Versetul zilei

16 noiembrie 2014

Hrana ta zilnica!

16 NOIEMBRIE
Plângerile lui Ieremia 3.1-24

Odată cu cap. 3 ajungem în inima acestei cărţi mici şi totodată în adâncul deznădejdii profetului. Deşi nu era vinovat, totuşi Ieremia ia în mod personal asupra lui nelegiuirile po-porului său, de vreme ce priveşte pedeapsa ca abătându-sc numai asupra sa: „Eu sunt omul care a văzut suferinţa sub nuiaua mâniei Lui..." (v. 1). El îl reprezintă astfel pe Domnul Isus împlinind ispăşirea pentru păcatele noastre. Suferinţele îndurate pe cruce din partea omului, despre care ne amintesc v. 14 şi 30 (comp. cu Psalmul 69.12 şi cu Isaia 50.6), au fost urmate, în cele trei ore de întuneric, de suferinţe pricinuite de Dumnezeu, când era tratat aşa cum o cerea păcatul. Aceste expresii înfiorătoare ale mâniei au fost în întregime partea Mântuitorului (comp. v. 8 cu Psalmul 22.2). Şi totuşi încrederea şi speranţa Sa nu L-au părăsit nicio clipă, în timp ce pe Ieremia acestea l-au abandonat (v. 18).
Incepând însă cu v. 21, cel întristat caută ajutor chiar la Acela care îl loveşte. 
Atunci credinţa sa, în supunere şi speranţă, îl ajută să descopere minunatele mângâieri ale Domnului, care „sunt noi în fiecare dimineaţă” (v. 23).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu