Versetul zilei

22 februarie 2014

Eu strig, El aude, El raspunde!

"LAUDATI PE DOMNUL"
Iata un  indemn pe care am putea sa-l punem mult mai serios in viata noastra de credinta. Stiu ca ne-am obisnuit cu acest verset si cu siguranta l-am intalnit in Scriptura de-atatea ori, mai ales in cartea Psalmilor lui David, insa cred cu tarie ca trebuie sa-l si punem in practica de zi cu zi.
Cantarea de lauda este modul  prin care noi cei rascumparati de Domnul ii aducem multumire si glorie pentru izbavirea pe care ne-a adus-o prin Fiul, Isus Hristos la Golgota.
Indiferent de situatia si de circumstantele in care ne gasim azi sau poate maine, Domnul merita toata lauda, pentru ca izbavirea deja am primit-o.
Noi nu trebuie sa Il laudam doar in  momentele  de binecuvantare, ci in orice moment, fie el poate mai putin placut(din punctul nostru de vedere). Sa nu uitam ce spunea ap. Pavel in  Romani 8:28
"De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său"
 Cand spune "TOATE", eu ma gandesc ca aici intra absolut toate situatiile. 
Intra si boala, si lipsurile, intra si foamea, intra si necazul, suferinta cu alte cuvinte trebuie sa-L laud indiferent prin ce trec.
 Doamne, dar ce greu este sa iti deschizi gura sa Il lauzi pe Domnul atunci cand  esti pe un pat de spital cu  un diagnostic cumplit, cand mintea ta este inundata de mii si mii de intrebari, sau poate esti intr-o situatie disperata financiar, este greu sa Il lauzi atunci cand esti trist si singur cand nu mai vezi nici o luminita la capatul tunelului, este greu....insa David ne invata sa-L laudam chiar si atunci. 
In Ps. 107 David spune:"
Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor. A oprit furtuna, a adus liniştea, şi valurile s-au potolit. Ei s-au bucurat că valurile s-au liniştit, şi Domnul i-a dus în limanul dorit. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!  

Acest psalm ne arata ca Dumnezeu are putere si intervine in orice fel de situatie, fie ca e boala, fie ca e foame, fie ca e suferinta. Bunatatea Lui este nemarginita pentru Copiii Lui.
In strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit .....
Uneori ne lasa sa ajungem in situatii de stramtorare, tocmai pentru a invata sa strigam catre El, sau mai bine zis a ne reaminti ca trebuie sa fim dependenti de El.
Daca ne uitam peste tot psalmul 107, intalnim  aceast cuvant "In strâmtorarea lor, au strigat ..." de patru ori. Cu siguranta strigatul lor era de fiecare data pentru altceva, insa ceea ce este uimitor, este faptul ca de fiecare data au primit si  raspuns.
..... au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit .....

 Nu stiu care este problema ta, nu stiu cu ce te confrunti, insa stiu un singur lucru ca atunci cand Il strigi, El iti va raspunde. De-aceea se cuvine anticipat sa Il laudam, indiferent de situatie, pentru ca El deja este pregatit sa ne raspunda.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu