Versetul zilei

2 februarie 2015

Franturi din cele patru seri de evanghelizare!

S-au incheiat cele patru zile de evanghelizare in Biserica Penticostala Elim.
Ce as mai putea spune, decat... slava Domnului!
Au fost zile pline de har, iar pentru cei care nu a-ti putut urmari serviciile in direct, va sta la dispozitie arhiva Bisericii.
Joi, prima seara de evanghelizare a fost invitat fratele Costel Cociurean din Ucraina, iar mesajul adus a fost din Ioan 10:7-9, ISUS USA OILOR,
Isus le-a mai zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt Uşa oilor. Toţi cei ce au venit înainte de Mine sunt hoţi şi tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei. Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune.
  Usa, metaforic  simbolizeaza o Persoana si aceasta este Isus Hristos.
Singura cale de acces intr-o incapere este usa. Singura cale de acces in Imparatia lui Dumnezeu este CREDINTA IN ISUS HRISTOS!
Vineri, a doua seara acelasi invitat Costel Cociurean a continuat mesajul sau, tot din Ioan 10:10-18, 
Misiunea  PASTORULUI  CEL BUN!

Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.
Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi. Dar cel plătit, care nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie. Cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi.  
Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine, aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele. Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.
Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau.
Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.”
Noi am fost sortiti pieirii, pentru ca plata pacatului este moartea, dar Domnul  Isus  si-a dat viata pentru noi(oile sale). Nici o jertfa  nu a putut spala vina pacatului nostru, pentru aceasta a fost nevoie de un Miel fara cusur, de sange sfant, iar Isus Hristos a facut acest lucru pentru mine si pentru tine.
 Si astazi Pastorul cel bun inca vorbeste si cauta in continuare oile pierdute.
M-a gasit pe mine, te-a gasit pe tine, dar mai avem oite in familia noastra care nu-L cunosc, de-aceea sa ne rugam pentru cei din familiile noastre, cei care nu sunt inca mantuiti.

Sambata seara, a treia zi de evanghelizare, un alt invitat, fratele David Echalar a avut un mesaj neobisnuit pentru o seara de evanghelizare am putea spune. Textul citit din Cantarea Cantarilor 1:1-2-
Dragostea pentru mirele Tau!
Cântarea cântărilor făcută de Solomon.
Să mă sărute cu sărutările gurii lui! Căci toate dezmierdările tale sunt mai bune decât vinul.
   
Cum o mireasa este indragostita de mirele ei, tot asa Biserica trebuie sa fie indragostita de Mirele Isus Hristos.
S-a pus accent pe relatia din familie. Astazi institutia cea mai atacata este familia. Crestini care divorteaza, crestini care traiesc o viata duplicitara, crestini care au o casnicie doar de ochii lumii. Ca sa avem o biserica sanatoasa este nevoie de o familie sanatoasa.
La final a avut o chemare poate neobisnuita pentru o seara de evanghelizare. A fost o chemare pentru toti acei care vor sa-si innoiasca legamantul cu partenerul de viata in fata Domnului si pentru cei care vor ca binecuvantarea si protectia Domnului sa fie peste familiile lor.

Duminica dimineata am stat la Masa Domnului. Acelasi invitat, David Echalar cu mesajul -
Biserica primara si biserica de azi. Text, Ieremia 6:16/a
Aşa vorbeşte Domnul: „Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!” Dar ei răspund: „Nu vrem să umblăm pe ele!”

A fost prezentat, cum a luat fiinta biserica primara, de ce atatea religii, si caracteristiciile bisericii primare. Astazi bisericiile au ramas doar cu o forma de evlavie, o traditie si o religie. Suntem chemati sa ne intoarcem la cararea cea veche trasata de Domnul Isus si traita de primii crestini.
Cei care ne-am lasat cercetati de Duhul Sfant a fost imposibil sa nu vedem cat de departe suntem azi de primii crestini. Nadajduim ca vom si pune in aplicare ceea ce am auzit, pentru ca  daca ramanem doar la stadiul de ascultatori este vai de noi.

Dumnica seara, incheierea celor patru servicii de evanghelizare, acelasi pastor David Echalar a avut un mesaj din Ezechiel 47-1-2, dar mesajul a cuprins  textul, chiar pana la vers.10.
Este timpul sa inotam in puterea Duhului Sfant!
M-a adus înapoi la uşa Casei. Şi iată că ieşea apă de sub pragul Casei, dinspre răsărit; căci faţa Casei era spre răsărit. Apa se cobora de sub partea dreaptă a Casei înspre partea de miazăzi a altarului.
M-a scos pe poarta de miazănoapte şi m-a făcut să ocolesc pe din afară până la poarta de răsărit. Şi iată că apa curgea din partea dreaptă.
Esti hotarat sa experimentezi puterea lui Dumnezeu? Doresti acest lucru?
  Cine crede in El vor curge rauri de apa vie. Este cu neputinta sa fii atins de râul lui Dumnezeu, de puterea lui Dumnezeu si sa fii un crestin care traieste o credinta mediocra.
Cel neprihanit va trai prin credinta si puterea supranaturala a Duhului Sfant il va insoti, dar pentru aceasta trebuie sa crezi si sa-ti doresti acest lucru.
Seara s-a incheiat cu rugaciuni speciale si ungere facuta pentru toti cei care au avut si au adus o cauza inaintea Domnului.
Sunt doar cateva ganduri pe care am vrut sa le imparasesc cu voi. Au fost  momente minunate si imi doresc ca Duhul lui Dumnezeu sa-si desavarseasca lucrarea care a fost inceputa. Iar pentru intarirea credintei noastre, a fost prezentata o marturie a unui frate care aseara a mers la fratii slujitori si a cerut ajutorul in rugaciune, spunandu-le cruntul diagnostic pe care l-a primit, cancer cu o tumoare "mare" sub brat. Fratii s-au rugat si i-au facut ungere cu undelemn. In urma rugaciunilor facute si pe baza credintei lui, acea tumoare s-a spart si a inceput sa se retraga, si credem ca Dumnezeu l-a vindecat.
Omeneste pare ireal, dar daca vorbim de lucruri normale am vorbi despre un om si nu de Dumnezeu
DUMNEZEU, ESTE DUMNEZEU SI EL FACE CE VREA !

   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu