Versetul zilei

19 octombrie 2014

Hrana ta zilnica!

19 OCTOMBRIE
Ieremia 36.16-32

L-am lăsat pe Baruc şezând în mijlocul căpeteniilor lui Iuda, citindu-le cuvintele Domnului. Înspăimântaţi, aceşti oameni „s-au uitat unul la altul" (v. 16). Problema le părea prea gravă, încât să nu-i vorbească despre ea împăratului. Acesta, ţinut la curent, porunceşte să i se citească şi lui acel sul înspăimântător. 
Remarcăm că nu ni se face cunoscut conţinutul sulului nici în timpul scrierii lui, nici cu ocazia celor trei citiri ale sale, dar putem să ne gândim că din el făcea parte cap. 25 al acestei cărţi (comp. v. 1 şi 29 din cap. 36 cu v. 1 şi 9 din cap. 25).
După ce ascultase un timp, cu mânie crescândă, împăratul pune mâna pe sul, îl taie şi îl aruncă în foc. Aşa înţelegea el, în nebunia lui, să scape de judecată, dar, odată cu sulul, el nu a putut distruge nici măcar un singur cuvânt din cele scrise în el, pentru că, la porunca Domnului, un altul urmează să-1 înlocuiască pe acesta, în care sunt adăugate încă „multe cuvinte asemenea lor" (v. 32). 
Împăratul şi-a atras însă asupra capului său, prin aceasta, o pedeapsă suplimentară
 (v. 30,31; Proverbe 13.13).
Şi cât de multe persoane nu dispreţuiesc astăzi Cuvântul lui Dumnezeu, fără să mai fie necesar să imite gestul peste măsură de îndrăzneţ al lui Ioiachim...! (Psalmul 50.17; 1 Ioan 4.6).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu