Hrana ta zilnica!

8 FEBRUARIE

Psalmii 120 si 121

Constituiţi ca cincisprezece cântări ale treptelor, Psalmii 120-134 prezintă în mod ascendent eliberarea şi restabilirea rămăşiţei lui Israel.

Psalmul 120 îi găseşte pe aceşti credincioşi în captivitate printre naţiuni şi ne ajută să le auzim suspinul. Ei suferă pentru că a trebuit să locuiască „cu cei care urăsc pacea" (v. 6).

Creştini, să putem înţelege şi noi mai bine cât de mult se împotriveşte lumea lui Dumnezeu şi, în consecinţă, copiilor Săi!

 Ea nu cunoaşte pacea; cu atât mai mult, nu o poate oferi. Ce le spune însă Domnul alor Săi? „...Vă dau pacea Mea. Eu nu vă dau cum dă lumea" (Ioan 14.27).

Intorcându-şi privirile de la scena întristării, credinciosul din Psalmul 121 şi le ridică spre munţi (Sionul, obiect al speranţei sale: vezi Psalmul 87.1,2). Ajutorul lui însă vine şi mai de sus, de la Creatorul care a întemeiat aceşti munţi. Dumnezeu răspunde la această încredere prin emoţionante promisiuni personale (v. 3-8). Orice credincios ÎI poate auzi pe Domnul adresându-i-le lui. El se află în lume, dar acolo va fi păzit (verb repetat de şase ori) pretutindeni şi întotdeauna ca răspuns la această rugăciune a Mântuitorului său: „Nu cer să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de rău" (comp. v. 7 cu Ioan 17.15).