20 FEBRUARIE
Psalmul 83
În timpul necazului celui mare, coaliţia naţiunilor enumerate în versetele 6-8 se va pune de acord să şteargă de pe pământ numele lui Israel (Isaia 10.24). Intre acestea, un loc proeminent îl va ocupa Asiria (Asur, împăratul Nordului). În faţa acestei ameninţări cu exterminarea, cu mult mai teribilă decât a cunoscut vreodată acest nefericit popor (deja cu o istorie atât de tumultoasă), rămăşiţa credincioasă se va întoarce către Dumnezeu. Vrăjmaşii lor sunt, de fapt, vrăjmaşii Lui (v. 2), pentru că împotriva Lui a fost încheiată această alianţă (v. 5). Pe de altă parte, cei credincioşi sunt conştienţi că-I aparţin Domnului; ei sunt „cei ascunşi" ai Săi (v. 3), asemeni celor şapte mii din timpul lui Ahab care, în ciuda prigonirilor, nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal (1 împăraţi 19.18). Într-adevăr, Dumnezeu nu Se poate lipsi să nu intervină atunci când toate aceste popoare, în nebunia lor oarbă, vor fi găsite făcându-I Lui război (v. 5; comp. cu Psalmul 2.2 şi cu Apocalipsa 19.19). Rămăşiţa credincioasă invocă eliberările din trecut, datele răsunătoare din istoria lui Israel (v. 9: Judecători 4; v. 11: Judecători 7 şi 8).
Noi, cei credincioşi, care nu vom avea de traversat aceste timpuri de groază, să dăm oare la iveală mai puţină răbdare sau o mai slabă încredere?

Impotrivirea lumii ar trebui să aibă asupra noastră un singur efect: acela de a ne «arunca» mai lângă Domnul nostru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu