Versetul zilei

2 mai 2014

FELUL ÎN CARE SUNTEM CĂLĂUZIŢI

"Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul."
Ioan 16.13
 
Adevărul este ca o peşteră foarte mare în care noi dorim să intrăm, dar pe care nu suntem în stare s-o traversăm singuri. Ea este clară şi luminoasă la intrare, dar dacă voim să pătrundem mai departe şi să cercetăm ascunzişurile ei, ne trebuie o călăuză, fără de care ne putem pierde. Duhul Sfânt care cunoaşte foarte bine tot adevărul, el este această călăuză, este rânduit să îl conducă pe orice credincios adevărat, atât de departe cât poate el pricepe, să-l ducă dintr-o încăpere în alta ca să înveţe să cunoască lucrurile adânci ale lui Dumnezeu şi sa-i descopere toate lucrurile ascunse.
Ce mare făgăduinţă pentru sufletul care cercetează smerit! Noi dorim să cunoaştem adevărul şi să ne adâncim în el. Ne dăm seama că suntem supuşi greşelii şi că avem nevoie grabnică să fim călăuziţi. Să ne bucurăm dar de faptul că Duhul Sfânt a venit să rămână cu noi. El vrea să ne slujească de călăuză şi noi primim cu bucurie călăuzirea Lui. Dorim „tot adevărul", ca să nu ne clătinam în vreo parte. Să nu nesocotim nici o fărâmă din descoperirea Duhului Sfânt, ca să nu pierdem o binecuvântare şi să cădem în păcat. Duhul lui Dumnezeu ne-a fost dat ca să ne călăuzească în tot adevărul şi ca noi, cu inimile supuse, să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să-i urmăm îndrumările.                             
                                                                                                C.H.Spurgeon


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu