copiilor cu părinţi creştini, care, respingând învăţătura primită în tinereţe, aleg în mod voit calea lumii.

Tineri prieteni care aveţi privilegii aşa de mari, calea către cer nu vă va fi mereu deschisă.

Apropiaţi-vă acum (loan 6.37).

Hrana ta zilnica!

18 OCTOMBRIE

Evrei 10.1-18

Necesitatea de a repeta mereu jertfele vechiului legământ arăta că ele erau ineficiente. La drept vorbind, ele constituiau numai un act de comemorare a păcatului (v. 3). Dreptatea lui Dumnezeu nu era satisfăcută şi cu atât mai mult El nu-Şi putea găsi plăcerea acolo.

Atunci S-a prezentat Cineva care a preluat cauza noastră. Numai Isus era Obiectul în care Tatăl îşi putea găsi toată plăcerea şi numai El putea fi jertfa plăcută şi sfântă, adusă o dată pentru totdeauna. În vreme ce preoţii de pe pământ erau mereu în picioare, pentru că ei nuşi terminau niciodată slujba, Hristos S-a aşezat, dovadă a faptului că lucrarea s-a încheiat Şi Cel care „S-a aşezat pentru totdeauna" ne-a „făcut desăvârşiţi pentru totdeauna" (v. 12,14).

Da, perfecţi, aşa ne vede Dumnezeu, păcatele noastre fiind spălate. Şi aceasta nu în viitor, ci este un fapt împlinit şi definitiv. Dar să nu uităm că lucrarea făcută pentru noi este însoţită şi de o lucrare actuală în noi. Domnul doreşte să pună dragostea şi poruncile Lui în inima fiecăruia dintre noi (comp. v. 16 şi cap. 8.10). Dacă I-a spus Tatălui, când a venit în lume:

„Este desfătarea Mea, Dumnezeul Meu, să fac plăcerea Ta, şi legea Ta este în lăuntrul inimii Mele" (v. 7,9; Psalmul 40.6-8), cum să nu dorească El ca toţi ai Lui să-I semene?

Hrana ta zilnica!

17 OCTOMBRIE

Evrei 9.16-28

„Fără vărsare de sânge nu este iertare" (v. 22; citiţi şi Levitic 17.11). Ceea ce proclamă fiecare jertfă a vechiului legământ şi ceea ce Abel înţelesese prin credinţă (cap. 11.4) este confirmat aici în modul cel mai categoric. Pentru că „plata păcatului este moartea" (Romani 6.23) şi sângele Vărsat pe pământ este dovada că această plată a fost achitată (Deuteronom 12.23,24)! Sângele lui Hristos a fost vărsat „pentru mulţi, spre iertarea păcatelor" (Matei 26.28). Cine sunt aceşti mulţi? Toţi cei care cred! Sângele scump al lui Isus, necontenit sub privirea lui Dumnezeu, îi pune la adăpost de mânia Lui. Pentru că „oamenilor le este rânduit să moară o singură dată...". Nu li se va mai da o a doua existenţă.

Cu aceasta nu se termină însă totul, şi moartea este ceva neînsemnat pe lângă ceea ce urmează. Ce urmează după moarte? Un cuvânt groaznic este suficient să ne dezvăluie: ... „după aceea judecata" 

(2 Timotei 4.1; Apocalipsa 20.12). Omul fără Dumnezeu are înaintea lui aceste două realităţi cumplite: moartea şi judecata. Răscumpăratul însă are două certitudini fericite: iertarea tuturor păcatelor lui şi venirea Domnului pentru eliberarea sa finală (v. 28). 

Să dea Dumnezeu ca fiecare dintre cititorii noştri să facă parte dintre „cei care-L aşteaptă"!

Hrana ta zilnica!

16 OCTOMBRIE

Evrei 9.1-15

Capitolele 35-40 din Exod relatează cum a fost construit cortul. Leviticul dă instrucţiuni cu privire la jertfe (cap. 1-7), apoi cu privire la preoţi (cap. 8-10). Toate aceste rânduieli pentru o închinare pământească îşi demonstraseră însă în mod tragic neputinţa.

Cortul era despărţit de o perdea de netrecut. Preotul, fiind păcătos, era obligat să aducă jertfe pentru el însuşi (v. 7; cap. 5.3), jertfirea berbecilor şi a viţeilor „neputând să desăvârşească, în ceea ce priveşte conştiinţa, pe cel care slujeşte" (v. 9). Atunci Dumnezeu ne vorbeşte de un cort ceresc „mai mare şi mai desăvârşit,... adică nu din această creaţie" (v. 11; cap. 8.2).

Dar la ce ar fi fost bun acest cort fără un preot capabil să slujească în el? Şi la ce ne-ar folosi un preot (cap. 5-8), dacă jertfa n-ar fi de asemeni excepţională? (cap. 9 şi 10). Pentru siguranţa noastră deplină, Isus este în acelaşi timp şi una şi alta. Ca Jertfa, El ne dă pacea conştiinţei; ca Preot, ne asigură pacea inimii şi ne păstrează în comuniune cu Dumnezeu.

Sub vechiul legământ, totul era nesigur şi condiţionat. Acum însă, totul este veşnic: răscumpărarea (v. 12 b; 5.9) şi, tot astfel, moştenirea (v. 15b). Nimic nu va putea să ni le răpească, nici să ni le pună în discuţie

Hrana ta zilnica!

14 OCTOMBRIE

Evrei 7.18-28

Înainte de a fi fost înălţat mai sus de ceruri, Isus nu putea fi pentru noi Mare Preot Pentru a ne putea reprezenta înaintea lui Dumnezeu, trebuia mai întâi să Se dea pe Sine însuşi pentru noi, deoarece, înainte de orice, noi avem nevoie de un Răscumpărător. Dar acum, Mântuitorul sufletelor noastre este şi Acela care ne mântuieşte în toate, adică Acela care are grijă de noi până când vom intra în gloria Lui. El fiind veşnic viu, avem siguranţa că nicio clipă nu ne va lăsa. Într-adevăr, un asemenea Mare Preot ne trebuia. Perfecţiunea Lui morală este exprimată în toate modurile, iar poziţia Lui înaintea lui Dumnezeu, în glorie, ne face să strigăm: „Vezi, Dumnezeule, şi priveşte faţa Unsului Tău!" 

(Psalmul 84.9).

Curând nu vom mai avea nevoie de mijlocirea Lui. Aceasta va lua sfârşit atunci când toţi răscumpăraţii îşi vor fi încheiat călătoria.

 Atunci de ce se repetă: „Tu eşti preot pentru eternitate?" (cap. 5.6; 6.20; 7.17,21).

 Pentru că preotul este şi acela care dă tonul laudei.

 Ce slujbă veşnică, pentru care scumpul nostru Mântuitor nu va mai fi singur să o împlinească! 

El o va împlini împreună cu cei pe care i-a mântuit deplin şi care vor fi pentru totdeauna asociaţi cu El în glorie (cap. 2.12).

Hrana ta zilnica!

13 OCTOMBRIE

Evrei 7.1-17

Autorul epistolei avea multe lucruri de spus cu privire la Melhisedec (capitolele 5, 10, 11). Acest personaj misterios traversează istoria lui Avraam (Geneza 14), acţionând ca mijlocitor, binecuvântându-1 pe Avraam din partea Dumnezeului Preaînalt şi apoi binecuvântându-L pe acest Dumnezeu Preaînalt în numele patriarhului. Tot ce priveşte însă persoana şi originile lui Melhisedec este lăsat în umbră. Şi înţelegem de ce. Pentru că Duhul lui Dumnezeu nu este interesat aici de om, ci de slujba lui. Împărat şi preot, Melhisedec este un «tip» al Domnului Isus când El va domni în dreptate şi va fi preot pe tronul Său. Preoţia „după rânduiala lui Melhisedec" (v. 11) este în toate privinţele superioară celei a lui Aaron.

1. Titularul acesteia este mai mare decât Avraam, de vreme ce patriarhul i-a dat zeciuială şi a fost binecuvântat de el.

2. Fiind anterioară istoriei lui Israel, ea se exercită nu numai în beneficiul acestui popor, ci pentru orice credincios.

3. Ea este, de asemenea, netransmisibilă, pentru că Acela care are misiunea aceasta este veşnic viu (Romani 8.34).

Multe persoane din creştinătate cred că este necesar să recurgă la intermediari, preoţi sau „sfinţi". Această epistolă ne învaţă că Dumnezeu ne-a dat un singur Mare Preot sau Mijlocitor, perfect şi suficient pentru eternitate (cap. 10.21,22).

Hrana ta zilnica!

12 OCTOMBRIE

Evrei 6.1-20

Într-adevăr, să înaintăm spiritual înspre starea de adult!

 Să nu ne mulţumim, ca aceşti creştini ieşiţi din iudaism, cu cunoaşterea câtorva adevăruri elementare. Isus doreşte să fie pentru noi mai mult decât un Mântuitor de lucrări moarte: vrea să fie un Domn, un Exemplu, un Prieten suprem...

Versetele 4-6 sunt adesea folosite de diavol pentru a-i tulbura pe copiii lui Dumnezeu.

Dar, de fapt, aici nu este vorba de ei, ci de aceia care poartă doar numele de creştin. In starea morală descrisă astfel, zadarnic am căuta viaţa divină transmisă sufletului unui adevărat credincios. Dar, vai, este posibil să trăieşti în mijlocul privilegiilor creştinismului, fără a fi fost cu adevărat convertit! Aceasta era valabil pentru unii iudei şi aceasta poate fi valabil astăzi pentru unii copii cu părinţi creştini. Cât despre credincioşii adevăraţi, ei nu-şi pot pierde mântuirea. Sunt însă mereu în pericol să fie neglijenţi. Alături de lucrările dragostei, pe care Dumnezeu nu le uită, nu trebuie neglijate credinţa şi speranţa (v. 10,11,12). Ele sunt hrănite de promisiuni divine. Creştinul îşi cunoaşte portul încă invizibil; înspre acolo a aruncat el ancora. Oricât de agitată ar fi marea acestei lumi, credinţa este «parâma» care-1 leagă din nou, ferm, pe răscumpărat, de locul ceresc şi neschimbat, unde se află Obiectul speranţei lui.