24 OCTOMBRIE
Evrei 12.4-17
Un copil este supus în familia lui educaţiei părinţilor. Aceasta îl va face să verse câteva lacrimi, dar, ajuns mare, va fi un lucru pentru care el le va putea mulţumi părinţilor. Dacă suntem fii şi fiice ale lui Dumnezeu, este imposibil să nu avem de-a face cu disciplina Lui (v. 8), pentru că Dumnezeul sfânt doreşte să-Şi formeze copiii după imaginea Lui (v. 10).
Totuşi, această disciplină ne-ar putea conduce la două reacţii opuse: Mai întâi s-o dispreţuim, nesocotind-o; dar trebuie să fim „exersaţi de ea”, adică să ne judecăm înaintea Domnului, cercetând pentru ce motiv ne-a trimis El această încercare (Iov 5.17). Celălalt pericol este ca noi să pierdem curajul (v. 5; Efeseni 3.13). Să ne amintim atunci de numele dat credinciosului sub disciplină: „acela pe care-1 iubeşte Domnul" (v. 6). Să urmărim pacea cu toţi, însă fără ca aceasta să fie în dauna sfinţeniei (v. 14). Să nu uităm că noi înşine suntem obiecte ale harului şi să alungăm din inimile noastre rădăcinile de amărăciune (literal: germenii de otravă). La început ascunse, acestea se vor manifesta, mai devreme sau mai târziu, dacă nu sunt imediat judecate (Deuteronom 29.18).
Esau, care n-a putut fi numit în capitolul precedent alături de membrii familiei lui, este pomenit aici spre ruşinea lui veşnică. Fie ca niciunul dintre noi să nu-i semene!
Şi după ce m-am născut, am respirat aerul obştesc şi pe pământul obşteştii pătimiri am căzut şi eu, şi glasul meu dintâi, la fel ca la toată lumea, a fost plânsul meu.
RăspundețiȘtergereAm fost înfăşat în scutece şi am dat părinţilor grijă şi bătaie de cap.
Că toţi intră în viaţă în acelaşi fel şi ies iarăşi la fel.
Am preţuit înţelepciunea mai mult decât sănătatea şi frumuseţea; am pus-o chiar înaintea luminii, fiindcă strălucirea ei nu se stinge niciodată.
Am învăţat-o fără viclenie, o împărtăşesc fără părere de rău şi nu ascund comorile ei.
Ea este pentru oameni comoară nesfârşită; cei care se folosesc de ea se fac prietenii lui Dumnezeu, pentru darurile agonisite de învăţătură.
Iar mie să-mi dăruiascā Dumnezeu să grăiesc precum gândesc şi să cuget în chip vrednic despre darurile Sale,
căci El este povăţuitorul înţelepciunii şi îndreptătorul înţelepţilor.
Cu adevărat Dumnezeu nimic nu iubeşte, fără numai pe cel ce petrece întru înţelepciune.
Dumnezeule al părinţilor şi Doamne al milei, Cel care ai făcut toate cu cuvântul Tău,Şi cu înţelepciunea Ta ai rânduit pe om ca să stăpânească peste zidirile cele făcute de Tine, Şi să cârmuiască lumea cu cuviinţă şi cu dreptate şi cu suflet drept să facă judecată, Dă-mi mie înţelepciunea care stă aproape de scaunul Tău şi nu mă lepăda dintre slujitorii Tăi.
(Intelepciunea lui Solomon)